ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 629/C din 28

martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis acțiunea

comercială formulată de reclamanta SC U. SA Buzău în

contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a admis în parte

acțiunea conexă (ce formează obiectul dosarului nr. 6145/2005)

formulată și precizată ulterior de reclamanta SC U. SA

Buzău în contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a

admis în parte acțiunea reconvențională formulată și

precizată ulterior de pârâta - reclamantă reconvențională SC

L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA) în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă

reconvențională SC U. SA, s-a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dividendelor

invocată de către reclamantă și în consecință:

S-a dispus evacuarea pârâtei din

imobilul, proprietatea reclamantei, situat administrativ în Buzău,

județul Buzău.

A fost obligată pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 291.921 dolari S.U.A. în echivalent în

lei la data plății cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada

februarie 2001 - martie 2008 și în continuare până la eliberarea

spațiului (695,05 mp. x 5 dolari S.U.A./lună).

A fost obligată reclamanta -

pârâtă reconvențional la plata către pârâta -reclamantă

reconvențional a sumei de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.) în

echivalent în lei la data plății cu titlu de contravaloare

actualizată a investițiilor.

S-a instituit un drept de

retenție asupra imobilului în litigiu în favoarea pârâtei -

reclamantă - reconvențional până la data plății efective

a investițiilor.

A fost obligată reclamanta -

pârâtă reconvențional să restituie pârâtei -reclamantă

reconvențional pachetul de acțiuni predate conform Protocolului din

10 noiembrie 1994 (145 acțiuni).

Au fost respinse celelalte capete de

cerere din acțiunea conexă și din acțiunea

reconvențională și au fost compensate cheltuielile de

judecată.

Pentru a pronunța aceasta

sentință tribunalul a reținut că:

Prin hotărârea nr. 8 din 22

martie 1993 Consiliul împuterniciților mandatați ai statului a

aprobat contractul de asociere prin participarea reclamantei SC U. SA la

majorarea capitalului social al Băncii D.F. (în prezent SC L.B.R. SA) cu

contravaloarea imobilului situat administrativ în Buzău, iar în mâna

reclamantei au fost remise un nr. de 145 acțiuni.

Prin actul adițional din 1993,

Banca își modifică contractul de societate și statutul, prin

majorarea capitalului social, iar prin Protocolul semnat între părți

la data de 10 noiembrie 1994 aceștia și-au predat, respectiv preluat

imobilul ce a constituit aport în natură la majorarea capitalului social.

Ulterior, prin decizia nr. 15 din 6

decembrie 1994, Camera de Conturi Buzău, apreciind că

operațiunea mai sus individualizată nu are bază legala, a dispus

reînregistrarea imobilului în contabilitatea reclamantei, urmând ca aceasta

să-și stabilească și creanțele pe care le are

față de Bancă.

Prin sentința nr. 46/1995,

Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi Buzău a respins

întâmpinarea formulată împotriva deciziei nr. 15/1994, precum și

cererea de intervenție a Băncii. Această sentință a

fost menținută de secția jurisdicțională a Curții

de Conturi a României, care a respins recursul declarat de Banca D.F. SA Cluj

Napoca, prin decizia nr. 1 din 14 ianuarie 1997.

Reclamanta a acționat în

judecată banca, obținând prin sentința civilă nr. 716 din 6

iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 808/2000,

anularea actului juridic intitulat „Protocol” încheiat la 10 noiembrie1994.

Întrucât actul juridic în baza

căruia a fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului din

litigiu de la reclamantă la pârâtă, a fost anulat prin hotărârea

judecătorească irevocabilă, rezulta că în prezent pârâta îl

deține fără titlu.

Potrivit dispozițiilor art. 480

C. civ. care ocrotește dreptul de proprietate, titularul acestuia trebuie

să se bucure de prerogativele dreptului amintit respectiv folosința,

posesia și dispoziția.

Tribunalul nu a reținut

apărarea pârâtei în sensul că Protocolul ar fi reprezentat doar „

instrumentum” în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, iar

„negotium” îl reprezintă actul adițional de modificare a actelor

constitutive ale băncii, căci prin decizia civilă nr. 3699/2002

Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de

Justiție) a statuat irevocabil că majorarea capitalului social al

pârâtei prin aport în natură nu este legală, întrucât nu a fost

perfectată în condițiile Legii nr. 31/1990, care constituia legea

cadru în materie. S-a mai reținut că Protocolul prin care a fost

consfințită atât predarea imobilului cât și a acțiunilor, a

constituit o operațiune în contradicție cu prevederile Legii nr. 15/1990

privind asocierea, lege aplicabilă societăților cu capital de

stat. S-a concluzionat că, prin această operațiune, a fost

fraudată legea, Protocolul încheiat, între părți nu putea

să stea la baza majorării capitalului social și să opereze

un transfer al dreptului de proprietate.

Imobilul din litigiu este amplasat

într-un bloc de locuințe cu parter și etaj comercial, situat în zona

centrală a municipiului Buzău, blocul fiind realizat în ultimii ani

din perioada de dinainte de 1990. Spațiul din litigiu a fost renovat

și schimbat în destinație de sediu de bancă în cursul anului

Suprafața construită

desfășurată este de 939,85 mp, suprafața utilă

desfășurată totală a spațiilor imobilului este de

695,05 mp, iar suprafața utilă efectiv ocupată de Bancă

este de 405,08 mp. Aceste suprafețe sunt stabilite în urma măsurătorilor

realizate de experții judiciari numiți în cauză de instanță.

Așa fiind, Tribunalul nu a avut în vedere suprafața utilă de 874

mp pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea conexă, întrucât

această suprafață rezultă dintr-o probă extrajudiciară

respectiv raportul de evaluare a imobilizărilor corporale aparținând pârâtei

la 31 decembrie 2001.

La data de 24 februarie 1994 s-a

eliberat pe numele băncii D.F. autorizația de construcție din 1994,

pentru amenajare sediu bancă.

Lucrările au demarat în

noiembrie - decembrie 1993 și au fost finalizate la finele anului 1994,

totalul valorii recepționate cifrându-se la suma de 1.115. 480. 461 lei rol

(111.548,04 ron).

Ulterior s-a eliberat autorizația

de construire din 19 mai 1995 referitoare la alimentarea cu energie

electrică și branșament, precum și la refacere trotuar

și carosabil, lucrare estimată la 28. 961. 356 lei rol, iar

lucrările de instalații încălzire cu microcentrală

autonomă pe gaz metan efectuate în anul 2003 au costat 125.369.118 lei rol.

Prin Raportul de evaluare a

imobilizărilor corporale a activelor aflate în patrimoniul pârâtei, din 31

decembrie 2001, imobilul din litigiu a fost evaluat la 13. 200. 000. 000 lei

vechi (417.761 dolari S.U.A.). Valoarea din costuri este evaluată la suma

de 14. 090.170. 300 lei vechi (aproximativ 445.900 dolari S.U.A.).

Prin expertiza tehnică

judiciară în construcții efectuată în cauză, cei trei

experți au stabilit valoarea investițiilor la data recepției ca

fiind 321.040 dolari S.U.A., iar valoarea actuală a investițiilor ca

fiind 532.480 dolari S.U.A. Au opinat însă că această valoare

depășește semnificativ costurile actuale apreciate pentru un

imobil de această categorie. Au statuat astfel, poziție

însușită de către instanță, că valoarea de

„circulație" sau de „piață” a investițiilor trebuia

calculată funcție de două coordonate:

În primul rând trebuiau avute în

vedere valorile înregistrate pentru demolări, consolidări,

rezistență și compartimentări noi în valoare de 154.370

dolari S.U.A. (fără T.V.A.), iar în al doilea rând pentru restul

investițiilor s-a adoptat o analiză de preț din costuri de

referință întrucât utilizarea valorii de reconstrucție (

obținută prin indexarea vechilor valori înregistrate cu indicii

creșterii prețurilor din construcții) conduce la o valoare a

investițiilor exagerată, sens în care valoarea actuală depreciată

a restului de investiții este de 227.086 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).

Însumându-se cele două valori,

rezultă că valoarea totală a investițiilor efectuate de

pârâtă la imobil este de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).

Singura investiție ce poate fi

ridicată de pârâtă este firma luminoasă.

Experții au stabilit și

sporul de valoare al imobilului ca urmare a efectuării investițiilor,

funcție de două puncte de referință, dar întrucât prin

acțiunea reconvențională acesta nu a fost solicitat, tribunalul

nu l-a acordat.

În ceea ce privește petitul

acțiunii reconvenționale privind restituirea actualizată a sumei

de 3.001,75 lei reprezentând dividende ridicate de reclamantă pentru anul

2004, tribunalul a reținut că:

În virtutea calității sale

de acționar al băncii, societatea reclamantă a încasat la data

de 31 mai 1995 suma de 30.017.560 lei rol (3.001,75 lei) cu titlu de dividende

aferente anului 1994, conform O.P. depus la dosar (dosar Tribunalul

Buzău).

Acțiunea

reconvențională a fost înregistrată la data de 29 septembrie 2003.

Față de mențiunile

cuprinse în decizia civilă nr. 3699/2002 a Curții Supreme de

Justiție (deja amintită) în sensul că Protocolul în baza

căruia au fost predate acțiunile în posesia reclamantei este lipsit

de efecte juridice din data de 14 ianuarie 1997 (dată la care prin decizia

nr. la fost respins recursul băncii de către secția

jurisdicțională a Curții de Conturi), de la această

dată începe să curgă termenul de prescripție atât pentru

anularea Protocolului cât și a celorlalte pretenții izvorâte din

protocol. Ca atare la 14 ianuarie 1997 începe să curgă termenul de 3

ani pentru acțiunea în restituirea dividendelor.

Față de data la care a

fost promovată acțiunea de reclamanta -reconvențional,

tribunalul având în vedere disp. art. 3 și 7 Decretul 167/1958, a admis

excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce

privește plata reactualizată a dividendelor invocată de

reclamanta - pârâtă reconvențional, sens în care a respins acest capăt

de cerere din acțiunea reconvențională.

În ceea ce privește

acțiunile deținute de pârâta reconvențional la bancă,

tribunalul a apreciat că acestea sunt în număr de 145, cât

rezultă din Protocolul din 1994. Nu a fost reținută poziția

reclamantei reconvențional care susține că reclamanta - pârâtă

reconvențional ar deține 26.733 acțiuni, întrucât actul

adițional din 11 martie 2002 al SC E.B. SA prin care s-a hotărât

diminuarea valorii nominale a acțiunilor de 5.000 lei la 1.000 lei, nu-i

este opozabil deoarece partea nu este acționar al băncii. Prin

anularea Protocolului din 1994 și a operațiunii de majorare

rezultă că reclamanta - pârâtă reconvențional nu a avut

calitatea de acționar al băncii astfel că părțile au

fost puse în situația anterioară raportat la clauzele cuprinse în

Protocol.

Față de această stare

de fapt, tribunalul, în temeiul disp. art. 119 raportat la disp. art. 966, urm.

C. civ. în aplicarea principiului „restitutio în integrum„ a admis în pane

acțiunea reconvențională în maniera prezentată anterior

și pe cale de consecință:

- a obligat reclamanta - pârâtă

reconvențional să plătească în favoarea pârâtei -

reclamante reconvențional suma de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.)

în echivalentul în lei la data plății cu titlu de contravaloare

actualizată a investițiilor, a institui în favoarea pârâtei

reclamante reconvenționale un drept de retenție asupra imobilului;

- a obligat reclamanta pârâtă -

reconvențional să restituie pârâtei - reclamante reconvențional

pachetul de acțiuni predate conform Protocolului din 10 noiembrie 1994

(145 acțiuni).

În ceea ce privește

acțiunea conexă, tribunalul a reținut că aceasta este

întemeiată în parte, astfel că a fost admisă și pârâta a

fost obligată la plata sumei de 291.921 dolari S.U.A. în echivalentul în

lei la data plății cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada

februarie 2001- martie 2008 și în continuare până la eliberarea

spațiului (695,05 mp x 5 dolari S.U.A./lună), respingând restul

pretențiilor pentru următoarele considerente:

Așa cum deja s-a precizat,

tribunalul a reținut că suprafața utilă

desfășurată este de 695,05 mp, întrucât această

suprafață a fost calculată de experții numiți în

cauză.

Tribunalul nu a reținut

poziția pârâtei care a arătat că în fapt folosește doar

405,08 mp, întrucât în cauză importă că reclamanta este lipsită

de folosința totală și nu parțială a imobilului.

În ceea ce privește valoarea,

funcție de care s-a calculat folosul de tras, instanța și-a

însușit poziția tuturor experților din cauză (atât expertul

numit de Tribunalul Buzău cât și cei trei experți numiți de

Tribunalul Sibiu) care au apreciat că această valoare este de 5 dolari

S.U.A. Nu a reținut valoarea solicitată de reclamantă 10 eur/mp

(după ce anterior susținuse 10 dolari S.U.A.) întrucât contractul

depus în cauză are ca parte pe reclamantă.

Ca atare folosul de tras datorat de

pârâtă ca urmare a folosirii fără drept a imobilului aflat în

proprietatea reclamantei este în sumă de 291.921 dolari S.U.A. pentru

perioada februarie 2001- martie 2008 calculat la o suprafață de 695,

05 mp x 5 dolari S.U.A./lună.

Folosul de tras a fost acordat

și în continuare până la eliberarea spațiului de către

pârâtă.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, în temeiul

disp. art. 276 C. proc. civ. au fost compensate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanta - pârâtă reconvențional SC U. SA Buzău

și pârâta - reclamantă reconvențional SC L.B.R. SA.

Reclamanta SC U. SA Buzău a

solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii

despăgubirilor aferente lipsei de folosință în funcție de

suprafața totală construită și înlăturarea

obligării sale de la plata îmbunătățirilor voluptorii aduse

imobilului.

Pârâta - reclamantă

reconvențional SC L.B.R. SA a solicitat, în principal, modificarea în tot

a sentinței atacate și respingerea cererii reclamantei SC U. SA

Buzău și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate

în sensul admiterii acțiunii, cât privește evacuarea, și

respingerea acțiunii conexe de obligare a acesteia la plata contravalorii

folosului de tras ; admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost

formulată și precizată ulterior; obligarea reclamantei apelante

- pârâtă reconvențional la plata către aceasta a contravalorii

actualizate a îmbunătățirilor efectuate la imobilul situat în

Buzău, în cuantumul precizat de 509.323 dolari S.U.A.; respingerea

excepției prescripției dreptului material la acțiune și

obligarea reclamantei pârâte la plata către aceasta a sumei de 103.985,89

lei reprezentând contravaloarea reactualizată a dividendelor încasate în

anul 1995; obligarea reclamantei de restituire a pachetului de acțiuni în

număr de 26.733 acțiuni; menținerea sentinței în ce

privește acordarea unui drept de retenție către aceasta asupra

imobilului până la plata integrală a contravalorii actualizate a îmbunătățirilor

efectuate la imobil; stabilirea obligației de plată a unei sume în

echivalent lei cu titlu de folos de tras calculat la suprafața de 405,08

m.p. suprafață efectiv ocupată de bancă cu o chirie de 3 dolari

S.U.A./lună/m.p. în perioada februarie 2001 - februarie 2004, și abia

după această perioadă în cuantumul stabilit de

instanță la 5 dolari S.U.A./mp/lună.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia nr. 73 din 9 octombrie 2009, a respins apelul declarat de pârâta -

reclamantă reconvențional SC L.B.R. SA și a admis apelul

reclamantei SC U. SA, a schimbat în parte sentința în sensul că a

stabilit valoarea folosului de tras la care este obligată pârâta să-l

plătească reclamantei pentru perioada februarie 2001 – septembrie

2009 la 2.513.520 lei și a obligat pârâta la plata folosului de tras în continuare

până la eliberarea spațiului la nivelul folosului stabilit pentru

anul 2008 (641 mp utili x 8,4 euro/lună). De asemenea a stabilit valoarea

investițiilor pe care reclamanta SC U. SA este obligată să le

plătească pârâtei la 412.938 lei, menținând în rest

sentința atacată.

Pentru a se pronunța în acest

sens, instanța de apel a reținut că suprafața utilă

folosită de pârâtă a fost bine stabilită de expert la 641,30

m.p. pârâta având acces la această întreagă suprafață

și că expertul a stabilit judicios și valoarea folosului de tras

având în vedere chiriile practicate pentru spații similare, stabilind în

mod echitabil pentru ambele părți, o valoare medie a chiriilor pentru

spații amplasate în zona imobilului în litigiu.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termen, atât reclamanta SC U. SA Buzău cât și pârâta SC

L.B.R. SA.

Reclamanta, SC U. SA în recursul

său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., a solicitat admiterea recursului său, desființarea

parțială a hotărârii instanței de apel și obligarea

pârâtei intimate la plata folosului de tras în cuantum de 973.880 lei. În

motivarea recursului său reclamanta susține, în esență,

că valoarea folosului de tras trebuia stabilită în raport cu

suprafața exterioară a clădirii, respectiv 889 m.p. întrucât

clădirea s-a aflat în integralitatea ei în folosința pârâtei. Conform

S.T.A.S. sunt definite doar aria desfășurată, care este

suprafața exterioară, și aria utilă, care este

suprafața interioară a zidurilor exterioare și noțiunea de

total suprafață interioară.

Pârâta SC L.B.R. SA, în recursul

său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ., a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului său

împotriva sentinței instanței de fond și respingerea apelului

reclamantei și, pe cale de consecință, în principal, modificarea

în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei iar în

subsidiar, admiterea acțiunii în privința evacuării și

respingerii cerii conexe de obligare la folosul de tras precum și

admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată și

precizată ulterior.

În recursul său pârâta a

invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.) întrucât decizia recurată nu cuprinde mențiuni

obligatorii prevăzute de art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ.,

respectiv nu sunt consemnate cereri și susțineri prescurtate ale

pârâtei formulate de-a lungul dezbaterii apelurilor, instanța a admis o

cerere precizatoare a câtimii formulată după închiderea dezbaterilor

și instanța a admis o cerere nouă formulată direct prin

motivele de apel cu privire la deducerea din valoarea

îmbunătățirilor a îmbunătățirilor considerate

voluptuorii.

Instanța a acordat mai mult

decât s-a cerut (art. 304.6 teza I C. proc. civ.) întrucât nu s-a depus la

dosar în termenul procedural o precizare a cuantumului folosului de tras

și a perioadei pentru care se solicită și deci trebuia să

se aibă în vedere ultima precizare din dosarul de fond iar instanța

nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la

acțiune privind restituirea dividendelor și a permis reclamantei,

reținerea acestora, acordându-i mai mult decât s-a cerut. De asemenea

instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 teza a II-a)

întrucât a dedus din valoarea îmbunătățirilor acordate pârâtei

contravaloarea îmbunătățirilor considerate voluptuorii deși

nu a existat o cerere în acest sens la fond și a acordat altceva decât s-a

cerut sub aspectul cuantumului folosului de tras, respectiv o sumă în lei,

deși s-a cerut în valută precum și sub aspectul

modalității stabilirii valorii îmbunătățirilor care nu

trebuia să fie ca diferență între valoarea imobilului cu

îmbunătățiri și valoarea acestuia fără

respectivele îmbunătățiri.

Hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) respectiv nu cuprinde

motivele pentru care a considerat că expertul a realizat o expertiză

judicioasă și pentru care a înlăturat concluziile raportului de

expertiză întocmit la fond, cele pentru care a înlăturat

obiecțiunile pârâtei și concluziile coraportului expertului parte

desemnat de pârâtă, motivele respingerii apelului sub aspectul

prescripției dreptului la acțiune pentru restituirea dividendelor

și cele pentru care au fost considerate voluptorii unele dintre

îmbunătățirile aduse de bancă.

Instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.)

întrucât acțiunea prezentă a reclamantei se bazează pe anularea

unui protocol de predare – primire a spațiului în litigiu, ori acest

protocol este doar actul de transfer al posesiei, ca atribut al

proprietății însă nu este actul de transfer al proprietății,

cu privire la aceasta din urmă neexistând vreo hotărâre de anulare.

Pârâta are un titlu valabil reprezentat de actul adițional nr. 6 la contractul

de societate și statutul SC L.B.R. SA iar dreptul de proprietate asupra

imobilului a fost dobândit urmare acțiunii de majorarea de capitalul iar

imobilul a fost predat ca aport în natură la această majorare. Nicio

instanță nu a anulat majorarea de capital și deci, se

susține, că ambele instanțe au reținut în mod greșit

situația de fapt.

Hotărârea a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 3 pentru

considerentele arătate, ale art. 132 C. proc. civ. cu privire la termenul

pentru precizarea câtimii cererii, ale art. 294 C. proc. civ. cu privire la

cererile noi în recurs, ale art. 971 și art. 1295 C. civ. și art. 131

din Legea nr. 31/1990 cu privire la dobândirea proprietății asupra

imobilului prin aport în natură la majorarea de capital, ale Legii nr. 146/1997

privind taxa de timbru datorată la valoarea pretențiilor, ale art. 201

C. proc. civ. privind încuviințarea unei expertize în apel. De asemenea a

fost încălcat dreptul pârâtei la apărare pentru că

instanțele de apel nu s-a pronunțat pe cererea acesteia de

înlăturare a concluziilor raportului de expertiză și au fost

încălcate reguli și principii care reglementează

desfășurarea expertizei și dispozițiile legale privind T.V.A.,

art. 137 și art. 141 C. fisc. și art. 129 C. proc. civ. privind rolul

activ al instanței.

Se mai susține că s-au

încălcat și dispozițiile imperative ale Decretului nr. 167/1958

menționându-se implicit constatarea că s-a prescris dreptul de a cere

restituirea dividendelor deși acest drept al pârâtei s-a născut de la

introducerea de către aceasta (pârâta) a cererii reconvenționale prin

care a solicitat restituirea lor.

Examinând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs formulate de ambele părți Înalta Curte

constată că aceasta este legală și că ambele recursuri

sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recursul reclamantei SC U. SA

Buzău este nefondat, pe de o parte pentru că motivul invocat nu se

încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C.

proc. civ., nefiind vorba de o interpretare greșită a actului dedus

judecății iar, pe de alta, pentru că reținerea de

către instanța de apel drept criteriu pentru stabilirea cuantumului

folosului de tras la care are dreptul reclamanta totalul suprafeței

interioare, conform propunerii expertului și nu suprafața exterioară

a clădirii, nu constituie o încălcare sau o aplicare a unei prevederi

legale și deci nu își are aplicarea prevederile pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ.

Recursul pârâtei (reclamant –

reconvențional) SC L.B.R. SA, este nefondat pentru următoarele

argumente:

Este nefondat motivul întemeiat pe pct.

5 al art. 304 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) și art. 261 pct.

3 și 5 C. proc. civ. întrucât cererile și susținerile

părților, precum și mersul dezbaterilor au fost consemnate în

încheierea de ședință din 2 octombrie 2009 și care face

parte integrantă din decizia atacată, întrucât instanța a amânat

pronunțarea din 2 octombrie 2000 la 9 octombrie 2009. Alte cereri și

susțineri ale pârâtei precum și poziția instanței

față de ele sunt consemnate în încheierile premergătoare, pe

parcursul cercetării judecătorești. În ce privește

excluderea valorii îmbunătățirilor voluptorii din totalul

îmbunătățirilor aduse de pârâtă imobilului instanța de

apel a reținut, corect, că aceasta nu este o cerere nouă în apel

a reclamantei ci constituie o apărare a acesteia față de

acțiunea reconvențională a pârâtei.

Motivul întemeiat pe pct. 6 al art. 304

C. proc. civ. este nefondat întrucât instanța nu a acordat mai mult decât

s-a cerut sub aspectul folosului la tras ci a avut în vedere critica adusă

de reclamantă prin motivele de apel cu privire la stabilirea valorii

chiriei la 5 dolari S.U.A./m.p. și a luat în considerare valoarea

stabilită de expert, calculată conform obiectivelor stabilite de

instanță. Instanța nici nu a acordat ceea ce nu s-a cerut

întrucât, așa cum deja s-a arătat, cererea de deducere a

cheltuielilor voluptuorii nu a constituit o cerere nouă în apel ci ea a

constituit o cerere în apărare la fond în fața acțiunii

reconvenționale a pârâtei, avută în vedere de expert dar asupra

căreia prima instanță nu s-a pronunțat, justificând o

critică, în apel, sub acest aspect și, drept urmare, și

pronunțarea instanței de apel asupra acesteia. În ceea ce

privește stabilirea în lei a cuantumului obligației pârâtei aceasta

nu înseamnă că s-a acordat acestora altceva decât s-a cerut atâta

timp cât expertul a stabilit chiria în valută conform cererii reclamantei

(8.4 euro/mp) și a făcut calculele raportându-se la cursul mediu

anual al B.N.R., iar moneda de plată în România este leul. Celelalte

critici nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 6, ele vizând

aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice efectuate în cauză.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., el este nefondat întrucât

decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția

adoptată, respectiv atât cea de admitere a apelului reclamantei cât

și cea de respingere a apelului pârâtei. Critica recurentei – pârâte este

neîntemeiată atât timp cât considerentele deciziei atacate conțin

argumentele instanței de apel cu trimitere la mijloacele de probă

administrate în ambele etape procesuale și răspunzând astfel tuturor

motivelor din apelurile părților. Instanța nu este obligată

să răspundă tuturor argumentelor aduse de părți în

susținerea motivelor invocate ci doar la motivele invocate iar asupra

argumentelor invocate de recurentă instanța s-a pronunțat

și prin încheieri premergătoare, cum sunt cele privitoare la

obiecțiunile la expertiză și la concluziile expertizei. De

asemenea instanța s-a pronunțat și pe aspectul prescripției

dreptului la acțiune pentru restituirea dividendelor și chiar

recurenta recunoaște acest aspect – de adevărat, că o

recunoaștere implicită - atunci când dezvoltă motivul întemeiat

pe pct. 9.

Nu este fondat nici motivul de

recurs invocat de pârâtă întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

întrucât actul dedus judecății nu îl constituie protocolul de predare

– primire a spațiului în litigiu și nici eventualul titlu de

proprietate al pârâtei asupra lui, aceste aspecte fiind tranșate anterior

cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 716 din 6 iulie 2000,

menținute prin decizia nr. 967 din 27 septembrie 2001 a Curții de

Apel Ploiești și prin decizia nr. 3699 din 29 mai 2002 a Curții

Supreme de Justiție. Pe de altă parte, având în vedere și cele

de mai sus, ambele instanțe au reținut în mod corect, că pârâta

deține posesia imobilului fără titlu și de aceea, tot

legal, au dispus evacuarea ei din spațiu și obligarea la plata folosului

de tras.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și acesta este

nefondat iar în cadrul argumentelor invocate pentru susținerea lui

recurenta pârâtă reia critici formulate cu ocazia invocării altor

motive de recurs, întemeiate pe alte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., la care s-a răspuns la momentul potrivit, arătându-se

netemeinicia acestora. Astfel, au fost deja analizate și s-a răspuns

criticilor privind aplicarea prevederilor art. 261 pct. 3 și 5 C. proc.

civ., art. 132 C. proc. civ. privind termenul pentru precizarea câtimii

cererii, ale art. 294 privind cererile noi în recurs, ale art. 971 și art.

1295 C. civ. și art. 131 din Legea nr. 31/1990 privind dobândirea

proprietății asupra spațiului în litigiu și ale art. 201 C.

proc. civ. privind încuviințarea unei expertize în apel, statuându-se

că toate aceste critici sunt nefondate. Așa cum s-a mai arătat,

cu privire la titlul de proprietate al reclamantei asupra spațiului

și lipsa titlului pârâtei, instanțele s-au pronunțat în mod

legal și temeinic, cu respectarea prevederilor legale invocate de pârâta

recurentă, și având în vedere și cele stabilite cu autoritate de

lucru judecat prin hotărârile la care s-a mai făcut trimitere

anterior.

Instanța de apel nu a

încălcat în niciun fel prevederile art. 201 C. proc. civ. atunci când a

încuviințat efectuarea unei noi expertize, având în vedere prevederile art.

295 alin. (2) și cele ale art. 212 C. proc. civ., care îi confereau pe

deplin acest drept. Nu a fost încălcat în niciun fel dreptul la

apărare al pârâtei cu privire la efectuarea expertizei, instanța

examinând concluziile raportului și prin prisma obiecțiunilor

părților referitoare la concluzia și la modul de

desfășurare a expertizei. Recurenta nu dezvoltă critica privind

încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ iar

criticile dezvoltate pe larg cu privire la expertiză nu se încadrează

în motivul prevăzut de pct. 9 ci se constituie în critici privind

aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice. În ceea ce privește

critica privind încălcarea prevederilor art. 137 și art. 141 C. fisc.

și a prevederilor privind T.V.A aceasta nu este întemeiată întrucât

reclamanta fiind o persoană juridică plătitoare de T.V.A. în mod

firesc s-a luat în calcul și T.V.A.-ul.

În privința încălcării

prevederilor Legii nr. 146/1997 este de menționat că reclamanta

și-a timbrat acțiunea în cuantumul fixat de instanță iar

eventuale completări ale taxei judiciare de timbru nu este de atributul

instanței de recurs ci instanța în fața căreia trebuie achitate

eventuale diferențe de taxă judiciară de timbru poate proceda la

darea în debit a părții.

Recurenta pârâtă susține

că instanța de apel, în mod implicit, s-a pronunțat pe

constatarea ca prescris a dreptului său de a cere restituirea dividendelor

și că, deci, în mod greșit, cu încălcarea

dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, s-a admis excepția

prescripției acestui drept. Nici această critică nu este

întemeiată întrucât în mod corect instanțele au reținut că

dreptul la restituire s-a născut la data plății acestor

dividende. În niciun caz nu se poate reține susținerea pârâtei

recurente că „dreptul de a cere restituirea dividendelor încasate de SC U.

SA Buzău în calitate de acționar al băncii s-a născut de la

introducerea cererii noastre reconvenționale prin care am solicitat

restituirea lor” respectiv că dreptul de a cere restituirea dividendelor

s-a născut doar în momentul în care pârâta a cerut restituirea lor prin

acțiunea reconvențională.

Față de cele de mai sus

și pentru motivele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art.

312 C. proc. civ. să respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta SC U. SA Buzău și pârâta SC L.B.R. SA

București împotriva deciziei nr. 74/A din 9 octombrie 2009 a Curții

de Apel Alba – Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.