ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1403/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 629/C din 28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC U. SA Buzău în contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a admis în parte acțiunea conexă (ce formează obiectul dosarului nr. 6145/2005) formulată și precizată ulterior de reclamanta SC U. SA Buzău în contradictoriu cu pârâta SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA), s-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată și precizată ulterior de pârâta - reclamantă reconvențională SC L.B.R. SA (fosta SC E.B. SA) în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvențională SC U. SA, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dividendelor invocată de către reclamantă și în consecință: S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul, proprietatea reclamantei, situat administrativ în Buzău, județul Buzău.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 291.921 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plății cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada februarie 2001 - martie 2008 și în continuare până la eliberarea spațiului (695,05 mp. x 5 dolari S.U.A./lună). A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențional la plata către pârâta -reclamantă reconvențional a sumei de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.) în echivalent în lei la data plății cu titlu de contravaloare actualizată a investițiilor. S-a instituit un drept de retenție asupra imobilului în litigiu în favoarea pârâtei - reclamantă - reconvențional până la data plății efective a investițiilor. A fost obligată reclamanta - pârâtă reconvențional să restituie pârâtei -reclamantă reconvențional pachetul de acțiuni predate conform Protocolului din 10 noiembrie 1994 (145 acțiuni).

Au fost respinse celelalte capete de cerere din acțiunea conexă și din acțiunea reconvențională și au fost compensate cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța aceasta sentință tribunalul a reținut că: Prin hotărârea nr. 8 din 22 martie 1993 Consiliul împuterniciților mandatați ai statului a aprobat contractul de asociere prin participarea reclamantei SC U. SA la majorarea capitalului social al Băncii D.F. (în prezent SC L.B.R. SA) cu contravaloarea imobilului situat administrativ în Buzău, iar în mâna reclamantei au fost remise un nr. de 145 acțiuni. Prin actul adițional din 1993, Banca își modifică contractul de societate și statutul, prin majorarea capitalului social, iar prin Protocolul semnat între părți la data de 10 noiembrie 1994 aceștia și-au predat, respectiv preluat imobilul ce a constituit aport în natură la majorarea capitalului social.

Ulterior, prin decizia nr. 15 din 6 decembrie 1994, Camera de Conturi Buzău, apreciind că operațiunea mai sus individualizată nu are bază legala, a dispus reînregistrarea imobilului în contabilitatea reclamantei, urmând ca aceasta să-și stabilească și creanțele pe care le are față de Bancă. Prin sentința nr. 46/1995, Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi Buzău a respins întâmpinarea formulată împotriva deciziei nr. 15/1994, precum și cererea de intervenție a Băncii. Această sentință a fost menținută de secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României, care a respins recursul declarat de Banca D.F. SA Cluj Napoca, prin decizia nr. 1 din 14 ianuarie 1997. Reclamanta a acționat în judecată banca, obținând prin sentința civilă nr. 716 din 6 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 808/2000, anularea actului juridic intitulat „Protocol” încheiat la 10 noiembrie1994.

Întrucât actul juridic în baza căruia a fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu de la reclamantă la pârâtă, a fost anulat prin hotărârea judecătorească irevocabilă, rezulta că în prezent pârâta îl deține fără titlu. Potrivit dispozițiilor art. 480 C. civ. care ocrotește dreptul de proprietate, titularul acestuia trebuie să se bucure de prerogativele dreptului amintit respectiv folosința, posesia și dispoziția.

Tribunalul nu a reținut apărarea pârâtei în sensul că Protocolul ar fi reprezentat doar „ instrumentum” în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate, iar „negotium” îl reprezintă actul adițional de modificare a actelor constitutive ale băncii, căci prin decizia civilă nr. 3699/2002 Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție) a statuat irevocabil că majorarea capitalului social al pârâtei prin aport în natură nu este legală, întrucât nu a fost perfectată în condițiile Legii nr. 31/1990, care constituia legea cadru în materie. S-a mai reținut că Protocolul prin care a fost consfințită atât predarea imobilului cât și a acțiunilor, a constituit o operațiune în contradicție cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind asocierea, lege aplicabilă societăților cu capital de stat.

S-a concluzionat că, prin această operațiune, a fost fraudată legea, Protocolul încheiat, între părți nu putea să stea la baza majorării capitalului social și să opereze un transfer al dreptului de proprietate. Imobilul din litigiu este amplasat într-un bloc de locuințe cu parter și etaj comercial, situat în zona centrală a municipiului Buzău, blocul fiind realizat în ultimii ani din perioada de dinainte de 1990. Spațiul din litigiu a fost renovat și schimbat în destinație de sediu de bancă în cursul anului 1994. Este situat la nivelul parter + etaj 1. Suprafața construită desfășurată este de 939,85 mp, suprafața utilă desfășurată totală a spațiilor imobilului este de 695,05 mp, iar suprafața utilă efectiv ocupată de Bancă este de 405,08 mp.

Aceste suprafețe sunt stabilite în urma măsurătorilor realizate de experții judiciari numiți în cauză de instanță. Așa fiind, Tribunalul nu a avut în vedere suprafața utilă de 874 mp pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea conexă, întrucât această suprafață rezultă dintr-o probă extrajudiciară respectiv raportul de evaluare a imobilizărilor corporale aparținând pârâtei la 31 decembrie 2001. La data de 24 februarie 1994 s-a eliberat pe numele băncii D.F. autorizația de construcție din 1994, pentru amenajare sediu bancă. Lucrările au demarat în noiembrie - decembrie 1993 și au fost finalizate la finele anului 1994, totalul valorii recepționate cifrându-se la suma de 1.115. 480. 461 lei rol (111.548,04 ron).

Ulterior s-a eliberat autorizația de construire din 19 mai 1995 referitoare la alimentarea cu energie electrică și branșament, precum și la refacere trotuar și carosabil, lucrare estimată la 28. 961. 356 lei rol, iar lucrările de instalații încălzire cu microcentrală autonomă pe gaz metan efectuate în anul 2003 au costat 125.369.118 lei rol. Prin Raportul de evaluare a imobilizărilor corporale a activelor aflate în patrimoniul pârâtei, din 31 decembrie 2001, imobilul din litigiu a fost evaluat la 13. 200. 000. 000 lei vechi (417.761 dolari S.U.A.). Valoarea din costuri este evaluată la suma de 14. 090.170. 300 lei vechi (aproximativ 445.900 dolari S.U.A.). Prin expertiza tehnică judiciară în construcții efectuată în cauză, cei trei experți au stabilit valoarea investițiilor la data recepției ca fiind 321.040 dolari S.U.A., iar valoarea actuală a investițiilor ca fiind 532.480 dolari S.U.A.

Au opinat însă că această valoare depășește semnificativ costurile actuale apreciate pentru un imobil de această categorie. Au statuat astfel, poziție însușită de către instanță, că valoarea de „circulație" sau de „piață” a investițiilor trebuia calculată funcție de două coordonate: În primul rând trebuiau avute în vedere valorile înregistrate pentru demolări, consolidări, rezistență și compartimentări noi în valoare de 154.370 dolari S.U.A. (fără T.V.A.), iar în al doilea rând pentru restul investițiilor s-a adoptat o analiză de preț din costuri de referință întrucât utilizarea valorii de reconstrucție ( obținută prin indexarea vechilor valori înregistrate cu indicii creșterii prețurilor din construcții) conduce la o valoare a investițiilor exagerată, sens în care valoarea actuală depreciată a restului de investiții este de 227.086 dolari S.U.A.

(fără T.V.A.). Însumându-se cele două valori, rezultă că valoarea totală a investițiilor efectuate de pârâtă la imobil este de 381.460 dolari S.U.A. (fără T.V.A.). Singura investiție ce poate fi ridicată de pârâtă este firma luminoasă. Experții au stabilit și sporul de valoare al imobilului ca urmare a efectuării investițiilor, funcție de două puncte de referință, dar întrucât prin acțiunea reconvențională acesta nu a fost solicitat, tribunalul nu l-a acordat. În ceea ce privește petitul acțiunii reconvenționale privind restituirea actualizată a sumei de 3.001,75 lei reprezentând dividende ridicate de reclamantă pentru anul 2004, tribunalul a reținut că: În virtutea calității sale de acționar al băncii, societatea reclamantă a încasat la data de 31 mai 1995 suma de 30.017.560 lei rol (3.001,75 lei) cu titlu de dividende aferente anului 1994, conform O.P.

depus la dosar (dosar Tribunalul Buzău). Acțiunea reconvențională a fost înregistrată la data de 29 septembrie 2003. Față de mențiunile cuprinse în decizia civilă nr. 3699/2002 a Curții Supreme de Justiție (deja amintită) în sensul că Protocolul în baza căruia au fost predate acțiunile în posesia reclamantei este lipsit de efecte juridice din data de 14 ianuarie 1997 (dată la care prin decizia nr. la fost respins recursul băncii de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi), de la această dată începe să curgă termenul de prescripție atât pentru anularea Protocolului cât și a celorlalte pretenții izvorâte din protocol. Ca atare la 14 ianuarie 1997 începe să curgă termenul de 3 ani pentru acțiunea în restituirea dividendelor.

Față de data la care a fost promovată acțiunea de reclamanta -reconvențional, tribunalul având în vedere disp. art. 3 și 7 Decretul 167/1958, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata reactualizată a dividendelor invocată de reclamanta - pârâtă reconvențional, sens în care a respins acest capăt de cerere din acțiunea reconvențională. În ceea ce privește acțiunile deținute de pârâta reconvențional la bancă, tribunalul a apreciat că acestea sunt în număr de 145, cât rezultă din Protocolul din 1994. Nu a fost reținută poziția reclamantei reconvențional care susține că reclamanta - pârâtă reconvențional ar deține 26.733 acțiuni, întrucât actul adițional din 11 martie 2002 al SC E.B.

SA prin care s-a hotărât diminuarea valorii nominale a acțiunilor de 5.000 lei la 1.000 lei, nu-i este opozabil deoarece partea nu este acționar al băncii. Prin anularea Protocolului din 1994 și a operațiunii de majorare rezultă că reclamanta - pârâtă reconvențional nu a avut calitatea de acționar al băncii astfel că părțile au fost puse în situația anterioară raportat la clauzele cuprinse în Protocol. Față de această stare de fapt, tribunalul, în temeiul disp. art. 119 raportat la disp. art. 966, urm. C. civ. în aplicarea principiului „restitutio în integrum„ a admis în pane acțiunea reconvențională în maniera prezentată anterior și pe cale de consecință: - a obligat reclamanta - pârâtă reconvențional să plătească în favoarea pârâtei - reclamante reconvențional suma de 381.460 dolari S.U.A.

(fără T.V.A.) în echivalentul în lei la data plății cu titlu de contravaloare actualizată a investițiilor, a institui în favoarea pârâtei reclamante reconvenționale un drept de retenție asupra imobilului; - a obligat reclamanta pârâtă - reconvențional să restituie pârâtei - reclamante reconvențional pachetul de acțiuni predate conform Protocolului din 10 noiembrie 1994 (145 acțiuni). În ceea ce privește acțiunea conexă, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată în parte, astfel că a fost admisă și pârâta a fost obligată la plata sumei de 291.921 dolari S.U.A.

în echivalentul în lei la data plății cu titlu de folos de tras calculat pentru perioada februarie 2001- martie 2008 și în continuare până la eliberarea spațiului (695,05 mp x 5 dolari S.U.A./lună), respingând restul pretențiilor pentru următoarele considerente: Așa cum deja s-a precizat, tribunalul a reținut că suprafața utilă desfășurată este de 695,05 mp, întrucât această suprafață a fost calculată de experții numiți în cauză. Tribunalul nu a reținut poziția pârâtei care a arătat că în fapt folosește doar 405,08 mp, întrucât în cauză importă că reclamanta este lipsită de folosința totală și nu parțială a imobilului. În ceea ce privește valoarea, funcție de care s-a calculat folosul de tras, instanța și-a însușit poziția tuturor experților din cauză (atât expertul numit de Tribunalul Buzău cât și cei trei experți numiți de Tribunalul Sibiu) care au apreciat că această valoare este de 5 dolari S.U.A.

Nu a reținut valoarea solicitată de reclamantă 10 eur/mp (după ce anterior susținuse 10 dolari S.U.A.) întrucât contractul depus în cauză are ca parte pe reclamantă. Ca atare folosul de tras datorat de pârâtă ca urmare a folosirii fără drept a imobilului aflat în proprietatea reclamantei este în sumă de 291.921 dolari S.U.A. pentru perioada februarie 2001- martie 2008 calculat la o suprafață de 695, 05 mp x 5 dolari S.U.A./lună. Folosul de tras a fost acordat și în continuare până la eliberarea spațiului de către pârâtă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, în temeiul disp. art. 276 C. proc. civ. au fost compensate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta - pârâtă reconvențional SC U. SA Buzău și pârâta - reclamantă reconvențional SC L.B.R.

SA. Reclamanta SC U. SA Buzău a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii despăgubirilor aferente lipsei de folosință în funcție de suprafața totală construită și înlăturarea obligării sale de la plata îmbunătățirilor voluptorii aduse imobilului. Pârâta - reclamantă reconvențional SC L.B.R.

SA a solicitat, în principal, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea cererii reclamantei SC U. SA Buzău și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, cât privește evacuarea, și respingerea acțiunii conexe de obligare a acesteia la plata contravalorii folosului de tras ; admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată și precizată ulterior; obligarea reclamantei apelante - pârâtă reconvențional la plata către aceasta a contravalorii actualizate a îmbunătățirilor efectuate la imobilul situat în Buzău, în cuantumul precizat de 509.323 dolari S.U.A.; respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și obligarea reclamantei pârâte la plata către aceasta a sumei de 103.985,89 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a dividendelor încasate în anul 1995; obligarea reclamantei de restituire a pachetului de acțiuni în număr de 26.733 acțiuni; menținerea sentinței în ce privește acordarea unui drept de retenție către aceasta asupra imobilului până la plata integrală a contravalorii actualizate a îmbunătățirilor efectuate la imobil; stabilirea obligației de plată a unei sume în echivalent lei cu titlu de folos de tras calculat la suprafața de 405,08 m.p.

suprafață efectiv ocupată de bancă cu o chirie de 3 dolari S.U.A./lună/m.p. în perioada februarie 2001 - februarie 2004, și abia după această perioadă în cuantumul stabilit de instanță la 5 dolari S.U.A./mp/lună. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 73 din 9 octombrie 2009, a respins apelul declarat de pârâta - reclamantă reconvențional SC L.B.R. SA și a admis apelul reclamantei SC U. SA, a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit valoarea folosului de tras la care este obligată pârâta să-l plătească reclamantei pentru perioada februarie 2001 – septembrie 2009 la 2.513.520 lei și a obligat pârâta la plata folosului de tras în continuare până la eliberarea spațiului la nivelul folosului stabilit pentru anul 2008 (641 mp utili x 8,4 euro/lună).

De asemenea a stabilit valoarea investițiilor pe care reclamanta SC U. SA este obligată să le plătească pârâtei la 412.938 lei, menținând în rest sentința atacată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut că suprafața utilă folosită de pârâtă a fost bine stabilită de expert la 641,30 m.p. pârâta având acces la această întreagă suprafață și că expertul a stabilit judicios și valoarea folosului de tras având în vedere chiriile practicate pentru spații similare, stabilind în mod echitabil pentru ambele părți, o valoare medie a chiriilor pentru spații amplasate în zona imobilului în litigiu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta SC U. SA Buzău cât și pârâta SC L.B.R.

SA. Reclamanta, SC U. SA în recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului său, desființarea parțială a hotărârii instanței de apel și obligarea pârâtei intimate la plata folosului de tras în cuantum de 973.880 lei. În motivarea recursului său reclamanta susține, în esență, că valoarea folosului de tras trebuia stabilită în raport cu suprafața exterioară a clădirii, respectiv 889 m.p. întrucât clădirea s-a aflat în integralitatea ei în folosința pârâtei. Conform S.T.A.S. sunt definite doar aria desfășurată, care este suprafața exterioară, și aria utilă, care este suprafața interioară a zidurilor exterioare și noțiunea de total suprafață interioară.

Pârâta SC L.B.R. SA, în recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului său împotriva sentinței instanței de fond și respingerea apelului reclamantei și, pe cale de consecință, în principal, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei iar în subsidiar, admiterea acțiunii în privința evacuării și respingerii cerii conexe de obligare la folosul de tras precum și admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată și precizată ulterior. În recursul său pârâta a invocat, în esență, următoarele motive: Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) întrucât decizia recurată nu cuprinde mențiuni obligatorii prevăzute de art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ., respectiv nu sunt consemnate cereri și susțineri prescurtate ale pârâtei formulate de-a lungul dezbaterii apelurilor, instanța a admis o cerere precizatoare a câtimii formulată după închiderea dezbaterilor și instanța a admis o cerere nouă formulată direct prin motivele de apel cu privire la deducerea din valoarea îmbunătățirilor a îmbunătățirilor considerate voluptuorii. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304.6 teza I C. proc.

civ.) întrucât nu s-a depus la dosar în termenul procedural o precizare a cuantumului folosului de tras și a perioadei pentru care se solicită și deci trebuia să se aibă în vedere ultima precizare din dosarul de fond iar instanța nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea dividendelor și a permis reclamantei, reținerea acestora, acordându-i mai mult decât s-a cerut.

De asemenea instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 teza a II-a) întrucât a dedus din valoarea îmbunătățirilor acordate pârâtei contravaloarea îmbunătățirilor considerate voluptuorii deși nu a existat o cerere în acest sens la fond și a acordat altceva decât s-a cerut sub aspectul cuantumului folosului de tras, respectiv o sumă în lei, deși s-a cerut în valută precum și sub aspectul modalității stabilirii valorii îmbunătățirilor care nu trebuia să fie ca diferență între valoarea imobilului cu îmbunătățiri și valoarea acestuia fără respectivele îmbunătățiri. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.) respectiv nu cuprinde motivele pentru care a considerat că expertul a realizat o expertiză judicioasă și pentru care a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit la fond, cele pentru care a înlăturat obiecțiunile pârâtei și concluziile coraportului expertului parte desemnat de pârâtă, motivele respingerii apelului sub aspectul prescripției dreptului la acțiune pentru restituirea dividendelor și cele pentru care au fost considerate voluptorii unele dintre îmbunătățirile aduse de bancă. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) întrucât acțiunea prezentă a reclamantei se bazează pe anularea unui protocol de predare – primire a spațiului în litigiu, ori acest protocol este doar actul de transfer al posesiei, ca atribut al proprietății însă nu este actul de transfer al proprietății, cu privire la aceasta din urmă neexistând vreo hotărâre de anulare.

Pârâta are un titlu valabil reprezentat de actul adițional nr. 6 la contractul de societate și statutul SC L.B.R. SA iar dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit urmare acțiunii de majorarea de capitalul iar imobilul a fost predat ca aport în natură la această majorare. Nicio instanță nu a anulat majorarea de capital și deci, se susține, că ambele instanțe au reținut în mod greșit situația de fapt. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 3 pentru considerentele arătate, ale art. 132 C. proc. civ. cu privire la termenul pentru precizarea câtimii cererii, ale art. 294 C. proc. civ.

cu privire la cererile noi în recurs, ale art. 971 și art. 1295 C. civ. și art. 131 din Legea nr. 31/1990 cu privire la dobândirea proprietății asupra imobilului prin aport în natură la majorarea de capital, ale Legii nr. 146/1997 privind taxa de timbru datorată la valoarea pretențiilor, ale art. 201 C. proc. civ. privind încuviințarea unei expertize în apel. De asemenea a fost încălcat dreptul pârâtei la apărare pentru că instanțele de apel nu s-a pronunțat pe cererea acesteia de înlăturare a concluziilor raportului de expertiză și au fost încălcate reguli și principii care reglementează desfășurarea expertizei și dispozițiile legale privind T.V.A., art. 137 și art. 141 C. fisc. și art. 129 C. proc.

civ. privind rolul activ al instanței. Se mai susține că s-au încălcat și dispozițiile imperative ale Decretului nr. 167/1958 menționându-se implicit constatarea că s-a prescris dreptul de a cere restituirea dividendelor deși acest drept al pârâtei s-a născut de la introducerea de către aceasta (pârâta) a cererii reconvenționale prin care a solicitat restituirea lor. Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele părți Înalta Curte constată că aceasta este legală și că ambele recursuri sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare. Recursul reclamantei SC U. SA Buzău este nefondat, pe de o parte pentru că motivul invocat nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ., nefiind vorba de o interpretare greșită a actului dedus judecății iar, pe de alta, pentru că reținerea de către instanța de apel drept criteriu pentru stabilirea cuantumului folosului de tras la care are dreptul reclamanta totalul suprafeței interioare, conform propunerii expertului și nu suprafața exterioară a clădirii, nu constituie o încălcare sau o aplicare a unei prevederi legale și deci nu își are aplicarea prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul pârâtei (reclamant – reconvențional) SC L.B.R. SA, este nefondat pentru următoarele argumente: Este nefondat motivul întemeiat pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) și art. 261 pct. 3 și 5 C. proc.

civ. întrucât cererile și susținerile părților, precum și mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din 2 octombrie 2009 și care face parte integrantă din decizia atacată, întrucât instanța a amânat pronunțarea din 2 octombrie 2000 la 9 octombrie 2009. Alte cereri și susțineri ale pârâtei precum și poziția instanței față de ele sunt consemnate în încheierile premergătoare, pe parcursul cercetării judecătorești. În ce privește excluderea valorii îmbunătățirilor voluptorii din totalul îmbunătățirilor aduse de pârâtă imobilului instanța de apel a reținut, corect, că aceasta nu este o cerere nouă în apel a reclamantei ci constituie o apărare a acesteia față de acțiunea reconvențională a pârâtei.

Motivul întemeiat pe pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. este nefondat întrucât instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut sub aspectul folosului la tras ci a avut în vedere critica adusă de reclamantă prin motivele de apel cu privire la stabilirea valorii chiriei la 5 dolari S.U.A./m.p. și a luat în considerare valoarea stabilită de expert, calculată conform obiectivelor stabilite de instanță. Instanța nici nu a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât, așa cum deja s-a arătat, cererea de deducere a cheltuielilor voluptuorii nu a constituit o cerere nouă în apel ci ea a constituit o cerere în apărare la fond în fața acțiunii reconvenționale a pârâtei, avută în vedere de expert dar asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, justificând o critică, în apel, sub acest aspect și, drept urmare, și pronunțarea instanței de apel asupra acesteia.

În ceea ce privește stabilirea în lei a cuantumului obligației pârâtei aceasta nu înseamnă că s-a acordat acestora altceva decât s-a cerut atâta timp cât expertul a stabilit chiria în valută conform cererii reclamantei (8.4 euro/mp) și a făcut calculele raportându-se la cursul mediu anual al B.N.R., iar moneda de plată în România este leul. Celelalte critici nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 6, ele vizând aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice efectuate în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., el este nefondat întrucât decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, respectiv atât cea de admitere a apelului reclamantei cât și cea de respingere a apelului pârâtei.

Critica recurentei – pârâte este neîntemeiată atât timp cât considerentele deciziei atacate conțin argumentele instanței de apel cu trimitere la mijloacele de probă administrate în ambele etape procesuale și răspunzând astfel tuturor motivelor din apelurile părților. Instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor aduse de părți în susținerea motivelor invocate ci doar la motivele invocate iar asupra argumentelor invocate de recurentă instanța s-a pronunțat și prin încheieri premergătoare, cum sunt cele privitoare la obiecțiunile la expertiză și la concluziile expertizei. De asemenea instanța s-a pronunțat și pe aspectul prescripției dreptului la acțiune pentru restituirea dividendelor și chiar recurenta recunoaște acest aspect – de adevărat, că o recunoaștere implicită - atunci când dezvoltă motivul întemeiat pe pct. 9. Nu este fondat nici motivul de recurs invocat de pârâtă întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. întrucât actul dedus judecății nu îl constituie protocolul de predare – primire a spațiului în litigiu și nici eventualul titlu de proprietate al pârâtei asupra lui, aceste aspecte fiind tranșate anterior cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 716 din 6 iulie 2000, menținute prin decizia nr. 967 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești și prin decizia nr. 3699 din 29 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție. Pe de altă parte, având în vedere și cele de mai sus, ambele instanțe au reținut în mod corect, că pârâta deține posesia imobilului fără titlu și de aceea, tot legal, au dispus evacuarea ei din spațiu și obligarea la plata folosului de tras. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. și acesta este nefondat iar în cadrul argumentelor invocate pentru susținerea lui recurenta pârâtă reia critici formulate cu ocazia invocării altor motive de recurs, întemeiate pe alte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ., la care s-a răspuns la momentul potrivit, arătându-se netemeinicia acestora. Astfel, au fost deja analizate și s-a răspuns criticilor privind aplicarea prevederilor art. 261 pct. 3 și 5 C. proc. civ., art. 132 C. proc. civ. privind termenul pentru precizarea câtimii cererii, ale art. 294 privind cererile noi în recurs, ale art. 971 și art. 1295 C. civ. și art. 131 din Legea nr. 31/1990 privind dobândirea proprietății asupra spațiului în litigiu și ale art. 201 C. proc.

civ. privind încuviințarea unei expertize în apel, statuându-se că toate aceste critici sunt nefondate. Așa cum s-a mai arătat, cu privire la titlul de proprietate al reclamantei asupra spațiului și lipsa titlului pârâtei, instanțele s-au pronunțat în mod legal și temeinic, cu respectarea prevederilor legale invocate de pârâta recurentă, și având în vedere și cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile la care s-a mai făcut trimitere anterior. Instanța de apel nu a încălcat în niciun fel prevederile art. 201 C. proc. civ. atunci când a încuviințat efectuarea unei noi expertize, având în vedere prevederile art. 295 alin. (2) și cele ale art. 212 C. proc. civ., care îi confereau pe deplin acest drept.

Nu a fost încălcat în niciun fel dreptul la apărare al pârâtei cu privire la efectuarea expertizei, instanța examinând concluziile raportului și prin prisma obiecțiunilor părților referitoare la concluzia și la modul de desfășurare a expertizei. Recurenta nu dezvoltă critica privind încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ iar criticile dezvoltate pe larg cu privire la expertiză nu se încadrează în motivul prevăzut de pct. 9 ci se constituie în critici privind aprecierea probelor, respectiv a expertizei tehnice. În ceea ce privește critica privind încălcarea prevederilor art. 137 și art. 141 C. fisc. și a prevederilor privind T.V.A aceasta nu este întemeiată întrucât reclamanta fiind o persoană juridică plătitoare de T.V.A.

în mod firesc s-a luat în calcul și T.V.A.-ul. În privința încălcării prevederilor Legii nr. 146/1997 este de menționat că reclamanta și-a timbrat acțiunea în cuantumul fixat de instanță iar eventuale completări ale taxei judiciare de timbru nu este de atributul instanței de recurs ci instanța în fața căreia trebuie achitate eventuale diferențe de taxă judiciară de timbru poate proceda la darea în debit a părții. Recurenta pârâtă susține că instanța de apel, în mod implicit, s-a pronunțat pe constatarea ca prescris a dreptului său de a cere restituirea dividendelor și că, deci, în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, s-a admis excepția prescripției acestui drept. Nici această critică nu este întemeiată întrucât în mod corect instanțele au reținut că dreptul la restituire s-a născut la data plății acestor dividende.

În niciun caz nu se poate reține susținerea pârâtei recurente că „dreptul de a cere restituirea dividendelor încasate de SC U. SA Buzău în calitate de acționar al băncii s-a născut de la introducerea cererii noastre reconvenționale prin care am solicitat restituirea lor” respectiv că dreptul de a cere restituirea dividendelor s-a născut doar în momentul în care pârâta a cerut restituirea lor prin acțiunea reconvențională. Față de cele de mai sus și pentru motivele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC U. SA Buzău și pârâta SC L.B.R. SA București împotriva deciziei nr. 74/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.