ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3434/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 38 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar nr. 6670/2003, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții S.I. și S.L. împotriva Dispoziției nr. 711/2003 emisă de Primarul Municipiului Blaj privind respingerea notificării nr. 131/2001 formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, pe care a anulat-o și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești pentru imobilul înscris în C.F. 695 Blaj, nr.top. 522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640 mp și în cota de ½ parte. A fost obligată pârâta să transmită Prefecturii Județului Alba decizia și documentația necesare despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că asupra imobilului înscris în C.F. 693, nr.top. 522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640 mp sunt proprietari reclamanții S.I. și L. în cotă de ½ părți. În anul 1982, reclamanții au formulat cerere pentru a părăsi definitiv țara, împrejurare în care, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 223/1974 în vigoare la acea dată, trebuia să înstrăineze în favoarea statului imobilele proprietatea lor. În acest context a fost emisă Decizia nr. 543/1982 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Alba, prin care imobilul proprietatea reclamanților a trecut în proprietatea statului. Conform disp.

art. 1 din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură sau prin echivalent imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Art.2 definește sintagma „imobile preluate în mod abuziv” incluzând printre acestea și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică asupra imobilelor și regimul juridic al acestora, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Potrivit disp. art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 pentru ca titlul să fie valabil, el trebuie să respecte Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data preluării lor către stat. În ce privește trecerea în proprietatea statului a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003 la art. 1.4 pct. B disting două situații: - cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cel care au plecat fraudulos din țară și care, fiind plecați în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului; - cazul în care persoana a făcut cerere de plecate definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.

Pentru primul caz s-au prevăzut două rezolvări în funcție de situație, respectiv restituirea în natură sau prin echivalent. Pentru cel de-al doilea caz, se prevede că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăinarea imobilului respectiv s-a făcut înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. Această din urmă soluție a fost adoptată de Primăria Mun. Blaj, care prin Dispoziția nr. 711/2003 a respins notificarea depusă de petenți privind restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 693 Blaj, nr.top.

522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640 mp, care a aparținut reclamanților în cotă de ½ părți și a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata despăgubirilor. S-a reținut în considerentele dispoziției că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului, întrucât preluarea în favoarea statului nu a fost abuzivă. Decizia este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, se constată că, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 14 pct. B din Norme, întrucât preluarea imobilului proprietatea reclamanților s-a făcut ca urmare a aprobării plecării lor definitive din țară, construcțiile cu plata despăgubirilor legale, iar terenul fără plată.

Prin urmare, antecesorii reclamanților nu și-au înstrăinat imobilul înainte de formalizarea intenției de a pleca din țară și nici nu au fost îndestulați rezonabil, așa cum prevăd dispozițiile legale la care face referire pârâta. Înstrăinarea imobilului în favoarea statului s-a făcut ca urmare a constrângerii psihice, constând în amenințarea cu un rău de natură să provoace o temere și anume refuzul de a se elibera actele necesare plecării din țară, respectiv neacordarea unor drepturi recunoscute de însăși Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948) și de pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (semnat de România în anul 1968 anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 223/1974 și modificat în anul 1975, viciindu-se astfel consimțământul.

Rezultă așadar că preluarea în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv și fără titlu valabil, întrucât prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituției din 1965, care prin art. 36 alin. (1) ocrotea dreptul de proprietate personală, obiectul acestui drept putându-l constitui printre altele și „casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află”, iar prin art. 17 alin. (1) interzicerea discriminarea în drepturi a persoanelor în toate domeniile, vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale. Încălcarea regimului constituțional de ocrotire a proprietății personale rezultă nu numai din faptul că proprietarul era obligat la înstrăinarea construcției pe un temei care nu avea de ce să constituie un factor de discriminare între cetățenii români ci și din faptul că dobânditorul nu putea fi decât Statul Român.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta. În apelul lor, reclamanții au criticat hotărârea prin aceea că imobilul nu cade sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, nefiind ocupat de nici una din instituțiile culturale, iar în ce privește art. 18 din aceeași lege, s-a făcut aplicarea prin inducerea lor în eroare, comunicându-li-se oral că imobilul nu se retrocedează. Primarul Mun. Blaj a susținut că imobilul nu a fost preluat abuziv, deoarece contestatorii au fost despăgubiți și și-au dat acordul la înstrăinare la plecarea legală definitivă din țară, astfel că soluția legală era aceea a respingerii contestației. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1035/A din 23 iunie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâta Primăria Blaj, reținând că antecesorii reclamanților și-au înstrăinat imobilul de teamă că nu li s-ar fi aprobat plecarea definitivă din țară.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamanții S.I. și S.L. au declarat recurs întrucât imobilul preluat abuziv de Statul Român nu se încadrează în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001. La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2005 constatând că la strigarea pricinii, nu au răspuns părțile și nu s-a cerut judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății recursului. Cauza a rămas în nelucrare până la data de 21 ianuarie 2010 când a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării excepției perimării. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum recursul declarat de reclamanți a rămas în nelucrare din data de 20.10.2005, data suspendării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în speță sunt incidente dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., privind perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții S.I. și S.L. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.