ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3434/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 38 din 27

ianuarie 2004 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar nr. 6670/2003, a fost

admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții S.I. și S.L. împotriva

Dispoziției nr. 711/2003 emisă de Primarul Municipiului Blaj privind

respingerea notificării nr. 131/2001 formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001,

pe care a anulat-o și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata

despăgubirilor bănești pentru imobilul înscris în C.F. 695 Blaj, nr.top.

522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640 mp și în cota de ½ parte.

A fost obligată pârâta să transmită Prefecturii Județului Alba decizia și

documentația necesare despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că asupra imobilului înscris în C.F. 693, nr.top.

522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640 mp sunt proprietari reclamanții S.I.

și L. în cotă de ½ părți.

În anul 1982, reclamanții au

formulat cerere pentru a părăsi definitiv țara, împrejurare în care, în conformitate

cu dispozițiile Decretului nr. 223/1974 în vigoare la acea dată, trebuia să

înstrăineze în favoarea statului imobilele proprietatea lor.

În acest context a fost emisă

Decizia nr. 543/1982 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al

Județului Alba, prin care imobilul proprietatea reclamanților a trecut în

proprietatea statului.

Conform disp. art. 1 din Legea nr. 10/2001,

se restituie în natură sau prin echivalent imobilele preluate abuziv de stat,

de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Art.2 definește sintagma „imobile

preluate în mod abuziv” incluzând printre acestea și orice alte imobile

preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1)

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică asupra imobilelor și

regimul juridic al acestora, precum și orice alte imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării

și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale

ale puterii sau ale administrației de stat.

Potrivit disp. art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998 pentru ca titlul să fie valabil, el trebuie să respecte

Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în

vigoare la data preluării lor către stat.

În ce privește trecerea în

proprietatea statului a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003

la art. 1.4 pct. B disting două situații:

- cazul trecerii imobilului fără

plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cel care au plecat

fraudulos din țară și care, fiind plecați în străinătate nu s-au înapoiat la

expirarea termenului;

- cazul în care persoana a făcut

cerere de plecate definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.

Pentru primul caz s-au prevăzut două

rezolvări în funcție de situație, respectiv restituirea în natură sau prin

echivalent.

Pentru cel de-al doilea caz, se

prevede că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia

urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind

îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată

rezonabil dacă înstrăinarea imobilului respectiv s-a făcut înainte de

formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.

Această din urmă soluție a fost

adoptată de Primăria Mun. Blaj, care prin Dispoziția nr. 711/2003 a respins

notificarea depusă de petenți privind restituirea în natură a imobilului

înscris în C.F. 693 Blaj, nr.top. 522/13/1, casă și grădină în suprafață de 640

mp, care a aparținut reclamanților în cotă de ½ părți și a fost preluat

de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata despăgubirilor.

S-a reținut în considerentele

dispoziției că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a

imobilului, întrucât preluarea în favoarea statului nu a fost abuzivă.

Decizia este nelegală, fiind dată cu

aplicarea greșită a legii.

Astfel, se constată că, în cauză nu

sunt aplicabile disp. art. 14 pct. B din Norme, întrucât preluarea imobilului

proprietatea reclamanților s-a făcut ca urmare a aprobării plecării lor

definitive din țară, construcțiile cu plata despăgubirilor legale, iar terenul

fără plată.

Prin urmare, antecesorii

reclamanților nu și-au înstrăinat imobilul înainte de formalizarea intenției de

a pleca din țară și nici nu au fost îndestulați rezonabil, așa cum prevăd

dispozițiile legale la care face referire pârâta.

Înstrăinarea imobilului în favoarea

statului s-a făcut ca urmare a constrângerii psihice, constând în amenințarea

cu un rău de natură să provoace o temere și anume refuzul de a se elibera

actele necesare plecării din țară, respectiv neacordarea unor drepturi recunoscute

de însăși Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948)

și de pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (semnat

de România în anul 1968 anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 223/1974

și modificat în anul 1975, viciindu-se astfel consimțământul.

Rezultă așadar că preluarea în

proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv și fără titlu valabil, întrucât

prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituției din 1965, care

prin art. 36 alin. (1) ocrotea dreptul de proprietate personală, obiectul

acestui drept putându-l constitui printre altele și „casa de locuit, gospodăria

de pe lângă ea și terenul pe care ele se află”, iar prin art. 17 alin. (1)

interzicerea discriminarea în drepturi a persoanelor în toate domeniile, vieții

economice, politice, juridice, sociale și culturale.

Încălcarea regimului constituțional

de ocrotire a proprietății personale rezultă nu numai din faptul că

proprietarul era obligat la înstrăinarea construcției pe un temei care nu avea

de ce să constituie un factor de discriminare între cetățenii români ci și din

faptul că dobânditorul nu putea fi decât Statul Român.

Împotriva sentinței au declarat apel

atât reclamanții, cât și pârâta.

În apelul lor, reclamanții au criticat

hotărârea prin aceea că imobilul nu cade sub incidența art. 16 din Legea nr.

10/2001, nefiind ocupat de nici una din instituțiile culturale, iar în ce

privește art. 18 din aceeași lege, s-a făcut aplicarea prin inducerea lor în

eroare, comunicându-li-se oral că imobilul nu se retrocedează.

Primarul Mun. Blaj a susținut că

imobilul nu a fost preluat abuziv, deoarece contestatorii au fost despăgubiți

și și-au dat acordul la înstrăinare la plecarea legală definitivă din țară,

astfel că soluția legală era aceea a respingerii contestației.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 1035/A din 23 iunie 2004 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamanți și de pârâta Primăria Blaj, reținând că

antecesorii reclamanților și-au înstrăinat imobilul de teamă că nu li s-ar fi

aprobat plecarea definitivă din țară.

Împotriva acestei din urmă decizii

reclamanții S.I. și S.L. au declarat recurs întrucât imobilul preluat abuziv de

Statul Român nu se încadrează în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din data de

20 octombrie 2005 constatând că la strigarea pricinii, nu au răspuns părțile și

nu s-a cerut judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

s-a dispus suspendarea judecății recursului.

Cauza a rămas în nelucrare până la

data de 21 ianuarie 2010 când a fost repusă pe rol din oficiu în vederea

discutării excepției perimării.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an.

Cum recursul declarat de reclamanți

a rămas în nelucrare din data de 20.10.2005, data suspendării cauzei în temeiul

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în speță sunt incidente dispozițiile

art. 252 alin. (1) C. proc. civ., privind perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de reclamanții S.I. și S.L. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 23 iunie

2004 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.