ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba la 24 octombrie 2006, reclamanții K.R., B.I., K.L., D.U. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Blaj, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a dispoziției nr. 2066 din 18.98.2006, emisă de acesta, în sensul de a le fi recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil înscris în C.F. nr. 345 Blaj, sub nr.top 514/2/3, imobil situat administrativ în Blaj, Județul Alba . În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, fostă proprietate a reclamantei K.R.

și a soțului său K.M.H., decedat, dispoziția contestată, prin care s-a constatat că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din imobil, fiind nelegală și netemeinică întrucât s-a considerat eronat că partea ce a intrat în proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 223/1974, pentru care s-au primit despăgubiri a fost preluată legal, reclamanta K. fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit, conform art. 1.4. pct. B din H.G. nr. 498/2003. Prin sentința civilă nr. 250 din 28 februarie 2007, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis cererea reclamanților și a constatat că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent asupra întregului imobil înscris în C.F.

345 Blaj, nr.top 514/2/3, situat administrativ în Blaj. S-a modificat decizia contestată în sensul că s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor la măsuri reparatorii în echivalent asupra întregului imobil solicitat. Prin considerentele sentinței, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu, înscris în CF 345 Blaj, top 514/2/3, a constituit proprietatea contestatoarei K.R. și a soțului său K.M.H., în prezent decedat. Acesta din urmă a părăsit țara, refuzând să se întoarcă, astfel că, în anul 1976, cota acestuia de 1/2 din imobil a trecut în proprietatea Statului Român, fără despăgubiri. Ulterior, prin plecarea din țară a reclamantei K.R., cealaltă cotă de 1/2 a fost preluată de către stat, în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri.

S-a constatat că, deși din economia dispozițiilor pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice rezidă concluzia unei preluări valabile în baza Decretului nr. 223/1974, analiza dispozițiilor acestui text de lege determină o interpretare contrară. S-a reținut, astfel, că obligația înstrăinării către stat a locuinței, impusă persoanelor care doreau să se stabilească în străinătate, de actul normativ menționat, conduce la concluzia că judecarea în această modalitate nu poate fi considerată decât abuzivă, contrară normelor internaționale cu privire la libera circulație, în consecința încălcării caracterului inalienabil al proprietății. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Blaj, susținând că, potrivit dispozițiilor pct. 1.4 lit. b) cap. II din H.G.

nr. 498/2003, preluarea cotei indivize de 1/2 din imobil, în baza Decretului nr. 223/1974 nu poate fi considerată abuzivă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 314/A din 16 noiembrie 2007, a respins apelul pârâtului Primarul Municipiului Blaj ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile Legii nr. 10/2001, definind noțiunea de imobil preluat abuziv, nu fac distincție cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu a unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării, în situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este, în mod evident, în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care trebuie să o aplice.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Blaj criticând-o ca nelegală pentru încălcarea dispozițiilor pct. 1.4. lit. b) alin. ultim din cap. II al H.G. nr. 498/2003, care interpretează prevederile generale din art. 2 al Legii nr. 10/2001. Recurentul a mai arătat prin motivele de recurs că art. 2 din Decretul nr. 223/1974 stipula că plata bunurilor preluate de la persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară se făcea potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, astfel că stabilirea și acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuție a avut ca temei prevederile unui act normativ și nu manifestarea de voință a fostului proprietar.

În consecință, s-a susținut că, întrucât despăgubirile acordate pentru imobil își au temeiul în lege, nu pot forma obiect de negociere între stat și fostul proprietar și, ca atare, dispoziția contestată își păstrează pe deplin valabilitatea, fiind emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate de recurentul pârât raportat la dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., cărora li se circumscriu motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed: Prin dispoziția nr. 2066 din 18 septembrie 2006, contestată de reclamanți, s-a constatat că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru cota indiviză de 1/2 din imobilul solicitat, înscris în C.F.

345 Blaj, cu nr.top 514/2/3, situat în Blaj, cotă ce a fost preluată de Statul Român fără despăgubiri prin decizia nr. 171 din 17 mai 1976 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Alba, emisă în baza Decretului nr. 223/1974. Critica invocată de recurentul pârât vizează preluarea cu titlu, neabuziv și cu plata de despăgubiri a celeilalte cote de 1/2 din imobil, ce a aparținut reclamantei K.R., situație în raport de care s-a susținut că s-au încălcat dispozițiile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Cap. II al H.G. nr. 498/2003. În realitate nu s-a dovedit de către pârâtul recurent că reclamanta K.R. ar fi primit despăgubiri pentru cota sa din dreptul de proprietate asupra imobilului, această împrejurare rezultând și din declarația reclamantei, autentificată sub nr. 1248 din 4 octombrie 2006 la B.N.P.

B.H.I. din Blaj, înscris ce se află în dosarul administrativ anexat dosarului 2717/107/2006 al Tribunalului Alba, secția civilă. Ca atare, nu se poate reține că această cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru care nu s-a constatat îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ar urma un regim juridic diferit, în raport cu cealaltă cotă, ce a aparținut defunctului K.M.H., preluată fără despăgubiri în temeiul Decretului nr. 223/1974. Curtea va reține, totodată, că este neîntemeiată susținerea recurentului pârât în sensul că nu a fost preluată abuziv cota indiviză ce a aparținut reclamantei K.R. și că în cauză sunt aplicabile prevederile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Nomele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, potrivit cărora, în situația în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, „stabilirea conduitei acesteia era atributul său exclusiv, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, ea fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara”. Chiar dacă s-ar reține că preluarea cotei în discuție ar fi avut loc cu plata de despăgubiri, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul menționat din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă din încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1), care definesc moțiunea de imobil preluat abuziv de stat, precum și a celor înscrise în art. 1 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (2) și art. 9 alin. (1), referitoare la restituirea în natură și prin echivalent.

Legea specială, deși nu definește noțiunea de „preluare abuzivă” enumeră în art. 2 alin. (1) situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să soluționeze notificarea reclamanților trebuia să aprecieze dacă situația acestora se încadra în vreunul dintre cazurile prevăzute în Legea nr. 10/2001. Dispoziția invocată de recurent ca temei pentru respingerea notificării în ceea ce privește cota de 1/2 ce a aparținut reclamantei K.R. ignoră împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a țării, persoanele în cauză erau obligate să procedeze la înstrăinarea construcțiilor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care acestea nu puteau să reprezinte o despăgubire rezonabilă.

Argumentul oferit de Normele Metodologice, în sensul că persoana avea vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina bunul înainte de manifestarea intenției de a părăsi definitiv țara, este pur teoretic pentru că, practic, o astfel de operațiune era imposibilă având în vedere că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale. De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 nu condiționează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului. Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinse în pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003 rezultă nu numai din încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci și din încălcarea dispozițiilor constituționale, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor pe care la ordonă. Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior. Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Blaj împotriva deciziei nr. 314/A din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.