ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Alba la 24 octombrie 2006, reclamanții K.R., B.I., K.L., D.U. au chemat în

judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Blaj, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea parțială a dispoziției nr. 2066 din

18.98.2006, emisă de acesta, în sensul de a le fi recunoscută calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul

imobil înscris în C.F. nr. 345 Blaj, sub nr.top 514/2/3, imobil situat administrativ

în Blaj, Județul Alba .

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilului, fostă proprietate a reclamantei K.R. și a soțului său K.M.H.,

decedat, dispoziția contestată, prin care s-a constatat că sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din imobil, fiind

nelegală și netemeinică întrucât s-a considerat eronat că partea ce a intrat în

proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 223/1974, pentru care

s-au primit despăgubiri a fost preluată legal, reclamanta K. fiind îndestulată

rezonabil prin prețul primit, conform art. 1.4. pct. B din H.G. nr. 498/2003.

Prin sentința civilă nr. 250 din 28

februarie 2007, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis cererea reclamanților

și a constatat că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii prin echivalent asupra întregului imobil înscris în C.F. 345 Blaj,

nr.top 514/2/3, situat administrativ în Blaj.

S-a modificat decizia contestată în

sensul că s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor

la măsuri reparatorii în echivalent asupra întregului imobil solicitat.

Prin considerentele sentinței, prima

instanță a reținut că imobilul în litigiu, înscris în CF 345 Blaj, top 514/2/3,

a constituit proprietatea contestatoarei K.R. și a soțului său K.M.H., în

prezent decedat.

Acesta din urmă a părăsit țara, refuzând

să se întoarcă, astfel că, în anul 1976, cota acestuia de 1/2 din imobil a

trecut în proprietatea Statului Român, fără despăgubiri. Ulterior, prin

plecarea din țară a reclamantei K.R., cealaltă cotă de 1/2 a fost preluată de

către stat, în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri.

S-a constatat că, deși din economia dispozițiilor

pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice rezidă concluzia unei preluări

valabile în baza Decretului nr. 223/1974, analiza dispozițiilor acestui text de

lege determină o interpretare contrară.

S-a reținut, astfel, că obligația

înstrăinării către stat a locuinței, impusă persoanelor care doreau să se

stabilească în străinătate, de actul normativ menționat, conduce la concluzia

că judecarea în această modalitate nu poate fi considerată decât abuzivă,

contrară normelor internaționale cu privire la libera circulație, în consecința

încălcării caracterului inalienabil al proprietății.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel pârâtul Primarul Municipiului Blaj, susținând că, potrivit dispozițiilor

pct. 1.4 lit. b) cap. II din H.G. nr. 498/2003, preluarea cotei indivize de 1/2

din imobil, în baza Decretului nr. 223/1974 nu poate fi considerată abuzivă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 314/A din 16 noiembrie 2007, a respins apelul pârâtului

Primarul Municipiului Blaj ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile Legii nr. 10/2001,

definind noțiunea de imobil preluat abuziv, nu fac distincție cu privire la

diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu a

unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. b) din Normele Metodologice

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al

preluării, în situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este,

în mod evident, în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care

trebuie să o aplice.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Blaj criticând-o ca

nelegală pentru încălcarea dispozițiilor pct. 1.4. lit. b) alin. ultim din cap.

II al H.G. nr. 498/2003, care interpretează prevederile generale din art. 2 al

Legii nr. 10/2001.

Recurentul a mai arătat prin motivele de

recurs că art. 2 din Decretul nr. 223/1974 stipula că plata bunurilor preluate

de la persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară se făcea

potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, astfel că

stabilirea și acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuție a avut ca

temei prevederile unui act normativ și nu manifestarea de voință a fostului

proprietar.

În consecință, s-a susținut că, întrucât

despăgubirile acordate pentru imobil își au temeiul în lege, nu pot forma

obiect de negociere între stat și fostul proprietar și, ca atare, dispoziția

contestată își păstrează pe deplin valabilitatea, fiind emisă cu respectarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din H.G. nr.

250/2007.

În faza recursului nu s-au administrat

probe noi.

Examinând criticile formulate de

recurentul pârât raportat la dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., cărora

li se circumscriu motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este

nefondat având în vedere considerentele ce succed:

Prin dispoziția nr. 2066 din 18

septembrie 2006, contestată de reclamanți, s-a constatat că aceștia au

calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent numai pentru cota indiviză de 1/2 din imobilul solicitat, înscris în

C.F. 345 Blaj, cu nr.top 514/2/3, situat în Blaj, cotă ce a fost preluată de

Statul Român fără despăgubiri prin decizia nr. 171 din 17 mai 1976 a fostului

Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Alba, emisă în baza

Decretului nr. 223/1974.

Critica invocată de recurentul pârât vizează

preluarea cu titlu, neabuziv și cu plata de despăgubiri a celeilalte cote de

1/2 din imobil, ce a aparținut reclamantei K.R., situație în raport de care s-a

susținut că s-au încălcat dispozițiile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Cap. II

al H.G. nr. 498/2003.

În realitate nu s-a dovedit de către

pârâtul recurent că reclamanta K.R. ar fi primit despăgubiri pentru cota sa din

dreptul de proprietate asupra imobilului, această împrejurare rezultând și din

declarația reclamantei, autentificată sub nr. 1248 din 4 octombrie 2006 la

B.N.P. B.H.I. din Blaj, înscris ce se află în dosarul administrativ anexat

dosarului 2717/107/2006 al Tribunalului Alba, secția civilă.

Ca atare, nu se poate reține că această

cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru

care nu s-a constatat îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, ar urma un regim juridic diferit, în raport cu

cealaltă cotă, ce a aparținut defunctului K.M.H., preluată fără despăgubiri în

temeiul Decretului nr. 223/1974.

Curtea va reține, totodată, că este neîntemeiată

susținerea recurentului pârât în sensul că nu a fost preluată abuziv cota

indiviză ce a aparținut reclamantei K.R. și că în cauză sunt aplicabile

prevederile pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Nomele Metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora, în

situația în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a

înstrăinat locuința către stat, „stabilirea conduitei acesteia era atributul

său exclusiv, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, ea fiind

îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată

rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției

de a părăsi definitiv țara”.

Chiar dacă s-ar reține că preluarea cotei

în discuție ar fi avut loc cu plata de despăgubiri, ceea ce în realitate nu s-a

întâmplat, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul menționat din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă din încălcarea

prevederilor art. 2 alin. (1), care definesc moțiunea de imobil preluat abuziv

de stat, precum și a celor înscrise în art. 1 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (2)

și art. 9 alin. (1), referitoare la restituirea în natură și prin echivalent.

Legea specială, deși nu definește

noțiunea de „preluare abuzivă” enumeră în art. 2 alin. (1) situațiile juridice

care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să

soluționeze notificarea reclamanților trebuia să aprecieze dacă situația

acestora se încadra în vreunul dintre cazurile prevăzute în Legea nr. 10/2001.

Dispoziția invocată de recurent ca temei

pentru respingerea notificării în ceea ce privește cota de 1/2 ce a aparținut

reclamantei K.R. ignoră împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a

țării, persoanele în cauză erau obligate să procedeze la înstrăinarea construcțiilor

către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru

care acestea nu puteau să reprezinte o despăgubire rezonabilă.

Argumentul oferit de Normele

Metodologice, în sensul că persoana avea vocația de a fi îndestulată rezonabil

dacă înstrăina bunul înainte de manifestarea intenției de a părăsi definitiv

țara, este pur teoretic pentru că, practic, o astfel de operațiune era

imposibilă având în vedere că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974,

actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept

ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale.

De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 10/2001 nu condiționează caracterul abuziv al preluării de

împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului.

Pe de altă parte, nelegalitatea

prevederii cuprinse în pct. 1.4 lit. b) alin. ultim din Normele Metodologice de

aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 rezultă nu

numai din încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci și din

încălcarea dispozițiilor constituționale, care prevăd că hotărârile Guvernului

se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea

legii se emit în limitele și potrivit normelor pe care la ordonă.

Prin urmare, așa cum corect a reținut

instanța de apel, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie

a actelor normative, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei

legi printr-un act normativ de rang inferior.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Blaj împotriva deciziei nr. 314/A din 16 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

martie 2010.