ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2009

judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la

19 februarie 2007, reclamanții K.G. și K.M. au solicitat, în

contradictoriu cu Primăria municipiului Blaj,

prin primar, să se constate că

imobilul

situat în M. nr. 64, înscris în C.F. 1561 Mănărade, nr. top. 44 și

45,

în suprafață de 687 mp, a fost preluat de stat în mod abuziv și fără titlu

valabil; să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 117 din 9

februarie 2007; să fie obligat Primarul municipiului Blaj să emită dispoziție

pentru restituirea în natură a imobilului.

1.2.

În fapt

În

motivarea cererii s-a arătat că reclamanții au fost proprietarii imobilului

până în anul 1974, când

a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.

Respingerea

notificării pe motiv că au fost despăgubiți în temeiul

Decretului nr. 223/1974 este în contradicție cu dispozițiile Legii nr.

10/2001.

1.3.

În drept

Acțiunea a fost motivată în

drept pe „Legea nr. 10/2001".

Prin sentința

civilă nr. 479 din 2 mai 2007 Tribunalul Alba, secția civilă,

a admis contestația și a constatat că imobilul

înscris în C.F. 1561 Mănărade, nr.

top. 44,45, în suprafață de 687 mp,

situat administrativ în M. nr. 64 a fost preluat de stat fără titlu valabil.

A constatat că

petenții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent cu privire la imobilul solicitat.

A fost obligat Primarul municipiului Blaj să emită o dispoziție de

restituire

în echivalent.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că trecerea imobilului

în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 constituie o măsură

abuzivă

care contravine normelor

internaționale care protejează caracterul sacru al

proprietății precum și principiul liberei circulații a persoanelor.

3.

Hotărârea

instanței de apel

Prin

decizia civilă nr. 280 A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă, a fost respins ca nefondate apelurile declarate

de ambele părți.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că apelul reclamanților a fost motivat

pe constatarea nulității actelor de înstrăinare a

imobilului în litigiu, ca urmare a titlului statului, însă aceasta este

o cerere nouă,

care nu a existat în fața instanței de fond.

Contestatorii nu au

demonstrat că au atacat actele de înstrăinare a imobilului în condițiile art.

45 din Legea nr. 10/2001, astfel încât hotărârea instanței de fond prin care

s-a constatat dreptul contestatorilor de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii prin echivalent este legală.

În privința apelului

pârâtului s-a arătat că Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat fiind calificat ca

act abuziv.

4.

Recursul

4.1. Motive

Reclamanții

au declarat recurs, nemotivat în drept, prin care au formulat

următoarele critici:

Este adevărat că imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 și

că nu

au atacat actele de

înstrăinare însă hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri nu va putea fi

executată întrucât Fondul Proprietatea nu funcționează de o

manieră susceptibilă a ajunge la obținerea

efectivă de despăgubiri.

A fost

încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Instanțele trebuiau să dispună

restituirea în natură ca urmare

a

faptului că titlul de preluare a imobilului a fost abuziv, situație în care

actele

subsecvente de înstrăinare sunt lovite de nulitate.

4.2. Analiza făcută de instanța

de recurs

Recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Conform

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face

alte cereri noi.

Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu

sunt considerate cereri noi.

Instanța

de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor enunțate întrucât reclamanții

au invocat nulitatea actelor de înstrăinare încheiate de stat cu privire

la imobilul în litigiu, pentru prima dată în

apel.

Drept urmare,

această critică făcută prin motivele de recurs nu este întemeiată.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că, prin

nerestituirea în

natură a

imobilului, instanțele de fond au încălcat prevederile art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele: „Orice persoană fizică

sau

juridică

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât

pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de

lege și de principiile generale ale dreptului

internațional.

Dispozițiile

precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le

consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor

conform interesului general sau pentru a asigura

plata impozitelor ori a altor

contribuții sau a amenzilor."

Instanțele

de fond nu au încălcat cerințele acestui text deoarece reclamanții

nu dispun de un „bun" în sensul art. 1

din Protocol, dreptul lor de proprietate

asupra

imobilului nefiind recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă

înaintea

vânzării bunului unor terți.

Având

în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele

de fond au făcut

aplicarea și inteipretarea corectă a dispozițiilor legilor materiale

și procesuale incidente

în cauză, astfel încât nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K.G. și

K.M. împotriva deciziei civile nr. 280 A din

25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2009.