ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2009

1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la 19 februarie 2007, reclamanții K.G. și K.M. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Blaj, prin primar, să se constate că imobilul situat în M. nr. 64, înscris în C.F. 1561 Mănărade, nr. top. 44 și 45, în suprafață de 687 mp, a fost preluat de stat în mod abuziv și fără titlu valabil; să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 117 din 9 februarie 2007; să fie obligat Primarul municipiului Blaj să emită dispoziție pentru restituirea în natură a imobilului. 1.2. În fapt În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții au fost proprietarii imobilului până în anul 1974, când a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.

Respingerea notificării pe motiv că au fost despăgubiți în temeiul Decretului nr. 223/1974 este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. 1.3. În drept Acțiunea a fost motivată în drept pe „Legea nr. 10/2001". 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 479 din 2 mai 2007 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis contestația și a constatat că imobilul înscris în C.F. 1561 Mănărade, nr. top. 44,45, în suprafață de 687 mp, situat administrativ în M. nr. 64 a fost preluat de stat fără titlu valabil. A constatat că petenții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul solicitat. A fost obligat Primarul municipiului Blaj să emită o dispoziție de restituire în echivalent.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 constituie o măsură abuzivă care contravine normelor internaționale care protejează caracterul sacru al proprietății precum și principiul liberei circulații a persoanelor. 3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 280 A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a fost respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părți. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că apelul reclamanților a fost motivat pe constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilului în litigiu, ca urmare a titlului statului, însă aceasta este o cerere nouă, care nu a existat în fața instanței de fond.

Contestatorii nu au demonstrat că au atacat actele de înstrăinare a imobilului în condițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, astfel încât hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat dreptul contestatorilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent este legală. În privința apelului pârâtului s-a arătat că Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat fiind calificat ca act abuziv. 4. Recursul 4.1. Motive Reclamanții au declarat recurs, nemotivat în drept, prin care au formulat următoarele critici: Este adevărat că imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 și că nu au atacat actele de înstrăinare însă hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri nu va putea fi executată întrucât Fondul Proprietatea nu funcționează de o manieră susceptibilă a ajunge la obținerea efectivă de despăgubiri.

A fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanțele trebuiau să dispună restituirea în natură ca urmare a faptului că titlul de preluare a imobilului a fost abuziv, situație în care actele subsecvente de înstrăinare sunt lovite de nulitate. 4.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi. Instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor enunțate întrucât reclamanții au invocat nulitatea actelor de înstrăinare încheiate de stat cu privire la imobilul în litigiu, pentru prima dată în apel.

Drept urmare, această critică făcută prin motivele de recurs nu este întemeiată. Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că, prin nerestituirea în natură a imobilului, instanțele de fond au încălcat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor." Instanțele de fond nu au încălcat cerințele acestui text deoarece reclamanții nu dispun de un „bun" în sensul art. 1 din Protocol, dreptul lor de proprietate asupra imobilului nefiind recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă înaintea vânzării bunului unor terți. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și inteipretarea corectă a dispozițiilor legilor materiale și procesuale incidente în cauză, astfel încât nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K.G. și K.M. împotriva deciziei civile nr. 280 A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.