ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9455/2009

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 5311/110 din 24 septembrie 2007, reclamantul H.O.

a solicitat anularea dispoziției nr. 3043 din 21 august 2007 emisă de către

Primarul municipiului Onești în aplicarea Legii nr. 10/2001.

In

motivarea cererii s-a susținut că, în mod nejustificat s-a dispus acordarea de

despăgubiri pentru imobilele solicitate, în acest sens nefiind respectate dispozițiile

sentinței civile nr. 332 din 18 mai 2005 a Tribunalului Bacău și făcându-se o

ofertă cu privire la o suprafață aflată la peste 6 km de oraș.

S-a

solicitat anularea dispoziției contestate și restituirea în natură a suprafeței

de teren de 525 mp, daune morale în cuantum de 10.000 ron și cheltuieli de

judecată.

Prin

sentința civilă nr. 416 din 28 mai 2008 a Tribunalului Bacău, s-a respins

contestația formulată de contestatorul H.O. în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Onești, ca nefondată.

Sentința

a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, care, prin decizia nr. 157 din 17

noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat

de reclamantul H.O.

Pentru

a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că imobilele

construcții au fost demolate în totalitate, iar imobilul teren este ocupat de

carosabil, trotuar, spațiu verde cu suprafața traversată de rețele edilitare,

că pârâtul a acordat contestatorului teren în compensare pe un alt amplasament,

însă, la refuzul acestuia, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și că, în ceea ce privește existența unui

teren liber de construcții aflat în vecinătatea terenului solicitat și care ar

putea fi oferit în compensare, nu s-a făcut dovada celor susținute de către

contestator, conform art. 1169 C. civ.

Instanța

de apel, analizând limita învestirii instanței de către contestator a reținut

că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat contestarea dispoziției

nr. 3043 din 21 august 2007 emise de Primarul municipiului Onești numai sub

aspectul nerespectării dispozițiilor sentinței civile nr. 332/2005 (prin care

intimatul nu a fost obligat la restituirea în natură a suprafeței de 500 mp din

Onești, ci de a soluționa pe fond notificarea, respinsă inițial pentru

nedovedirea calității de proprietar, în oricare din modalitățile prevăzute de

Legea nr. 10/2001 și în ordinea instituită de acest act normativ, - prioritar

în natură, în tot sau în parte și în subsidiar, în echivalent după caz).

Împotriva

deciziei civile nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău a declarat

recurs reclamantul H.O., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C.

proc. civ. și formulând următoarele critici:

In

parte, terenul preluat abuziv de către Statul Român este, în prezent, ocupat de

ansamblul de locuințe „Mărășești

II

Gheorghe

Gheorghiu-Dej", iar în parte este liber de construcții, aspect rezultat

din procesul-verbal nr. 11642 din 05 iunie 2007 al Comisiei de evaluare, precum

și din procesul-verbal nr. 16769 din 17 august 2007 al Subcomisiei de

verificare a notificărilor, motiv pentru care restituirea în natură trebuia

făcută în parte pe vechiul amplasament.

Instanțele

au făcut o aplicare greșită a Legii nr. 10/2001, în sensul că nu au constatat

că în patrimoniul Primăriei există terenuri libere de construcții care pot fi

acordate în compensare. In acest sens, trebuia să se dispună administrarea

oricărei probe pentru a se stabili dacă în patrimoniul pârâtului există teren

liber de construcții de aceeași valoare și aceleași caracteristici ca ale

terenului preluat.

Motivarea

instanței de apel este contradictorie în sensul că se reține, pe de o parte,

susținerea reclamantului referitoare la existența în imediata vecinătate a

imobilului preluat abuziv a unei suprafețe de teren de mari dimensiuni, liberă

de construcții, la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pe

de altă parte se arată că reclamantul nu ar fi contestat că singurul teren

aflat la dispoziția Comisiei pentru atribuirea în compensare ar fi cel

menționat în tabelul de la fila 45.

Totodată,

în mod greșit s-a respins acțiunea pentru că nu s-ar fi făcut dovada

susținerilor privind existența unui teren liber de construcții aflat în

vecinătatea terenului solicitat.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce succed:

In

ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că terenul preluat abuziv

pentru care a fost formulată notificarea este, în parte, liber de construcții,

motiv pentru care restituirea în natură ar fi trebuit făcută în parte pe

vechiul amplasament, se constată că instanța de apel în mod corect a reținut

faptul că, prin contestația formulată reclamantul-contestator a înțeles să

conteste actul administrativ numai sub aspectul nerespectării dispozițiilor

sentinței civile nr. 332/2005 a Tribunalului Bacău.

Instanța

de apel a reținut că, față de conținutul procesului-verbal nr. 11642, terenul

notificat nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind afectat de

carosabil și trotuar, acces stradal secundar și rețele edilitare ce traversează

spațiul verde aparținând domeniului public conform anexei nr. 5 la P.U.G. nr.

15/1998. Situația reala a bunului notificat a fost adusă la cunoștința

recurentului-contestator care și-a exprimat dorința de a primi teren nu

neapărat pe vechiul amplasament.

Astfel,

situația reținută mai sus nu a făcut obiectul contestației nici în faza

premergătoare emiterii dispoziției, nici în ciclul procesual anterior, așa

încât, în mod corect s-a statuat că nu se impunea suplimentarea probatoriului.

In

ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant privitoare la faptul că

instanța de apel ar fi înlăturat fără nici o motivare probele privind existența

reală a terenului liber de construcții aflat în vecinătatea terenului

solicitat, se retine că nici acestea nu sunt fondate. Instanța de apel a adus

la cunoștința recurentului-intimat faptul că, față de caracterul devolutiv al

apelului, este posibil a se administra proba cu expertiză

De

asemenea, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că, așa cum rezultă

din adresa nr. 14127 din 09 iulie 2007 - fila 63-64 dosar fond, subcomisia de

verificare a notificărilor primite în temeiul Legii nr. 10/2001 Onești a

comunicat recurentului-contestator faptul că există o suprafață de teren aflată

la dispoziția comisiei pentru compensare, dovada amplasamentului fiind depusă

(fila 45 dosar fond). Această situație de fapt nu a făcut obiectul niciunei

contestații din partea recurentului nici în faza administrativă, când i-a fost

comunicată adresa existentă la fila 62 dosar fond și nici în fața instanței de

judecată. In atare condiții, câta vreme recurentul-contestator nu a contestat

faptul că singurul teren aflat la dispoziția comisiei este cel indicat de

comisie, instanța nu avea obligația de a dispune administrarea unui probatoriu

suplimentar care să verifice dacă există și alt teren la dispoziția comisiei.

Susținerea recurentului-contestator privitoare la faptul că terenul oferit spre

compensare de către comisie nu ar corespunde calitativ și valoric nu putea fi

verificată de instanța de apel câtă vreme recurentul a refuzat compensarea cu

acest teren.

Față

de prevederile art. 1.7 din H.G. nr. 250/2009, instanța de apel a reținut

faptul că nu se poate trece peste voința legiuitorului care a lăsat la

latitudinea entității învestite cu soluționarea notificării a stabili ce

terenuri din cele deținute sunt disponibile și pot fi afectate pentru

compensare, pentru a dispune verificarea unor afirmații ale reclamantului,

susținute doar de niște fotografii.

Or,

instanța de apel nu putea trece peste voința legiuitorului și, câtă vreme

reclamantul a înțeles expres să menționeze că nu solicită administrarea probei

cu expertiză, din probele cu înscrisuri și planșe foto existente la dosar

rezultând faptul că există o suprafață de teren pretabilă a fi restituită drept

teren în compensare, instanța de apel în mod corect a reținut că „înscrisurile

depuse la dosar nu pot avea valoarea unor probe contrare ori a unora suficiente

în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă care să le amplaseze real și

cert în zona pretinsă ca fiind liberă".

Față

de considerentele expuse, se constată neincidența dispozițiilor art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul H.O. împotriva deciziei chile nr. 157 din 17 noiembrie

2008 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.