ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9455/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5311/110 din 24 septembrie 2007, reclamantul H.O. a solicitat anularea dispoziției nr. 3043 din 21 august 2007 emisă de către Primarul municipiului Onești în aplicarea Legii nr. 10/2001. In motivarea cererii s-a susținut că, în mod nejustificat s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate, în acest sens nefiind respectate dispozițiile sentinței civile nr. 332 din 18 mai 2005 a Tribunalului Bacău și făcându-se o ofertă cu privire la o suprafață aflată la peste 6 km de oraș. S-a solicitat anularea dispoziției contestate și restituirea în natură a suprafeței de teren de 525 mp, daune morale în cuantum de 10.000 ron și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 416 din 28 mai 2008 a Tribunalului Bacău, s-a respins contestația formulată de contestatorul H.O. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Onești, ca nefondată. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, care, prin decizia nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul H.O.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că imobilele construcții au fost demolate în totalitate, iar imobilul teren este ocupat de carosabil, trotuar, spațiu verde cu suprafața traversată de rețele edilitare, că pârâtul a acordat contestatorului teren în compensare pe un alt amplasament, însă, la refuzul acestuia, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și că, în ceea ce privește existența unui teren liber de construcții aflat în vecinătatea terenului solicitat și care ar putea fi oferit în compensare, nu s-a făcut dovada celor susținute de către contestator, conform art. 1169 C. civ.

Instanța de apel, analizând limita învestirii instanței de către contestator a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat contestarea dispoziției nr. 3043 din 21 august 2007 emise de Primarul municipiului Onești numai sub aspectul nerespectării dispozițiilor sentinței civile nr. 332/2005 (prin care intimatul nu a fost obligat la restituirea în natură a suprafeței de 500 mp din Onești, ci de a soluționa pe fond notificarea, respinsă inițial pentru nedovedirea calității de proprietar, în oricare din modalitățile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și în ordinea instituită de acest act normativ, - prioritar în natură, în tot sau în parte și în subsidiar, în echivalent după caz). Împotriva deciziei civile nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul H.O., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. și formulând următoarele critici: In parte, terenul preluat abuziv de către Statul Român este, în prezent, ocupat de ansamblul de locuințe „Mărășești II Gheorghe Gheorghiu-Dej", iar în parte este liber de construcții, aspect rezultat din procesul-verbal nr. 11642 din 05 iunie 2007 al Comisiei de evaluare, precum și din procesul-verbal nr. 16769 din 17 august 2007 al Subcomisiei de verificare a notificărilor, motiv pentru care restituirea în natură trebuia făcută în parte pe vechiul amplasament. Instanțele au făcut o aplicare greșită a Legii nr. 10/2001, în sensul că nu au constatat că în patrimoniul Primăriei există terenuri libere de construcții care pot fi acordate în compensare. In acest sens, trebuia să se dispună administrarea oricărei probe pentru a se stabili dacă în patrimoniul pârâtului există teren liber de construcții de aceeași valoare și aceleași caracteristici ca ale terenului preluat.

Motivarea instanței de apel este contradictorie în sensul că se reține, pe de o parte, susținerea reclamantului referitoare la existența în imediata vecinătate a imobilului preluat abuziv a unei suprafețe de teren de mari dimensiuni, liberă de construcții, la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte se arată că reclamantul nu ar fi contestat că singurul teren aflat la dispoziția Comisiei pentru atribuirea în compensare ar fi cel menționat în tabelul de la fila 45. Totodată, în mod greșit s-a respins acțiunea pentru că nu s-ar fi făcut dovada susținerilor privind existența unui teren liber de construcții aflat în vecinătatea terenului solicitat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: In ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că terenul preluat abuziv pentru care a fost formulată notificarea este, în parte, liber de construcții, motiv pentru care restituirea în natură ar fi trebuit făcută în parte pe vechiul amplasament, se constată că instanța de apel în mod corect a reținut faptul că, prin contestația formulată reclamantul-contestator a înțeles să conteste actul administrativ numai sub aspectul nerespectării dispozițiilor sentinței civile nr. 332/2005 a Tribunalului Bacău. Instanța de apel a reținut că, față de conținutul procesului-verbal nr. 11642, terenul notificat nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind afectat de carosabil și trotuar, acces stradal secundar și rețele edilitare ce traversează spațiul verde aparținând domeniului public conform anexei nr. 5 la P.U.G.

nr. 15/1998. Situația reala a bunului notificat a fost adusă la cunoștința recurentului-contestator care și-a exprimat dorința de a primi teren nu neapărat pe vechiul amplasament. Astfel, situația reținută mai sus nu a făcut obiectul contestației nici în faza premergătoare emiterii dispoziției, nici în ciclul procesual anterior, așa încât, în mod corect s-a statuat că nu se impunea suplimentarea probatoriului. In ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant privitoare la faptul că instanța de apel ar fi înlăturat fără nici o motivare probele privind existența reală a terenului liber de construcții aflat în vecinătatea terenului solicitat, se retine că nici acestea nu sunt fondate.

Instanța de apel a adus la cunoștința recurentului-intimat faptul că, față de caracterul devolutiv al apelului, este posibil a se administra proba cu expertiză De asemenea, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că, așa cum rezultă din adresa nr. 14127 din 09 iulie 2007 - fila 63-64 dosar fond, subcomisia de verificare a notificărilor primite în temeiul Legii nr. 10/2001 Onești a comunicat recurentului-contestator faptul că există o suprafață de teren aflată la dispoziția comisiei pentru compensare, dovada amplasamentului fiind depusă (fila 45 dosar fond). Această situație de fapt nu a făcut obiectul niciunei contestații din partea recurentului nici în faza administrativă, când i-a fost comunicată adresa existentă la fila 62 dosar fond și nici în fața instanței de judecată.

In atare condiții, câta vreme recurentul-contestator nu a contestat faptul că singurul teren aflat la dispoziția comisiei este cel indicat de comisie, instanța nu avea obligația de a dispune administrarea unui probatoriu suplimentar care să verifice dacă există și alt teren la dispoziția comisiei. Susținerea recurentului-contestator privitoare la faptul că terenul oferit spre compensare de către comisie nu ar corespunde calitativ și valoric nu putea fi verificată de instanța de apel câtă vreme recurentul a refuzat compensarea cu acest teren. Față de prevederile art. 1.7 din H.G. nr. 250/2009, instanța de apel a reținut faptul că nu se poate trece peste voința legiuitorului care a lăsat la latitudinea entității învestite cu soluționarea notificării a stabili ce terenuri din cele deținute sunt disponibile și pot fi afectate pentru compensare, pentru a dispune verificarea unor afirmații ale reclamantului, susținute doar de niște fotografii.

Or, instanța de apel nu putea trece peste voința legiuitorului și, câtă vreme reclamantul a înțeles expres să menționeze că nu solicită administrarea probei cu expertiză, din probele cu înscrisuri și planșe foto existente la dosar rezultând faptul că există o suprafață de teren pretabilă a fi restituită drept teren în compensare, instanța de apel în mod corect a reținut că „înscrisurile depuse la dosar nu pot avea valoarea unor probe contrare ori a unora suficiente în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă care să le amplaseze real și cert în zona pretinsă ca fiind liberă". Față de considerentele expuse, se constată neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.O. împotriva deciziei chile nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.