ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 75/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 75/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 59/A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul O.C. împotriva sentinței penale nr. 222 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 2055/85/2007. A fost desființată sentința penală atacată numai sub aspect penal și procedând la o nouă judecată, în aceste limite, au fost condamnați inculpații: 1. B.V., la: - 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. în condițiile art. 65 C. pen.
pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2). (3) și (5) C. pen. în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.; - 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 modificată prin O.G. nr. 11/1993, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. c) C. pen.
în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. 2. O.C., la: - 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 4 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2). (3) și (5) C. pen. în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. c) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. Au fost menținute dispozițiile sentinței penale cu privire la latura civilă a cauzei și la cheltuielile judiciare avansate de stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul recurent O.C.
și inculpatul intimat B.V., în cuantum de câte 300 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul O.C. Examinând recursul inculpatului, în raport cu dispozițiile legale referitoare la condițiile exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele următoare: Potrivit art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și curge de la pronunțare dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 363-365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.
Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 385 3 C. proc. pen., pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și de la pronunțare, termenul de declarare a recursului curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Din examinarea deciziei penale nr. 59/A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, rezultă că recurentul O.C. nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de apel, lipsind inclusiv la termenul când s-a soluționat apelul. Așa fiind, pentru recurentul inculpat O.C. termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la 1 iulie 2009 - data comunicării dispozitivului deciziei instanței de apel (fila 196 dosar apel). Or, recurentul inculpat a declarat recurs la 14 iulie 2009 - data înregistrării declarației de recurs la registratura Curții de Apel Alba lulia (fila 2 dosar recurs) - depășind termenul legal de 10 zile, prevăzut de lege.
Î n consecință, pentru considerentele expuse și ca urmare a admiterii excepției de tardivitate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva deciziei penale nr. 59/A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva deciziei penale nr. 59/A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.