ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 332 din 25 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantei M.P. formulată în contradictoriu cu pârâtul M.S.P. București având ca obiect anularea Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 și totodată repunerea să în situația anterioară emiterii ordinului atacat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta M.P. a deținut până la data de 2 octombrie 2007 funcția publică de manager al S.M.D. când prin Ordinul nr. 1.330 emis de M.S.P.

București a fost revocată din această funcție constatându-se încălcarea dispozițiilor cuprinse în capitolul VIII lit. d) din contractul de management din 14 decembrie 2006 privind existența unei incompatibilități și a conflictului de interese precum și a dispoziției lit. d) și I) ale art. 183 3 din Legea nr. 95/2006 privind constatarea abaterilor de la legislația în vigoare. Astfel, conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 managerul în funcție și care la data încheierii contractului de management se află în situație de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în termen de 15 de zile de la numirea în funcție să procedeze la depunerea declarației de interese.

Având în vedere faptul că la data de 14 decembrie2006 a fost încheiat contractul de management al reclamantei cu M.S.P., instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 180 alin (2) din Legea nr. 95/2006, reclamanta avea obligația de a înlătura motivele de incompatibilitate și de conflict de interese în termen de 30 de zile de la data la care a ocupat prin concurs funcția de manager. Cu toate acestea actul adițional la care face vorbire reclamanta și prin care aceasta și-a dat demisia din funcția de administrator și-a produs efecte fiind opozabilă față de terți potrivit Legii nr. 26/1990 de la data înregistrării sale în Registrul comerțului respectiv 24 august 2007 deci cu mult peste termenul impus de legea privind reforma în sănătate.

În ceea ce privește deficiențele constatate cu ocazia verificărilor efectuate și care au avut în vedere desfășurarea unor achiziții publice derulate de către unitatea sanitară al cărui manager a fost reclamanta, instanța de fond a reținut că o serie de achiziții ale unității sanitare au fost câștigate de SC P.T.A. SRL societate ce avea relații comerciale strânse cu SC L. SRL al cărui unic asociat este fiica reclamantei și la care reclamanta a deținut calitatea de administrator până în 24 august 2007. De asemenea, s-a constatat că, în ceea ce privesc achizițiile publice, nu există un dosar al achizițiilor publice pentru achiziționarea mobilierului, iar bugetul aprobat care era absolut necesar pentru achizițiile publice în baza O.G.

nr. 34/2006 nu exista. Totodată nota justificativă prin care s-a solicitat achiziționarea mobilierului nu a fost semnată de toate compartimentele unității sanitare. În ceea ce privește acordarea despăgubirilor, constând în veniturile nerealizate de la data revocării și până la reîncadrarea reclamantei pe postul avut anterior, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a fost revocată din funcția de manager fiind trecută pe o funcție de execuție aceea de economist, iar în ipoteza în care ordinul de revocare ar fi fost nelegal, iar instanța ar fi dispus anularea lui, reclamanta ar putea justifica eventual diferența de salariu dintre funcția de execuție și cea de manager.

Deoarece legea-cadru a contenciosului administrativ nu face precizări cu privire ia modul de stabilire a daunelor morale, reclamanta trebuie să facă dovada condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului, aceasta revenindu-i totodată și sarcina probei. Prin urmare, folosind acțiunea pentru repararea prejudiciului moral reclamanta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral, caracterul ilicit ai faptei pârâtului, săvârșirea cu vinovăție a faptei de către pârât cât și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului. Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit, instanța de fond a apreciat că solicitarea daunelor morale nu este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta M.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. S-a criticat faptul că ordinul în litigiu este nelegal, întrucât nu a fost constituită anterior emiterii o comise de evaluare care ar fi putut propune revocarea din funcție a recurentei, controalele efectuate în perioada iunie - august 2008, neputând suplini obligația legală privind comisia de evaluare. De asemenea, instanța fondului nu a luat în considerare nici faptul că recurenta-reclamantă nu a exercitat nici o altă funcție din cele prevăzute în textul de lege concomitent cu exercitarea funcției de manager și că în timpul mandatului său nu a apărut nici o situație de incompatibilitate.

De asemenea se critică în recurs și faptul că nu era obligația recurentei să facă mențiuni în registrul comerțului, ci de asociații unice, relația de rudenie cu reclamanta neavând importanță din punct de vedere juridic. Nici faptul reținut de instanța Curții de Apel că spitalul la care recurentul era manager ar fi achiziționat o serie de bunuri de la SC L. SRL, firma al cărui asociat unic era fiica sa, nu este real, întrucât nici o tranzacție a spitalului nu a fost încheiată cu această firmă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 593 din 5 februarie 2009 a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Legea nr. 95/2006 în art. 180 prevede că există conflict de interese atunci când un manager persoană fizică, juridică, ori reprezentant al persoanei juridice deține părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale care stabilesc relații comerciale cu spitalul la care persoana exercită funcția de manager. Sancțiunea prevăzută de lege este rezilierea de plin drept a contractului de management, recurenta-reclamantă încălcând prevederile legale mai sus invocate. Până la 2 octombrie 2007, astfel cum rezultă din probele administrate, recurenta-reclamantă deținea funcția de manager al S.M.D., iar prin Ordinul nr. 1.330 emis de M.S.P.

a fost revocată din această funcție, datorită unei incompatibilități și a conflictului de interese cât și a dispozițiilor art. 183 3 din Legea nr. 95/2006. Conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 managerul în funcție care la data încheierii contractului de management se află în situația de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în termen de 15 zile de la numirea în funcție să procedeze la depunerea declarației de interese. Conform actelor anexate, recurenta-reclamantă avea la 17 august 2007 calitatea de administrator al SC L. SRL, o societate comercială cu răspundere limitată având ca asociat unic pe M.A.I., fiica recurentei.

Contractul încheiat de recurentă cu intimatul a fost la data de 14 decembrie 2006 și prin urmare fără posibilitate de tăgadă aceasta avea obligația de a înlătura motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 de zile de la data ocupării funcției de manager, conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. Actul adițional de care se prevalează în apărarea sa recurenta, și-a produs efectele la 24 august 2007, peste termenul prevăzut de lege, când a fost înregistrat la registrul comerțului. Mai mult au fost încălcate și dispozițiile art. 183 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în sensul că în sarcina recurentei a fost depistate și abateri de la legislație, respectiv o serie de achiziții ale unității sanitare au fost câștigate de o societate care avea relații foarte strânse cu SC L. SRL.

Desigur în respingerea recursului s-au avut în vedere și pretenții ale recurentei-reclamante referitoare la despăgubiri constând în venituri nerealizate de la data revocării întrucât ea a fost trecută pe o funcție de execuție fără vreo vătămare gravă a unui drept prevăzut de lege care să întrunească dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și care s-o îndreptățească pe aceasta la despăgubiri civile și daune morale. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare M.P., întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației M.P. a susținut că instanța de recurs nu a luat în discuție motivul de recurs formulat la pct. 1. La acest punct susține contestatoarea, „recursul motiva nelegalitatea Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 al M.S.P.

pe faptul că a fost revocată din funcția de manager, fără respectarea dispozițiilor art. 200 din Legea nr. 95/2006 și nici a prevederilor contractului de management din 14 decembrie 2006, consemnate în capitolul VIII, lit. b)”. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești, irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 – 321 C. proc.

civ. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ., precizează in terminis că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În sensul tezei a II-a a textului, invocată în speță, omisiunea există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a analizat motivul de modificare sau de casare în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, dispensându-se să răspundă punct cu punct fiecăruia.

Pentru a fi admisibilă contestația în anulare, este necesar ca instanța să nu fi examinat unul din motivele de casare sau modificare, formulate de parte, în termenul legal. Dacă l-a examinat, dar nu și l-a însușit, art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu este aplicabil. Acest text se referă la „motivele de modificare sau de casare”, nu la „argumentele” părților care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna respectivelor motive. Instanța de recurs nu este obligată, așadar, să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivele de casare sau de modificare invocate, ci poate să le examineze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un argument sau o afirmare a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Examinarea actelor dosarului și a hotărârii atacate pe această cale extraordinară a evidențiat faptul că instanța de recurs a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de recurent, circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., răspunzând criticilor aduse hotărârii, prin argumentele comune, după caz, raportat la legătura existentă între ele și la modul de structurare a motivelor de recurs. Mai mult, instanța nu s-a limitat la analizarea fiecărui motiv de recurs din cele invocate de recurent, ci a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ. Față de cele expuse, constatând neîndeplinită în speță ipoteza a II-a a prevederilor art. 318 C. proc.

civ., invocată ca temei legal, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.P., împotriva deciziei nr. 593 din 5 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.