ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2010

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 332 din 25

martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantei M.P. formulată

în contradictoriu cu pârâtul M.S.P. București având ca obiect anularea

Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 și totodată repunerea să în situația

anterioară emiterii ordinului atacat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta M.P. a deținut până la

data de 2 octombrie 2007 funcția publică de manager al S.M.D. când prin Ordinul

nr. 1.330 emis de M.S.P. București a fost revocată din această funcție

constatându-se încălcarea dispozițiilor cuprinse în capitolul VIII lit. d) din contractul

de management din 14 decembrie 2006 privind existența unei incompatibilități și

a conflictului de interese precum și a dispoziției lit. d) și I) ale art. 183

3

din Legea nr. 95/2006 privind constatarea abaterilor de la legislația în

vigoare.

Astfel, conform art. 187 din Legea nr.

95/2006 managerul în funcție și care la data încheierii contractului de

management se află în situație de incompatibilitate ori conflict de interese

este obligat ca în termen de 15 de zile de la numirea în funcție să procedeze

la depunerea declarației de interese.

Având în vedere faptul că la data de

14 decembrie2006 a fost încheiat contractul de management al reclamantei cu M.S.P.,

instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 180 alin (2)

din Legea nr. 95/2006, reclamanta avea obligația de a înlătura motivele de

incompatibilitate și de conflict de interese în termen de 30 de zile de la data

la care a ocupat prin concurs funcția de manager.

Cu toate acestea actul adițional la

care face vorbire reclamanta și prin care aceasta și-a dat demisia din funcția

de administrator și-a produs efecte fiind opozabilă față de terți potrivit

Legii nr. 26/1990 de la data înregistrării sale în Registrul comerțului

respectiv 24 august 2007 deci cu mult peste termenul impus de legea privind

reforma în sănătate.

În ceea ce privește deficiențele

constatate cu ocazia verificărilor efectuate și care au avut în vedere

desfășurarea unor achiziții publice derulate de către unitatea sanitară al

cărui manager a fost reclamanta, instanța de fond a reținut că o serie de

achiziții ale unității sanitare au fost câștigate de SC P.T.A. SRL societate ce

avea relații comerciale strânse cu SC L. SRL al cărui unic asociat este fiica

reclamantei și la care reclamanta a deținut calitatea de administrator până în

24 august 2007.

De asemenea, s-a constatat că, în

ceea ce privesc achizițiile publice, nu există un dosar al achizițiilor publice

pentru achiziționarea mobilierului, iar bugetul aprobat care era absolut

necesar pentru achizițiile publice în baza O.G. nr. 34/2006 nu exista. Totodată

nota justificativă prin care s-a solicitat achiziționarea mobilierului nu a

fost semnată de toate compartimentele unității sanitare.

În ceea ce privește acordarea

despăgubirilor, constând în veniturile nerealizate de la data revocării și până

la reîncadrarea reclamantei pe postul avut anterior, instanța de fond a

constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că reclamanta a fost

revocată din funcția de manager fiind trecută pe o funcție de execuție aceea de

economist, iar în ipoteza în care ordinul de revocare ar fi fost nelegal, iar

instanța ar fi dispus anularea lui, reclamanta ar putea justifica eventual

diferența de salariu dintre funcția de execuție și cea de manager.

Deoarece legea-cadru a

contenciosului administrativ nu face precizări cu privire ia modul de stabilire

a daunelor morale, reclamanta trebuie să facă dovada condițiilor prevăzute de

lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului, aceasta revenindu-i

totodată și sarcina probei. Prin urmare, folosind acțiunea pentru repararea

prejudiciului moral reclamanta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului

moral, caracterul ilicit ai faptei pârâtului, săvârșirea cu vinovăție a faptei

de către pârât cât și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv

și fapta pârâtului.

Având în vedere că reclamanta nu a

făcut dovada prejudiciului suferit, instanța de fond a apreciat că solicitarea

daunelor morale nu este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta M.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a criticat faptul că ordinul în

litigiu este nelegal, întrucât nu a fost constituită anterior emiterii o comise

de evaluare care ar fi putut propune revocarea din funcție a recurentei,

controalele efectuate în perioada iunie - august 2008, neputând suplini

obligația legală privind comisia de evaluare.

De asemenea, instanța fondului nu a

luat în considerare nici faptul că recurenta-reclamantă nu a exercitat nici o

altă funcție din cele prevăzute în textul de lege concomitent cu exercitarea

funcției de manager și că în timpul mandatului său nu a apărut nici o situație

de incompatibilitate.

De asemenea se critică în recurs și

faptul că nu era obligația recurentei să facă mențiuni în registrul comerțului,

ci de asociații unice, relația de rudenie cu reclamanta neavând importanță din

punct de vedere juridic.

Nici faptul reținut de instanța

Curții de Apel că spitalul la care recurentul era manager ar fi achiziționat o

serie de bunuri de la SC L. SRL, firma al cărui asociat unic era fiica sa, nu

este real, întrucât nici o tranzacție a spitalului nu a fost încheiată cu

această firmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 593 din 5

februarie 2009 a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanța de

recurs a reținut următoarele considerente:

Legea nr. 95/2006 în art. 180

prevede că există conflict de interese atunci când un manager persoană fizică,

juridică, ori reprezentant al persoanei juridice deține părți sociale, acțiuni

sau interese la societăți comerciale care stabilesc relații comerciale cu

spitalul la care persoana exercită funcția de manager.

Sancțiunea prevăzută de lege este rezilierea

de plin drept a contractului de management, recurenta-reclamantă încălcând

prevederile legale mai sus invocate.

Până la 2 octombrie 2007, astfel cum

rezultă din probele administrate, recurenta-reclamantă deținea funcția de

manager al S.M.D., iar prin Ordinul nr. 1.330 emis de M.S.P. a fost revocată

din această funcție, datorită unei incompatibilități și a conflictului de

interese cât și a dispozițiilor art. 183

3

din Legea nr. 95/2006.

Conform art. 187 din Legea nr. 95/2006

managerul în funcție care la data încheierii contractului de management se află

în situația de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în

termen de 15 zile de la numirea în funcție să procedeze la depunerea

declarației de interese.

Conform actelor anexate, recurenta-reclamantă

avea la 17 august 2007 calitatea de administrator al SC L. SRL, o societate

comercială cu răspundere limitată având ca asociat unic pe M.A.I., fiica

recurentei.

Contractul încheiat de recurentă cu

intimatul a fost la data de 14 decembrie 2006 și prin urmare fără posibilitate

de tăgadă aceasta avea obligația de a înlătura motivele de incompatibilitate ori

conflict de interese în termen de 30 de zile de la data ocupării funcției de

manager, conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Actul adițional de care se

prevalează în apărarea sa recurenta, și-a produs efectele la 24 august 2007,

peste termenul prevăzut de lege, când a fost înregistrat la registrul comerțului.

Mai mult au fost încălcate și

dispozițiile art. 183 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 în sensul că în sarcina

recurentei a fost depistate și abateri de la legislație, respectiv o serie de

achiziții ale unității sanitare au fost câștigate de o societate care avea

relații foarte strânse cu SC L. SRL.

Desigur în respingerea recursului

s-au avut în vedere și pretenții ale recurentei-reclamante referitoare la

despăgubiri constând în venituri nerealizate de la data revocării întrucât ea a

fost trecută pe o funcție de execuție fără vreo vătămare gravă a unui drept

prevăzut de lege care să întrunească dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004

și care s-o îndreptățească pe aceasta la despăgubiri civile și daune morale.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat contestație în anulare M.P., întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin.

(1) C. proc. civ.

În motivarea contestației M.P. a

susținut că instanța de recurs nu a luat în discuție motivul de recurs formulat

la pct. 1. La acest punct susține contestatoarea, „recursul motiva

nelegalitatea Ordinului nr. 1.330 din 2 octombrie 2007 al M.S.P. pe faptul că a

fost revocată din funcția de manager, fără respectarea dispozițiilor art. 200

din Legea nr. 95/2006 și nici a prevederilor contractului de management din 14

decembrie 2006, consemnate în capitolul VIII, lit. b)”.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului constată că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare este o cale de

atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată

împotriva hotărârilor judecătorești, irevocabile date cu încălcarea anumitor

norme de procedură sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în

cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 – 321 C. proc. civ.

Reglementând contestația în anulare

specială, art. 318 C. proc. civ., precizează in terminis că pot constitui

obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare.

În sensul tezei a II-a a textului,

invocată în speță, omisiunea există numai atunci când realmente instanța de

recurs nu a analizat motivul de modificare sau de casare în hotărârea sa, nu și

atunci când, procedând la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între

ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, dispensându-se să

răspundă punct cu punct fiecăruia.

Pentru a fi admisibilă contestația în

anulare, este necesar ca instanța să nu fi examinat unul din motivele de casare

sau modificare, formulate de parte, în termenul legal. Dacă l-a examinat, dar

nu și l-a însușit, art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu este aplicabil.

Acest text se referă la „motivele de

modificare sau de casare”, nu la „argumentele” părților care, oricât de larg ar

fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna respectivelor motive.

Instanța de recurs nu este obligată,

așadar, să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin

motivele de casare sau de modificare invocate, ci poate să le examineze global,

printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat

esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un argument sau o afirmare a

recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Examinarea actelor dosarului și a

hotărârii atacate pe această cale extraordinară a evidențiat faptul că instanța

de recurs a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de recurent,

circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., răspunzând

criticilor aduse hotărârii, prin argumentele comune, după caz, raportat la

legătura existentă între ele și la modul de structurare a motivelor de recurs.

Mai mult, instanța nu s-a limitat la

analizarea fiecărui motiv de recurs din cele invocate de recurent, ci a

procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Față de cele expuse, constatând neîndeplinită

în speță ipoteza a II-a a prevederilor art. 318 C. proc. civ., invocată ca

temei legal, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca fiind

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de M.P., împotriva deciziei nr. 593 din 5 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2010.