ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2915/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iulie 2008

reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.S.L.T. SRL

solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunța să fie

obligată la plata următoarelor sume:

diferența dintre suma achitată de către SC E. SA, către SC

S.S.L.T. SRL și suma achitată de SC S.S.L.T. SRL producătorului T.P.

Germania;

din diferența de curs valutar;

13.108,62 lei, la cursul B.N.R. din data de 20 februarie 2008, reprezentând

suma achitată de SC E. SA producătorului T.P. Germania pentru

efectuarea școlarizării personalului;

1.660,27 lei reprezentând comisioanele aferente diverselor plăți

făcute în baza contractului încheiat cu pârâta, astfel: - 35 euro,

respectiv suma de 127,66 lei la cursul a 1 euro = 3,6475 lei din 20 februarie

2008 – comision bancar pentru plata sumei de 3.573 euro către T.P., 330,63

euro, respectiv suma de 1.177,53 lei la cursul de 1 euro = 3,5615 lei din 28

noiembrie 2007 – comision bancar pentru emiterea scrisorii de garanție în

valoare de 52.900 euro către T.P., 94,35 euro, respectiv suma de 355,08

lei la cursul de 1 euro = 3,7635 lei din 23 ianuarie 2008 – comision bancar

pentru plata sumei de 52.900 euro către T.P.;

contravaloarea cazării specialiștilor producătorului T.P.

Germania în vederea montajului și punerii în funcțiune a

mașinii;

de traducere în limba română a cărții tehnice;

penalități imputate de Fabrica S. Râșnov SC E. SA la data de 18

martie 2008 pentru neîndeplinirea prevederilor contractuale;

cu S.M.X. Level 4, sau, în subsidiar, în cazul în care acest lucru nu este

posibil, la achitarea sumei de 11.273 euro (costurile pentru schimbarea

softului) și 1.160 lei (contravaloare cazare specialiști – 3 zile).

În motivarea cererii, s-a

arătat că prin contractul nr. 61 din 20 septembrie 2007 SC S.S.L.T.

SRL s-a obligat să livreze către SC E. SA aparatul de măsurat în

coordonate tridimensionale cu comanda numerică computerizată tip 3 D

SIGMA – Plus CNC, să îl monteze și să îl pună în

funcțiune, precum și să școlarizeze personalul desemnat pentru

exploatarea lui pentru un preț de 88.900 euro.

În luna octombrie 2007, pârâta i-a

adus la cunoștință reclamantei că nu mai poate să

livreze aparatul ce face obiectul contractului, dar îi poate livra un aparat

similar, având un preț cu 3.500 euro mai mare. Totodată, pârâta a

solicitat ca diferența de preț să fie achitată la data

livrării și i-a adus la cunoștință că punerea în

funcțiune, instalarea și școlarizarea personalului se va face de

către producător contra cost.

Prin adresa din 19 octombrie 2007 SC

E. SA a adus la cunoștința pârâtei că este de acord cu

înlocuirea aparatului ce face obiectul contractului și cu suportarea

diferenței de preț, dar nu este de acord cu modificarea clauzelor

contractuale privind plata diferenței de preț la livrare și

suportarea cheltuielilor de montaj, punere în funcțiune și

școlarizare, solicitând pârâtei să depună toate diligențele

pentru respectarea termenelor și clauzelor contractuale.

În data de 24 octombrie 2007,

reclamanta a achitat către pârâtă cu titlu de avans suma de

141.385,56 lei, reprezentând 42.245 euro la un curs de 1 euro = 3,3468 lei,

sumă din care SC S.S.L.T. SRL a achitat către producătorul

aparatului – T.P. Germania, conform facturii proforma și dispozițiile

de plată, doar 35.000 euro.

Societatea reclamantă a achitat

suma de 52.900 euro (rest de plată) prin emiterea unei scrisori de

garanție bancară către producător – T.P. Germania, urmând

ca pârâta să încaseze această sumă de la reclamantă la

recepția și punerea în funcțiune a aparatului.

Conform art. 15.2 alin. (2) lit. h)

s-a solicitat cartea tehnică a produsului în limba română, fapt

pentru care reclamanta a fost nevoită să traducă cartea

tehnică prezentată de producător cu următoarele costuri în

valoare de 803,00 lei care se solicită de asemenea a fi achitate de

pârâtă.

Totodată, reclamanta

solicită și obligarea pârâtei la achitarea sumei de 118.271,40 lei,

reprezentând contravaloarea facturii din 18 martie 2008 emise de către

Fabrica S. Râșnov SA către SC E. SA, factura de penalități

imputată reclamantei pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale.

Reclamanta solicită obligarea

pârâtei la înlocuirea softului pentru aparatul livrat, astfel încât acesta

să corespundă propunerii tehnice pe care i-a prezentat-o SC S.S.L.T.

SRL.

Potrivit art. 8.1, 9.1, 9.2, 9.3 din

contract pârâta s-a obligat să furnizeze aparatul la standardele și

performanțele prezentate în propunerea tehnică – parte

integrantă a contractului împreună cu fișa de date a

achiziției pentru licitația la care a participat societatea

reclamantă.

Cu privire la acest aspect se

menționează că în propunerea tehnică, cu care s-a

participat la licitație pârâta a prezentat un aparat de măsură

dotat cu soft M.X. Level 4.

Deși ulterior acest aparat, cu

acceptul societății reclamante și al beneficiarului final, a

fost înlocuit cu un alt model, pârâta a precizat că singura

diferență este dimensiunea pe axa X (2000 mm în loc de 1600 mm),

aparatul fiind dotat cu același hard și soft.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat să se constate

intervenită rezilierea de plin drept a contractului în condițiile art.

11.3 din contractul din 20 septembrie 2007 încheiat între părți

începând cu:

SC E. SA a început negocierile în vederea încheierii unui contract direct cu

producătorul echipamentului tip 3D SIGMA – Plus CNC, societatea T.P.

Germania;

acceptării prin plată a facturii din 26 noiembrie 2007 emisă de

către societatea T.P. Germania către SC E. SA.

În motivarea cererii,

pârâta-reclamantă a menționat că a început executarea

contractului, procedând la achitarea către producătorul utilajului – T.P.

Germania – avansul pe care îl datora, fapt recunoscut de altfel de către

reclamantă în cadrul acțiunii introductive de instanță.

În continuare însă, reprezentanții

SC E. SA considerând că pârâta-reclamantă nu este în măsură

să își îndeplinească la termen obligațiile contractuale,

înțeles să procedeze la o reziliere unilaterală a contractului

încheiat între părți, acesta fiind momentul la care au înțeles

și părțile să considere contractul ca fiind reziliat de

plin drept.

SC E. SA a contactat în mod direct

producătorul utilajului la o scurtă perioadă după ce

pârâta-reclamantă își îndeplinise obligația de a achita avansul

și urma să achite restul de preț, după cum reiese chiar din

afirmațiile reclamantei-pârâte de la pag. 2 alin. penultim.

Reclamanta-pârâtă a negociat în

continuare cu T.P. Germania toate condițiile încheierii unui contract

direct cu această societate în vederea achiziționării

utilajului, punându-se astfel în imposibilitate de a acționa în continuare

în vederea executării contractului conform celor stabilite la data de 20

septembrie 2007, fiind excluși efectiv din această afacere.

SC E. SA a procedat, în urma

negocierilor cu producătorul la emiterea unei scrisori de garanție

bancară pentru a efectua o plată în condiții total diferite

față de cele stabilite cu pârâta-reclamantă prin contractul din 2007.

Societatea T.P. a procedat la

emiterea facturii din 26 noiembrie 2007, factură acceptată la plată

de către beneficiarul SC E. SA, perfectându-se astfel contractul între

cele două societăți; dispoziția de livrare din 28 noiembrie

2007 confirma ordinul dat de către beneficiarul-reclamant în acțiunea

de față – în sensul livrării produsului în termenii conveniți

cu societatea producătoare.

Garanția acordată

utilajului a fost acordată de către producător, iar nu de

către pârâta-reclamantă, în totală contradicție cu termenii

contractuali – art. 18.

Procesul-verbal de recepție din

data de 21 decembrie 2007 a fost semnat numai între reprezentanții SC E.

SA și T.P. Germania, pârâta-reclamantă fiind total exclusă de la

această procedură.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 5311 din 1 aprilie 2009 a admis

în parte acțiunea și a obligat pârâta reclamantă la plata sumei

de 12.032,61 lei diferență curs valutar; 3.573 euro sumă

achitată pentru efectuarea școlarizării personalului; 35 euro

reprezentând comision bancar aferent sumei de 3.573 euro.

De asemenea pârâta-reclamantă a

mai fost obligată la înlocuirea softului M.X. Level 4 cu S.M.X. Level 4

și s-au respins celelalte capete din acțiunea principală.

S-a respins totodată și

cererea reconvențională ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut că în luna octombrie 2007

pârâta-reclamantă a adus la cunoștință cocontractantului

său că nu poate livra aparatul convenit învederând însă că

are posibilitatea livrării unui alt aparat similar, la un preț

majorat cu 3.500 euro. Prin adresa din 19 octombrie 2007 cumpărătorul

a transmis părții adverse acordul său privind înlocuirea

aparatului și suportarea diferenței de preț la livrare și

suportarea cheltuielilor de montaj, punerea în funcțiune și

școlarizarea.

În aceste condiții

instanța având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. a considerat

că în condițiile în care contractul încheiat cu furnizorul nu a fost

reziliat reclamanta-pârâtă datorează prețul stabilit prin

această convenție neprezentând relevanță prețul pe

care furnizorul îl datorează producătorului.

S-a reținut și faptul

că potrivit art. 5.1 teza a II-a din contractul de furnizare de produse,

diferențele de curs valutar urmau a fi suportate în părți egale

de către furnizor și respectiv achizitor.

De asemenea s-a avut în vedere tot

clauzele contractului privind obligația pârâtei-reclamante la plata

contravalorii instalării și punerii în funcțiune a aparatului în

locația stabilită și pregătită în mod

corespunzător, cât și asigurarea școlarizării teoretice

și practică a personalului desemnat de achizitor.

Cu privire la celelalte comisioane

instanța de fond a apreciat că dovezile prezentate nu au format

convingerea instanței privind cazarea persoanelor, traducerea

cărții tehnice.

Participarea reprezentantului legal

al pârâtei reclamante la predarea-primirea produsului conform procesului verbal

‚din 21 decembrie 2007 semnat și de acesta, prezumă acordul său

cu privire la livrarea bunului direct către producător.

Răspunzând criticilor formulate

de părți Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia nr. 75 din 8 februarie 2010 a respins apelurile ca nefondate.

În fundamentarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că împrejurarea că

reclamanta a achitat factura din 26 noiembrie 2007 emisă de

producătorul echipamentului ce făcuse obiectul contractului dintre

părți nu este suficientă prin ea însăși pentru

dovedirea desființării contractului dintre părțile în

litigiu. Astfel, deși apelanta-pârâtă susține că reclamanta

s-ar fi aflat în culpă contractuală pentru că a înțeles

să încheie contractul direct cu producătorul, în realitate motivul

pentru care s-a procedat în acest fel este imputabil pârâtei. Aceasta din

urmă a comunicat reclamantei în cursul lunii octombrie 2007 (adresa

comunicată prin e-mail) că nu mai poate livra către aceasta

aparatul de măsurat convenit dar îi poate livra unul similar la un

preț de 3.500 euro mai mare.

Față de conținutul

adresei din 19 octombrie 2007 în care reclamanta comunică pârâtei termenii

acordului său pentru livrarea unui alt aparat (adică numai parțial,

de vreme ce reclamanta nu a fost de acord cu plata unei diferențe de

preț și a cheltuielilor de montaj punere în funcțiune și

școlarizare a personalului) Curtea apreciază că nu rezultă

intenția reclamantei de reziliere a contractului.

De altfel apelanta-pârâtă nu

explică dacă așa numita „reziliere de plin drept” invocată

ar fi una convențională (caz în care am putea vorbi eventual de o

încetare a contractului prin acordul părților conform principiului

„mutuus consensus mutuus dissensus” sau de intervenția unui pact comisoriu

de ultim grad care înlătura total intervenția instanței, acestea

însă nu se probează sau una cu titlu de sancțiune (adică

prin aplicarea art. 1020, art. 1021 C. civ. și a art. 11.3 din contract)

susținerile sale fiind confuze sub acest aspect.

Invocarea pactului comisoriu

prevăzut de dispozițiile art. 11.3 din contract care reglementează

: „Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de

către una din părți dă dreptul părții lezate de a

considera contractul de drept reziliat și de a pretinde plata de

daune-interese” – pact comisoriu pe care îl considerăm de gradul al

II-lea, nu poate fi eficientă deoarece nu este vorba de un pact comisoriu

de ultim grad.

Astfel, sintagma „dă dreptul

părții lezate de a considera contractul de drept reziliat..” nu poate

fi îndreptată decât în sensul că această parte (lezată) are

dreptul să desființeze unilateral contractul. În speță, nu

numai că nu rezultă care este culpa reclamantei în executarea

contractului și nici care anume obligații ale acesteia nu ar fi fost

executate, dar nici pârâta nu a comunicat cocontractantului său

declarația de reziliere pentru ca, pactul comisoriu invocat

să-și fi produs efectele.

S-a înlăturat și critica

privind inopozabilitatea procesului verbal din 21 decembrie 2007 atâta timp cât

părțile au convenit ca recepția finală să se facă

la sediul achizitorului final, iar pe de altă parte s-a reținut

că din probele dosarului nu rezultă neexecutarea culpabilă a

vreunei obligații contractuale de către reclamantă, iar pentru

celelalte critici s-a avut în vedere faptul că reclamanta nu a

renunțat la contractul încheiat ci a efectuat toate diligențele

pentru ca obligațiile asumate față de beneficiar să fie

îndeplinite.

Cu referire la apelul promovat de

reclamantă s-a reținut că aceasta și-a promovat

acțiunea pe contractul încheiat de părți, situație în care

nu se poate pretinde prețul producătorului din Germania, având în

vedere principiul relativității efectelor contractului reglementat de

art. 973 C. civ.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că a fost

schimbat înțelesul vădit neîndoielnic a actelor depuse în sensul

că intimata a contactat direct producătorul utilajului la scurtă

perioadă după ce și-a îndeplinit obligația de a achita

avansul și urma să se achite restul de preț; se consideră

că societatea producătoare a procedat la emiterea facturii din 26

noiembrie 2007 factură acceptată de beneficiarul intimat

perfectându-se astfel contractul între cele două societăți, iar

garanția a fost acordată de către producător în totală

contradicție cu termenii contractuali, iar recurenta nu a procedat la

semnarea procesului verbal de recepție.

S-au reluat criticile din apel în ce

privește inopozabilitatea procesului verbal din 21 decembrie 2007, considerând

motivarea contradictorie.

Recurenta susține că

intimata a ales în mod unilateral să încheie un contract de

școlarizare cu producătorul pentru care a achitat suma indicată

în condițiile în care a oferit școlarizarea angajaților

fără nici un cost.

Pretenția de înlocuire a

softului, susține recurenta, este strâns legată de întreaga derulare

a relațiilor între părțile în litigiu, respectiv de faptul că

intimata a încheiat un contract distinct cu producătorul renunțând la

contractul inițial.

Recursul este nefondat.

SC E. SA a achitat avansul în

cuantum de 141.385,56 lei, reprezentând 42.245 euro, sumă din care SC

S.S.L.T. SRL a achitat către producătorul aparatului T.P. Germania,

conform facturii proforma și dispoziției de plată, doar 35.500 euro.

Având în vedere că

producătorul T.P. Germania condiționa livrarea acestuia de efectuarea

plății în întregime (prețul total solicitat de producător

fiind de 88.400 euro) și SC S.S.L.T. SRL nu avea fondurile necesare

efectuării acestei plăți, SC E. SA a achitat suma de 52.900 euro

(rest de plată) prin emiterea unei scrisori de garanție bancară

către producător – T.P. Germania, deși achitarea restului de

preț era obligația SC S.S.L.T. SRL, urmând ca SC S.S.L.T. SRL să

încaseze suma de la SC E. SA la recepția și punerea în funcțiune

a aparatului.

S-a procedat la emiterea unei

scrisori de garanție bancară către T.P. decât după ce SC

S.S.L.T. SRL a trimis către SC E. SA două adrese în data de 23,

respectiv 24 noiembrie 2007, conform cărora își exprima acordul cu

privire la emiterea directă de către SC E. SA către T.P. a

scrisorii de garanție bancară pentru restul de plată (52.900

euro).

Din actele dosarului rezultă

că nu s-a încheiat nici un contract între SC E. SA și T.P. cu privire

la livrarea directă a aparatului, ci numai un contract de

școlarizare.

Pârâta învederează faptul

că „T.P. a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007,

factură acceptată la plată de către SC E. SA,

perfectându-se astfel contractul între cele două societăți.

Dispoziția de livrare din 28 noiembrie 2007 confirma ordinul dat de

către beneficiar, în sensul livrării produsului în termenii

conveniți cu societatea producătoare”.

Rezultă că

producătorul T.P. a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007

direct către SC E. SA tocmai datorită faptului că SC S.S.L.T.

SRL nu avea capacitatea financiară pentru a plăti restul de

preț, SC E. SA fiind nevoită să facă o scrisoare de

garanție bancară, iar pentru emiterea unei scrisori de garanție

bancară trebuie să existe la bază un act în baza căruia

să se obțină respectiva scrisoare. În acest caz, acel act a fost

factura din 26 noiembrie 2007.

Scrisoarea de garanție

bancară a fost obținută în data de 22 ianuarie 2008, iar banii

au ajuns în contul T.P. în data de 23 ianuarie 2008, reprezentând plata

integrală a facturii din 26 noiembrie 2007.

Livrarea s-a făcut către

Fabrica S. Râșnov – beneficiar final, în condițiile prevăzute

inițial între SC E. SA și SC S.S.L.T. SRL, conform contractului.

În ceea ce privește faptul

că „garanția acordată utilajului a fost acordată de

către producător, iar nu de către societate în totală

contradicție cu termenii contractuali art. 18” se constată că nu

sunt încălcate prevederile contractuale, dat fiind faptul că SC

S.S.L.T. SRL se obliga să garanteze că produsele sunt noi, nefolosite

și că acestea sunt garantate 24 de luni de la punere în

funcțiune”.

Este normal ca și

producătorul, T.P. să emită un certificat de garanție

către SC S.S.L.T. SRL, fiind firma care a intermediat tranzacția,

atașat la dosar, și același certificat de garanție

către beneficiarul tranzacției SC E. SA, atașat la dosar.

În ceea ce privește faptul

că procesul-verbal de recepție din data de 21 decembrie 2007 a fost

semnat numai de reprezentanții SC E. SA și T.P., SC S.S.L.T. SRL

fiind exclusă de la această procedură (3.2 din recurs),

justificat instanțele anterioare au reținut că pe de o parte, SC

Fabrica S. Râșnov avea să recepționeze produsul prin comisia sa

de recepție, nefiind specificat niciunde că este obligatorie

prezența unui reprezentant al SC S.S.L.T. SRL, iar faptul că dl. C. a

făcut parte din comisia Fabricii S. Râșnov, însă în calitate

și de reprezentant al unei alte societăți, nu face decât să

întărească faptul că a fost totuși prezent și

reprezentantul SC S.S.L.T. SRL la încheierea procesului-verbal de

recepție.

Instanța de apel corect a

reținut faptul că diferențele de curs valutar urmau a fi

suportate de părți egale de către furnizor și respectiv

achizitor. SC E. SA a achitat suma de 52.900 euro către producător la

data de 23 ianuarie 2008, cursul B.N.R. fiind de 1 euro=3,8055 lei. Cum la data

încheierii contractului părțile au avut în vedere un curs de 1 euro=3,3468

lei, rezulta o diferență de 24265,23 lei, din care 50% urmează a

fi suportată de SC S.S.L.T. SRL.

Motivarea recursului introdus de SC

S.S.L.T. SRL cu privire la acest capăt de cerere se bazează pe faptul

că respectiva societate ar fi fost implicată pentru scurt timp în

această achiziție și nu ar fi echitabil să achite

această diferență de curs valutar, însă se omite faptul

că între societăți a existat un contract, cu drepturi și

obligații sinalagmatice, obligații îndeplinite de către

societatea intimată, așa încât este echitabil ca și SC S.S.L.T.

SRL să fie obligată la plata acestei sume de bani.

Pe de altă parte SC S.S.L.T.

SRL avea obligația să asigure pe cheltuiala sa instalarea și

punerea în funcțiune a aparatului în locația stabilită și

obligația în mod corespunzător de către SC Fabrica S.

Râșnov SA.

Totodată, SC S.S.L.T. SRL avea

obligația de a asigura școlarizarea teoretică și

practică a personalului, desemnat de achizitor, pe cheltuiala sa.

SC E. SA a achitat suma de 3.573 euro

pentru instruirea personalului în vederea operării utilajului.

Drept urmare, instanța corect a

reținut obligarea SC S.S.L.T. SRL la plata sumei de 3.573 euro,

plătită de SC E. SA, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de

către SC S.S.L.T. SRL.

Față de cele arătate

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC S.S.L.T. SRL București împotriva deciziei nr. 75 din 8 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.