ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7226/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7226/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând
asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
cauzei constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 492 din 12
martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a
admis în parte acțiunea reclamantei SC B. SA și s-a constatat că pârâta SC A.G.
SA a săvârșit acte de contrafacere privind marca „Colebil” 19009 a reclamantei.
S-a dispus interzicerea
comercializării de către pârâtă a produselor purtând denumirea „Cholebilin”, care
aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantei.
S-a respins ca neîntemeiat capătul
de cerere privind confiscarea produselor pârâtei ce poartă denumirea
„Cholebilin”.
A fost obligată pârâta la plata
sumei de 39,30 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens,
instanța a avut în vedere următoarele motive:
Sunt fondate susținerile reclamantei
privind cererea de contrafacere formulată împotriva pârâtei, fiind îndeplinite
condițiile stabilite la art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind
mărcile și indicațiile geografice, prin care se prevede că înregistrarea unei
mărci conferă titularului său un drept exclusiv, acesta putând solicita
instanței să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială,
fără consimțământul titularului, un semn similar cu marca, pentru produse sau
servicii identice pentru care a fost înregistrată marca și care ar produce în
percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a
mărcii cu semnul.
Reclamanta a dovedit că este
titulara mărcii înregistrate COLEBIL, nr. R 19009, pentru produse farmaceutice
cu denumirea CHOLEBILIN. Denumirea menționată este similară cu marca
reclamantei și este aplicată pe produse identice cu produsele pentru care
reclamanta a înregistrat marca sa, fiind dovedit astfel și riscul de confuzie
produs în percepția consumatorului care poate să asocieze cele două denumiri cu
un singur producător de reputație, care este reclamanta din cauză, iar această
asociere nu este favorabilă reclamantei.
Tribunalul a constatat că reclamanta
a atenționat pârâta că săvârșește acte de contrafacere, notificând-o în vederea
încetării acestora, dar pârâta a refuzat să se conformeze, invocând medierea în
instanță, precum și faptul că reclamanta nu este proprietarul mărcii „CHOLEBILIN”,
marcă ce a fost refuzată la înregistrare de către O.S.I.M., aceasta fiind deja
înregistrată în Uniunea Europeană.
S-a mai reținut că în cauză sunt
întrunite și condițiile prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind concurența
neloială, prin aceleași acte ale pârâtei, arătate mai sus, fiind aplicabile
astfel și dispozițiile de la art. 5 lit. a), b) și g) din această lege.
Capătul de cerere prin care
reclamanta a solicitat să se dispună măsura confiscării produselor puse în
circulație de pârâtă, cu denumirea de „Cholebilin”, tribunalul l-a respins ca
neîntemeiat, având în vedere că nu se prevede o astfel de măsură în Legea nr. 84/1998
în cadrul cererilor formulate pe cale civilă de titularii mărcilor; confiscarea
produselor contrafăcute poate fi dispusă doar în cadrul soluționării procesului
penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 83, în temeiul
dispozițiilor de la art.84, care stabilesc că titularul mărcii poate solicita
instanței de judecată să dispună măsura confiscării și, după caz, a distrugerii
produselor care au servit nemijlocit la comiterea infracțiunilor prevăzute la
articolul menționat mai sus.
Prin decizia civilă nr. 246 A din 25
septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele
motive:
Dreptul procesual la apărare al
pârâtei-apelante i-a fost respectat de către prima instanță care a dat curs
cererii depuse prin registratură și prin care se solicita acordarea unui nou
termen, în vederea angajării unui apărător.
Citarea
pentru termenul următor, fixat la diferență de o lună de cel dintâi termen de
judecată, s-a efectuat în condițiile art. 92
1
C. proc. civ., menționându-se
în procesul verbal de îndeplinire a procedurii împrejurarea absenței oricărei
persoane de la sediul ce a fost indicat în mod corect.
Prin
urmare, este nefondată susținerea apelantei în sensul că nu ar fi a
vut
cunoștință de termenul acordat și,
cu atât mai puțin, de a se apăra și dovedi netemeinicia pretențiilor
reclamantei, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. (
1)
C.
proc. civ., potrivit cărora
„Părțile
au îndatorirea ca, în condițiile legii,
să
urmărească desfășurarea și finalizarea procesului ...să
îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite
de lege sau de judecător... ".
În
ce privește motivele de apel susținute pe fondul cauzei, Curtea a constat că
circumstanțele din cauză sunt oarecum schimbate față de cele avute în vedere de
prima instanță la pronunțarea hotărârii apelate.
Reclamanta
intimată a dobândit între timp un drept exclusiv asupra mărcii „CHOLEBILIN”,
prin obținerea certificatului de înregistrare nr. 87129 a acestei mărci pentru clasa 5 de produse, având o durată de protecție de 10 ani, cu începere de
la 26 iunie 2007, dată ce se situează anterior cererii de chemare în judecată,
astfel încât argumentele aduse de apelantă în sprijinul susținerilor sale
privind utilizare însemnului „CHOLEBILIN” pe produse incluse în clasa de
produse 5, potrivit Clasificării de la Nisa, în baza drepturilor conferite prin
constituirea legală a depozitului reglementar al acestei mărci, înregistrat la
30 ianuarie 2008, precum și cele privind interpretarea riscului de confuzie,
incluzând și riscul de asociere a semnului astfel utilizat cu marca
înregistrată pe numele reclamantei, COLEBIL,se impun a analizate și din această
nouă perspectivă.
Apelanta
nu deține niciun drept cu privire la însemnul „CHOLEBILIN",
depus
spre înregistrare ca marcă pentru clasa de produse nr. 5, fără
ca această cerere să fi fost urmată și de înregistrarea mărcii, singura ce
conferă, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 84/1998, un drept de protecție,
cu începere de la depozitului național reglementar.
Dimpotrivă,
apelanta a renunțat la cererea de înregistrare, astfel cum rezultă actul
prezentat de aceasta și aflat la fila 26 din dosarul de apel.
Oricum,
la data notificării de către reclamanta intimată asupra încetării
de utilizare a însemnului „CHOLEBILIN”,
care i-ar aduce atingere dreptului asupra mărcii acesteia, legal înregistrate
și aflate în cadrul termenului de protecție, „COLEBIL”, apelanta nu efectuase
niciun demers care să poată justifica
această
utilizare.
Pe
de altă parte, apelanta se află în eroare odată ce susține că legea ar asigura
protecția depozitului reglementar, cu excluderea existenței contrafacerii, de o
asemenea protecție neputând beneficia decât acele mărci care au fost admise la
înregistrare.
In
ce privește susținerile legate de distincțiile existente între produsele
comercializate de reclamanta intimată, sub marca „COLEBIL”- medicamente,
respectiv cele comercializate de apelantă, sub semnul „CHOLEBILIN”- suplimente
alimentare, digestive, diferite prin aceasta, Curtea a apreciat că și acestea sunt
nefondate.
Astfel
cum rezultă din prospectul medicamentului „COLEBIL”, aflat la filele 8-9 din
dosarul de fond, acest medicament are rolul de a stimula secreția biliară,
aceasta fiind cea mai importantă proprietate terapeutică, precum și de a ușura
digestia și absorbția grăsimilor și a unor vitamine liposolubile.
Potrivit
datelor înscrise pe ambalajul produsului comercializat de apelantă sub semnul „CHOLEBILIN”,
caracteristica acestuia este cea a unui digestiv care asigură dizolvarea
grăsimilor, proteinelor și carbohidraților, ajută digestia și menține tractul
digestiv în stare optimă.
In
plus, astfel cum în mod corect a relevant intimata prin întâmpinarea depusă în
cauză, ambele produse conțin în compoziția lor extract de bilă bovină -
fel tauri.
Compoziția similară și
acțiunea terapeutică a celor două produse, chiar dacă această acțiune este
descrisă diferit în prospectul, respectiv pe ambalajul în care este
comercializat, chiar dacă sunt calificate diferit de producători, ca
medicament, respectiv supliment alimentar, sunt de natură să confirme
caracterul similar al celor două produse, susținut de către intimata
reclamantă.
Caracterul
diferit al produselor nu poate fi apreciat, astfel cum a solicitat apelanta,
exclusiv din perspectiva distincției ce ar trebui făcută între medicamente și
suplimente alimentare, distincție care, de cele mai multe ori, scapă percepției
consumatorilor cărora li se adresează produsele, neavizați în mod obișnuit
asupra reglementărilor pe baza cărora sunt acceptate la comercializare cele
două tipuri de produse.
In
plus, împrejurarea dovedită în cauză de către intimată, a comercializării
produselor prin aceleași rețele, incluzând farmaciile, sub aceeași formă
farmaceutică și fără a fi necesară prescripție medicală, crește riscul de
confuzie în privința semnului utilizat de apelantă cu marca înregistrată a
intimatei, incluzând și riscul de asociere a produselor purtând cele două
însemne/marcă diferite, cu producătorul recunoscut pe piață, care este
reclamanta intimată, asociere care, astfel cum a apreciat și prima instanță, nu
este în favoarea acesteia.
Apelanta
face referire în mod trunchiat la interpretarea dată de ECJ dispozițiilor art.
4 alin. (1) lit. b) din Directiva 89/104/CEE, transpusă în legislația română
prin art. 6 lit din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora
„o marcă este refuzată la înregistrare, dacă este similară
cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse
și
servicii identice
sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și
riscul de asociere cu marca anterioară ".
Ceea
ce s-a subliniat în interpretarea dată de ECJ acestor dispoziții este că riscul
de confuzie trebuie apreciat global, luându-se în calcul toți factorii relevanți
circumstanțelor de caz. O asemenea apreciere vizează similarea din punct de
vedere vizual, oral sau conceptual și trebuie să se bazeze pe impresia generală
dată de mărci, cu un accent deosebit asupra elementelor distinctive dominante.
Aceasta
a fost și interpretarea dată de prima instanță în privința existenței un risc
de confuzie incluzând și riscul de asociere a semnului utilizat de apelantă cu
marca înregistrată a intimatei.
În
cauză semnul este utilizat pentru același gen de produse, având acelea prescripții
din punct de vedere medical, deci aceeași destinație, aceeași prezentare
comercializate în aceleași locuri - farmacii.
Din
punct de vedere vizual și auditiv, fiind vorba de marcă/semn verbal, acestea
sunt similare, similaritate dată de faptul că marca se regăsește integral în
semnul utilizat de către apelantă, acesteia adăugându-i-se sufixul „in" și
o literă ,,h"(mut) după litera de început „C".
Consumatorul
mediu căruia i se adresează produsele purtând marca și semnul aflat în
conflict, percepând marca în ansamblu, ca un tot, va fi indus în eroare de
asemănările ce există între cele două semne, putându-le atribui aceleiași
proveniență comercială cu cea a mărcii înregistrate, astfel încât riscul de
asociere există, așa cum fost reținut prin hotărâre.
Apărarea
apelantei, potrivit căreia marca reclamantei are o slabă distinctivitate, este
lipsită de semnificație în cauza de față, în care se analizează existența unor
acte de contrafacere, caracterul mai slab distinctiv pe care l-ar putea avea o
marcă înregistrată neputând fi avut în vedere ca element în raport de care să
se poată aprecia în sensul absenței unor asemenea acte de contrafacere sau
exonerării pârâtei-apelante de răspunderea ce îi revine ca urmare a
contrafacerii săvârșite.
Înregistrarea ca marcă a
semnului folosit de pârâta apelantă, de către intimați reclamantă, în baza
depozitului constituit anterior datei promovării cererii de chemare în judecată,
întărește protecția acordată mărcii anterior înregistrate și în raport de care
s-a solicitat a se constata existența actelor de contrafacere.
Împotriva deciziei de apel a
formulat cerere de recurs pârâta-apelantă.
Înalta Curte urmează să dispună
anularea recursului ca netimbrat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 20 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar dacă
taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul
înregistrării cererii, instanța îi pune în vedere petentului să achite suma
datorată până la primul termen de judecată.
Alin. (3) al aceluiași articol
prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se
sancționează cu anularea cererii.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995
privind timbrul judiciar, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței
privind achitarea timbrului judiciar, se procedează conform prevederilor legale
referitoare la taxa de timbru.
Pârâta-apelantă nu a achitat taxa de
timbru și timbrul judiciar atât la înregistrarea cererii de recurs cât și
pentru primul termen acordat în cauză, deși a fost citată cu această mențiune.
În consecință, Înalta Curte urmează
să facă aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate și să anuleze recursul ca
netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat
de pârâta SC A.G. SA împotriva deciziei nr. 246A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 3 iulie 2009.