ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 931/2016

Decizia nr. 931/2016

Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând anularea înregistrării mărcii D. din 19 ianuarie 2011, aparținând primei pârâte B. pentru „produse farmaceutice" din clasa 05 și înscrierea acestei modificări în Registrul Național al Mărcilor existent la C.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este titulara unui drept exclusiv anterior asupra mărcilor E. înregistrate la nivel internațional din 29 aprilie 1966 și din 06 octombrie 1975 beneficiind de protecție și pe teritoriul României pentru clasa de produse 05, conform Clasificării de la Nisa, apreciind incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. f) din Legea nr. 84/1998 modificată și republicată și ale art. 6 bis din Convenția de la Paris.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. f) din Legea nr. 84/1998 modificată și republicată; Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998; art. 6 bis și art. 8 din Convenția de la Paris.

Prin sentința civilă nr. 1947 din 25 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 36613 din august 2011, C. a admis înregistrarea mărcii individuale combinate constând din denumirea D. cu element figurativ, având număr de depozit, pentru următoarele clase de produse: clasa 3 - înălbitor și alte preparate pentru spălare; preparate pentru curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive; săpunuri; parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru păr; pâslă de dinți; clasa 5 - produse farmaceutice și de uz veterinar; produse sanitare de uz medical; substanțe dietetice de uz medical, alimente pentru sugari; plasturi, materiale de pansat; materiale pentru plombarea dinților și pentru amprente dentare; dezinfectanți; produse pentru distrugerea dăunătorilor, fungicide, ierbicide, iar în baza deciziei menționate a fost emis certificatul de către C.

Reclamanta a solicitat anularea acestei mărci în baza dispozițiilor art. 47 lit. b) cu raportare la art. 6 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. f) din Legea nr. 84/1998 și art. 6 bis din Convenția de Ia Paris.

Pentru a se dispune anularea, în temeiul dispozițiilor invocate, se impune întrunirea cumulativă a mai multor condiții: marca înregistrată să fie identică sau similară în raport cu marca anterioară, marca să fie înregistrată pentru produse sau servicii similare și să existe un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară în percepția publicului.

Analizând cerința identității sau similarității mărcilor în conflict, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută identitatea sau similaritatea între marca individuală combinată D. și marca internațională verbală din 29 aprilie 1966 E. aparținând reclamantei, deoarece marca pârâtului este o marcă individuală combinată constând din denumirea D. și un element figurativ constând în trei benzi paralele curbe despărțite de două spații albe, în timp ce marca reclamantei este o marcă verbală constând în elementul verbal E.

În susținerea argumentelor sale privind similaritatea mărcilor în litigiu, reclamanta a făcut comparație fonetică și vizuală doar între elementul verbal E. ce compune marca sa și unul dintre elementele verbale ce compune marca pârâtului F. Or, potrivit doctrinei și jurisprudenței, analiza comparativă a mărcilor se realizează în raport de toate elementele componente (hotărârea în cauza T 28/06, Rheinfels Queilen H. Hoveimann GmbH & Co. KG, vs OAPI, Tribunalul de Primă Instanță).

Procedând la o asemenea examinare globală, nu se poate reține similaritatea între mărcile în conflict nici din punct de vedere vizual, nici din punct de vedere fonetic sau auditiv, ponderea elementelor similare fiind una foarte mică, nesemnificativă.

În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că, din punct de vedere conceptual, pârâtul a urmărit să copieze respectiv să imite marca reclamantei E., tribunalul nu le-a putut primi întrucât acestea ar fi relevante doar în măsura în care marca pârâtului ar fi constat doar din elementul verbal F.

Tribunalul nu a primit nici susținerile reclamantei în sensul că elementul verbal F. este elementul dominant al mărcii pârâtului, întrucât din reprezentarea grafică a mărcii individuale combinate D. nu se poate trage o asemenea concluzie.

Elementul dominant este acela care se impune primul percepției publicului, fie prin modul de așezare în ansamblul mărcii (în centru sau fiind primul element), fie prin modul de reprezentare grafică (scriere îngroșată, caractere diferite, caractere substanțial mai mari decât celelalte, etc.). Or, din modul de reprezentare al mărcii pârâtului nu rezultă niciunul dintre elementele menționate mai sus sau altul asemănător, pentru a se putea concluziona că elementul dominant este elementul verbal F., astfel încât, analiza similarității să se centreze asupra acestuia.

Dimpotrivă, tribunalul a apreciat că marca în ansamblul său D. este distinctivă, având aptitudinea de a indica originea produselor cărora le este destinată.

Analizând cerința identității sau similarității produselor pentru care au fost înregistrate mărcile în conflict, tribunalul a constatat că ambele mărci au fost înregistrate pentru produse farmaceutice din clasa 5, această cerință fiind deci, îndeplinită.

Prima instanță a constatat însă că cerința existenței riscului de confuzie și asociere nu este îndeplinită, analiza riscului de confuzie presupunând atingerea atât a unei dimensiuni abstracte, în raport de distincttvitatea semnului înregistrat și de capacitatea acestuia de a indica originea produselor cărora le este destinată, cât și atingerea unei dimensiuni concrete care vizează relația dintre semnul înregistrat și produsele cărora le este destinat și publicul ținta.

În ceea ce privește dimensiunea abstractă, tribunalul a avut în vedere, în primul rând, lipsa de similaritate între mărcile în conflict și distinctivitatea proprie a mărcii pârâtului, respectiv aptitudinea acesteia de a indica originea produselor cărora le este destinată.

Pârâtul a depus extrase din baza de date a C. privind mărci verbale care conțin grupări de litere asemănătoare cu cele din marca reclamantei și care sunt înregistrate pentru produse din clasa 5, cum ar fi G., H., I., J., K., etc. (filele 55-93), semnificative pentru concluzia că simpla includere în compunerea elementelor verbale ale mărcilor a unor grupări de litere asemănătoare, este insuficientă pentru a înlătura la înregistrare alte mărci.

La rândul său, reclamanta a depus hotărâri ale mai multor instanțe, care au reținut riscul de confuzie între marca E. aparținând reclamantei și mărci solicitate la înregistrare cum ar fi L. sau I.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot fi transpuse concluziile din respectivele cauze, în condițiile în care marca pârâtului nu este compusă doar dintr-un singur element verbal similar cu marca reclamantei, ci din mai multe elemente verbale, care îi conferă distinctivitate.

De altfel, jurisprudența a statuat că și în situația în care elementul verbal al unei mărci anterioare este inclus în întregime într-o marcă ulterioară, aceasta poate fi înregistrată, dacă prin elementele adăugate capătă identitate proprie, desprinsă de elementul verbal comun cu ai mărcii anterioare, fiind deci, distinctivă.

În ceea ce privește dimensiunea concretă a riscului de confuzie, tribunalul a avut în vedere faptul că din extrasele depuse la dosar reprezentând capturi de pe internet, copii ale ambalajelor produselor reclamantei sau planșe publicitare, rezultă că de regulă marca E. aparținând reclamantei este folosită în asociere cu denumirea producătorului, A., astfel încât riscul de confuzie cu marca pârâtului este exclus.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere că nu s-a făcut nici o altă probă a existenței unui minim risc de confuzie și asociere, situație în care este lipsit de relevanță faptul că produsele purtând mărcile în litigiu sunt aceleași, ieftine și adresate unui public nespecializat.

În ceea ce privește incidența art. 6 alin. (2) lit. f) din Lege, deși reclamanta I-a prezentat ca fiind un caz distinct de nulitate, tribunalul a reținut că și în cazul mărcilor notorii este necesară existența similarității pentru a se putea dispune anularea înregistrării unei mărci ulterioare, diferența față de situația unor mărci care nu se bucură de notorietate constând doar în analiza mai puțin severă a existenței riscului de confuzie și asociere, acesta fiind prezumat în cazul mărcilor notorii.

Pârâtul nu a contestat notorietatea mărcii reclamantei E., iar prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada promovării acesteia și a unei largi cunoașteri pe piață, în România și în alte țări, de natură a susține notorietatea invocată de reclamantă. Numai că, în condițiile în care nu poate fi reținută nici măcar o similaritate medie între cele două mărci, faptul că marca reclamantei se bucură de notorietate este insuficient pentru a atrage anularea mărcii pârâtului.

În concluzie, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile impuse cumulativ de art. 6 lit. b) din lege pentru a se dispune anularea mărcii pârâtului, lipsind similaritatea mărcilor în conflict și riscul de confuzie, similaritatea produselor fiind insuficientă pentru a atrage anularea mărcii pârâtului și, în consecință, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3143 din 06 iunie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1947/2012, formulată de pârâtul B. și a dispus completarea dispozitivului amintit în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 19.380,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 281 C. proc. civ.

Împotriva acestor două hotărâri a declarat apel reclamanta A., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentințelor apelate și anularea înregistrării mărcii D. din 19 ianuarie 2011, aparținând intimatului B. pentru produse farmaceutice din clasa 05.

Prin Decizia nr. 346/A din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulai de apelanta-reclamantă A.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

În condițiile în care existența dreptului anterior al reclamantei, notorietatea mărcilor verbale E. și identitatea de produse pentru care mărcile sunt înregistrate sunt elemente recunoscute de prima instanță și de intimata-pârâtă, se impune examinarea argumentelor aduse prin cererea de apel referitoare la existența similarității între semne și, implicit, a riscului de confuzie ce include și riscul de asociere.

A susținut apelanta-reclamantă prin cererea de ape! că în mod greșit a reținut tribunalul că semnele E. și F. nu sunt similare din punct de vedere fonetic, însă curtea observă că, în aplicarea regulii jurisprudențiale pe care însăși reclamanta o invocă în argumentarea sa, analiza de similaritate se face în mod global, având în vedere toate elementele mărcilor și nu doar unul dintre acestea.

Prin urmare, analiza de similaritate (fonetică în acest caz) se face între elementul E., protejat în beneficiul reclamantei și elementul D., înregistrat în beneficiul pârâtei, iar o atare analiză duce la concluzia (corect reținută de prima instanță) că între cele două elemente nu există similaritate fonetică.

Astfel, chiar examinând comparativ cuvintele E. și F., curtea observă că un oarecare grad de similaritate ce ar putea fi reținut între elemente este înlăturat de înglobarea particulei F. în cadrul elementului verbal D., impresia globală dată de cele două semne fiind diferită.

Aste adevărată susținerea în sensul că cele doua cuvinte luate în considerare de apelantă au numai doua litere diferite, însă în contextul impresiei globale pe care o face elementul verbal din marca atacată, chestiunea nu prezintă relevanță.

Chiar dacă F. ar fi elementul central al mărcii pârâtei (cum susține reclamanta), o atare apreciere s-ar putea face numai în privința părții verbale a mărcii, semnul înregistrat (ce cuprinde și elementul figurativ) deplasând atenția consumatorului de la cuvântul în litigiu.

Curtea de apel a constatat fondat și argumentul intimatei-pârâte în sensul că din punct de vedere conceptual marca reclamantei semnifică produsul medicamentos E., iar elementul verbal F. este fantezist, astfel că pe acest palier similaritatea nu există.

Nu este lipsită de importanță împrejurarea, constatată de prima instanță, că marca pârâtei este una combinată și că ansamblul constituit, din elementul verbal și cei figurativ este de natură a conferi distinctivitate mărcii și de a împiedica riscul de confuzie incluzând riscul de asociere cu marca verbala E. a reclamantei.

În consecința reținerii notorietății semnului de care se prevalează reclamanta, curtea de apei a observat ca evaluarea riscului de confuzie nu duce la rezultate diferite, fiind puțin probabil ca un consumator mediu care cunoaște marca E. pentru produse din clasa 5 să considere că D. pentru produse din aceeași clasă ar proveni de ia același producător.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Se poate vorbi pe de o parte, de semne similare fonetic: E./F., aplicate pentru produse sau servicii identice/similare în clasa 05.

Având în vedere că D. este numele producătorului, așa cum este A. pentru E., cu siguranță consumatorul nu va identifica și reține mărcile/produsele prin numele comercial, ci prin denumirea simplă a medicamentului respectiv: E./F.).

Mărcile în conflict au un număr de 5 litere în comun și aceeași succesiune de consoane și vocale, amplasarea literelor favorizând o pronunție similară, construcțiile fonetice fiind ușor de confundat.

Consumatorul mediu percepe o marcă ca un întreg și nu analizează diversele detalii ale acesteia. Pentru o astfel de apreciere globală, se ia în considerare un consumator mediu informat, atent șt grijuliu Ia tipul respectiv de produse sau servicii. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că un consumator mediu are rareori ocazia de a compara mai multe mărci, una cu cealaltă, bazându-se pe amintirea imperfectă a mărcilor respective. în plus, gradul de atenție a consumatorului mediu poate varia în funcție de produsele sau serviciile vizate. în speță, produsele fiind de valoare mică, nefiind comercializate pe bază de rețetă prescrisă de un doctor, gradul de atenție este unul redus și, pe cale de consecință, riscul de confuzie este unul însemnat,

De asemenea, potrivit jurisprudenței în materie, experiența a arătat că elementul distinctiv }a mărcile grafice și verbale este porțiunea nominali vă, din moment ce cuvintele constituie elementul de comunicare și au putere expresivă pentru consumatori, determinându-l pe aceștia să solicite și să caute marca respectivă pe piață. Astfel, având în vedere că D. este numele producătorului, așa cum este A. pentru E., cu siguranță consumatorul nu va identifica și reține mărcile/produsele prin numele comercial, ci prin denumirea simplă a medicamentului, respectiv: E./F.

Așadar, apelanta-reclamantă arată că nu este de acord cu opinia instanței de fond care a apreciat ca elementul verbal F. nu este elementul dominant al mărcii intimatului,

Pe de altă parte, arată apelanta, se vorbește despre renumele/notorietatea de necontestat a mărcilor E., față de înscrisurile depuse de ea la dosar în dovedirea notorietății (filele mărcilor E., jurisprudență, extrase din ziare, reviste, magazine de specialitate, articole din presa on-line, materiale publicitare articole promoționale, produse/ambalaje, studii/campanie audiență T.V., facturi, situații vânzări/importuri, monitorizări autdoor/internet, spot T.V.) și reținută de instanța de fond.

Apelanta-reclamantă consideră că apariția și folosirea ulterioară pe piața din România a mărcii F., similară fonetic cu mărcile sale notorii, îi vor prejudicia interesele prin confuzia/asocierea pe care consumatorul o va face și, mai mult decât atât, s-ar profita de caracterul distinctiv și de renumele mărcilor E., lucru ce ar putea cauza o diminuare a reputației pe care ea, reclamanta și mărcile sale au câștigat-o de-a lungul timpului, constituindu-se totodată, într-o sursă de beneficii nemeritate pentru pârâtă, Este recunoscut faptul că notorietatea trebuie să profite doar titularului, care a tacul investiții în marca devenită notorie prin efortul său exclusiv.

În drept, a invocat dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 modificată și republicată; Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, art. 6 bis din Convenția de la Paris și C. proc. civ. precum și orice alte dispoziții legale pertinente cauzei de față.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului, în principal, pentru neindicarea motivelor de nelegatitate, iar în secundar ca nefondat.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, așa cum a fost calificată de către instanță, invocată de către intimată prin întâmpinare, Înalta Curte a constatat-o neîntemeiată având în vedere că în motivarea recursului au fost formulate critici legate de modul de apreciere de către instanța de apel a criteriilor necesare pentru a exista riscul de confuzie între mărci, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Legat de susținerile de la finalul recursului în sensul că prin "folosirea ulterioara pe piața din România a mărcii F., similara fonetic cu mărcile notorii ale recurentei, (...) s-ar profita de caracterul distinctiv și de renumele mărcilor E., lucru ce ar putea cauza o diminuare a reputației pe care reclamanta și mărcile acesteia au câștigat-o de-a lungul timpului, constituindu-se totodată într-o sursă de beneficii nemeritate pentru pârâtă", Înalta Curte a constatat că exced obiectului prezentului litigiu, urmând a nu ti analizate.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a invocat nulitatea mărcii pârâtului în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. .6 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (2) lit. f) alin. (1) al art. 6 neavând decât două lit., a) și b), în timp ce motivul de nulitate menționat anterior se regăsește la art. 6 alin. (4) lit. a), cu referire la mărcile de renume.

Art. 6 alin. (2) lit. f) nu face decât să includă în accepțiunea de mărci anterioare folosită la alin. (1) și mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, la data priorității invocate, sunt notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenției de la Paris, fără a reglementa un nou motiv de nulitate.

Gradul de cunoaștere a mărcii anterioare, prin influențarea gradului de distinctivitate a mărcii, reprezintă totuși un element care poate influența riscul de confuzie.

Astfel, "cu cât mai distinctivă este marca anterioară, cu atât mai mare este riscul de confuzie. Astfel, o marca cu un caracter slab distinctiv cum ar fi cea care include elemente descriptive ale bunurilor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată sau una care nu este caracterizată prin trăsături neobișnuite sau originale se bucură de un grad de protecție mai mică decât o marcă înalt distinctivă, fie per se, fie datorită recunoașterii pe care o are pe piață. (Lloyd Schuhfabrik, parag. 20 și 23, Sabei para.24, Canon parag. 17)".

Chiar și în aceste condiții, dacă s-ar considera că atenția publicului relevant va fi atrasă de elementul verbal F., cu ignorarea elementelor verbale D. aflate în poziție centrală în partea de sus a mărcii (în ciuda faptului că, de regulă, elementele verbale dintr-o marcă poziționate în acest fel atrag în primul rând atenția consumatorului) pe considerentul că ar duce cu gândul la numele producătorului, Înalta Curte a constatat că nu se poate reține existența riscului de confuzie.

Astfel, așa cum a reținut prima instanță din probele administrate de părți, pentru produse din clasa 5 sunt înregistrate mai multe mărci cu un număr de litere sensibil egal cu cel al mărcii pârâtei, dar și al reclamantei. De asemenea, este cunoscut faptul că în industria medicamentelor se folosește cu regularitate sufixul, în denumirile medicamentelor.

În aceste condiții, publicul fiind familiarizat cu aceste litere situate la începutul și sfârșitul denumirii unor medicamente, se va concentra pe elementele situate în partea centrală a elementului verbal pentru a identifica marca de produse dorită.

Mai mult, gradul de atenție a publicului relevant nu este unul scăzut, cum în mod eronat susține recurenta, ci unul sporit, fiind vorba despre cumpărarea unor produse farmaceutice, care afectează starea de sănătate, chiar dacă se vând fără prescripție medicală. Astfel, există o probabilitate mai redusă ca acești cumpărători să confunde diferitele versiuni ale acestor produse.

Ca atare, chiar și în aceste condiții, în care atenția publicului ar fi atrasă în special de elementul verbal F., gradul ridicat de distinctivitale al mărcii E. este compensat de gradul ridicat de atenție a publicului relevant normal avizat, și de faptul că, așa cum s-a reținut anterior, publicul fiind familiarizat cu aceste litere situate la începutul și sfârșitul denumirii unor medicamente, se va concentra pe elementele situate în partea centrală a elementului verbal pentru a identifica marca de produse dorită, neputându-se reține existența unui risc de confuzie între cele două mărci.

În consecință, în temeiul art. 306 alin.(1), (3) C. proc. civ. va respinge excepția nulității recursului, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul B., Înalta Curte a constatat că nu a fost dovedită având în vedere că factura și chitanța din 25 iunie 2012, facturile din 10 iunie 2015 și 5 septembrie 2013 sunt anterioare recursului înregistrat la 12 februarie 2016, astfel că nu pot reprezenta cheltuieli făcute în legătură cu recursul în cauză, iar factura din 13 aprilie 2016 nu este însoțită de chitanța care să ateste plata acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. prin mandatar SC M. SA împotriva Deciziei nr. 346/A din data de 1 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.