ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4170/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4170/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 463/11/2/2008 din 7 iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-au dispus următoarele: 1. R espingerea ca neîntemeiată a plângerii SC U.S.A. SA Brașov și SC O. SRL Brașov de reluare a urmăririi penale în cauza nr. 227/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva judecătorilor P.G., G.D. și V.L. de la Tribunalul Alba; 2. Înregistrarea unei noi cauze penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia unde să fie efectuate acte premergătoare față de magistrații consultanți N.S. și P.M. de la Tribunalul Alba conform celor solicitate de către B.I.G.
în memoriul său la pag. 9; 3. T rimiterea memoriului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pentru a se pronunța asupra faptelor de care sunt acuzați procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a reținut următoarele: SC U.S.A. SA Brașov și SC O. SRL Brașov, prin reprezentanții lor legali, solicită printr-un memoriu depus inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrat sub nr. 4071/2695/VI11/1/2008, redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 227/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia; susține că sunt date noi din care rezultă că judecătorii P.G., G.D.
și V.L., de la Tribunalul Alba, au comis infracțiunea de abuz în serviciu (art. 246 C. pen.) Procurorul general a examinat cauza aflată la procuror nr. 227/P/2005 și cauzele ce privesc plângerea inițială a persoanei vătămate SC U.S.A. SA Brașov aflate la instanță, respectiv dosarul 3727/57/2006 în care s-a pronunțat Curtea de Apel Alba lulia prin s.p. nr. 12/2007 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin dec. pen. nr. 1633 din 26 martie 2007. A reținut că B.I.G. este nemulțumit de modul în care judecătorii indicați au soluționat dosarul civil nr. 1965/2002 al Tribunalului Alba ce Ie-a fost supus pentru judecare. Asupra acestei cauze s-au pronunțat instanțele în soluționarea plângerii depuse contra soluției procurorului și în recursul împotriva soluției de respingere a plângerii: Curtea de Apel Alba lulia prin s.p.
nr. 12/2007 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin dec. pen. nr. 1633 din 26 martie 2007. Conform art. 278/1 pct. 11 persoanele împotriva cărora judecătorul, prin hotărâre definitivă, a hotărât că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai pot fi urmărite pentru aceleași fapte, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen. Or, reține procurorul general, în speță, în principal, B.I.G. repetă aceleași acuze, cu aceleași argumente ce au fost avute în vedere de către procurorul ce a efectuat cercetări când a pronunțat soluția menținută de instanță.
Separat de asta, B.I.G. aduce în memoriul său două elemente de noutate: pe de-o parte, consemnează denunțul SC O. SRL Brașov, care inițial nu a existat, depus când s-a constituit dosarul nr. 227/P/2006; pe de altă parte, se plânge și împotriva magistraților consultanți N.S. și P.M. ce au participat la judecarea cauzei civile; mai mult, se plânge împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, care a efectuat cercetări în dosarul nr. 227/P/2006. Î n final, a reținut că norma de procedură penală, art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., stabilește că împotriva aceleiași persoane nu se poate relua urmărirea penală pentru aceeași faptă, după ce s-a pronunțat judecătorul, indiferent cine face plângerea sau denunțul; deci, faptul că o nouă persoană juridică, ce reprezintă interesele lui B.I.G.
, formulează un denunț împotriva acelorași judecătoare, pentru aceeași faptă, nu justifică reluarea cercetărilor. De vreme ce memoriul cuprinde noi plângeri împotriva magistraților consultanți N.S. și P.M., precum și împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, pentru fapte penale determinate și asupra cărora procurorul competent material nu s-a pronunțat, este necesar, respectând dreptul de petiție al persoanelor ce l-au subscris, ca acest document să fie înregistrat separat, la unitățile de parchet competente și să se efectueze verificările solicitate. Î mpotriva acestei rezoluții, petentele au formulat plângere la instanță, plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc.
pen. (fil. 2, dosar fond). Prin sentința penală nr. 114 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba lulia, Secția penală, a respins ca inadmisibilă plângerea petentei SC U.S.A. SA Brașov și a luat act de retragerea plângerii petentei SC O. SRL Brașov. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, că rezoluția nu se încadrează printre soluțiile procurorului atacabile prin procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen. Î mpotriva sentinței petenta SC U.S.A. SA Brașov a declarat prezentul recurs. Î n motivele scrise de recurs se arată că au fost invocate fapte și împrejurări noi care să justifice reluarea cercetărilor și, în consecință, se impune casarea sentinței și rejudecarea cauzei la instanța de fond (fil.
2-3). Legal citată, recurenta petiționară nu s-a prezentat pentru susținerea recursului la Înalta Curte (fil. 9). Recursul nu este fondat pentru următoarele motive - primo, potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., numai rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată (rezoluții de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanțe ori, după caz, rezoluții de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) pot forma obiect al controlului judecătoresc instituit prin art. 278/1 C. proc. pen. Or, nici-una dintre dispozițiile rezoluției atacate nu este una dintre cele care pot forma obiect al acestui control judecătoresc; - secundo, potrivit art. 278/1 alin. (11) C. proc.
pen., în vederea asigurării stabilității judiciare - prin recunoașterea, în mod specific în raport cu materia reglementată, a autorității lucrului judecat prin hotărâri judecătorești - se menționează că, în situația prevăzută de art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în consecință, corect a reținut procurorul general că pretinsele noi fapte sau împrejurări menționate, pe de o parte, nu sunt dintre cele enumerate în art. 278/1 alin. (11) C. proc.
pen., iar pe de altă parte, că trebuie verificate prin intermediul altor cercetări, care însă nu privesc persoanele față de care deja s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, soluție confirmată prin hotărâri judecătorești. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul petiționarei. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC U.S.A. SA Brașov împotriva sentinței penale nr. 114 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.