Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2003
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2003

HOTĂRÂRE
18.02.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar , constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de S.A. G. Galați s-a solicitat instanței de judecată anularea procedurilor de vânzare a acțiunilor S.C. A. S.A. Galați, prin negociere directă organizată de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, inclusiv depunerea plicurilor cu ofertele financiară și tehnică, cât și a documentelor de participare la negocierea cu preselecție, până la soluționarea pe fond a cauzei sau a clarificării situației capitalului social. Prin sentința civilă nr. 249 din 26 noiembrie 2001, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, și a dispus anularea procedurilor de vânzare a acțiunilor S.C.

A. S.A. Galați, prin negociere directă organizată de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, până la clarificarea capitalului social. A suspendat procedura de vânzare până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că din conținutul cererii de mențiuni de diminuare a capitalului social rezultă că la data limită a cumpărării dosarului de preferință, respectiv 10 august 2001 și 24 august 2001, termenul limită de depunere a plicurilor cu oferta financiară și tehnică , cât și a documentelor de participare, pârâta nu era acționar al S.C. A. S.A. Galați, menținerile de aderare la societate fiind efectuate ulterior, la 5 septembrie 2001. Or, orice modificare la o societate comercială este opozabilă terților de la data înscrierii în Registrul Comerțului, în speță, 5 septembrie 2001 și pârâta era obligată să proroge termenul de depunere a plicurilor cu cel puțin două săptămâni, dar nu mai mult de 30 de zile.

Rezultă că pârâta este în culpă pentru că a publicat anunțul de vânzare fără să aibă datele reale ale societății care se privatizează. Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București, susținând în esență că greșit a fost admisă acțiunea reclamantei, întrucât informațiile privitoare la capitalul social al S.C. A. S.A. Galați din dosarul de prezentare pentru privatizare nu se referă la o situație nelegală sau nereală și nici nu sunt cauzatoare de vreun prejudiciu pentru reclamantă sau pentru alte persoane, de vreme ce diminuarea capitalului social a fost adusă la cunoștința tuturor celor interesați, a fost generată prin chiar o dispoziție legală, iar procedura legală de modificare a capitalului social s-a respectat.

Având în vedere cele mai sus arătate recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului său și modificarea în tot a sentinței civile nr. 249 din 26 noiembrie 2001 pronunțate de Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.civ., în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.A. G. prin care s-a cerut anularea etapelor de privatizare la S.C. A. S.A. Galați. Prin încheierea nr. 3437 din 13 noiembrie 2002 cauza a fost scoasă de pe rolul acestei secții a fost trimis dosarul spre soluționare secției competente, secția comercială a Curții Supreme de Justiție. La termenul de judecată de astăzi, 18 februarie 2003, instanța, din oficiu a pus în discuție, părții prezente, excepția de necompetență materială a curții de apel de a soluționa cauza în primă instanță.

Reprezentanta recurentei-pârâte a susținut că, pentru soluționarea cauzei ca instanță de fond, competența materială aparține tribunalului și a solicitat casarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Galați și trimiterea dosarului Tribunalului Galați, secția comercială, în vederea soluționării competente a cauzei pe fond. În această împrejurare, instanța a rămas în pronunțare pe excepția mai sus arătată. Examinând actele dosarului și având în vedere și susținerile orale ale reprezentantei recurentei, Curtea constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea procedurii de vânzare cumpărare de acțiuni ale S.C. A. S.A. Galați prin negociere directă cu preselecție organizată de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București.

Procedura de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietatea publică și privată a statului cu destinație agricolă, așa cum este și reclamanta S.C. A. S.A. este reglementată prin Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001. Ca atare, se reține că în mod greșit curtea de apel a apreciat că este competentă material să soluționeze cauza și a procedat în consecință întrucât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 99/1999, nefiind vorba despre un litigiu aflat sub incidența dispozițiilor speciale ale acestei legi, ci de un litigiu de drept comun, ce urmează să fie soluționat potrivit prevederilor legale mai sus menționate.

Astfel fiind, deoarece cauza este cert de natură comercială, iar valoarea pretențiilor formulate prin acțiune depășește 10 miliarde de lei, se reține că, în speță, aplicând criteriul valoric , devin operante dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță, aparținând tribunalului. În consecință, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia curții de apel și se va trimite dosarul cauzei pentru soluționare în fond Tribunalului Galați, secția comercială.

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București împotriva sentinței civile nr. 249 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați, pe care o casează și trimite cauza la Tribunalul Galați, secția comercială, pentru soluționare în fond a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2009
i principale. Intimatul intervenient I.P.G. a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constat
ÎCCJ 2010-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2010
Prin sentința comercială nr. 128 din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului Galați s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația P. Galați împotriva pârâtelor A.V.A.S. și SC G. SA Ga
ÎCCJ 2006-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2006
în natură va fi înlocuit în capitalul social cu valoarea acestuia în numerar de către SC G. SA, imobilul intrând de drept, fără nici un fel de punere în întârziere în proprietatea deplină a apelantei. Actul adițional prevede Că SC G. SA va
ÎCCJ 2003-02-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1062/2003
părare acțiuni. Pârâta a invocat lipsa calității procesuale a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii. Reținând că societatea reclamantă este succesoarea S.C. I.L. S.A. Vrancea, prin sentința civilă nr. 85 pronunțată la 2
ÎCCJ 2006-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3625/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2004, reclamanta SC C. SA Galați cheamă în judecată pe pârâtul B.S. solicitând instanței obligarea pârâtului la a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă