ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 286 din 8 octombrie 2008 Tribunalul

Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ș.V. în

contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA în sensul obligării pârâtei la plata

următoarelor sume: 30.000 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli de

înmormântare; 7.322 lei reprezentând diferența de preț pentru

autoturismul Dacia Logan actualizată și 50.000 euro reprezentând

despăgubiri morale.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut din materialul probator administrat în

cauză că pârâta în calitate de asigurător răspunde în

temeiul art. 48 și art. 49 din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse

urmare accidentului de circulație ce a avut loc la data de 24 august 2007

pe raza Municipiului Adjud soldat cu decesul soției reclamantului și

distrugerea în proporție de 70% a autoturismului Dacia Logan, condus de

aceasta urmare impactului cu autoturismul marca Ford Fiesta asigurat de

societatea pârâtă.

Sub aspectul culpei în producerea accidentului

instanța reține că procesul verbal de constatare întocmit la

locul accidentului și expertiza tehnică vizând mecanismul producerii

accidentului, impun concluzia culpei exclusive a conducătorului

autoturismului marca Ford Fiesta, proprietatea SC M.F.P. SA București,

pentru care a fost încheiată o poliță de asigurare obligatorie și

de răspundere civilă auto cu societatea pârâtă cu perioadă

de valabilitate cuprinsă între 15 martie 2007 – 14 septembrie 2007.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor

prima instanță își fundamentează soluția adoptată

pe concluziile raportului de expertiză tehnică auto privind starea

auto Dacia Logan proprietatea reclamantului și declarațiile

martorilor care au participat la îmnormântarea și pomenile ulterioare ale

defunctei Ș.D.

Sentința tribunalului a fost

apelată atât de reclamant cât și de societatea pârâtă, pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 116 A din 8

decembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială a respins ca nefondate apelurile declarate de

părți, confirmând situația de fapt și de drept

reținute de prima instanță în sensul că pârâta în calitate

de asigurator al autoturismului Ford Fiesta, în baza poliței de asigurare

obligatorie de răspundere civilă încheiată cu proprietarul

autoturismului, răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa

conducătorului autoturismului în temeiul dispozițiilor art. 48, art. 49,

art. 50 și art. 51 din Legea nr. 136/1995.

Criticile formulate de pârâtă vizând

neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii prevăzute de art. 7201 C.

proc. civ., lipsa calității procesuale pasive a societății

de asigurare care a invocat inexistența poliței de asigurare în

evidențele sale, au fost înlăturate de instanța de control

devolutiv cu motivarea că pârâta deși invitată în scris la

conciliere în data de 21 noiembrie 2007, nu a înțeles să se prezinte

conform mențiunilor din procesul verbal încheiat la acea dată.

Cu privire la calitatea procesuală

pasivă a pârâtei instanța constată existența unei polițe

de asigurare R.C.A. încheiate cu societatea pârâtă valabilă pe o

perioadă de 6 luni, pentru care a fost plătită prima de

asigurare la data de 15 martie 2007 în sumă de 19.356 lei prin ordinul de

plată operat de SC U.Ț.B. SA, conform adresei din 21 octombrie 2009

emisă de societatea bancară.

Cu privire la motivele de apel formulate de

reclamant vizând cuantumul despăgubirilor și daunelor morale

acordate, instanța constată că sumele acordate cu acest titlu au

fost judicios apreciate de prima instanță în raport de probele

administrate.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța

de apel, ambele părți au declarat recurs, în termen legal.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat

recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7

și 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii instanței de

apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Argumentele aduse de recurenta pârâtă în

sprijinul criticilor de nelegalitate invocate au vizat următoarele

aspecte:

- încălcarea dispozițiilor art. 129

C. proc. civ. cu motivarea că în cursul judecății în primă

instanță nu i s-a comunicat acțiunea și actele depuse de

reclamant, fiind în imposibilitate de a-și formula apărările,

iar în apel i-a fost respinsă proba cu expertiză tehnică

judiciară pentru evaluarea avariilor produse autoturismului Logan;

- încălcarea dispozițiilor art. 137

C. proc. civ. prin nesoluționarea excepției lipsei

calității procesual pasive;

- încălcarea dispozițiilor

pertinente din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora acordarea de

despăgubiri de către asigurator se face în temeiul contractului de

asigurare, contract a cărui existență nu a fost probată cu

copia depusă la dosar, contract care nu apare în evidențele Centrului

de Informare C.E.D.A.M.;

- încălcarea dispozițiilor art. 7201

C. proc. civ. cu privire la excepția de prematuritate invocată

și care nu a fost soluționată;

- nemotivarea hotărârii sub aspectul

criteriilor avute în vedere la stabilirea prejudiciului moral.

Recurentul reclamant Ș.V. și-a

întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând că probele administrate

în cauză impuneau soluția de admitere în totalitate a

despăgubirilor solicitate respectiv suma de 500.000 euro daune morale

și suma de 70.000 lei despăgubiri civile incluzând contravaloarea autoturismului

Logan distrus în totalitate și cheltuielile de deplasare și de

înmormântare.

Recursul declarat de recurenta pârâtă

este vădit nefondat și urmează a fi respins pentru

considerentele ce urmează.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 5 probele dosarului nu relevă nicio încălcare a formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., iar susținerea intimatei în sensul că

instanța nu a vegheat la respectarea drepturilor sale procesuale este pur

formală în condițiile în care în fața primei instanțe

pârâta a fost legal citată la toate termenele de judecată, iar

potrivit rezoluției de primire a dosarului din data de 3 martie 2008

citarea pârâtei pentru primul termen de judecată s-a dispus cu copie de pe

acțiune și actele anexe.

Faptul că pârâta a luat

cunoștință de cererea de chemare în judecată și actele

depuse rezultă incontestabil și din notele scrise depuse pentru

termenul din 1 octombrie 2008 în care se referă la evenimentul rutier din

24 octombrie 2007 și persoanele implicate, note care au fost avute în

vedere de prima instanță potrivit considerentelor sentinței.

Curtea amintește că procesul civil

este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilității,

rolul activ al instanței în sensul celor prevăzute de art. 129 C.

proc. civ. constă în asigurarea respectării drepturilor procesuale

ale părților, ceea ce în cauza de față este în afara

oricărei îndoieli.

Simpla notă depusă de pârâte la

ultimul termen acordat în cauză de prima instanță, după

încuviințarea și administrarea tuturor probatoriilor solicitate,

notă neînsoțită de documente care să confirme

afirmațiile sale, nu o îndreptățește să

susțină, cu bună credință, că i-au fost

încălcate drepturile procesuale.

Deși pârâta nu a depus întâmpinare în

fața primei instanțe, nu a solicitat și administrat nicio

dovadă, instanța de apel a încuviințat cererea pârâtei de

completare a probatoriilor, obligând reclamanta să depună dovezi cu

privire la plata primei de asigurare, dovezi care au fost administrate de

această parte.

Celelalte dovezi solicitate de pârâtă în

apel au fost respinse motivat conform celor consemnate în încheierea de

dezbateri de la termenul din 25 noiembrie 2009 constatându-se că expertiza

contabilă solicitată nu se mai impunea față de dovezile cu

documente bancare administrate de reclamantă și care atestau plata

primei de asigurare în contul pârâtei la data de 15 martie 2007, data

încheierii poliței de asigurare.

Și expertiza tehnică solicitată

pentru prima dată în fața instanței de apel a fost respinsă

întemeiat, în condițiile în care conform probelor administrate în

fața primei instanțe, autoturismul proprietatea reclamantei distrus

în proporție de 70% urmare accidentului rutier a fost vândut, dovezi care

nu au fost contestate de pârâtă potrivit dispozițiilor art. 138 C.

proc. civ. care reglementează judecata în primă instanță

și administrarea probelor.

Și motivul întemeiat pe încălcarea

dispozițiilor art. 11 și 49 din Legea nr. 136/1995 vizând

inexistența raporturilor de asigurare care să atragă

obligația asiguratorului de a acorda despăgubiri este nefondat.

Raporturile dintre pârâta asigurator și SC

M.F.P. SA asigurat își au izvorul în polița de asigurare obligatorie

de răspundere civilă auto existentă la dosarul de fond și

apel în copie conformă cu originalul – emisă pe formular tipizat cu antetul

SC S.R.S. SA, agenția centrală, care cuprinde toate elementele de

identificare ale autoturismului asigurat și perioada de valabilitate, plata

primei de asigurare de către asigurat fiind confirmată și de documentele

bancare depuse.

Afirmația recurentei pârâte în sensul

că această poliță nu apare în evidențele C.E.D.A.M.

este lipsită de relevanță juridică deoarece potrivit

normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă

publicate în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 977 din 6 decembrie

2006 obligația de a transmite către C.E.D.A.M. informații cu

privire la polițele de asigurare R.C.A. revine emitentului politeți

și nu asiguratului.

Împrejurarea că această informare nu

s-a făcut de către emitentul poliței, pârâta recurentă, nu

o exonerează de răspundere, deoarece potrivit acelorași norme

răspunderea asiguratului începe din momentul plății primei de

asigurare, plata a cărei realitate nu este contestată de către

recurentă, chiar dacă este trecută sub tăcere în cuprinsul

motivelor de recurs.

Or, față de aspectele relevante

susmenționate care demonstrează existența raporturilor de

asigurare și plata primei de asigurare, revenea asiguratorului sarcina

probei în sensul de a dovedi contrariul, dovezi care nu au fost administrate,

toate apărările recurentei fiind fundamentale pe o răsturnare

nepermisă de lege a sarcinei probei în contextul cauzei.

Așa fiind, excepția lipsei

calității procesual pasive, a fost corect respinsă de

instanța de apel, aceiași concluzie impunându-se și cu privire

la încălcarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. față de

documentele depuse în fața primei instanțe de către reclamant care

atestă convocarea la conciliere a pârâtei.

În ce privește stabilirea daunelor

morale, acordate de prima instanță și confirmate în apel,

cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de

determinare, ci este apreciat de instanțe în raport de consecințele negative

suferite de cei implicați, de valorile morale lezate, și măsura

în care le-a fost afectată situația familială sau

profesională.

Aceste criterii transpun din motivarea

deciziei atacate, care a avut în vedere suferința provocată în

familia reclamantului prin dispariția soției și mamei fiicei

lor.

Cu privire la recursul declarat de recurentul

reclamant, așa cum s-a subliniat în considerentele de mai sus, daunele

morale acordate de 50.000 euro sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile

și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție

compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.

Celelalte despăgubiri civile acordate

privind cheltuielile de înmormântare și contravaloarea autoturismului

distrus sunt fundamentate pe probele administrate, sub acest aspect

hotărârile pronunțate în cauză nefiind, susceptibile de

critică de nelegalitate, astfel încât se impune și respingerea recursului

declarat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de pârâta SC A.R.A. SA București și reclamantul Ș.V. împotriva

deciziei civile nr. 116/A din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.