ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 286 din 8 octombrie 2008 Tribunalul Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ș.V. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA în sensul obligării pârâtei la plata următoarelor sume: 30.000 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare; 7.322 lei reprezentând diferența de preț pentru autoturismul Dacia Logan actualizată și 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut din materialul probator administrat în cauză că pârâta în calitate de asigurător răspunde în temeiul art. 48 și art. 49 din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse urmare accidentului de circulație ce a avut loc la data de 24 august 2007 pe raza Municipiului Adjud soldat cu decesul soției reclamantului și distrugerea în proporție de 70% a autoturismului Dacia Logan, condus de aceasta urmare impactului cu autoturismul marca Ford Fiesta asigurat de societatea pârâtă. Sub aspectul culpei în producerea accidentului instanța reține că procesul verbal de constatare întocmit la locul accidentului și expertiza tehnică vizând mecanismul producerii accidentului, impun concluzia culpei exclusive a conducătorului autoturismului marca Ford Fiesta, proprietatea SC M.F.P.

SA București, pentru care a fost încheiată o poliță de asigurare obligatorie și de răspundere civilă auto cu societatea pârâtă cu perioadă de valabilitate cuprinsă între 15 martie 2007 – 14 septembrie 2007. În stabilirea cuantumului despăgubirilor prima instanță își fundamentează soluția adoptată pe concluziile raportului de expertiză tehnică auto privind starea auto Dacia Logan proprietatea reclamantului și declarațiile martorilor care au participat la îmnormântarea și pomenile ulterioare ale defunctei Ș.D. Sentința tribunalului a fost apelată atât de reclamant cât și de societatea pârâtă, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 116 A din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, confirmând situația de fapt și de drept reținute de prima instanță în sensul că pârâta în calitate de asigurator al autoturismului Ford Fiesta, în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiată cu proprietarul autoturismului, răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa conducătorului autoturismului în temeiul dispozițiilor art. 48, art. 49, art. 50 și art. 51 din Legea nr. 136/1995. Criticile formulate de pârâtă vizând neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ., lipsa calității procesuale pasive a societății de asigurare care a invocat inexistența poliței de asigurare în evidențele sale, au fost înlăturate de instanța de control devolutiv cu motivarea că pârâta deși invitată în scris la conciliere în data de 21 noiembrie 2007, nu a înțeles să se prezinte conform mențiunilor din procesul verbal încheiat la acea dată. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei instanța constată existența unei polițe de asigurare R.C.A. încheiate cu societatea pârâtă valabilă pe o perioadă de 6 luni, pentru care a fost plătită prima de asigurare la data de 15 martie 2007 în sumă de 19.356 lei prin ordinul de plată operat de SC U.Ț.B. SA, conform adresei din 21 octombrie 2009 emisă de societatea bancară.

Cu privire la motivele de apel formulate de reclamant vizând cuantumul despăgubirilor și daunelor morale acordate, instanța constată că sumele acordate cu acest titlu au fost judicios apreciate de prima instanță în raport de probele administrate. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, ambele părți au declarat recurs, în termen legal. Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Argumentele aduse de recurenta pârâtă în sprijinul criticilor de nelegalitate invocate au vizat următoarele aspecte: - încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ. cu motivarea că în cursul judecății în primă instanță nu i s-a comunicat acțiunea și actele depuse de reclamant, fiind în imposibilitate de a-și formula apărările, iar în apel i-a fost respinsă proba cu expertiză tehnică judiciară pentru evaluarea avariilor produse autoturismului Logan; - încălcarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. prin nesoluționarea excepției lipsei calității procesual pasive; - încălcarea dispozițiilor pertinente din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora acordarea de despăgubiri de către asigurator se face în temeiul contractului de asigurare, contract a cărui existență nu a fost probată cu copia depusă la dosar, contract care nu apare în evidențele Centrului de Informare C.E.D.A.M.; - încălcarea dispozițiilor art. 7201 C. proc.

civ. cu privire la excepția de prematuritate invocată și care nu a fost soluționată; - nemotivarea hotărârii sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea prejudiciului moral. Recurentul reclamant Ș.V. și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând că probele administrate în cauză impuneau soluția de admitere în totalitate a despăgubirilor solicitate respectiv suma de 500.000 euro daune morale și suma de 70.000 lei despăgubiri civile incluzând contravaloarea autoturismului Logan distrus în totalitate și cheltuielile de deplasare și de înmormântare. Recursul declarat de recurenta pârâtă este vădit nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 probele dosarului nu relevă nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar susținerea intimatei în sensul că instanța nu a vegheat la respectarea drepturilor sale procesuale este pur formală în condițiile în care în fața primei instanțe pârâta a fost legal citată la toate termenele de judecată, iar potrivit rezoluției de primire a dosarului din data de 3 martie 2008 citarea pârâtei pentru primul termen de judecată s-a dispus cu copie de pe acțiune și actele anexe. Faptul că pârâta a luat cunoștință de cererea de chemare în judecată și actele depuse rezultă incontestabil și din notele scrise depuse pentru termenul din 1 octombrie 2008 în care se referă la evenimentul rutier din 24 octombrie 2007 și persoanele implicate, note care au fost avute în vedere de prima instanță potrivit considerentelor sentinței.

Curtea amintește că procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilității, rolul activ al instanței în sensul celor prevăzute de art. 129 C. proc. civ. constă în asigurarea respectării drepturilor procesuale ale părților, ceea ce în cauza de față este în afara oricărei îndoieli. Simpla notă depusă de pârâte la ultimul termen acordat în cauză de prima instanță, după încuviințarea și administrarea tuturor probatoriilor solicitate, notă neînsoțită de documente care să confirme afirmațiile sale, nu o îndreptățește să susțină, cu bună credință, că i-au fost încălcate drepturile procesuale. Deși pârâta nu a depus întâmpinare în fața primei instanțe, nu a solicitat și administrat nicio dovadă, instanța de apel a încuviințat cererea pârâtei de completare a probatoriilor, obligând reclamanta să depună dovezi cu privire la plata primei de asigurare, dovezi care au fost administrate de această parte.

Celelalte dovezi solicitate de pârâtă în apel au fost respinse motivat conform celor consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din 25 noiembrie 2009 constatându-se că expertiza contabilă solicitată nu se mai impunea față de dovezile cu documente bancare administrate de reclamantă și care atestau plata primei de asigurare în contul pârâtei la data de 15 martie 2007, data încheierii poliței de asigurare. Și expertiza tehnică solicitată pentru prima dată în fața instanței de apel a fost respinsă întemeiat, în condițiile în care conform probelor administrate în fața primei instanțe, autoturismul proprietatea reclamantei distrus în proporție de 70% urmare accidentului rutier a fost vândut, dovezi care nu au fost contestate de pârâtă potrivit dispozițiilor art. 138 C. proc.

civ. care reglementează judecata în primă instanță și administrarea probelor. Și motivul întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 11 și 49 din Legea nr. 136/1995 vizând inexistența raporturilor de asigurare care să atragă obligația asiguratorului de a acorda despăgubiri este nefondat. Raporturile dintre pârâta asigurator și SC M.F.P. SA asigurat își au izvorul în polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto existentă la dosarul de fond și apel în copie conformă cu originalul – emisă pe formular tipizat cu antetul SC S.R.S. SA, agenția centrală, care cuprinde toate elementele de identificare ale autoturismului asigurat și perioada de valabilitate, plata primei de asigurare de către asigurat fiind confirmată și de documentele bancare depuse.

Afirmația recurentei pârâte în sensul că această poliță nu apare în evidențele C.E.D.A.M. este lipsită de relevanță juridică deoarece potrivit normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă publicate în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 977 din 6 decembrie 2006 obligația de a transmite către C.E.D.A.M. informații cu privire la polițele de asigurare R.C.A. revine emitentului politeți și nu asiguratului. Împrejurarea că această informare nu s-a făcut de către emitentul poliței, pârâta recurentă, nu o exonerează de răspundere, deoarece potrivit acelorași norme răspunderea asiguratului începe din momentul plății primei de asigurare, plata a cărei realitate nu este contestată de către recurentă, chiar dacă este trecută sub tăcere în cuprinsul motivelor de recurs.

Or, față de aspectele relevante susmenționate care demonstrează existența raporturilor de asigurare și plata primei de asigurare, revenea asiguratorului sarcina probei în sensul de a dovedi contrariul, dovezi care nu au fost administrate, toate apărările recurentei fiind fundamentale pe o răsturnare nepermisă de lege a sarcinei probei în contextul cauzei. Așa fiind, excepția lipsei calității procesual pasive, a fost corect respinsă de instanța de apel, aceiași concluzie impunându-se și cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. față de documentele depuse în fața primei instanțe de către reclamant care atestă convocarea la conciliere a pârâtei.

În ce privește stabilirea daunelor morale, acordate de prima instanță și confirmate în apel, cuantificarea prejudiciului moral nu este supus unor criterii legale de determinare, ci este apreciat de instanțe în raport de consecințele negative suferite de cei implicați, de valorile morale lezate, și măsura în care le-a fost afectată situația familială sau profesională. Aceste criterii transpun din motivarea deciziei atacate, care a avut în vedere suferința provocată în familia reclamantului prin dispariția soției și mamei fiicei lor. Cu privire la recursul declarat de recurentul reclamant, așa cum s-a subliniat în considerentele de mai sus, daunele morale acordate de 50.000 euro sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.

Celelalte despăgubiri civile acordate privind cheltuielile de înmormântare și contravaloarea autoturismului distrus sunt fundamentate pe probele administrate, sub acest aspect hotărârile pronunțate în cauză nefiind, susceptibile de critică de nelegalitate, astfel încât se impune și respingerea recursului declarat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC A.R.A. SA București și reclamantul Ș.V. împotriva deciziei civile nr. 116/A din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.