ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 779/2010

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta S.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General

și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să se constate că

imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 204 mp

proprietatea reclamantei a fost preluat fără titlu de către Statul Român; să se

constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită pentru a beneficia de

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001; să fie obligată pârâta Primăria

Municipiului București la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București.

Prin

sentința civilă nr. 1483 din 23 septembrie 2008, instanța a admis acțiunea

a constatat că imobilul

situat la adresa menționată a fost preluat de stat fără titlu valabil; că,

reclamanta este persoană îndreptățită pentru obținerea de măsuri reparatorii; a

fost obligată pârâta Primăria municipiului București să emită dispoziție

motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în

litigiu (imposibil de restituit în natură), potrivit art. 16 alin. (2) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

(modificată) formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Analizând acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că pretenția

este neîntemeiată, întrucât acest pârât nu este entitate învestită cu

soluționarea notificării formulate de reclamantă, neavând obligații legale în

această materie.

În același timp, examinând acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria

municipiului București, prin Primarul General, tribunalul a reținut că, deși

reclamanta a formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare,

aceasta nu a fost soluționată de către pârâtă, în mod nejustificat.

Prin

urmare, admițând ultimul capăt de cerere, instanța s-a pronunțat pe fondul

notificării și, față de concluziile raportului de expertiză tehnică topografică

efectuată în cauză - în sensul că terenul în litigiu este afectat integral de

un bloc de locuințe și domeniul public aferent, văzând și modificarea acțiunii

reclamantei, în același sens, a admis acțiunea, obligând pârâta să emită

dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent,

potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva menționatei sentințe a formulat și motivat apel, în termen

legal, pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General.

În

dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât instanța a reținut în mod eronat în cauză faptul că

pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de lege și nu a procedat la

emiterea dispoziției motivate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării.

Instanța

de judecată, la momentul pronunțării hotărârii, trebuia să aibă în vedere

modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 16 din Legea nr.

247/2005, în raport de care instanța nu putea decât să oblige pârâtul să

înainteze dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, urmând ca să fie stabilit cuantumul acestora de către comisie.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 337 din 19

mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru

a decide astfel, instanța a reținut că, deși apelanta nu și-a motivat critica

referitoare la nerespectarea obligației și emiterea dispoziției în termen de 60

de zile de la înregistrarea notificării, o astfel de obligație legală există și

este instituită prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta,

chiar în condițiile în care textul de lege nu instituie o sancțiune pentru

depășirea termenului de 60 de zile; nedepunerea actelor justificative a

dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită nu justifică

nici ele refuzul unității deținătoare de a răspunde notificării.

Aceasta,

întrucât a lăsa în nelucrare soluționarea notificării un termen îndelungat,

motivat de lipsa de diligență a părții în a atașa la notificare actele care

dovedesc calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în

condițiile în care aceste înscrisuri pot fi aduse pe tot parcursul soluționării

notificării, constituie o atitudine culpabilă a unității deținătoare și o

încălcare a dreptului părții la un proces echitabil, noțiune care implică și

soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei.

Prin

urmare, în mod corect a fost obligată Primăria municipiului București să emită

dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură, potrivit art. 16 alin. (2)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește critica vizând imposibilitatea stabilirii unei

astfel de obligații în sarcina pârâtei, în raport de prevederile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează calcularea cuantumului

despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

Curtea a constatat că art. 16 se referă la deciziile sau dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubiri, aceste acte trebuind a fi înaintate

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are numai abilitatea

de a calcula cuantumul despăgubirilor, iar nu de a emite și deciziile în baza

cărora sunt acordate despăgubiri, astfel încât această obligație subzistă în

sarcina pârâtei și după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

245/2005.

Decizia a fost atacată cu recurs de către Municipiul

București, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

următoarele critici:

- Aprecierea instanței că ar

fi fost vorba de o preluare abuzivă a imobilului este greșită, având în vedere

că temeiul trecerii bunului în patrimoniul statului a fost reprezentat de

Decretul de expropriere nr. 279/1978, fiind vorba așadar, de o preluare cu

titlu.

- În ce privește termenul de

60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta are două date de referință de

la care poate începe să curgă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii

actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001.

În cazul în care o dată cu

notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul va curge de la data

depunerii acestora, chiar Normele metodologice făcând referire la necesitatea

unei precizări a persoanei îndreptățite, în sensul că nu mai deține alte probe.

- Pentru suprafața expropriată reclamantul a primit despăgubiri, or,

potrivit art. 11 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, dacă au fost

acordate despăgubiri, măsura reparatorie este condiționată de restituirea sumei

reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul stabilit

conform legislației în vigoare.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare

prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că preluarea imobilului

s-a făcut abuziv, că nu s-au plătit despăgubiri, iar nesoluționarea notificării

de către recurent este rezultatul unei conduite culpabile a acestuia.

Recursul este nefondat.

Astfel, deși pretinde că

instanțele de fond ar fi apreciat greșit asupra nerespectării termenului de 60

de zile pentru rezolvarea notificării, recurentul nu argumentează în ce ar fi

constat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 care

impun o asemenea obligație în sarcina unității deținătoare.

Faptul că legea instituie

două momente de la care începe să curgă respectivul termen – data înregistrării

notificării respectiv, data depunerii actelor doveditoare – nu transformă

obligația legală într-una fără termen, sine die.

Sub acest aspect, instanța

de apel a reținut corect că și în ipoteza în care persoana considerată

îndreptățită la restituire nu a atașat notificării actele doveditoare, aceasta

nu poate avea drept consecință lăsarea în nelucrare a notificării un termen

nedefinit.

Tocmai pentru că procedura prealabilă

poate fi urmată de o fază judiciară în cadrul căreia există posibilitatea

cenzurării modalității în care s-a apreciat asupra actelor doveditoare,

unitatea deținătoare trebuie ca într-un termen rezonabil să dea curs

solicitării ce i-a fost adresată.

De altfel, invocând greșita

apreciere de către instanță asupra nerespectării obligației de rezolvare a

notificării, recurentul nu face decât să reia textul de lege (cu trimitere și

la Normele metodologice) fără să arate însă în concret, în ce ar consta interpretarea

și aplicarea greșită a normei, raportat la situația de fapt dedusă judecății.

- În mod asemănător

procedează recurentul atunci când, reiterând conținutul art. 11 alin. (1) teza

a II-a din Legea nr. 10/2001, arată că restituirea imobilului preluat abuziv,

în situația în care au fost plătite despăgubiri, se face condiționat de

recuperarea despăgubirilor plătite în formă actualizată.

O asemenea afirmație,

nedovedită de altfel, în legătură cu plata de despăgubiri la momentul

exproprierii, este formulată prima dată în proces, direct în recurs.

Fiind vorba de o critică

nesupusă judecății în apel, ea apare făcută omisso medio și ca atare, fără

posibilitatea învestirii instanței de recurs cu cenzurarea unui astfel de

aspect.

- La fel, chestiunea

nevalabilității titlului statului și considerarea preluării imobilului ca fiind

una lipsită de caracter abuziv întrucât temeiul acesteia l-a reprezentat un

decret de expropriere, constituie o împrejurare ce nu a constituit obiect de

critică în apel.

Pentru considerentele

arătate anterior, având în vedere că nu pot fi analizate direct în recurs

critici care nu au fost supuse judecății în apel, trecându-se așadar, peste un

grad de jurisdicție (și având drept consecință, definitivarea soluției de primă

instanță sub aspectul neatacat cu apel), rezultă nefundamentarea juridică și a

acestui motiv de recurs.

În consecință, se va

constata caracterul nefondat al recursului declarat, care va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 337 din 19

mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie

2010.