ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 779/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să se constate că imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 204 mp proprietatea reclamantei a fost preluat fără titlu de către Statul Român; să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită pentru a beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001; să fie obligată pârâta Primăria Municipiului București la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București.

Prin sentința civilă nr. 1483 din 23 septembrie 2008, instanța a admis acțiunea a constatat că imobilul situat la adresa menționată a fost preluat de stat fără titlu valabil; că, reclamanta este persoană îndreptățită pentru obținerea de măsuri reparatorii; a fost obligată pârâta Primăria municipiului București să emită dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu (imposibil de restituit în natură), potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea (modificată) formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Analizând acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că pretenția este neîntemeiată, întrucât acest pârât nu este entitate învestită cu soluționarea notificării formulate de reclamantă, neavând obligații legale în această materie. În același timp, examinând acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin Primarul General, tribunalul a reținut că, deși reclamanta a formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare, aceasta nu a fost soluționată de către pârâtă, în mod nejustificat.

Prin urmare, admițând ultimul capăt de cerere, instanța s-a pronunțat pe fondul notificării și, față de concluziile raportului de expertiză tehnică topografică efectuată în cauză - în sensul că terenul în litigiu este afectat integral de un bloc de locuințe și domeniul public aferent, văzând și modificarea acțiunii reclamantei, în același sens, a admis acțiunea, obligând pârâta să emită dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva menționatei sentințe a formulat și motivat apel, în termen legal, pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța a reținut în mod eronat în cauză faptul că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de lege și nu a procedat la emiterea dispoziției motivate, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării. Instanța de judecată, la momentul pronunțării hotărârii, trebuia să aibă în vedere modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin art. 16 din Legea nr. 247/2005, în raport de care instanța nu putea decât să oblige pârâtul să înainteze dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând ca să fie stabilit cuantumul acestora de către comisie.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 337 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, deși apelanta nu și-a motivat critica referitoare la nerespectarea obligației și emiterea dispoziției în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, o astfel de obligație legală există și este instituită prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Aceasta, chiar în condițiile în care textul de lege nu instituie o sancțiune pentru depășirea termenului de 60 de zile; nedepunerea actelor justificative a dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită nu justifică nici ele refuzul unității deținătoare de a răspunde notificării.

Aceasta, întrucât a lăsa în nelucrare soluționarea notificării un termen îndelungat, motivat de lipsa de diligență a părții în a atașa la notificare actele care dovedesc calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile în care aceste înscrisuri pot fi aduse pe tot parcursul soluționării notificării, constituie o atitudine culpabilă a unității deținătoare și o încălcare a dreptului părții la un proces echitabil, noțiune care implică și soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei. Prin urmare, în mod corect a fost obligată Primăria municipiului București să emită dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește critica vizând imposibilitatea stabilirii unei astfel de obligații în sarcina pârâtei, în raport de prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează calcularea cuantumului despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a constatat că art. 16 se referă la deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri, aceste acte trebuind a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are numai abilitatea de a calcula cuantumul despăgubirilor, iar nu de a emite și deciziile în baza cărora sunt acordate despăgubiri, astfel încât această obligație subzistă în sarcina pârâtei și după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 245/2005.

Decizia a fost atacată cu recurs de către Municipiul București, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele critici: - Aprecierea instanței că ar fi fost vorba de o preluare abuzivă a imobilului este greșită, având în vedere că temeiul trecerii bunului în patrimoniul statului a fost reprezentat de Decretul de expropriere nr. 279/1978, fiind vorba așadar, de o preluare cu titlu. - În ce privește termenul de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, acesta are două date de referință de la care poate începe să curgă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001. În cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul va curge de la data depunerii acestora, chiar Normele metodologice făcând referire la necesitatea unei precizări a persoanei îndreptățite, în sensul că nu mai deține alte probe.

- Pentru suprafața expropriată reclamantul a primit despăgubiri, or, potrivit art. 11 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, dacă au fost acordate despăgubiri, măsura reparatorie este condiționată de restituirea sumei reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul stabilit conform legislației în vigoare. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că preluarea imobilului s-a făcut abuziv, că nu s-au plătit despăgubiri, iar nesoluționarea notificării de către recurent este rezultatul unei conduite culpabile a acestuia. Recursul este nefondat. Astfel, deși pretinde că instanțele de fond ar fi apreciat greșit asupra nerespectării termenului de 60 de zile pentru rezolvarea notificării, recurentul nu argumentează în ce ar fi constat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 care impun o asemenea obligație în sarcina unității deținătoare.

Faptul că legea instituie două momente de la care începe să curgă respectivul termen – data înregistrării notificării respectiv, data depunerii actelor doveditoare – nu transformă obligația legală într-una fără termen, sine die. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut corect că și în ipoteza în care persoana considerată îndreptățită la restituire nu a atașat notificării actele doveditoare, aceasta nu poate avea drept consecință lăsarea în nelucrare a notificării un termen nedefinit. Tocmai pentru că procedura prealabilă poate fi urmată de o fază judiciară în cadrul căreia există posibilitatea cenzurării modalității în care s-a apreciat asupra actelor doveditoare, unitatea deținătoare trebuie ca într-un termen rezonabil să dea curs solicitării ce i-a fost adresată.

De altfel, invocând greșita apreciere de către instanță asupra nerespectării obligației de rezolvare a notificării, recurentul nu face decât să reia textul de lege (cu trimitere și la Normele metodologice) fără să arate însă în concret, în ce ar consta interpretarea și aplicarea greșită a normei, raportat la situația de fapt dedusă judecății. - În mod asemănător procedează recurentul atunci când, reiterând conținutul art. 11 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, arată că restituirea imobilului preluat abuziv, în situația în care au fost plătite despăgubiri, se face condiționat de recuperarea despăgubirilor plătite în formă actualizată. O asemenea afirmație, nedovedită de altfel, în legătură cu plata de despăgubiri la momentul exproprierii, este formulată prima dată în proces, direct în recurs.

Fiind vorba de o critică nesupusă judecății în apel, ea apare făcută omisso medio și ca atare, fără posibilitatea învestirii instanței de recurs cu cenzurarea unui astfel de aspect. - La fel, chestiunea nevalabilității titlului statului și considerarea preluării imobilului ca fiind una lipsită de caracter abuziv întrucât temeiul acesteia l-a reprezentat un decret de expropriere, constituie o împrejurare ce nu a constituit obiect de critică în apel. Pentru considerentele arătate anterior, având în vedere că nu pot fi analizate direct în recurs critici care nu au fost supuse judecății în apel, trecându-se așadar, peste un grad de jurisdicție (și având drept consecință, definitivarea soluției de primă instanță sub aspectul neatacat cu apel), rezultă nefundamentarea juridică și a acestui motiv de recurs.

În consecință, se va constata caracterul nefondat al recursului declarat, care va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 337 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.