ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

București, înregistrată la data de 21 decembrie 2007, reclamanta SC

A.R.A. SA București – România a chemat în judecată pe pârâta A.S.I.

Co cu sediul în Dubai – Emiratele Arabe Unite, solicitând ca prin

hotărârea ce va pronunța să constate, în conformitate cu art. 111

C. proc. civ., că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare,

încheiat, la data de 13 februarie 2007, între SC A.R.A. SA, în calitate de

reasigurător și A.S.I. Co Dubai, în calitate de asigurat, din culpa

exclusivă a asiguratului, cu cheltuieli de judecată.

Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 12124,

pronunțată la data de 12 noiembrie 2008, a admis excepția

necompetenței instanțelor române și a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Spre a hotărî astfel, prima

instanță a făcut aplicarea art. 157 din Legea nr. 105/1992,

reținând că actul juridic în litigiu este supus legii engleze și

jurisdicției engleze, întrucât acesta s-a încheiat în forma MAR 91, ce

reprezintă o poliță de asigurare ale cărei detalii sunt

stabilite de clauze standard, „Institute Clauses”, care sunt, de asemenea,

supuse legii și jurisdicției engleze, iar părțile nu au

stabilit în contractul de reasigurare legea aplicabilă, situație în

care întreg contractul este guvernat de legea engleză, în temeiul formei

MAR 91 în care a fost încheiat, și intră sub jurisdicția

exclusivă a instanțelor engleze.

Apelul formulat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de

secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin

decizia comercială nr. 189, pronunțată la data de 14 aprilie

2009.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în principal,

că în oferta de reasigurare propusă de intimată prin intermediul

mandatarului său, se face trimitere expresă la formularul MAR 91, al I.L.U.,

apreciind că nu pot fi reținute susținerile apelantei

referitoare la faptul că polița nu s-ar fi putut încheia în forma MAR

91, lipsind semnătura Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra

de la care emană, având în vedere că instanța nu a fost

învestită cu o cerere privind valabilitatea, ori legalitatea încheierii

contractului de reasigurare, care nu putea fi încheiat într-o altă formă

decât MAR 91, atât timp cât condițiile asigurării au fost stabilite

prin Institute Time Clauses, precum și prin alte clauze Institute Clauses,

care prevăd, expres, că se pot utiliza numai cu formularul actual de

asigurare MAR, în speță formularul MAR 91, ambele formulare, atât cel

emis de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra, cât și cel

emis de L., prevăzând, în mod expres, în cuprinsul lor că sunt supuse

legii și jurisdicției engleze, iar, în speță,

părțile nu au optat pentru alegerea unei alte instanțe ori

jurisdicții competente să soluționeze eventualele litigii între

acestea, respectiv pentru instanțele românești, considerând că

tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelanta reclamantă, invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în dezvoltarea

motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

recurenta a arătat, că decizia recurată cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii prin trimiterea

expresă la formularul MAR 91, care atrage obligatoriu jurisdicția

instanțelor englezești, instanța bazându-se pe practica

maritimă englezească și pe dreptul englez, îngrădindu-i,

prin aceasta, accesul liber la justiție și privând-o de dreptul la un

proces echitabil, contrar prevederilor art. 6 din Convenția europeană

a drepturilor omului, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., a arătat că, în mod nelegal, instanța a

considerat că prevederile formularului MAR 91, cu referire la

jurisdicție și lege, sunt aplicabile, automat, și contractului

de reasigurare.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea hotărârii

atacate, ca fiind legală și temeinică, considerând că

instanța de apel a reținut, corect, din examinarea înscrisurilor

depuse de părți la dosar, forma MAR 91, în care a fost încheiat

contractul de reasigurare dintre Ardaf și A.S.I. Co, care atrage

competența exclusivă a instanțelor britanice.

Recursul este nefondat.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci

când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și

atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura cauzei.

Având în vedere că

instanța de apel și-a fundamentat hotărârea pe forma

contractului de reasigurare încheiat între părți și nu pe

practica maritimă engleză sau pe dreptul englez, invocate ca „motive

contradictorii și străine de natura pricinii”, nu se poate

reține incidența precitatului motiv de recurs.

Cum între părți s-a

încheiat un contract de reasigurare facultativă în forma MAR 91, la care

se face, expres, referire în oferta de reasigurare propusă de brokerul Z.S.

în numele A.S.I. Co; cum singurul element al poliței asupra căruia

părțile au negociat a fost cota procentuală de 30% cedată

și cum norma de alegere a competenței, cuprinsă în polița

MAR 91 a rămas aplicabilă, întrucât părțile nu au

prevăzut, în mod expres, o altă jurisdicție căreia să

îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare, se constată

că, în raport cu aceste prevederi contractuale, în mod corect,

instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond,

întemeiată pe dispozițiile art. 157 din Legea nr. 105/1992,

considerente pentru care nu se poate reține incidența motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru criticile invocate în

susținerea acestuia.

Este de observat că motivele de

recurs întemeiate pe paragraful 1 al art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului pot fi încadrate, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că, prin

aplicarea de către instanță a dispozițiilor contractuale

referitoare la alegerea de către părți a legii și

jurisdicției aplicabile, prin trimiterea la un formular tip, incident în

raport de natura contractului încheiat între acestea, respectiv la formularul

MAR 91, menționat în polița de reasigurare, nu s-a adus atingere

drepturilor invocate de recurentă și nici jurisprudenței C.E.D.O.

cu privire la acestea, întrucât exercitarea lor presupune o instanță

competentă, se constată că, nici din perspectiva acestor

critici, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 nu își găsește

aplicarea în speță.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.R.A. SA., împotriva deciziei Curții de Apel București

nr. 189 din 14 aprilie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2010.