ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 24 octombrie 2008 petenta S.M. a solicitat prin procurator O.S., ca, prin sentința ce o va pronunța, instanța să dispună recunoașterea sentinței de divorț pronunțată în dosarul nr. DR 02 287696, pronunțată de Tribunalul Pledoariilor Comune – Divizia relații familiale din districtul Cuyahoga, Ohio, Statele Unite ale Americii, sentință prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată cu D.R., în România, precum și revenirea petentei la numele anterior căsătoriei acela de „S.”. S-a depus la dosar, în copie, procură specială autentificată sub nr. 591 din 16 octombrie 2008, copie pașaport, certificat naștere și certificat de căsătorie pentru petentă, copia sentinței a cărei recunoaștere se solicită, în limba engleză și traducere în limba română, copie dovadă nr. 179 din 18 ianuarie 1994, emisă de Ambasada României la Washington.

Instanța a pus în vedere apărătorului petentei să facă dovada caracterului definitiv al sentinței prin depunerea acesteia, cu apostilă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 105/1992. La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2009, petenta a depus la dosar apostilă emisă de Curtea de Apel, Districtul Cuyahoga, SUA, din data de 26 noiembrie 2008. Prin sentința civilă nr. 1 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă cererea formulată de petenta S.M., având ca obiect recunoașterea sentinței de divorț pronunțată în dosarul nr. Dr 02287696 DE Tribunalul Pledoariilor Comune – Divizia Relații Familiale din Districtul Cuyahoga, Ohio – SUA prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată de petentă cu D.R.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 171 din aceeași lege, ale cărei condiții nu au fost îndeplinite, iar hotărârea străină, în original și cu apostilă, depusă la dosarul cauzei, a fost considerată ca insuficientă. Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel petenta S.M., prin procurator O.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că acțiunea principală a fost respinsă în pofida numărului suficient de acte pe care l-a depus la dosarul cauzei reclamanta.

Se critică că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că hotărârea în cauză a rămas definitivă, atât în privința desfacerii căsătoriei cât și cu privire la revenirea la numele avut anterior căsătoriei, cu atât mai mult cu cât, la data de 10 septembrie 2003, i-a fost eliberat pașaportul american, în care figurează cu numele la care aceasta a revenit după desfacerea căsătoriei, respectiv de S. De asemenea, apelanta precizează că are dublă cetățenie și de peste 25 de ani locuiește în Statele Unite ale Americii. Instanța de apel a solicitat petentei – apelante să facă dovada, prin acte, asupra mențiunii „definitivă și irevocabilă” a hotărârii judecătorești de divorț. S-au depus la dosar acte prin care apelanta a solicitat Ambasadei SUA un răspuns cu privire la sistemul de drept american, cu privire la mențiunea „definitivă”, fără, însă, a avea un răspuns în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 171 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul ca nefondat, împotriva sentinței civile nr. 1 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele: O hotărâre străină pentru a putea beneficia de puterea lucrului judecat și a putea să fie recunoscută în România, potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul; c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Aceleași dispoziții legale, art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 menționează că, în situația în care hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să constate și că i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri pe fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Aceste dispoziții legale au fost corect reținute și interpretate de către instanța de fond.

Instanța a pus în vedere apărătorului petentei să facă dovada caracterului definitiv al sentinței, aceasta, deoarece, în condițiile art. 171 din același act normativ menționat, pentru a fi admisă, o cerere de recunoaștere trebuie să fie însoțită de o serie de acte, printre care dovada caracterului definitiv al hotărârii, sau orice act, de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește cerințele art. 167 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, acte care trebuie însoțite de traduceri autorizate și supralegalizate, conform art. 162. În cauză, s-a depus la dosar doar hotărârea străină în original și apostilă, conform Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, nu și alte acte care să facă dovada caracterului definitiv al hotărârii, astfel încât rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, pentru ca o hotărâre străină să poată fi recunoscută în România.

Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la Haga la data de 5 ianuarie 1961, menționează în art. 3 că singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe actul respectiv, este aplicarea apostilei. În speță, această apostilă există fiind prezentată în copie xerox la fila 18 dosar fond, însă existența acestei apostile certifică veridicitatea conținutului actului și nu suplinește dovada caracterului definitiv al hotărârii în cauză. Mai mult, în speță, fostul soț al petentei nu a fost citat în proces în fața primei instanțe și nu s-a făcut dovada că acestuia i-a fost înmânată în timp util citația pentru termenul de dezbateri pe fond, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) din art. 167 din Legea nr. 105/1992.

Împotriva deciziei a declarat recurs petenta care a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate: În mod nelegal instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului, preluând în totalitate punctul de vedere al instanței de fond, interpretându-se greșit dispozițiile Legii nr. 105/1992. Se consideră că a făcut dovada cu toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei (exemplarele hotărârii de divorț, încheieri legalizate și apostilate), că hotărârea de divorț este definitivă, se invocă lipsa de rol activ a instanței și interpretarea greșită a art. 294 C. proc. civ., deoarece introducerea în cauză a fostului soț nu conducea la păstrarea calității procesuale a reclamantei.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 172 din Legea nr. 105/1991 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat prevăd că cererea de recunoaștere a hotărârii străine poate fi soluționată fără citarea părților, dacă, din hotărârea străină, rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii. Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată înregistrată făcută la Tribunalul Dolj recunoașterea sentinței civile pronunțată în dosarul DR 02 287696 pronunțată de Tribunalul Pledoariilor Comune – Decizia relații Familiale din Districtul Cuyahoga, Ohio din SUA, sentință prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între ea și fostul soț, D.R.

Cauza a fost soluționată atât de instanța la judecată cât și la instanța de apel fără ca pârâtul Romulus Drăghicescu să fie citat în cauză, așa cum prevăd dispozițiile art. 172 din Legea nr. 10/1992, întrucât nu a rezultat din hotărârea străină că pârâtul a fost de acord cu desfacerea căsătoriei. Procedând astfel, instanța de judecată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. – motiv pentru care este incident motivul de casare pronunțat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Criticile recurentei apar ca fiind fondate sub aspectul necitării pârâtului în cauză, motiv pentru care se va admite recursul declarat, în baza art. 313 C. proc. civ.

se va casa sentința Tribunalului Dolj și decizia civilă a Curții de Apel Craiova și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr. 171 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010 .