TURCIA (solicitarea nr. 63183/00) HOTĂRÂREA DEFINITIVĂF 22/03/2006 STRASBURG 22 decembrie 2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Bedri și Reșit Aslan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Caflisch Türmen Biersan mei Gyulumyan Jaeger, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 mai și 1 decembrie 2005, se retrage la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 63183/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Bedri Aslan și Reșit Aslan ( S. Tanr mai 2005, Curtea a declarat că este admisibil ca reclamantul să fie lipsit de independență și de responsabilitate al instanței de securitate a statului Diyarbakér și să fie inadmisibil în plus față de cererea depusă. Reclamanții s-au născut în 1982 și, respectiv, 1972 și au locuit în Batman. La 5 septembrie 1998, reclamanții au fost reținuți în urma unui schimb de focuri cu forțele de ordine, în timpul cărora au fost răniți. Ei au fost suspectați de a asigura transferul de noi membri ai PKK. La 24 septembrie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakćr i-a pus sub acuzare pe reclamanții șefului de ajutor și sprijin pentru PKK, o încălcare prevăzută și reprimată prin art. 169 din Codul Penal. La 25 mai 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de faptele care le-au fost reproșate și l-a condamnat pe primul reclamant la doi ani și șase luni de închisoare, pe al doilea reclamant la trei ani și nouă luni de închisoare și a dispus confiscarea vehiculului utilizat în timpul transferurilor. La 31 ianuarie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia (53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 10. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și cinstibilă care le-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Ei văd o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 11. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34 și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003 12. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamanții, care au răspuns în fața unei instanțe de securitate din statul membru în cauză referitoare la securitatea națională Prin urmare, ei se puteau teme în mod legitim că curtea de securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile exprimate de reclamanți cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (ncal c. Turcia , Hotărârea din 9 iunie 1998, Recueil des Hotărâtions 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 13. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 14. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material și moral pe care fiecare dintre aceștia îl ridică la 160 000 de cărți turce noi. 15. Guvernul contestă aceste pretenții. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë ă ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 17. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (cum ar fi, de exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, p. 3074, § 49). 18. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). Instanțele nu au prezentat nicio cerere privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. 20. Prin urmare, nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. PE CES, CURTEA, LA L cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 decembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
BEDRİ ET REȘİT ASLAN c. TURQUIE
(Requête n
o
63183/00)
ARRÊT
22/03/2006
22 décembre 2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Bedri et Reșit Aslan c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
A.
Gyulumyan
,
R.
Jaeger,
I.
Ziemele,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 26 mai et 1
er
décembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
63183/00) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Bedri Aslan et Reșit Aslan («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 10
juillet 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 26 mai 2005, la Cour a déclaré recevable le grief des requérants tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır et irrecevable le surplus de la requête.
I.
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1982 et 1972, et résident à Batman.
5.
Le 5 septembre 1998, les requérants furent appréhendés à la suite d’une fusillade avec les forces de l’ordre, au cours de laquelle ils furent blessés. Ils étaient soupçonnés d’assurer le transfert de nouveaux membres du PKK.
6.
Le 24 septembre 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır inculpa les requérants du chef d’aide et soutien au PKK, infraction prévue et réprimée par l’article 169 du code pénal.
7.
Le 25 mai 1999, la cour de sûreté de l’Etat reconnut les requérants coupables des faits qui leur étaient reprochés. Elle condamna le premier requérant à deux ans et six mois d’emprisonnement, le deuxième requérant à trois ans et neuf mois d’emprisonnement et ordonna la saisie du véhicule utilisé lors des transferts.
8.
Le 31 janvier 2000, la Cour de cassation confirma cet arrêt.
II.
9.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Özel c. Turquie
(n
o
42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et
Gençel c.
Turquie (
n
o
53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
Les requérants allèguent que la cour de sûreté de l’Etat qui les a jugés et condamnés ne constitue pas un «
tribunal indépendant et impartial
» qui eût pu leur garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein. Ils y voient une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
11.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Özel
, précité, §§ 33-34, et
Özdemir c.
Turquie
,
n
o
59659/00, §§ 35
‑
36, 6 février 2003).
12.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que les requérants, qui répondaient devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la «
sécurité nationale
», aient redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, ils pouvaient légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par les requérants quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (
I
ncal
c. Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
IV, p. 1573, § 72
in fine
).
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
13.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
14.
Les requérants allèguent avoir subi un préjudice matériel et moral qu’ils évaluent chacun à 160
000 nouvelles livres turques.
15.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
16.
En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder aux requérants une indemnité à ce titre
(
Findlay c.
Royaume-Uni
, arrêt du 25 février 1997,
Recueil
1997-I, p. 284, § 85).
17.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (
Çıraklar c. Turquie
, arrêt du 28 octobre 1998,
Recueil
1998
‑
VII, p.
3074, § 49).
18.
Lorsque la Cour conclut que la condamnation d’un requérant a été prononcée par un tribunal qui n’était pas indépendant et impartial au sens de l’article
6 § 1, elle estime qu’en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (
Gençel
, précité, § 27).
B.
Frais et dépens
19.
Les requérants n’ont présenté aucune demande concernant les frais et dépens.
20.
Partant, il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 décembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président