Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2010

HOTĂRÂRE
04.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1437/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008 contestatoarea P.A. a chemat în judecată pe intimatul B.G., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună întoarcerea executării silite și evacuarea intimatului din imobilul casă de locuit situat în județul Gorj. Prin sentința civilă nr. 241 din 2 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Motru, a fost admisă contestația la executare și cererea de întoarcere executare silită; s-a dispus repunerea părților în situația anterioară datei de 19 septembrie 2006 și evacuarea intimatului din imobilul casă de locuit situat în județul Gorj, imobil ce a făcut obiectul executării silite în dosarul nr. 72/E/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul B.G., susținând că în mod greșit s-a dispus evacuarea sa din locuință, deși contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile izvorâte din sentința de partaj. Prin decizia civilă nr. 849 din 27 martie 2009 a Tribunalului Gorj a fost respins recursul declarat de intimatul B.G. Împotriva acestei din urmă decizii intimatul B.G. a declarat un nou recurs. Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 708 din 1 iunie 2009 a respins ca inadmisibil recursul declarat de B.G. La 16 iulie 2009 intimatul B.G. a formulat o nouă cerere de recurs împotriva deciziei nr. 708 din 1 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La termenul din 4 martie 2010, Înalta Curte din oficiu a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile. Din cuprinsul art. 299 și urm. C. proc. civ., rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulțumită un singur recurs. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare ca urmare, posibilitatea legală a formulării mai multor recursuri este exclusă.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G. împotriva deciziei nr. 708 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6154/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 17 octombrie 2006, reclamanții D.A., Z.M. și A.R. au chemat în judecată pe pârâții D.C.Ș. și C.M., solicitând evacuarea acestora din locuința situată în București, pentru lipsă de titlu și imp
ÎCCJ 2007-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7271/2007
dosar toate actele necesare. Reclamanta s-a adresat instanței în acest scop și, prin decizia civilă nr. 452 din 15 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost obligată pârâta să soluționeze prin dispoziție motivată
ÎCCJ 2010-02-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite formu
ÎCCJ 2010-03-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1188/2010
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 13 din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.M. împotriva Rezoluți
ÎCCJ 2010-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2010
Gorj pentru completarea probatoriilor și începerea urmăririi penale față de C.V. și B.G.L. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații făptuitori, iar prin Decizia penală nr. 94/04 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova au fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă