ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 776/2010

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6400/105/2007, contestatorii H.I., I.H., H.T., H.V., H.I.T., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploiești, au solicitat anularea dispoziției nr. 11976 din 14 septembrie 2007 și obligarea intimatei de a prezenta amplasamentele de terenuri disponibile spre a se acorda teren în compensare în schimbul celui în suprafață de 480 mp, situat în Ploiești, jud. Prahova. În motivarea cererii, s-a arătat că intimata, prin dispoziția menționată, a respins solicitarea contestatorilor, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 ascunzându-se faptul că există terenuri disponibile; astfel, este nedreaptă acordarea de despăgubiri în condițiile în care există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în natură.

Prin sentința civilă nr. 3184 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Prahova a admis contestația precizată, a anulat dispoziția nr. 11976 din 14 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Ploiești, a constatat dreptul petenților de a beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul, teren în suprafață de 480 mp, imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești, jud. Prahova și a atribuit reclamanților, în compensare, suprafața de 2618,23 mp, situată în intravilanul Municipiului Ploiești, T.35, (contur ABCDEFGA), identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr. 11976 din 14 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Ploiești s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul - teren în suprafață de 480 mp, motivat de împrejurarea că acesta este imposibil de restituit în natură.

S-a reținut că această dispoziție este emisă în temeiul deciziei nr. 86 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a recunoscut dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru 480 mp; că, față de conținutul dispozitivului acestei hotărâri, în care se menționează doar dreptul la despăgubiri, fără nicio altă precizare referitoare la natura măsurilor reparatorii, este întemeiată solicitarea reclamanților de a se constata dreptul de a beneficia de asemenea măsuri prin acordarea unui teren în compensare din Lista terenurilor disponibile, aprobată prin Hotărârea nr. 196 din 31 august 2006 a Consiliului local al municipiul Ploiești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploiești , în cuprinsul căruia a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu a emis actul contestat, nu este unitatea deținătoare, iar Legea administrației publice locale nr. 215/2001 o definește ca fiind structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică și fără capacitate juridică deplină. S-a susținut de către apelantă că, în speță, calitate procesuală are unitatea administrativ-teritorială și Primarul municipiului Ploiești, în calitate de emitent al dispoziției atacate, iar în atare situație, plângerea trebuia îndreptată împotriva acestora. Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că prin dispozitivul deciziei nr. 86/2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a constatat doar dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 480 mp, fără nicio altă precizare privind acordarea de despăgubiri bănești.

Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 128 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești și drept consecință, schimbată în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă . Pentru a decide astfel, instanța a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea învestită cu soluționarea notificării” și „persoana îndreptățită”, adică numai între titularul dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de acest act normativ și dedus judecății. Din interpretarea reglementărilor cuprinse în preambulul Capitolului II al Normelor metodologice aprobat prin H.G.

nr. 498/2003, „unitate deținătoare” este entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, prin urmare, condiția impusă de legea specială unității care are obligația de a primi și soluționa notificarea nu este doar aceea de a fi persoană de drept public, ci și aceea ca ea să dețină bunul solicitat și să aibă obligația de a stabili măsuri reparatorii conform acestui act normativ. Dacă până în anul 2005, primăria era entitatea obligată la restituire, în calitate de unitate deținătoare notificată, în litigiile având ca obiect imobile preluate abuziv, cert este că după aprobarea Legii nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001 s-a conferit, astfel cum reiese din art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, calitatea de entitate obligată la restituire unității administrative, în patrimoniul căreia se află bunul în litigiu.

Modificarea prevederilor legii sub acest aspect a fost justificată de ideea de a se realiza o corelare între dispozițiile acestei legi de reparație și cele ale Legii nr. 215/2001 care stabilește că primăria este o structură cu activitate permanentă. În consecință și având în vedere obiectul dedus judecății s-a reținut că primăriei nu-i poate fi justificată legitimarea procesuală pasivă în cauză. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Instanța a rezolvat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei, având în vedere că emiterea dispoziției (ce a făcut obiectul contestării în instanță) s-a realizat pe temeiul unei hotărâri judecătorești (decizia nr. 86/2006 a Curții de Apel Pitești) ce a constituit titlu executoriu și în care a avut calitatea de parte căzută în pretenții, obligată la soluționarea notificării, Primăria municipiului Ploiești.

- Or, întemeindu-se pe conținutul și dispozitivul acestei hotărâri anterioare, reclamanta a acționat în mod corect în judecată primăria, având în vedere și prevederile Legii nr. 10/2001 care recunosc acesteia calitatea de unitate deținătoare și care sunt derogatorii de la normele Legii nr. 215/2001. - De altfel, instanța de apel este inconsecventă în motivare în sensul că, deși se raportează la prevederile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 [inclusiv a dispoziției cuprinse în art. 20 alin. (3)], în același timp, face referire la Normele metodologice conținute de H.G. nr. 498/2003. Aceasta, în condițiile în care legii modificate în anul 2005 îi corespund Normele metodologice cuprinse în H.G.

nr. 250/2007 (și în al cărei Capitol II, se regăsește primăria, ca unitate deținătoare). - Dispoziția atacată poartă antetul Primăriei Ploiești, iar nu pe cel al municipiului Ploiești, ceea ce ar însemna, în sensul interpretării avansate de cealaltă parte și primită de instanța de apel, să se considere că toate dispozițiile emise sunt lovite de nulitate pentru că nu emană de la unitatea administrativ-teritorială. - Prin soluția adoptată, instanța a nesocotit și efectul autorității de lucru judecat al unei hotărâri irevocabile, având în vedere că dispoziția atacată a fost emisă în baza deciziei nr. 86/2006 a Curții de Apel Ploiești în care a avut calitate de parte Primăria Ploiești, așa încât ulterior nu se mai poate contesta legitimarea procesuală acestei entități administrative.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este fondat în sensul următoarelor considerente: Astfel cum în mod corect susțin recurenții, emiterea dispoziției ce a făcut obiectul contestării în instanță s-a realizat ca urmare a unei judecăți anterioare. Conform deciziei nr. 86 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești (irevocabilă și învestită cu formulă executorie), s-a recunoscut contestatorilor, în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești, dreptul la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 400 mp. În aceste condiții, având în vedere că legitimarea procesuală a primăriei fusese deja recunoscută în cadrul judecății anterioare, nu mai poate fi sancționat demersul judiciar ulterior al contestatorilor, în sensul că nu ar fi fost bine determinată partea față de care să-și valorifice pretențiile.

În preambulul dispoziției atacate se face referire la decizia nr. 86 din 16 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, ceea ce susține afirmația recurenților că s-au întemeiat, atunci când au promovat noua acțiune în justiție pe o hotărâre irevocabilă ce tranșase chestiunea calității procesuale pasive a primăriei. Într-adevăr, atâta timp cât în litigiul anterior judecata s-a desfășurat în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploiești, acestei părți fiindu-i anulată dispoziția emisă și tot față de ea constatându-se dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, rezultă că acest aspect, al legitimării procesuale, nu mai poate fi contestat ulterior. Este vorba aici, de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care presupune ca ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim proces să nu mai poată fi contrazis sau nesocotit ulterior.

Ca atare, soluționând cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de apel a procedat greșit și, întrucât în felul acesta nu a intrat în cercetarea fondului, devin incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora va fi casată decizia și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții I.H., H.I., H.V.A. și H.T., împotriva deciziei nr. 128 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.