ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1/II/2/2004

din 23 ianuarie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a

respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.R. împotriva soluției dată

în dosarul nr. 58/R/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a constatat că, prin rezoluția

din 30 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art.

11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art.

47 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D.V.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178

alin. (1) C. pen. și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.

(2) și (4) C. pen., reținându-se că acesta nu se face vinovat de producerea

accidentului de circulație din ziua de 3 noiembrie 2001, care a avut drept

urmare moartea victimei M.M. și vătămarea corporală a părții vătămate L.S.

S-a reținut că, la data de 3

noiembrie 2001, în jurul orelor 5,30, învinuitul D.V., subcomisar la I.P.J.

Vrancea, conducea pe drumul județean 205 A, din direcția Brăila-Focșani,

autoturismul proprietate personală marca Mercedes C 180 pe care îl cumpărase de

la un cetățean german pe data de 13 octombrie 2001.

În autoturism se aflau

subcomisarul M.M. și agentul de poliție L.S., ambii colegi de serviciu cu

învinuitul.

În apropierea municipiului

Focșani, la km 3+500, pe partea carosabilă, în fața autoturismului a apărut un

câine pe care învinuitul a încercat să îl evite prin virare la stânga, după

care a frânat, însă nu a mai putut controla direcția de deplasare a

autoturismului, care a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului

de deplasare și a intrat într-un copac aflat la marginea șoselei.

În urma coliziunii,

subcomisarul de poliție M.M. a decedat, iar agentul de poliție L.S. a suferit

leziuni care au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale. Învinuitul D.V. a

suferit leziuni grave, care au necesitat mai multe intervenții chirurgicale.

Urmărirea penală a fost

efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București, care prin rezoluția din 11 martie 2003 dată în dosarul nr.

1871/P/2001, și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați.

În cauză au formulat

declarații de constituire de părți civile M.T.M., soția victimei M.M., care

printr-un memoriu datat 19 ianuarie 2002, adresat prim-procurorului Parchetului

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a arătat că se

constituie parte civilă cu suma de 150.000.000 lei, reprezentând despăgubiri

civile urmare cheltuielilor făcute cu înmormântarea și a solicitat obligarea

învinuitului D.V. la plata unei prestații periodice până la terminarea

studiilor, pentru minorul M.Șt.R. și M.R., mama victimei M.M., care prin

declarația din 18 februarie 2002 dată în fața procurorului militar a arătat că

se constituie parte civilă cu suma de 50 milioane lei, reprezentând suma cu

care a contribuit la înmormântarea fiului său și la pomana de 40 zile.

S-a mai reținut că, la data

de 25 februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., parchetul militar a dispus

efectuarea unei expertize tehnice, care a fost efectuată de expertul N.I., iar

la data de 6 iunie 2002 prin rezoluție procurorul militar a dispus expertizarea

tehnică a discurilor de frână de la roțile din față a autoturismului, de către

experți din cadrul I.C.M. București.

Raportul de expertiză nr.

6382 din 17 iunie 2002 a I.C.M. a concluzionat că ambele discuri de frână de la

roțile din față, au prezentat în zone active, o stare tehnică în afara

condițiilor prevăzute de constructor, prezentau o stare de risc în funcționare,

care impunea înlocuirea lor anterior accidentului, iar aceste defecțiuni puteau

fi evidențiate la o inspecție tehnică periodică.

Expertiza tehnică auto a

concluzionat că defecțiunile la sistemul de frânare au generat starea de

pericol în circumstanțele unor solicitări de frânare însemnate determinate de

încercarea de evitare a impactului cu câinele, iar accidentul nu putea fi

evitat de conducătorul auto. Accidentul nu se producea dacă anterior

evenimentului s-ar fi înlocuit subansamblurile defecte, depistate urmare unei

expertize tehnice.

La data de 24 iulie 2003,

s-a procedat la efectuarea unui experiment tehnic la care au participat, organul

de urmărire penală, expertul tehnic desemnat și experții tehnici recomandați,

partea civilă M.T.M. și avocatul S.F., care potrivit împuternicirii de la dosar

reprezenta atât pe M.T.M. cât și pe M.R.

Raportul de expertiză

întocmit de ing. P.C. a concluzionat în sensul că accidentul s-a produs

datorită defecțiunilor tehnice de la sistemul de frânare care nu puteau fi

prevăzute de învinuit, singura deosebire, fără influență asupra vinovăției,

fiind viteza de circulație a autovehiculului în momentul premergător impactului

(90 km/h, expert P.C.; 85 km/h, expert recomandat de învinuit D.C. și 102 km/h,

expert recomandat de avocat S.F., pentru partea civilă M.T.M.).

S-a apreciat că soluția dată

este temeinică și legală.

Împotriva soluției, a

formulat prezenta plângere, partea civilă M.R., arătând că nu a fost citată la

efectuarea expertizei care a fost dispusă cu încălcarea normelor de procedură

penală, încălcându-i-se și dreptul la apărare.

S-a reținut că M.R. a

împuternicit pe avocatul F.S., pentru a-i apăra interesele, potrivit

împuternicirii de la dosar, iar avocatul F.S. a fost prezent atât la stabilirea

obiectivelor noii expertize, ocazie cu care a solicitat participarea unui

expert numai din partea părții civile M.T.M.

Organul de cercetare penală

a respectat întocmai dispozițiile art. 120 C. proc. pen., stabilind expertul

din partea organului de cercetare și apoi împreună cu acesta și părțile cu

apărătorii acestora au stabilit obiectivele expertizei, ocazie cu care părțile,

prin apărător, au recomandat câte un expert care să participe la expertiză.

S-a mai reținut că motivele

invocate de M.R. în plângere nu sunt întemeiate, în condițiile în care nora sa

M.T.M., soția victimei, a participat personal sau prin apărător la efectuarea

expertizei tehnice de către inginer P.C., expertiză care a ajuns la aceleași

concluzii cu expertiza efectuată de N.I. pe care nu le-a contestat.

Împotriva acestei rezoluții,

în termen legal a formulat plângere M.R. în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., învederând următoarele:

Prin rezoluția din 25

februarie 2002, la cererea învinuitului D.V., Parchetul Militar Teritorial

București a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto în vederea stabilirii

cauzelor accidentului rutier din 3 noiembrie 2001, accident în care a decedat

M.M. de la I.P.J. Vrancea. Ulterior cauza a fost preluată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Galați și s-a dispus efectuarea unei alte expertize

tehnice auto.

Organul de urmărire penală

nu a avut rol activ, conform art. 202 C. proc. pen., adunând probe doar în

favoarea învinuitului.

A arătat că, în cauză, s-a

efectuat o expertiză tehnică auto cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și art.

116 și următoarele C. proc. pen.

A arătat că nu a fost

chemată de organul de urmărire penale, nu i s-a adus la cunoștință obiectul

expertizei, nu a avut posibilitatea să completeze sau să modifice întrebările

la care expertul trebuia să răspundă și nici nu s-a adus la cunoștință faptul

că are dreptul să recomande un expert care să participe la efectuarea expertizei,

încălcându-se dispozițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Față de aspectele de

nelegalitate invocate, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a), a

solicitat desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror

pentru redeschiderea urmăririi penale, urmând ca organul de urmărire penală să

efectueze o nouă expertiză tehnică auto cu respectarea normelor de procedură

penală, expertize urmând să fie efectuată de către experți de specialitate ai

I.E.C. din cadrul Ministerului Justiției, la care să participe și un expert

recomandat de petentă.

Prin sentința penală nr. 23

din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, plângerea

petentei M.R. formulată împotriva rezoluției nr. 1/II/2/2004 din 23 ianuarie

2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în dosarul nr.

58/P/2003.

A obligat petenta la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petenta M.R., solicitând, prin avocat, casarea sentinței și, pe

fond, să se constate că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale, în sensul

că nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.

Verificând actele dosarului

cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Soluția parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați prin care s-a respins plângerea formulată de

petenta M.R. este temeinică și legală.

De altfel, avocatul petentei

a precizat că prin recursul declarat nu se contestă modul de rezolvare a

plângerii ci faptul că nu s-au respectat normele de procedură penală, în sensul

că petentei nu i s-a comunicat expertiza efectuată în cauză.

Susținerile petentei sunt

infirmate, însă, de probele existente în dosarul cauzei.

Astfel, din dosarul nr.

58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați se află raportul de

expertiză nr. 6382 din 17 iunie 2002, efectuat în baza rezoluției parchetului

din 25 februarie 2002, la efectuarea expertizei participând avocatul părților

civile M.R. și M.T., dl. S.F.

După efectuarea expertizei,

avocatul părților civile a formulat obiecțiuni care au fost admise și s-a

efectuat o nouă expertiză, la stabilirea obiectivelor participând expertul și

apărătorul părților.

Expertul consilier A.C.,

care a reprezentat-o pe petenta M.M. la efectuarea expertizei, a formulat

obiecțiuni la această nouă expertiză efectuată.

Prin rezoluția nr. 58/P/2003

din 29 septembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a respins

obiecțiunile formulate de expertul consilier A.C. la raportul de expertiză

tehnică auto întocmit de expertul auto P.C., cu dispoziție de a se comunica

părții vătămate M.M.

Așa încât, petenta recurentă

a fost reprezentată de avocat S.F. la stabilirea obiectivelor expertizelor

efectuate, formulând și obiecțiuni la a doua expertiză, nemaifiind necesară

înștiințarea petentei.

Pe de altă parte, avocatul

petentei nu a formulat nici o obiecțiune cu referire la lipsa petentei pe care

o reprezenta la momentul discutării obiectivelor expertizelor.

În consecință, susținerile

petentei recurente că s-au încălcat normele procedurale cu ocazia efectuării

expertizelor sunt neîntemeiate.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de petentă, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petentă la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta M.R. împotriva sentinței penale nr. 23

din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurenta petentă la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 ianuarie 2005.