ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 1190 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Vaslui s-a respins acțiunea formulata de reclamantul I.F. în nume propriu si ca reprezentant legal al reclamantei A.A.A. Ciocani în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finanțelor . Pentru a pronunța aceasta hotărâre au fost reținute următoarele considerente. Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul S.I.M. executor judecătoresc cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 208-209 lit. a) și art. 220 și art. 246 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen. Reclamanții au susținut ca in raport de soluția data li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, li s-a refuzat accesul la justiție, dreptul de proprietate si alte drepturi fundamentale . Reclamantul I.F. si-a întemeiat pretențiile bănești pe răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998-999 C. civ., și ca urmare trebuia sa dovedească ca in cauza sunt întrunite condițiile pentru antrenarea acestei răspunderi. Soluția dată de procuror într-un dosar de urmărire penală nu este un delict civil in accepțiunea Codului Civil, legalitatea acestei soluții putând fi analizată și cenzurată exclusiv prin căile de atac prevăzute de Codul de Procedura Penală, cum de altfel au și fost indicate la finalul rezoluției în dosarul penal nr. 282/ P 2008. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.F.

iar prin Decizia civila nr. 20 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Iași s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente: Răspunderea civila delictuala este de neconceput daca nu s-a săvârșit o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. O condiție esențiala pentru antrenarea răspunderii juridice o constituie și existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu produs altei persoane. Ca atare, reține instanța de apel soluția data de procuror intr-un dosar penal nu constituie un delict civil in accepțiunea Codului Civil, legalitatea acestuia putând fi analizata si cenzurată prin căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, astfel cum de altfel s-a și întâmplat prin Decizia nr. 3419 din 27 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția penală, rezoluția nr. 282/P/2007 fiind desființată.

Cum, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, apelul reclamantului a fost respins. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul fără a arăta în concret cauzele de nelegalitate incidente in cauză prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. ( filele 2 și 30). În cauză intimatul a ridicat excepția nulității recursului întrucât criticile formulate nu se încadrează in motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Față de excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 C. proc. civ. lit. c), cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario , dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță , recurentul nu numai ca nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu in vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, in cuprinsul cererii de recurs deduse judecații, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, ce face obiectul recursului, ceea ce de fapt ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță in fundamentarea acesteia. Modalitatea de motivare a recursului, adoptată de recurent, consta practic în redarea unei situații faptice a cauzei, iar succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de vedere juridic in așa fel încât sa se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar. Ca atare, în condițiile in care recursul nu poate fi analizat in afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei civile nr. 20 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.