ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

civila nr. 1190 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Vaslui s-a respins

acțiunea formulata de reclamantul I.F. în nume propriu si ca reprezentant legal

al reclamantei A.A.A. Ciocani în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin

Ministerul Economiei si Finanțelor .

Pentru

a pronunța aceasta hotărâre au fost reținute următoarele considerente.

Prin

Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numitul S.I.M. executor judecătoresc cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și

art. 208-209 lit. a) și art. 220 și art. 246 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. proc. pen.

Reclamanții

au susținut ca in raport de soluția data li s-a încălcat dreptul la un proces

echitabil, li s-a refuzat accesul la justiție, dreptul de proprietate si alte

drepturi fundamentale .

Reclamantul

I.F. si-a întemeiat pretențiile bănești pe răspunderea civilă delictuală prev.

de art. 998-999 C. civ., și ca urmare trebuia sa dovedească ca in cauza sunt întrunite

condițiile pentru antrenarea acestei răspunderi.

Soluția

dată de procuror într-un dosar de urmărire penală nu este un delict civil in

accepțiunea Codului Civil, legalitatea acestei soluții putând fi analizată și

cenzurată exclusiv prin căile de atac prevăzute de Codul de Procedura Penală,

cum de altfel au și fost indicate la finalul rezoluției în dosarul penal nr.

282/ P 2008.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.F. iar prin Decizia civila nr.

20 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Iași s-a respins ca nefondat apelul

pentru următoarele considerente:

Răspunderea

civila delictuala este de neconceput daca nu s-a săvârșit o fapta

ilicită

cauzatoare de prejudicii. O

condiție esențiala pentru antrenarea răspunderii juridice o constituie și

existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu produs altei

persoane.

Ca atare, reține instanța de apel soluția data de procuror intr-un dosar

penal nu constituie un delict civil in accepțiunea Codului Civil, legalitatea

acestuia putând fi analizata si cenzurată prin căile de atac prevăzute de Codul

de procedură penală, astfel cum de altfel s-a și întâmplat prin Decizia nr.

3419 din 27 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția penală, rezoluția nr. 282/P/2007

fiind desființată.

Cum, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, apelul

reclamantului a fost respins.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul fără a arăta în

concret cauzele de nelegalitate incidente in cauză prin prisma dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ. ( filele 2 și 30).

În

cauză intimatul a ridicat excepția nulității recursului întrucât criticile

formulate nu se încadrează in motivele de recurs limitativ prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Față de excepția nulității

recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ. lit. c), cererea de recurs

va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul si dezvoltarea lor iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului,

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

per a contrario

, dacă dezvoltarea motivelor

de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de

nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță , recurentul nu numai ca nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art.

304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici

critici care să poată fi încadrate din oficiu in vreunul din cazurile de casare

sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, in cuprinsul cererii de recurs deduse judecații, nu se regăsesc

critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, ce face obiectul recursului,

ceea ce de fapt ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a

motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la

argumentele folosite de instanță in fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului, adoptată de recurent, consta

practic în redarea unei situații faptice a cauzei, iar succesiunea de afirmații

din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de vedere

juridic in așa fel încât sa se poată reține măcar din oficiu vreo critică

susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar.

Ca atare, în condițiile in care recursul nu poate fi analizat in afara

cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate

de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a

constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei

civile nr. 20 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2010.