ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2790/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6096/120 din 3 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta M.A. a solicitat anularea dispoziției nr. 18590/2008 emisă de Primăria municipiului Târgoviște. In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin decizia atacată, au fost revocate alte două decizii anterioare, respectiv nr. 4315/2005 și nr. 6082/2007, în baza căruia i se acordau despăgubiri.

Totodată, reclamanta a susținut în motivarea cererii de chemare în judecată că decizia în litigiu este nelegală, întrucât i se acordă despăgubiri numai pentru cota sa de bun comun și cota ce i se cuvine din moștenire, ca și cum pentru restul imobilului succesiunea ar fi fost vacantă, însă o atare soluție nu este în spiritul dispozițiilor legale întrucât, dacă fiicele sale nu au formulat notificare pentru partea ce li se cuvenea din imobilul expropriat, această măsură echivalează cu o renunțare ce aduce beneficiu unicului moștenitor existent și anume ei. A învederat reclamanta că dispoziția nr. 4315/2005, care a fost revocată îi acorda în întregime despăgubiri, singura problemă fiind cea vizând cuantumul acestora, iar o atare chestiune nu a fost rezolvată prin dispoziția nr. 18590/2008.

Prin sentința civilă nr. 350 din 11 februarie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea reclamantei. Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 105 din 18 mai 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.A. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că motivele invocate de reclamantă prin prezenta acțiune au fost deja analizate de către o altă instanță (sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Dâmbovița), iar hotărârea pronunțată se bucură de putere de lucru judecat, situație în care nu se mai poate pune în discuție întinderea dreptului reclamantei la despăgubiri.

Î mpotriva deciziei civile nr. 105 din 18 mai 2009 a declarat recurs reclamanta M.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ. și criticând decizia atacată prin aceea că în mod nelegal i s-a respins contestația întemeiată pe Legea nr. 10/2001 pe motivul autorității de lucru judecat, fără a se observa că sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Dâmbovița a privit o contestație împotriva altei decizii. Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut în motivarea cererii de recurs că instanțele nu au analizat motivele formulate în cuprinsul contestației ce face obiectul prezentului dosar, nu au răspuns dacă Legea nr. 10/2001 încalcă principiul statuat în materia succesiunilor potrivit căruia erezii renunțători sunt considerați că nu au existat, iar cei acceptanti culeg totul în cotele stabilite în lipsa renunțătorilor și nu au avut în vedere că, în speță, a formulat notificare numai M.A., nu și cele două fiice ale acesteia.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed. Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta M.A. a contestat dispoziția nr. 18590 din 14 octombrie 2008 a Primăriei Târgoviște, prin care i s-a propus de către intimată acordarea de despăgubiri în limita diferenței dintre valoarea actualizată și sumele plătite cu titlu de despăgubire pentru terenul în suprafață de 200 mp (reprezentând cota de 3/8 din suprafața de 800 mp preluată) și pentru cota de 5/8 din construcția demolată, imobil ce fusese situat în Târgoviște, pe motiv că i s-ar fi stabilit greșit cota de despăgubire cuvenită pentru acest imobil.

Această dispoziție atacată de reclamanta a revocat la rândul său alte dispoziții emise de intimată, respectiv dispoziția nr. 4315/2005 și nr. 6082/2008, prin aceasta din urmă propunându-se acordarea de despăgubiri pentru reclamantă pentru suprafața de 200 mp teren (reprezentând cota de 3/8 din 800 mp) și pentru cota de 5/8 din construcția demolată. Așa cum corect a reținut instanța de apel, legalitatea dispoziției nr. 608/2008 a făcut obiectul analizei instanței de judecată sub aspectul întinderii cotei ce se cuvenea reclamantei din imobilul în litigiu, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 68 din 21 ianuarie 2008, rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Dâmbovița statuând că au fost corect stabilite cotele pentru care reclamanta M.A.

este îndreptățită să primească despăgubiri. Câtă vreme prin dispoziția nr. 18590/2008 a Primăriei municipiului Târgoviște (contestată prin acțiunea de față) se stabilesc de către intimată în favoarea reclamantei aceleași cote la despăgubiri ca și cele reținute prin decizia invocată, iar reclamanta, prin cauza de față, urmărește modificarea acestor cote, în condițiile în care ele făcuseră deja obiectul analizei instanței și fuseseră rezolvate printr-o hotărâre anterioară și anume sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Dâmbovița, în mod corect a reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel că a dispune în alt mod ar însemna a se aduce atingere puterii de lucru judecat.

Principiul securității raporturilor juridice și a hotărârilor judecătorești, devenite res judicata, trebuie respectat, întrucât, în caz contrar, desființarea unei hotărâri irevocabile, creează un climat de insecuritate juridică ce reduce încrederea persoanelor în sistemul judiciar și în statul de drept.

Referitor la critica potrivit căreia nu au fost verificate motivele invocate în cuprinsul contestației, iar instanța de apel nu s-a pronunța cu privire la faptul că Legea nr. 10/2001 încalcă principiul statuat în materia succesiunilor și anume acela că moștenitorii care au renunțat la succesiune sunt considerați că nu au existat, iar acceptanții moștenesc totul în cotele stabilite de lege, se constată că decizia instanței de apel este amplu motivată, cuprinde motivele pe care se întemeiază, prin considerentele reținute răspunzându-se în mod clar tuturor motivelor de apel formulate și reținându-se că dispoziția nr. 18590/2008 a Primarului municipiului Târgoviște a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Este de reținut totodată, cu privire la această critică a recurentei că instanța de apel nu avea obligația de a se pronunța dacă Legea nr. 10/2001 încalcă principiul statuat în materia succesiunilor, potrivit căruia moștenitorii care au renunțat la succesiune sunt considerați că nu au existat, iar acceptanții moștenesc totul în cotele stabilite de lege, principiu enunțat de recurenta - reclamantă în cuprinsul cererii de recurs. Față de considerentele expuse, constatându-se neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.