ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2790/2010

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 6096/120 din 3 decembrie 2008 pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamanta M.A. a solicitat anularea dispoziției nr.

18590/2008 emisă de Primăria municipiului Târgoviște.

In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că,

prin decizia atacată, au fost revocate alte două decizii anterioare, respectiv

nr. 4315/2005 și nr. 6082/2007, în baza căruia i se acordau despăgubiri.

Totodată, reclamanta a susținut în motivarea

cererii de chemare în judecată că decizia în litigiu este nelegală, întrucât i

se acordă despăgubiri numai pentru cota sa de bun comun și cota ce i se cuvine

din moștenire, ca și cum pentru restul imobilului succesiunea ar fi fost

vacantă, însă o atare soluție nu este în spiritul dispozițiilor legale

întrucât, dacă fiicele sale nu au formulat notificare pentru partea ce li

se

cuvenea din imobilul expropriat, această măsură

echivalează cu o renunțare ce aduce beneficiu unicului moștenitor existent și

anume ei.

A învederat reclamanta că dispoziția nr.

4315/2005, care a fost revocată îi acorda în întregime despăgubiri, singura

problemă fiind cea vizând cuantumul acestora, iar o atare chestiune nu a fost

rezolvată prin dispoziția nr. 18590/2008.

Prin sentința civilă nr. 350 din 11 februarie

2009, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea reclamantei. Această sentință a fost

menținută de Curtea de Apel, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, care, prin decizia nr. 105 din 18 mai 2009 a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta M.A.

Pentru

a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că motivele invocate de

reclamantă prin prezenta acțiune au fost deja analizate de către o altă

instanță (sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Dâmbovița), iar hotărârea

pronunțată se bucură de putere de lucru judecat, situație în care nu se mai

poate pune în discuție întinderea dreptului reclamantei la despăgubiri.

Î

mpotriva deciziei civile nr. 105 din 18 mai 2009

a declarat recurs reclamanta M.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C.

proc. civ. și criticând decizia atacată prin aceea că în mod nelegal i s-a

respins contestația întemeiată pe Legea nr. 10/2001 pe motivul autorității de

lucru judecat, fără a se observa că sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului

Dâmbovița a privit o contestație împotriva altei decizii.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut în

motivarea cererii de recurs că instanțele nu au analizat motivele formulate în

cuprinsul contestației ce face obiectul prezentului dosar, nu au răspuns dacă

Legea nr. 10/2001 încalcă principiul statuat în materia succesiunilor potrivit

căruia erezii renunțători sunt considerați că nu au existat, iar cei acceptanti

culeg totul în cotele stabilite în lipsa renunțătorilor și nu au avut în vedere

că, în speță, a formulat notificare numai M.A., nu și cele două fiice ale

acesteia.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor

ce succed.

Prin

acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta M.A. a contestat

dispoziția nr. 18590 din 14 octombrie 2008 a Primăriei Târgoviște, prin care i

s-a propus de către intimată acordarea de despăgubiri în limita diferenței

dintre valoarea actualizată și sumele plătite cu titlu de despăgubire pentru

terenul în suprafață de 200 mp (reprezentând cota de

3/8

din suprafața de 800 mp preluată) și pentru cota de 5/8 din

construcția demolată, imobil ce fusese situat în Târgoviște, pe motiv că i s-ar

fi stabilit greșit cota de despăgubire cuvenită pentru acest imobil.

Această dispoziție atacată de reclamanta a

revocat la rândul său alte dispoziții emise de intimată, respectiv dispoziția

nr. 4315/2005 și nr. 6082/2008, prin aceasta din urmă propunându-se acordarea

de despăgubiri pentru reclamantă pentru suprafața de 200 mp teren (reprezentând

cota de

3/8

din 800 mp) și pentru

cota de 5/8 din construcția demolată.

Așa cum corect a reținut instanța de apel,

legalitatea dispoziției nr. 608/2008 a făcut obiectul analizei instanței de

judecată sub aspectul întinderii cotei ce se cuvenea reclamantei din imobilul

în litigiu, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă

nr. 68 din 21 ianuarie 2008, rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul

Dâmbovița statuând că au fost corect stabilite cotele pentru care reclamanta M.A.

este îndreptățită să primească despăgubiri.

Câtă vreme prin dispoziția nr. 18590/2008 a

Primăriei municipiului Târgoviște (contestată prin acțiunea de față) se

stabilesc de către intimată în favoarea reclamantei aceleași cote la

despăgubiri ca și cele reținute prin decizia invocată, iar reclamanta, prin

cauza de față, urmărește modificarea acestor cote, în condițiile în care ele

făcuseră deja obiectul analizei instanței și fuseseră rezolvate printr-o

hotărâre anterioară și anume sentința civilă nr. 68/2008 a Tribunalului

Dâmbovița, în mod corect a reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel că

a dispune în alt mod ar însemna a se aduce atingere puterii de lucru judecat.

Principiul securității raporturilor juridice și a

hotărârilor judecătorești, devenite

res judicata,

trebuie respectat,

întrucât, în caz contrar, desființarea unei hotărâri irevocabile, creează un

climat de insecuritate juridică ce reduce încrederea persoanelor în sistemul

judiciar și în statul de drept.

Referitor la critica potrivit căreia nu au fost

verificate motivele invocate în cuprinsul contestației, iar instanța de apel nu

s-a pronunța cu privire la faptul că Legea nr. 10/2001 încalcă principiul

statuat în materia succesiunilor și anume acela că moștenitorii care au

renunțat la succesiune sunt considerați că nu au existat, iar acceptanții

moștenesc totul în cotele stabilite de lege, se constată că decizia instanței

de apel este amplu motivată, cuprinde motivele pe care se întemeiază, prin

considerentele reținute răspunzându-se în mod clar tuturor motivelor de apel

formulate și reținându-se că dispoziția nr. 18590/2008 a Primarului

municipiului Târgoviște a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin.

(7) din Legea nr. 10/2001. Este de reținut totodată, cu privire la această

critică a recurentei că instanța de apel nu avea obligația de a se pronunța

dacă Legea nr. 10/2001 încalcă principiul statuat în materia succesiunilor,

potrivit căruia moștenitorii care au renunțat la succesiune sunt considerați că

nu au existat, iar acceptanții moștenesc totul în cotele stabilite de lege,

principiu enunțat de recurenta - reclamantă în cuprinsul cererii de recurs.

Față de considerentele expuse, constatându-se

neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ., Înalta Curte va face

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr.

105 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.