- Dosarul nr.
- 8513/2/2007
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 22 octombrie 2010
Decizia nr. 5493/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 8513/2/2007 — recurs
Asupra recursului de față, constată: La data de 15 februarie 2010 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe recursul declarat de pârâții S.E. și S.G. împotriva încheierii din 12 februarie 2010 a curții de Apel București, secția a IV-a civilă, încheiere prin care au fost respinse cererile de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate. Recurenții nu au motivat cererea, iar intimații B.L., M.R., Municipiul București prin primar general și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului nu au depus la dosar întâmpinare. La data de 16 aprilie 2010 recurenții au depus la dosar o cerere prin care arată că renunță la judecata recursului, solicitând instanței să ia act de aceasta.
Având în vedere principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează să dea eficiență cererii formulate de recurenți și să ia act de renunțarea la judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâții S.E. și S.G. împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, pronunțată în dosar nr. 8513/2/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.