ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 15 martie 2002, reclamanta SC P.P.I.D.D. Croația a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M.K. Iugoslavia și SC M. SRL Craiova, precum și pârâtul O.S.I.M., anularea mărcii B.V. nr. IR-698877 înregistrată în data de 16 septembrie 1998 pentru clasa de produse 30 pe numele titularului SC M.K.

și obligarea pârâtelor 1 și 2 la încetarea oricăror fapte care aduc atingere drepturilor de marcă ale reclamantei, respectiv: producerea și comercializarea produselor alimentare din clasele 29 și 30 sub numele „B.” sau alt nume să cuprindă sintagma „V." sau fonetic un nume asemănător ori să sugereze o denumire asemănătoare; importul-exportul acestor produse și comercializarea lor în orice fel de ambalaje (pungi, cutii, borcane etc.) care să folosească culori, elemente de grafică și design, reprezentând drepturi de proprietate industrială ale reclamantei sau similare acestora (culoarea albastră, imagine bucătar, imagine legume și zarzavaturi diverse).

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este producătoare de alimente, printre care și produsul V. (apărut și lansat pe piață în anul 1959, vândut în peste 40 de țări), fiind titulară a mărcii V., înregistrată în două versiuni încă din anul 1974 la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale de la Geneva (O.M.P.I) și înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) România sub nr. M-2001-00888 din 02 martie 2001 pentru clasele 29-30, inclusiv culorile revendicate. Totodată, marca și produsul V. sunt notorii în România, fiind în mod deosebit apreciate de către consumatori. Înregistrarea mărcii pârâtei trebuia refuzată în principal, deoarece drepturile reclamantei sunt anterioare și protejate internațional, inclusiv în România, iar în subsidiar, prin aplicarea dispozițiilor art. 6 bis din Convenția de la Paris revizuită și art. 6 lit. d) și e) din Legea nr. 84/1998.

S-a precizat că pârâta SC M.K. a transmis prin licență pârâtei SC M. SRL Craiova (care produce și comercializează efectiv produsele în România), dreptul la folosirea numelui „B.V. ", imaginea bucătăresei și simbolul „M.T.M.". În afară de denumirea mărcii și a produsului, care sunt evident similare, aproape identice cu cele ale mărcii reclamantei, conținând intrinsec sintagma „V.”, personalizarea grafică a ambalajelor pârâtei (culoare albastră, imaginea legumelor, poziția bucătăresei etc.) și mențiunile înscrise pe pachet („S.T.”) sunt de natură a produce confuzie pentru consumator și a crea prejudicii reclamantei.

în acest sens, este edificatoare decizia nr. 633/1997 din 22 octombrie 1998 a Institutului Federal pentru proprietate intelectuală - Iugoslavia, prin care s-a respins cererea de înregistrare a mărcii „B.V." formulată de SC M.K., pentru clasele de produse 30 și 35. De asemenea, s-a susținut că prin activitatea celor două pârâte s-au creat grave prejudicii reclamantei și s-a făcut o concurență neloială acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 11/1991. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 84/1998 [art. 3, art. 5, art. 6, art. 35, art. 48 și art. 65) și ale Legii nr. 11/1991]. Prin sentința civilă nr. 341 din 19 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Decizia nr. 97 din 28 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 4690 din 8 iunie 2007, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, cu motivarea că instanța a analizat incomplet motivele de apel.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 206 din 16 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtelor să înceteze producerea, comercializarea, importul-exportul de produse alimentare din clasele 29 și 30, în ambalaje purtând următoarele însemne: culoare de fond albastră, semnul reprezentând combinația de legume și emblema pe fond roșu cu litere albe, reprezentând firma producătoare, în combinație cu marca „B.V.”, menținând modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind anularea mărcii „B.V.” nr. 1R 698877, pentru considerentele ce urmează. Mărcile se găsesc în situația de similaritate când, fără a fi identice, se aseamănă între ele, prin elemente comune.

Mărcile combinate se analizează potrivit criteriilor specifice pentru flecare din elementele verbale și figurative, cu precizarea că elementele verbale beneficiază de preferință în raport de cele figurative, având în vedere că se percep și pe cale auditivă. După analiza elementelor detașate, se stabilesc asemănările în funcție de ansamblul mărcilor. In speță, mărcile internaționale „V." ale reclamantei, anterior înregistrate, sunt mărci combinate, cu element verbal dominant și element figurativ, alcătuite dintr-un cuvânt cu 6 litere, în scriere latină și grafie aparte, cu majuscule; pentru una dintre acestea, au fost revendicate culorile albastru și alb; Marca „B.V." aparținând pârâtei, este o marcă verbală, alcătuită din cuvântul cu 10 litere, scrisă cu caractere standard.

Curtea a reținut elementul verbal comun celor două mărci (V.), dar și existența a suficiente elementele de diferențiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei. Din punct de vedere conceptual, elementul verbal din mărcile reclamantei reprezintă un cuvânt imaginar, în vreme ce marca pârâtei sugerează viața (particula „bio"), respectiv legătura cu plantele (cuvântul „V."); Din punct de vedere vizual, mărcile reclamantei au o grafie specifică în privința tipului de literă, element de diferențiere suficient de puternic, încât să atenueze ori să înlăture asemănarea; Din punct de vedere fonetic, asemănarea se produce la mijlocul pronunției, însă accentul cade în mod diferit, după cum numărul de silabe este diferit.

Similaritatea/identitatea produselor cărora mărcile le sunt destinate, urmează a fi apreciată în concret, constatându-se suprapunerea între mărcile comparate, pentru un produs ce face parte din clasa 30, conform Clasificării Internaționale de la Nisa, respectiv cel aparținând categoriei „condimente" (mirodenii). Apartenența sau neapartenența produselor/serviciilor la aceeași clasă a „Clasificării de la Nisa" (clasificarea internațională a produselor și serviciilor în scopul înregistrării mărcilor), nu constituie un criteriu unic și absolut de determinare a gradului lor de asemănare. Similaritatea produselor/serviciilor trebuie stabilită în funcție de împrejurările care pot crea publicului impresia că între ele există o legătură.

Elementul dominant al mărcii combinate „V." este elementul verbal, termen fantezist, chiar dacă descriptiv în raport de produsul marcat (datorită derivării din cuvântul „V."). Distinctivitatea nu este o trăsătură a semnului însuși, ci a relației semn-produs-consumator, sub aspectul aptitudinii de a-l distinge de alte produse/servicii în privința provenienței. In speță, nivelul scăzut al similarității mărcilor, atrage exclusiv existența unui simplu risc de asociere, semnele aflate în conflict nefiind similare până la confuzie, un astfel de risc pentru consumatorul mediu vizat, fiind exclus.

Nu se poate reține că Tribunalul a motivat contrar jurisprudenței, prin aprecierea ca distinctiv a prefixului „bio", câtă vreme direcțiile urmate de Curtea Europeană de Justiție, similare cu cele recomandate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, includ regula conform căreia marca și semnul trebuie comparate ca întreg, iar dacă acestea sunt foarte asemănătoare sau identice la început, există o mai mare posibilitatea a unei confuzii, decât dacă ar fi asemănătoare la sfârșit. Nu poate fi luată în discuție, la nivelul acțiunii în anulare, modalitatea de prezentare a ambalajelor produselor pârâtei, deoarece în aprecierea similarității vizuale, nu prezintă nici o relevanță modul în care, de regulă, sunt comercializate produse conflictuale, ci semnele ce pot fi percepute ca distinctive (ce individualizează produsul sub aspectul provenienței).

Chiar dacă motivarea instanței de fond este parțial deficitară, critica apelantei nu este aptă de a conduce la o altă soluție pe acest aspect, decât cea pronunțată. Tribunalul a reținut că reclamanta deține o marcă notorie, fără a indica probele din care a reținut această concluzie, respectiv care era ponderea cunoașterii în cadrul segmentului de public relevant din România, la data cererii pârâtei de înregistrare a mărcii „B.V.". Chiar dacă instanța de fond a ajuns netemeinic la concluzia că marca reclamantei este una notorie și că ar fi întrunite cerințele art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998, această concluzie eronată nu are influență asupra soluției, câtă vreme nu a fost valorificată ci, dimpotrivă, opusă interesului reclamantei.

S-a precizat că la nivelul acțiunii în anulare, este importantă distincția între marca notorie [art. 3 lit. c) din Legea nr. 84/1998] și marca ce a dobândit renume [art. 35 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998] care, deși are conotații pozitive în percepția publicului, dispune de o arie mai restrânsă a cunoașterii de către acesta. Curtea a reținut că nu sunt suficiente elemente care să susțină notorietate mărcii anterioare la nivelul teritoriului relevant și al publicului țintă, pentru a considera aplicabile în speță dispozițiile art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, cu efect în planul anulării înregistrării mărcii.

Cât privește trimiterea la procedurile de înregistrare a mărcii „B.V." în țara de origine (Iugoslavia), Curtea a apreciat că înregistrarea unei mărci identice în alte state, nu prezintă nici o relevanță în speță, jurisprudența altor state ori practicile în materie ale altor autorități naționale, neconstituind izvor de drept în sistemul de drept românesc. Asupra temeiniciei acțiunii în concurență neloială s-a reținut că pârâta SC M. SRL Craiova (ce comercializează produsele) a opus atingerii dreptului reclamantei, existența unor drepturi proprii derivând, pe de o parte, dintr-un drept de exploatare a mărcii „B.V." (folosită prin licențiere), iar pe de altă parte, din calitatea de titular a mărcii naționale „M." (anterioară mărcii naționale „V."). În cuprinsul întâmpinării s-a indicat aplicarea pe produsele pârâtei a semnelor care sunt protejate legal pe teritoriul României, susținându-se că imaginile reprezentând legume și zarzavaturi nu pot fi monopolizate.

Analiza a fost efectuată din perspectiva folosirii unor ambalaje ce au aplicate elemente specifice mărcilor reclamantei, deoarece din economia susținerilor acțiunii, rezultă că actul/faptul reclamat, se află în strânsă legătură cu prezentarea produselor pârâtelor. Faptul că produsele se află în aceeași clasă nu prezintă nici o relevanță, produse/servicii din aceeași clasă putând fi diferite, iar produse/servicii din clase diferite, putând fi similare. Ceea ce trebuie reținut este identitatea produselor protejate de marca „B.V.”, cu o parte dintre produsele protejate de mărcile cu care aceasta vine în conflict(condimente/mirodenii), respectiv similaritatea acestora cu celelalte produse din categoria amestecurilor de legume folosite la pregătirea mâncărurilor.

Cât privește identitatea sau asemănarea (similaritatea) semnului utilizat de către pârâte, cu mărcile „V." aflate în conflict, Curtea a reținut, independent de anterioritatea înregistrării mărcilor pârâtelor, că reclamanta deține în prezent, în virtutea înregistrării mărcii naționale „V.", un drept corelativ de a se opune folosirii de către terți a mărcii sale în forma în care a fost înregistrată. Prin utilizarea combinată de către pârâte, a celor două mărci („B.V." și „M."), aplicate aceluiași produs, se realizează practic, o similitudine cu marca reclamantei, specifică confuziei - ca modalitate de încălcare a dreptului la marcă, reprezentând acte de concurență neloială.

Marca națională „V." aparținând reclamantei este o marcă combinată, cu element verbal dominant și cu elemente figurative (având culorile revendicate albastru deschis, nuanțe de verde, roșu, portocaliu, roz, nuanțe de galben), reprezentată grafic pe fond albastru, astfel: cuvântul „V." în scriere de culoare albă, chenăruită și având desenată deasupra imaginea unui bucătar; de asemenea, ambalajul este inscripționat în partea superioară cu emblema pe fond roșu cu litere albe, reprezentând firma producătoare (P.), iar în partea inferioară, cu un semn reprezentat grafic printr-o combinație de legume.

Semnul compus al pârâtelor este unul incluzând și elemente combinate din alăturarea a două mărci proprii, reprezentat grafic pe fond albastru, astfel: cuvântul „B.V.” în scriere de culoare albă (marca verbală „B.V."), având în partea superioară emblema pe fond roșu cu litere albe reprezentând firma producătoare („M.") și imaginea unei bucătărese (marca combinată „M.") ; de asemenea, ambalajul are imprimat în partea inferioară, un semn reprezentat grafic, fie printr-o combinație de legume (produsul „Condimente cu legume"), fie printr-o combinație de legume alături de un recipient roșu (produsul „Bază pentru mâncăruri"), elemente străine protecției prin înregistrare.

Astfel, din combinarea elementelor celor două mărci înregistrate, la care au fost adăugate și alte elemente grafice, pârâtele au determinat reproducerea elementelor mărcii naționale „V." peste limita unui simplu risc de asociere (anterior analizat), dând o utilizare mărcii „B.V.", care depășește limitele propriei protecții. Aprecierea globală a riscului de confuzie, în ceea ce privește similaritatea vizuală, fonetică sau conceptuală a semnelor aflate în conflict, trebuie să fie fondată pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. În speță, produsele conflictuale sunt produse de larg consum, iar nu produse cu un anumit grad de tehnicitate ca mod de utilizare, pentru a se putea reține faptul că se adresează unui public specializat, cu un grad sporit de atenție și pregătire adecvată în domeniul de utilizare a produselor respective.

Percepția pe care consumatorul mediu vizat de produsele în cauză o are asupra semnelor în conflict, joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie. Acesta percepe în mod normal marca, precum un tot și nu recurge la examinarea diferitelor detalii. Trebuie reținut că rareori consumatorul are ocazia de a proceda la o comparație directă a diferitelor mărci și trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă a mărcii, pe care o păstrează în memorie. În speță, aprecierea globală a riscului de confuzie, este dată atât de elementul verbal dominant („V."), dar mai ales de distinctivitatea realizată sub aspect vizual, prin dispunerea culorilor și elementelor de design într-un mod specific, care atrage atenția consumatorului.

Asocierea de către pârâte a elementelor vizuale mai sus descrise, este de natură a conduce direct la distinctivitatea creată prin marca națională „V." și la confuzia cu produsele protejate prin aceasta (risc de confuzie directă). Chiar dacă s-ar observa indicarea diferită a firmelor producătoare (ca element de percepție secundară), fiind conștient de sursa diferită a celor două produse, consumatorul s-ar putea afla într-un risc de confuzie indirectă, considerând că între cele două există legături juridice, financiare, tehnice sau economice. Trebuie precizat că se poate reține existența concurenței neloiale, independent de producerea unui prejudiciu.

Prin urmare, fiind recunoscute de către pârâte, actele efective de folosire a elementelor reclamate (cărora le pretind legalitatea) și reținând din modalitatea de utilizare a mărcii „B.V.", existența unui risc de confuzie incluzând și riscul de asociere cu marca națională „V.", Curtea va aprecia ca fiind întemeiată acțiunea în concurență neloială, prin folosirea pe ambalajele unor produse identice/similare, a unui semn asemănător, a cărui utilizare în această manieră va fi interzisă, prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. cu privire la menținerea soluției de respingere a capătului de cerere vizând anularea mărcii „B.V.” nr. 1R698877. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că deși instanța de apel face o expunere judicioasă a problemei de drept dedusă judecății, concluziile sunt eronate și vădit contradictorii cu însuși raționamentul instanței. Raționamentul instanței ar fi trebuit să conducă la soluția anulării mărcii pentru clasa de produse similară cu cele ale societății recurente. Pârâtele, folosind marca verbală „B.V.” au comercializat pe piață produse aflate sub protecția drepturilor reclamantei de marcă, pe ambalaje fiind scris cuvântul B.V. cu caractere grafice similare mărcii V., creând astfel confuzie în rândul consumatorilor.

Nu numai că marca este similară, dar aceasta înglobează sintagma „V.” în cuprinsul cuvântului „B.V.”. Curtea, deși reține existența elementului verbal „V.” apreciază că există și suficiente elemente de diferențiere ignorând că prefixul bio nu este un element distinctiv, astfel cum reține practica internațională. Atât auditiv, vizual cât și conceptual mărcile sunt evident similare. Prin considerentele deciziei instanța face practic recurentei o situație mai grea atunci când înlătură statuarea primei instanțe referitoare la notorietatea mărcii V. pe teritoriul României, trecând cu ușurință peste probele administrate din care rezultă caracterul notoriu al mărcii lansată în anul 1959. Instanța de apel prin interpretarea greșită a prevederilor legale și a probelor administrate, a ajuns la concluzia eronată a netemeiniciei acțiunii cu privire la capătul de cerere vizând anularea mărcii „B.V.”.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauze, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Acțiunea în anularea mărcii internaționale BIV.L a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. b) cu referire la dispozițiile art. 3 lit. c), art. 3, art. 5, art. 6 și art. 65 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Motivarea cererii de chemare în judecată arată că pretențiile concrete au la bază dispozițiile din lege referitoare la marca notorie, respectiv art. 3 lit. c) și art. 6 lit. d) din lege. Drept urmare, argumentele instanței de apel cu privire la absența dovezilor privind notorietatea pe teritoriul României a mărcii „V.” nu semnifică încălcarea dispozițiilor art. 316 cu referire la art. 296 C. proc.

civ., crearea unei situații mai grele în propria cale de atac, dat fiind susținerilor reclamantei legate de încălcarea de către pârâtă a protecției conferite de lege unei mărci notorii. Art. 304 pct. 7 consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs – nemotivarea hotărârii. Recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, invocă în fapt, existența unor contradicții între considerente și dispozitiv, câtă vreme se susține că argumentele prezentate de instanțe ar fi trebuit să conducă la o soluție contrară celei pronunțate și anume admiterea acțiunii în totalitate. În realitate, critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată întrucât considerentele instanței de apel se axează pe interpretarea dispozițiilor legale incidente, interpretare și aplicare apreciată de recurentă ca fiind greșită, ceea ce semnifică incidența pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. Mărcile în litigiu nu creează risc de confuzie în rândul consumatorilor. Astfel, din punct de vedere semantic, marca V. este o marcă fantezistă pentru produsele la care se referă, în timp ce marca B.V. este o marcă sugestivă ce poate duce la ideea că produsele V. sunt obținute din materii prime biologice. Din punct de vedere vizual există de asemenea diferența, în sensul că marca B.V. este una verbală, scrisă cu caractere standard, în timp ce mărcile reclamantei sunt mărci combinate, conținând atât un element verbal scris cu caractere deosebite, chiar fanteziste, amintind oarecum de scrierea niponă, cât și elemente figurative reprezentate de un bucătar, legume și zarzavaturi diverse, și culorile revendicate alb și albastru.

Din punct de vedere fonetic asemănarea se produce la mijlocul pronunției însă accentul este diferit, după cum numărul de silabe este diferit. Drept urmare, deși există un element verbal comun celor două mărci aflate în coliziune - V. - există și suficiente elemente de diferențiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei. Prin urmare, din analiza comparativă a celor două mărci, având în vedere reprezentarea grafică de ansamblu a mărcilor, rezultă diferențe semnificative, vizual, fonetic, semantic, nefiind posibilă producerea riscului de confuzie și asociere la nivelul consumatorilor. Recurenta critică decizia și cu privire la „ușurința” instanței de a trece peste probele aflate la dosare din care rezultă caracterul notoriu al mărcii fără a specifica în concret de ce instanța nu a stabilit corect situația de fapt pentru a putea deveni incidente dispozițiile art. 314 C. proc.

civ. Osebit de aceasta trebuie precizat că existența notorietății mărcii anterioare trebuia dovedită conform criteriilor stabilite de Regula 16 din H.G. nr. 833/1998 privind regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 înainte de momentul depunerii cererii de înregistrare pentru marca a cărei anulare se solicită, în cauză anterior datei de 16 septembrie 1998, respectiv de a dovedi segmentul de public vizat, aria geografică și gradul de cunoaștere al mărcii. Drept urmare, reținerea instanței de apel în sensul inexistenței unor elemente suficiente care să susțină notorietatea mărcii anteriore la nivelul teritoriului relevant și al publicului țintă pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 lit. d) din lege, este legală.

Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P.I. D.D. Croația împotriva deciziei nr. 206 A din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.