ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1586/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 15 martie 2002, reclamanta SC P.P.I.D.D. Croația a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M.K. Iugoslavia și SC M. SRL

Craiova, precum și pârâtul O.S.I.M., anularea mărcii B.V. nr. IR-698877

înregistrată în data de 16 septembrie 1998 pentru clasa de produse 30 pe numele

titularului SC M.K. și obligarea pârâtelor 1 și 2 la încetarea oricăror fapte

care aduc atingere drepturilor de marcă ale reclamantei, respectiv: producerea

și comercializarea produselor alimentare din clasele 29 și 30 sub numele „B.”

sau alt nume să cuprindă sintagma „V." sau fonetic un nume asemănător ori

să sugereze o denumire asemănătoare; importul-exportul acestor produse și

comercializarea lor în orice fel de ambalaje (pungi, cutii, borcane etc.) care

să folosească culori, elemente de grafică și design, reprezentând drepturi de

proprietate industrială ale reclamantei sau similare acestora (culoarea

albastră, imagine bucătar, imagine legume și zarzavaturi diverse).

În motivarea cererii, s-a arătat că

reclamanta este producătoare de alimente, printre care și produsul V. (apărut

și lansat pe piață în anul 1959, vândut în peste 40 de țări), fiind titulară a

mărcii V., înregistrată în două versiuni încă din anul 1974 la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale de la Geneva (O.M.P.I) și înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) România sub nr. M-2001-00888

din 02 martie 2001 pentru clasele 29-30, inclusiv culorile revendicate.

Totodată, marca și produsul V. sunt notorii în România, fiind în mod deosebit

apreciate de către consumatori.

Înregistrarea mărcii pârâtei trebuia

refuzată în principal, deoarece drepturile reclamantei sunt anterioare și

protejate internațional, inclusiv în România, iar în subsidiar, prin aplicarea dispozițiilor

art. 6 bis din Convenția de la Paris revizuită și art. 6 lit. d) și e) din

Legea nr. 84/1998.

S-a precizat că pârâta SC M.K. a

transmis prin licență pârâtei SC M. SRL Craiova (care produce și

comercializează efectiv produsele în România), dreptul la folosirea numelui „B.V.

", imaginea bucătăresei și simbolul „M.T.M.".

În afară de denumirea mărcii și a

produsului, care sunt evident similare, aproape identice cu cele ale mărcii

reclamantei, conținând intrinsec sintagma „V.”, personalizarea grafică a

ambalajelor pârâtei (culoare albastră, imaginea legumelor, poziția bucătăresei

etc.) și mențiunile înscrise pe pachet („S.T.”) sunt de natură a produce

confuzie pentru consumator și a crea prejudicii reclamantei. în acest sens,

este edificatoare decizia nr. 633/1997 din 22 octombrie 1998 a Institutului

Federal pentru proprietate intelectuală - Iugoslavia, prin care s-a respins

cererea de înregistrare a mărcii „B.V." formulată de SC M.K., pentru

clasele de produse 30 și 35.

De asemenea, s-a susținut că prin

activitatea celor două pârâte s-au creat grave prejudicii reclamantei și s-a

făcut o concurență neloială acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din

Legea nr. 11/1991.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 84/1998 [art. 3, art. 5, art. 6, art. 35, art. 48 și art.

65) și ale Legii nr. 11/1991].

Prin sentința civilă nr. 341 din 19

mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, acțiunea a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Decizia nr. 97 din 28 ianuarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care apelul

reclamantei a fost respins ca nefondat, a fost casată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 4690 din 8 iunie 2007, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, cu

motivarea că instanța a analizat incomplet motivele de apel.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

206 din 16 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte

sentința în sensul obligării pârâtelor să înceteze producerea, comercializarea,

importul-exportul de produse alimentare din clasele 29 și 30, în ambalaje

purtând următoarele însemne: culoare de fond albastră, semnul reprezentând

combinația de legume și emblema pe fond roșu cu litere albe, reprezentând firma

producătoare, în combinație cu marca „B.V.”, menținând modalitatea de

soluționare a capătului de cerere privind anularea mărcii „B.V.” nr. 1R 698877,

pentru considerentele ce urmează.

Mărcile se găsesc în situația de

similaritate când, fără a fi identice, se aseamănă între ele, prin elemente

comune.

Mărcile combinate se analizează

potrivit criteriilor specifice pentru flecare din elementele verbale și

figurative, cu precizarea că elementele verbale beneficiază de preferință în

raport de cele figurative, având în vedere că se percep și pe cale auditivă.

După analiza elementelor detașate, se stabilesc asemănările în funcție de

ansamblul mărcilor.

In speță, mărcile internaționale „V."

ale reclamantei, anterior înregistrate, sunt mărci combinate, cu element verbal

dominant și element figurativ, alcătuite dintr-un cuvânt cu 6 litere, în

scriere latină și grafie aparte, cu majuscule; pentru una dintre acestea, au

fost revendicate culorile albastru și alb;

Marca „B.V." aparținând

pârâtei, este o marcă verbală, alcătuită din cuvântul cu 10 litere, scrisă cu

caractere standard.

Curtea a reținut elementul verbal

comun celor două mărci (V.), dar și existența a suficiente elementele de

diferențiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei.

Din punct de vedere conceptual, elementul verbal

din mărcile reclamantei reprezintă un cuvânt imaginar, în vreme ce marca

pârâtei sugerează viața (particula „bio"), respectiv legătura cu plantele

(cuvântul „V.");

Din punct de vedere vizual, mărcile

reclamantei au o grafie specifică în privința tipului de literă, element de

diferențiere suficient de puternic, încât să atenueze ori să înlăture

asemănarea;

Din punct de vedere fonetic,

asemănarea se produce la mijlocul pronunției, însă accentul cade în mod

diferit, după cum numărul de silabe este diferit.

Similaritatea/identitatea produselor

cărora mărcile le sunt destinate, urmează a fi apreciată în concret,

constatându-se suprapunerea între mărcile comparate, pentru un produs ce face

parte din clasa 30, conform Clasificării Internaționale de la Nisa, respectiv cel aparținând categoriei „condimente" (mirodenii).

Apartenența sau neapartenența

produselor/serviciilor la aceeași clasă a „Clasificării de la Nisa" (clasificarea internațională a produselor și serviciilor în scopul înregistrării

mărcilor), nu constituie un criteriu unic și absolut de determinare a gradului

lor de asemănare. Similaritatea produselor/serviciilor trebuie stabilită în

funcție de împrejurările care pot crea publicului impresia că între ele există

o legătură.

Elementul dominant al mărcii

combinate „V." este elementul verbal, termen fantezist, chiar dacă

descriptiv în raport de produsul marcat (datorită derivării din cuvântul „V.").

Distinctivitatea nu este o trăsătură a semnului însuși, ci a relației

semn-produs-consumator, sub aspectul aptitudinii de a-l distinge de alte

produse/servicii în privința provenienței.

In speță, nivelul scăzut al

similarității mărcilor, atrage exclusiv existența unui simplu risc de asociere,

semnele aflate în conflict nefiind similare până la confuzie, un astfel de risc

pentru consumatorul mediu vizat, fiind exclus.

Nu se poate reține că Tribunalul a

motivat contrar jurisprudenței, prin aprecierea ca distinctiv a prefixului

„bio", câtă vreme direcțiile urmate de Curtea Europeană de Justiție,

similare cu cele recomandate de Organizația Mondială a Proprietății

Intelectuale, includ regula conform căreia marca și semnul trebuie comparate ca

întreg, iar dacă acestea sunt foarte asemănătoare sau identice la început,

există o mai mare posibilitatea a unei confuzii, decât dacă ar fi asemănătoare

la sfârșit.

Nu poate fi luată în discuție, la

nivelul acțiunii în anulare, modalitatea de prezentare a ambalajelor produselor

pârâtei, deoarece în aprecierea similarității vizuale, nu prezintă nici o

relevanță modul în care, de regulă, sunt comercializate produse conflictuale,

ci semnele ce pot fi percepute ca distinctive (ce individualizează produsul sub

aspectul provenienței).

Chiar dacă motivarea instanței de fond

este parțial deficitară, critica apelantei nu este aptă de a conduce la o altă

soluție pe acest aspect, decât cea pronunțată.

Tribunalul a reținut că reclamanta

deține o marcă notorie, fără a indica probele din care a reținut această

concluzie, respectiv care era ponderea cunoașterii în cadrul segmentului de

public relevant din România, la data cererii pârâtei de înregistrare a mărcii „B.V.".

Chiar dacă instanța de fond a ajuns

netemeinic la concluzia că marca reclamantei este una notorie și că ar fi întrunite

cerințele art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998, această concluzie

eronată nu are influență asupra soluției, câtă vreme nu a fost valorificată ci,

dimpotrivă, opusă interesului reclamantei.

S-a precizat că la nivelul acțiunii

în anulare, este importantă distincția între marca notorie [art. 3 lit. c) din

Legea nr. 84/1998] și marca ce a dobândit renume [art. 35 alin. (2) lit. c) din

Legea nr. 84/1998] care, deși are conotații pozitive în percepția publicului,

dispune de o arie mai restrânsă a cunoașterii de către acesta.

Curtea a reținut că nu sunt

suficiente elemente care să susțină notorietate mărcii anterioare la nivelul

teritoriului relevant și al publicului țintă, pentru a considera aplicabile în

speță dispozițiile art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, cu efect în planul

anulării înregistrării mărcii.

Cât privește trimiterea la

procedurile de înregistrare a mărcii „B.V." în țara de origine

(Iugoslavia), Curtea a apreciat că înregistrarea unei mărci identice în alte

state, nu prezintă nici o relevanță în speță, jurisprudența altor state ori

practicile în materie ale altor autorități naționale, neconstituind izvor de

drept în sistemul de drept românesc.

Asupra temeiniciei acțiunii în

concurență neloială s-a reținut că pârâta SC M. SRL Craiova (ce comercializează

produsele) a opus atingerii dreptului reclamantei, existența unor drepturi

proprii derivând, pe de o parte, dintr-un drept de exploatare a mărcii „B.V."

(folosită prin licențiere), iar pe de altă parte, din calitatea de titular a

mărcii naționale „M." (anterioară mărcii naționale „V."). În

cuprinsul întâmpinării s-a indicat aplicarea pe produsele pârâtei a semnelor

care sunt protejate legal pe teritoriul României, susținându-se că imaginile

reprezentând legume și zarzavaturi nu pot fi monopolizate.

Analiza a fost efectuată din

perspectiva folosirii unor ambalaje ce au aplicate elemente specifice mărcilor

reclamantei, deoarece din economia susținerilor acțiunii, rezultă că

actul/faptul reclamat, se află în strânsă legătură cu prezentarea produselor

pârâtelor.

Faptul că produsele se află în

aceeași clasă nu prezintă nici o relevanță, produse/servicii din aceeași clasă

putând fi diferite, iar produse/servicii din clase diferite, putând fi

similare. Ceea ce trebuie reținut este identitatea produselor protejate de

marca „B.V.”, cu o parte dintre produsele protejate de mărcile cu care aceasta

vine în conflict(condimente/mirodenii), respectiv similaritatea acestora cu

celelalte produse din categoria amestecurilor de legume folosite la pregătirea

mâncărurilor.

Cât privește identitatea sau

asemănarea (similaritatea) semnului utilizat de către pârâte, cu mărcile „V."

aflate în conflict, Curtea a reținut, independent de anterioritatea

înregistrării mărcilor pârâtelor, că reclamanta deține în prezent, în virtutea

înregistrării mărcii naționale „V.", un drept corelativ de a se opune

folosirii de către terți a mărcii sale în forma în care a fost înregistrată.

Prin utilizarea combinată de către

pârâte, a celor două mărci („B.V." și „M."), aplicate aceluiași

produs, se realizează practic, o similitudine cu marca reclamantei, specifică

confuziei - ca modalitate de încălcare a dreptului la marcă, reprezentând acte

de concurență neloială.

Marca națională „V." aparținând

reclamantei este o marcă combinată, cu element verbal dominant și cu elemente

figurative (având culorile revendicate albastru deschis, nuanțe de verde, roșu,

portocaliu, roz, nuanțe de galben), reprezentată grafic pe fond albastru,

astfel: cuvântul „V." în scriere de culoare albă, chenăruită și având

desenată deasupra imaginea unui bucătar; de asemenea, ambalajul este

inscripționat în partea superioară cu emblema pe fond roșu cu litere albe,

reprezentând firma producătoare (P.), iar în partea inferioară, cu un semn

reprezentat grafic printr-o combinație de legume.

Semnul compus al pârâtelor este unul

incluzând și elemente combinate din alăturarea a două mărci proprii,

reprezentat grafic pe fond albastru, astfel: cuvântul „B.V.” în scriere de

culoare albă (marca verbală „B.V."), având în partea superioară emblema pe

fond roșu cu litere albe reprezentând firma producătoare („M.") și

imaginea unei bucătărese (marca combinată „M.") ; de asemenea, ambalajul

are imprimat în partea inferioară, un semn reprezentat grafic, fie printr-o

combinație de legume (produsul „Condimente cu legume"), fie printr-o

combinație de legume alături de un recipient roșu (produsul „Bază pentru

mâncăruri"), elemente străine protecției prin înregistrare.

Astfel, din combinarea elementelor

celor două mărci înregistrate, la care au fost adăugate și alte elemente grafice,

pârâtele au determinat reproducerea elementelor mărcii naționale „V."

peste limita unui simplu risc de asociere (anterior analizat), dând o utilizare

mărcii „B.V.", care depășește limitele propriei protecții.

Aprecierea globală a riscului de

confuzie, în ceea ce privește similaritatea vizuală, fonetică sau conceptuală a

semnelor aflate în conflict, trebuie să fie fondată pe impresia de ansamblu

produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și

dominante.

În speță, produsele conflictuale

sunt produse de larg consum, iar nu produse cu un anumit grad de tehnicitate ca

mod de utilizare, pentru a se putea reține faptul că se adresează unui public

specializat, cu un grad sporit de atenție și pregătire adecvată în domeniul de

utilizare a produselor respective.

Percepția pe care consumatorul mediu

vizat de produsele în cauză o are asupra semnelor în conflict, joacă un rol

determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie. Acesta percepe în mod

normal marca, precum un tot și nu recurge la examinarea diferitelor detalii.

Trebuie reținut că rareori consumatorul are ocazia de a proceda la o comparație

directă a diferitelor mărci și trebuie să se încreadă în imaginea imperfectă a

mărcii, pe care o păstrează în memorie.

În speță, aprecierea globală a

riscului de confuzie, este dată atât de elementul verbal dominant („V."),

dar mai ales de distinctivitatea realizată sub aspect vizual, prin dispunerea

culorilor și elementelor de design într-un mod specific, care atrage atenția

consumatorului.

Asocierea de către pârâte a

elementelor vizuale mai sus descrise, este de natură a conduce direct la

distinctivitatea creată prin marca națională „V." și la confuzia cu

produsele protejate prin aceasta (risc de confuzie directă). Chiar dacă s-ar

observa indicarea diferită a firmelor producătoare (ca element de percepție

secundară), fiind conștient de sursa diferită a celor două produse,

consumatorul s-ar putea afla într-un risc de confuzie indirectă, considerând că

între cele două există legături juridice, financiare, tehnice sau economice.

Trebuie precizat că se poate reține

existența concurenței neloiale, independent de producerea unui prejudiciu.

Prin urmare, fiind recunoscute de

către pârâte, actele efective de folosire a elementelor reclamate (cărora le

pretind legalitatea) și reținând din modalitatea de utilizare a mărcii „B.V.",

existența unui risc de confuzie incluzând și riscul de asociere cu marca

națională „V.", Curtea va aprecia ca fiind întemeiată acțiunea în

concurență neloială, prin folosirea pe ambalajele unor produse

identice/similare, a unui semn asemănător, a cărui utilizare în această manieră

va fi interzisă, prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a)

coroborat cu art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. cu

privire la menținerea soluției de respingere a capătului de cerere vizând

anularea mărcii „B.V.” nr. 1R698877.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că deși instanța de apel face o expunere judicioasă a problemei de drept

dedusă judecății, concluziile sunt eronate și vădit contradictorii cu însuși

raționamentul instanței.

Raționamentul instanței ar fi

trebuit să conducă la soluția anulării mărcii pentru clasa de produse similară

cu cele ale societății recurente.

Pârâtele, folosind marca verbală „B.V.”

au comercializat pe piață produse aflate sub protecția drepturilor reclamantei

de marcă, pe ambalaje fiind scris cuvântul B.V. cu caractere grafice similare

mărcii V., creând astfel confuzie în rândul consumatorilor.

Nu numai că marca este similară, dar

aceasta înglobează sintagma „V.” în cuprinsul cuvântului „B.V.”.

Curtea, deși reține existența

elementului verbal „V.” apreciază că există și suficiente elemente de

diferențiere ignorând că prefixul bio nu este un element distinctiv, astfel cum

reține practica internațională.

Atât auditiv, vizual cât și

conceptual mărcile sunt evident similare.

Prin considerentele deciziei

instanța face practic recurentei o situație mai grea atunci când înlătură

statuarea primei instanțe referitoare la notorietatea mărcii V. pe teritoriul

României, trecând cu ușurință peste probele administrate din care rezultă

caracterul notoriu al mărcii lansată în anul 1959.

Instanța de apel prin interpretarea

greșită a prevederilor legale și a probelor administrate, a ajuns la concluzia

eronată a netemeiniciei acțiunii cu privire la capătul de cerere vizând

anularea mărcii „B.V.”.

Analizând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauze, Înalta

Curte reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Acțiunea în anularea mărcii

internaționale BIV.L a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. b) cu referire

la dispozițiile art. 3 lit. c), art. 3, art. 5, art. 6 și art. 65 din Legea nr.

84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Motivarea cererii de chemare în

judecată arată că pretențiile concrete au la bază dispozițiile din lege

referitoare la marca notorie, respectiv art. 3 lit. c) și art. 6 lit. d) din

lege.

Drept urmare, argumentele instanței

de apel cu privire la absența dovezilor privind notorietatea pe teritoriul

României a mărcii „V.” nu semnifică încălcarea dispozițiilor art. 316 cu referire

la art. 296 C. proc. civ., crearea unei situații mai grele în propria cale de

atac, dat fiind susținerilor reclamantei legate de încălcarea de către pârâtă a

protecției conferite de lege unei mărci notorii.

Art. 304 pct. 7 consacră ipoteze

diferite ale aceluiași motiv de recurs – nemotivarea hotărârii.

Recurenta, în cadrul acestui motiv

de recurs, invocă în fapt, existența unor contradicții între considerente și

dispozitiv, câtă vreme se susține că argumentele prezentate de instanțe ar fi

trebuit să conducă la o soluție contrară celei pronunțate și anume admiterea

acțiunii în totalitate.

În realitate, critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată întrucât considerentele

instanței de apel se axează pe interpretarea dispozițiilor legale incidente,

interpretare și aplicare apreciată de recurentă ca fiind greșită, ceea ce

semnifică incidența pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Mărcile în litigiu nu creează risc

de confuzie în rândul consumatorilor.

Astfel, din punct de vedere

semantic, marca V. este o marcă fantezistă pentru produsele la care se referă,

în timp ce marca B.V. este o marcă sugestivă ce poate duce la ideea că

produsele V. sunt obținute din materii prime biologice.

Din punct de vedere vizual există de

asemenea diferența, în sensul că marca B.V. este una verbală, scrisă cu

caractere standard, în timp ce mărcile reclamantei sunt mărci combinate,

conținând atât un element verbal scris cu caractere deosebite, chiar

fanteziste, amintind oarecum de scrierea niponă, cât și elemente figurative

reprezentate de un bucătar, legume și zarzavaturi diverse, și culorile

revendicate alb și albastru.

Din punct de vedere fonetic

asemănarea se produce la mijlocul pronunției însă accentul este diferit, după

cum numărul de silabe este diferit.

Drept urmare, deși există un element

verbal comun celor două mărci aflate în coliziune - V. - există și suficiente

elemente de diferențiere de natură a conferi distinctivitate mărcii pârâtei.

Prin urmare, din analiza comparativă

a celor două mărci, având în vedere reprezentarea grafică de ansamblu a

mărcilor, rezultă diferențe semnificative, vizual, fonetic, semantic, nefiind

posibilă producerea riscului de confuzie și asociere la nivelul consumatorilor.

Recurenta critică decizia și cu

privire la „ușurința” instanței de a trece peste probele aflate la dosare din

care rezultă caracterul notoriu al mărcii fără a specifica în concret de ce

instanța nu a stabilit corect situația de fapt pentru a putea deveni incidente

dispozițiile art. 314 C. proc. civ.

Osebit de aceasta trebuie precizat

că existența notorietății mărcii anterioare trebuia dovedită conform

criteriilor stabilite de Regula 16 din H.G. nr. 833/1998 privind regulamentul

de aplicare a Legii nr. 84/1998 înainte de momentul depunerii cererii de

înregistrare pentru marca a cărei anulare se solicită, în cauză anterior datei

de 16 septembrie 1998, respectiv de a dovedi segmentul de public vizat, aria

geografică și gradul de cunoaștere al mărcii.

Drept urmare, reținerea instanței de

apel în sensul inexistenței unor elemente suficiente care să susțină

notorietatea mărcii anteriore la nivelul teritoriului relevant și al publicului

țintă pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 lit. d) din lege, este legală.

Înalta Curte, pentru cele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul

declarat de reclamanta SC P.P.I. D.D. Croația împotriva deciziei nr. 206 A din

16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.