ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3238/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3238/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 39/ A din 03 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins

cererea de repunere pe rol, ca nefondată. A respins, ca nefondat, apelul

formulat de apelanta-pârâtă SC R.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1487 din

06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă în

contradictoriu cu intimata-reclamantă K.F.G.B. LLC.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea

a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1487 din 06

octombrie 2010 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, dispunându-se:

- interzicerea producerii,

distribuirii, comercializării, oferirii spre vânzare, importului, exportului și

oricărui act de folosire în activitatea comercială, precum și retragerea de pe

piață a produselor pârâtei - prăjitura sub forma de ursuleț - care reproduc

modelul industrial protejat al reclamantei;

- interzicerea producerii,

distribuirii, comercializării, oferirii spre vânzare, importului, exportului și

a oricărui alt act de folosire în activitatea comercială, pentru produse din

clasa 30, precum și retragerea de pe piață a produselor pârâtei ce poartă semne

identice sau similare mărcilor reclamantei reprezentând forma, respectiv

imaginea unui ursuleț;

- interzicerea actelor de concurență

neloială ale pârâtei constând în comercializarea produselor prăjituri în formă

de ursuleț, având ambalajul predominant roșu, purtând semne identice sau

similare cu modelul industrial și mărcile aparținând reclamantei, și obligarea

pârâtei la retragerea de pe piață a produselor;

- obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a sumei de 4301 euro cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul a reținut, în esență, că:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București secția a IlI-a civilă sub nr. 37305/3 din 23 septembrie 2009,

reclamanta K.F.G.B. LLC (K.) a chemat în judecată pe pârâta SC R.I. SRL (R.),

formulând cererile mai sus menționate.

Reclamanta a arătat în motivare că

activitatea companiei sale pe piața românească a produselor de patiserie,

biscuiți și dulciuri este bine-cunoscută de consumatori, fiind prezentă în

România din anul 1994. Pe plan mondial, reclamanta are renume pe piața

relevantă, renume dobândit și în România, printre produsele sale de foarte bună

calitate numărându-se și „prăjiturile pufoase umplute cu cremă" de diverse

arome, cunoscute ca prăjiturile B., comercializate din noiembrie 2007.

Reclamanta deține: dreptul exclusiv de

proprietate intelectuală conferit de înregistrarea internațională a modelului

industrial din 8 iunie 2001, având printre țările desemnate și România; dreptul

exclusiv conferit de înregistrarea internațională a mărcii tridimensionale din 08

septembrie 1998 (protecție prelungită prin reînnoirea înregistrării până în 08

septembrie 2018), marca fiind protejată pe teritoriul României pentru produsele

din clasa 30; cererea publicată de înregistrare a mărcii comunitare figurative din

12 martie 2008, pentru clasa 30; dreptul exclusiv asupra mărcii internaționale

figurative din 31 august 2007, protejată pe teritoriul României pentru

produsele din clasa 30, protecție valabilă până la data de 31 august 2017.

Societatea pârâtă desfășoară

activitate comercială pe aceeași piață a dulciurilor și a produselor de

cofetărie/ patiserie din anul 2002, aceasta importând și comercializând pe

teritoriul României, printre altele, și produsele oferite consumatorilor drept

prăjitură (chec) cu cremă de lapte - „cake with milk cream filling", sub

denumirea O.P.

Produsul comercializat de pârâtă este

similar cu produsul comercializat de reclamantă, iar în această situație, având

în vedere drepturile exclusive de proprietate intelectuală asupra modelului și

a mărcilor menționate ce aparțin companiei K., faptele de comercializare a

produsului O.P. sunt considerate de reclamantă ca fiind unele ilicite, contrare

dispozițiilor legale privind protecția desenelor și modelelor industriale și a

mărcilor (fapte de contrafacere), fiind deopotrivă fapte ce intră în sfera

actelor de concurență neloială.

Părțile din cauză activează pe piața

românească a produselor de patiserie, biscuiți și dulciuri, printre produsele

comercializate de aceste societăți aflându-se și prăjiturile în formă de

ursuleț, produsele reclamantei având denumirea B., iar ale pârâtei O.P.

Reclamanta a făcut dovada drepturilor

sale de proprietate intelectuală, astfel cum au fost invocate în susținerea

acțiunii.

Prin concluziile scrise, pârâta a

precizat că produsele pe care le comercializează sunt protejate prin marcă

figurativă, conform certificatului, având ca țară desemnată și România, pentru

clasa 30, în timp ce produsele reclamantei sunt comercializate sub o denumire

care nu este protejată, mărcile acesteia fiind figurative și neconținând

denumirea B.

Nu s-au reținut apărările susținute de

pârâtă avându-se în vedere că în speță sunt aplicabile disp. art. 30 și art. 31

din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, care prevăd

dreptul exclusiv de exploatare asupra modelului și posibilitatea legală de a

interzice actele de contrafacere ale terților, precum și disp. art. 35 din Legea

nr. 85/1998 privind mărcile, conform cărora titularul drepturilor exclusive

asupra mărcii poate solicita interzicerea actelor de contrafacere săvârșite de

către terți.

Totodată, prima instanță a reținut

săvârșirea actelor de contrafacere ale pârâtei, dovedite prin aceea că obiectul

activității desfășurate de aceasta, respectiv comercializarea prăjiturii O.P.

în forma unui ursuleț de culoare galben auriu, având extremitățile de culoare

maro brun, încalcă drepturile exclusive ale reclamantei cu privire la modelul

său precum și cu privire la mărcile tridimensională și figurativă deținute, așa

cum s-a probat cu înscrisurile depuse la dosar la filele 67-97.

Produsul prăjitură O.P. în formă de

ursuleț are un aspect exterior foarte asemănător cu aspectul prăjiturii B. în

formă de ursuleț al reclamantei. Produsul pârâtei nu produce o impresie vizuală

diferită asupra consumatorului, argumentele reclamantei în acest sens fiind

pertinente și corecte. Pentru un consumator mediu avizat contează imaginea de

ansamblu, ceea ce reține acesta în momentul în care observă un produs care este

asemănător și care produce aceeași impresie, în speță forma de ursuleț a

produsului K. fiind preluată aproape identic de către pârâtă. Argumentele

acesteia, în sensul că pe produsul reclamantei mai sunt și alți ursuleți,

astfel încât nu se poate confunda produsul său cu produsul K., nu pot fi

reținute atât timp cât anumite părți ale corpului ursulețului K. sunt

evidențiate în același fel pe produsul pârâtei (abdomenul ușor bombat, ochii,

botul, membrele inferioare și superioare fiind dispuse identic, pe lângă corp,

în culori identice, dispuse în mod similar), iar adăugarea unor „pete" de

culoare maron-brun pe anumite părți ale corpului ursulețului nu este de natură

să producă o impresie vizuală globală diferită. Consumatorul reține imaginea

imperfectă a mărcilor, respectiv a ambalajelor, astfel că, în situația când are

în față o imagine foarte similară pe un produs (de exemplu pe un ambalaj un

ursuleț pe fond roșu, având în planul secund o pajiște verde), va considera că

produsele astfel ambalate au aceeași origine comercială, că provin de la

același producător sau că există o strânsă legătură între producători. De

asemenea, se creează și posibilitatea unei substituții involuntare în mintea

consumatorului mediu a produselor reclamantei, identificate pe baza percepției

de ansamblu asupra ambalajului, cu acelea ale pârâtei, existând posibilitatea

convingerii că fac parte dintr-o nouă gamă a aceluiași produs aparținând

reclamantei. Astfel, se creează impresia unei origini comune a produselor sau a

unei legături comerciale între pârâtă și reclamantă.

Potrivit celor expuse mai înainte,

rezultă că s-au dovedit similaritatea între semnele folosite de părțile din

cauză, identitatea dintre produsele acestora, precum și riscul de confuzie

între ele, contrar susținerilor pârâtei care a încercat să argumenteze că

acesta este exclus.

A mai reținut prima instanță că riscul

de confuzie este determinat și de caracterul distinctiv intrinsec al mărcilor

reclamantei, raportat la produsele protejate și la publicul consumator,

deoarece mărcile care reprezintă ursulețul galben-auriu cu extremitățile

maron-brun nu reflectă calitățile produsului și nu sugerează vreuna din

caracteristicile acestuia.

Susținerea pârâtei în sensul că nu a

făcut decât să folosească propria marcă pentru produsele comercializate pe

teritoriul României și, deci, nu a săvârșit acte de contrafacere, a fost

apreciată ca nefondată, avându-se în vedere că pârâta nu poate opune marca sa

figurativă înregistrată internațional pe teritoriul României, reclamanta făcând

dovada că marca pârâtei este refuzată provizoriu total de la protecție pe

teritoriul anumitor state (Marea Britanie, Cipru, Germania etc), inclusiv

România - conform extrasului de la filele nr. 147-149.

S-a reținut și incidența în cauză a

dispozițiilor privind concurența neloială, conform Legii 11/1991 modificată,

având în vedere faptul că reclamanta folosește în mod legitim un ambalaj pentru

produsele sale, care este reprodus aproape în întregime de către pârâtă pe

produsele proprii, produsele din cauză fiind identice, iar folosirea de către

pârâtă a unui ambalaj aproape identic este de natură a crea confuzie, lăsând

impresia unei legături comerciale între marca/ modelul/ ambalajul

comerciantului și terțul concurent.

Pe ambalajul folosit de pârâtă se pot

observa semnele distinctive de pe ambalajul reclamantei, folosite mai înainte

de aceasta pe piață, unde au o poziție concurențială, fiind de reținut și

identitatea produselor comercializate prin intermediul acelorași rețele de

distribuție, în aceleași magazine, expuse în cadrul acelorași raioane de

biscuiți, dulciuri, produse de cofetărie/patiserie, produsele fiind situate de

regulă unele lângă celelalte.

Elementul dominant al ambalajului este

ursulețul, imaginea sa bucurându-se de protecția specifică prin înregistrarea

ca marcă figurativă, situat aproximativ în centrul ansamblului de imagini, sub

denumirea produsului. In mod similar, ambalajul pârâtei conține ca element

dominant un „ursuleț", în aceleași culori (galben - auriu cu maron-brun la

extremități) ca și al reclamantei, situat central, sub denumirea produsului

pârâtei. Ursulețul este prezentat pe o pajiște de culoare verde-crud, cu

detalii florale, în ambele cazuri, astfel că imaginea de ansamblu a ambalajului

în fiecare caz în parte este percepută de privirea consumatorului, ca fiind de

culoare predominat roșie, alternând cu galbenul-auriu și maronul-brun al

„ursulețului" și cu verdele „pajiștii". în această combinație de

culori, nuanțele în care sunt colorate elementele verbale sau alte elemente de

detaliu sunt nesemnificative, scăpând atenției medii a consumatorului.

Similaritatea cromatică este evidentă, completând similaritățile elementelor

figurative dominante și dintre elementele figurative reprezentând

„pajiștea".

Denumirea produsului reclamantei este

dispusă în ansamblul imaginilor de pe ambalajul produsului B., central, în

partea superioară, alături de un alt element verbal situat în partea de sus, stânga

(LU).

Ambalajul produselor comercializate de

pârâtă dezvăluie publicului denumirea produsului, situată în același loc

central, în partea superioară. In mod similar, în stânga sus, un alt element

verbal este alăturat denumirii produsului pârâtei.

Tribunalul a mai reținut similaritatea

conceptuală a ambalajelor, pârâta preluând elementele ce compun ambalajul

reclamantei în aceeași dispunere și păstrând culorile, aceste aspecte

contribuind la crearea în percepția publicului a unei confuzii între mărcile reclamantei

și produsele pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel, nemotivat, pârâta, asupra căruia instanța de apel a reținut următoarele.

soluționare, apelanta a solicitat prin cerere depusă prin serviciul de registratură

al instanțe repunerea pe rol a cauzei, apreciată de Curte ca neîntemeiată.

În etapa judecării apelului, după

respingerea ca neîntemeiată a cererii de amânare pentru angajarea unui apărător

formulată de către reprezentantul apelantei, instanța a declarat închise

dezbaterile și a acordat părților cuvântul în susținerea concluziilor asupra

fondului cererii de apel.

Dincolo de faptul că apelanta nu este

îndreptățită, din perspectiva dispozițiilor art. 151 C. proc. civ., să solicite

reluarea cursului judecății (prin repunerea pe rol), solicitarea sa de repunere

a cauzei pe rol are ca argument necesitatea acordării unui termen ulterior spre

a avea posibilitatea angajării unui avocat, în condițiile în care o cerere cu

acest obiect a fost apreciată neîntemeiată de instanța de apel în ședința

publică din data de 20 ianuarie 2010, când s-a dat eficiență dreptului conferit

prin art. 156 alin. (2) C. proc. civ., dispunându-se amânarea pronunțării

pentru un interval de timp menit a asigura părții posibilitatea de a consulta

un avocat și a depune în scris concluziile asupra pricinii reținute spre

soluționare.

just că produsul pârâtei apelante este identic cu cel pentru care reclamanta a

dobândit dreptul exclusiv de utilizare și că există o puternică similaritate între

elementele ce constituie produsul de patiserie reclamat și însemnele aplicate

pe ambalajul în care se comercializează pe de o parte și modelul industrial și

mărcile înregistrate de reclamantă pe de altă parte.

Diferențele evocate de pârâta apelantă

ca existând între produsul pe care îl comercializează și mărcile, respectiv

modelul industrial înregistrate de reclamantă în condițiile legilor speciale ce

guvernează aceste materii, sunt unele care privesc detalii nesemnificative ale

produselor și care nu sunt de natură a schimba aspectul de ansamblu și,

implicit, percepția lor de către un consumator mediu, rezonabil de atent și de

informat.

Fără temei s-a apărat pârâta-apelantă

invocând protecția legală pentru produsul O.P. (prăjitură cu cremă, în formă de

ursuleț) pe care îl comercializează pe piața din România, în considerarea

cererii de înregistrare a mărcii internaționale ce a fost depusă la data de 12

octombrie 2009 de o societate comercială de naționalitate turcă (ce este terț

față de litigiul dedus judecății) cu țară desemnată România, atâta vreme cât nu

numai că nu a probat vreun drept propriu legat de demersurile de înregistrare

menționate, dar înregistrarea astfel solicitată a primit aviz de refuz din

partea autorității căreia îi revine competența a o analiza și admite pentru

România.

Or, protecția conferită de legislația

specială ce guvernează materia mărcilor internaționale se adresează, potrivit

exigențelor art. 36 raportat la art. 29 și art. 64-65 din Legea nr. 84/1998,

exclusiv persoanelor în al căror patrimoniu se regăsește dreptul asupra

unei/unor mărci înregistrate, în condițiile legii, cu desemnare expresă pentru

România.

Cât privește ambalajul reținut de

instanța fondului ca fiind cel în care s-a comercializat de către

pârâta-apelantă, în România, produsul de patiserie în formă de ursuleț, în

raport de care s-a analizat capătul de cerere având ca obiect concurența

neloială reclamată prin cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat că

existența lui (din perspectiva culorilor folosite și a elementelor grafice pe

care le conține) a fost dovedită în mod neechivoc prin înscrisurile ce au fost

depuse la filele 94-97 din dosarul de fond, chiar descrierea făcută acestuia de

pârâtă, prin întâmpinare, fiind concordantă cu ambalajul astfel depus.

De altfel, raportat la cuprinsul

cererii de chemare în judecată și la principiul disponibilității care

guvernează procesul civil, instanța fondului era ținută a analiza deopotrivă

susținerile reclamantei referitoare la încălcarea drepturilor prin utilizarea

menționatului ambalaj, precum și apărările pârâtei, care a pretins că este îndreptățită

să comercializeze produsul de patiserie O.P. în baza înregistrării

internaționale a mărcii din 12 octombrie 2009.

Reclamanta nu a pretins vreo atingere

adusă de pârâta-apelantă dreptului asupra denumirii B., așa încât deosebirile

semnalate de pârâta apelantă între această denumire și cea sub care ea își

desface în concret prăjitura în formă de ursuleț nu pot avea vreo relevanță în

analiza pretențiilor deduse judecății.

Prima instanță nu a reținut existenta

actelor de concurentă neloială din partea pârâtei exclusiv în considerarea

împrejurării că produsele acesteia se comercializează prin aceleași rețele de

distribuție, în aceleași tip de magazine, raioane cu cele ale reclamantei, însă

această împrejurare este deplin relevantă în contextul raporturilor juridice

complexe existente între părțile aflate în proces, în condițiile în care

acestea activează pe aceeași piață, cu produse concurente, astfel că avantajele

pe care reclamanta le-a dobândit, în mod licit, prin comerțul desfășurat se

află la adăpostul protecției conferite de Legea nr. 11/1991 în raport de orice

alt comerciant ce tinde a-1 lipsi de aceste avantaje prin mijloace nelicite (cum

este faptul de a face comerț cu produse ce pot fi confundate sau asociate cu

cele deja cunoscute ca fiind comercializate de reclamantă).

Deși pârâta-apelantă a susținut, în

apărare, că se bucură de o cunoaștere mai largă decât reclamanta-intimată și că

deține „un brand de marcă pe piața dulciurilor din România", nu a produs

dovezi care să ateste o atare situație de fapt, astfel cum era ținută a proceda

potrivit exigențelor art. 1169 C. civ. coroborat cu art. 129 alin. (1) teza

finală C. proc. civ. Ca atare, nu se poate reține împrejurarea că activitatea

pârâtei apelante de comercializare a prăjiturii O.P., pe al cărei ambalaj este

reprodus un ursuleț ce produce o impresie vizuală puternic similară mărcilor și

modelului industrial înregistrate de reclamantă, ar fi anterioară intrării pe

piață a produselor pe care reclamanta le-a comercializat uzând de calitatea de

titular al drepturilor de proprietate industrială menționate și a dobândit

beneficiul protecției reglementate prin art. 1-2 din Legea nr. 11/1991.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC R.I. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:

I. Instanța de apel nu a aplicat în

cauză dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 6, art. 13 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție,

atunci când a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de

apelantă la termenul din 20 ianuarie 2011, precum și cererea de repunere pe rol

a cauzei.

apelanta a depus la dosar o cerere temeinic motivată prin care solicita

acordarea unui nou termen de judecată, în care a arătat că a primit citația

înaintea sărbătorilor de iarnă, când este o perioadă dificilă să se angajeze un

avocat, și că administratorul societății a fost obligat să plece de urgență în

Turcia în urma unei probleme de sănătate foarte serioasă a fiului său.

Cu toate acestea, instanța a

considerat că cererea nu este temeinic motivată.

Amânarea pronunțării invocate atât de

instanța de apel cât și de intimată prin concluziile scrise nu reprezintă o

aplicare corectă a principiului respectării dreptului la apărare, care implica

susținerea cauzei de o persoană specializată, propunerea de probe, dezbaterea

contradictorie etc, așa cum este stabilit de art. 6 din C.E.D.O.

Așa cum a statuat jurisprudența Curții

Europene (Hotărârea Artico contra Italiei din 13 mai 1980, nr. 37, paragraful

33, pag. 16) dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție

include, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le

consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop

garantarea unor drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi concrete și

efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste

observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales in sarcina

instanței de control judiciar obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez contra Franței, cererea nr. 27287/1999,

paragraf 80, Hotărârea Vander Hurk contra Olandei din 19 aprilie 1994, seria A,

p. 19, paragraf 59).

Jurisprudența C.E.D.O. apreciază că un

proces echitabil presupune că o instanță internă trebuie să examineze, în mod

real, probele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu

concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle contra Finlandei din 19

decembrie 1997, paragraful 60).

Complexitatea cauzei impunea aplicarea

de către instanță cu eficiență a principiului contradictorialității în procesul

civil. Instanța de apel s-a grăbit să judece cauza la primul și singurul termen

și s-a prevalat de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ, judecând doar

prin prisma aspectelor invocate în fața primei instanțe, încălcând dreptul la

un recurs efectiv, așa cum este prevăzut de art. 13 din C.E.D.O.

(2) C. proc. civ. statuează că motivarea apelului se poate face până la prima

zi de înfățișare. Or, termenul din 20 ianuarie 2011 nu poate fi considerat

prima zi de înfățișare potrivit art. 134 C. proc. civ față de cererea de

angajare a unui apărător. Respingând cererea și judecând prin prisma art. 292

C. civ. instanța de apel a decăzut practic apelanta din dreptul său de a motiva

apelul.

II. În ceea ce privește fondul

litigiului, se critică reținerea în cauză a dispozițiilor art. 30 și art. 31

din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale,

ale art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile precum și ale art. 1, art. 2,

art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială.

când a făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 85/1998 și a

considerat că produsul O.P. reprezintă o contrafacerea a mărcilor prezentate de

reclamantă pentru produsul B.

- ambalajul prezentat de reclamantă nu

coincide cu cel care există pe piața românească;

Din expertiza extrajudiciară depusă de

pârâtă la filele 100-114 (dosar fond) rezultă că expertul a descris un cu totul

alt ambalaj decât cel depus spre exemplificare de reclamantă la filele 94-97

(dosar fond) ca reprezentând ambalajul în care produsul O.P. este

comercializat. Prin urmare, reclamanta solicită iar instanțele încuviințează

retragerea de pe piață, interzicerea comercializării, importul, exportul etc. a

unui produs care nu există pe piața românească în forma și ambalajul descris de

reclamantă.

- ambele produse se vând în ambalaje,

iar așa-zisul risc de confuzie poate fi analizat doar cu referire la acestea.

Niciunul dintre ambalajele în discuție

nu beneficiază de vreo protecție prin desen sau marcă figurativă care să

conțină desenul în ansamblul lui.

- Art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996

precizează că obiect al dreptului de autor pot fi operele de artă grafică sau

plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă

monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului,

desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei

utilizări practice.

În acest caz se discută de un desen,

iar în aceste condiții, pârâta are posibilitatea legală de a comercializa

produsul O.P. în ambalajul descris întrucât nu încalcă dreptul la marcă a

vreunui competitor.

- produsul și ambalajul O.P. sunt

total diferite de cele comercializate de reclamantă, care a lansat pe piață cel

puțin două variante ale produsului B., subliniindu-se elementele care susțin

această apărare.

La o comparare a produselor, acestea

produc o impresie globală diferită, deoarece ele diferă din punct de vedere al

concepției desenului (cromatica ambalajului fiind diferită, cu culori

fundamentale roșu, galben, albastru, verde), elementelor grafice utilizate, al

peisajului, al numărului de ursuleți și al rasei ursului. Asocierea imaginilor

multiple este complet diferită și, ca urmare; impresia globală asupra publicul

avizat, rezonabil atent și informat 1 este diferită.

Datorită tuturor diferențelor subliniate,

impresia globală asupra publicului avizat, rezonabil de atent si informat pe

care produsul comercializat de recurentă o produce este diferită.

Așa cum demonstrează înscrisurile pe

care le-a depus la filele 36, 37, 66-74, 76, 79-81, 92 (dosar fond), produsul B.

are ca public țintă mamele cu vârste cuprinse între 25-40 ani, care locuiesc în

mediul urban. Este de notorietate faptul că atunci când cumpără produse

alimentare pentru copiii lor, părinții sunt extrem de atenți și cu atât mai

mult publicul țintă - mamele tinere, cu un nivel cel puțin mediu de percepție,

bine informate. Nici copiii care însoțesc deseori; părinții la cumpărături si

nici adulții nu pot fi induși în eroare și nu pot face confuzie în alegerea

produselor, deoarece asocierea de imagini multiple care formează memoria

vizuală este complet \ diferită în cazul celor două produse.

În ceea ce privește marca X.

În analiza riscului de confuzie a două

mărci, acestea trebuie apreciate global ținând cont de toți factorii pertinenți

în speță. Această apreciere globală, în ceea ce privește similitudinea vizuală,

auditivă sau conceptuală ale mărcilor în cauză, trebuie fondată pe impresia de

ansamblu produsă de către mărci, a elementelor distinctive și dominante ale

acestora.

Consumatorul mediu al produselor este

normal informat și rezonabil atent si avizat, iar cele două ambalaje, în afara

elementelor grafice, conțin și două semne verbale L.U. si B., respectiv O. și O.P.

Sunt doi factori esențiali care atrag

atenția publicului asupra acestor două produse, de o parte elementul figurativ,

desenul ambalajului și pe de altă parte denumirile, impresia vizuală care este

asociată în mod automat părții verbale.

Marca reprezentată pe ambalaj și-a

câștigat distinctivitatea fiind asociată cuvântului B. și nu independent de

acesta. Atunci când un consumator mediu, care este normal informat, atent și

avizat se va duce să cumpere un produs de tipul prăjitură umplută cu cremă, de

ciocolată, fructe sau lapte, și care să aibă 3 ursuleți sau un ursuleț, automat

în minte îi va veni cuvântul B., deoarece acesta încearcă să traducă sau să

califice elementul figurativ pe care îl percepe într-un cuvânt din limbajul

curent.

Mijloacele verbale prin intermediul

cărora consumatorul se poate referi la ele sunt B. și L.U. spre deosebire de S.,

O. și O.P. B. ocupă jumătate din desenul ambalajului în timp ce O. și O.P. jumătate

din treimea superioară 1/6, iar în cazul de față este astfel imposibil să se

facă confuzie între părțile verbale.

În ceea ce privește desenele, acestea

sunt complet diferite, peisajele fiind total diferite, reprezentând zone

geografice (Europa, America de Nord vs. Asia China, Vietnam România), climatice

(temperat continentală vs. subtropicală) și culturale diferite.

Cele două desene, din punct de vedere

conceptual, au un singur element similar, un „ursuleț". Dar ursuleții sunt

reprezentați diferit în desen atât ca număr cât și ca prezentare grafică, așa

cum s-a subliniat în redarea diferențierilor - doi ursuleți în costum de

marinar, iar unul ca un ursuleț de pluș, rasa urs brun, umanizat pentru

produsul B. și un ursuleț rasa P. pentru O.P.

Cele două rase de ursuleți fac parte

din subclase diferite în cadrul Clasificării de la Viena, 3.1.14 respectiv

3.1.15.

Această unică similitudine conceptuală

nu poate crea un risc de confuzie în cadrul publicului consumator.

Având în vedere toate cele de mai sus,

chiar dacă produsele B. și O.P. sunt prăjituri cu umplutură, chiar dacă

reprezintă generic un ursuleț, mărcile verbale asociate lor sunt total

diferite, desenele ambalajelor sunt diferite, produsele au forme diferite

reprezentând rase de urși diferite, în subclasa Viena diferită, iar produsul O.P.

nu aduce atingere produselor B., nu există riscul de confuzie incluzând riscul

de asociere.

când a considerat; incidente în cauză dispozițiile art. 30 și art. 31 din Legea

nr. 129/1992.

În examinarea desenelor și modelelor

se iau în considerare diferențele, iar produsul O.P. nu reproduce modelul, nu-l

contraface, nu aduce atingere dreptului titularului asupra acestuia.

La o analiză comparativă a

diferențelor dintre cele două produse, riscul de confuzie este exclus așa cum

s-a demonstrat anterior.

Din examinarea modelului vs. O.P.

rezultă și că primul are culoarea maro deschis cu maron roșcat, iar cel de-al

doilea galben cu maron închis.

Clasificarea de la Viena alocă o

clasificare diferită a urșilor în funcție de rasă, astfel acordă 3.1.14 pentru

urși koala, wombats (marsupiale australiene) și 3.1.15 pentru panda.

O caracteristică a urșilor panda este

aceea că urechile, ochii, botul membrele superioare și inferioare sunt negre.

Petele de la ochi sunt ovale si axele lor formează un unghi ascuțit cu vârful

in sus.

Produsul B. din punct de vedere vizual

are culori diferite față de marca comunitară reprezentată pe ambalaj și desenul

înregistrate.

În timp ce produsul O.P. arată la fel

ca și imaginea de pe ambalaj și în același timp se poate observa asemănarea

izbitoare cu un urs adevărat P., produsul B. este diferit de reprezentarea

grafică, a mărcii și desenului.

Se observă ca ușurință că ursulețul O.P.

este un ursuleț panda (ursul cu ochelari negri sau ursul de bambus). Cei doi

ursuleți sunt de rase diferite, proporțiile în reprezentare sunt diferite,

culorile diferite, impresia globală produsă asupra publicului avizat, rezonabil

atent și informat este diferită.

când a considerat că sunt aplicabile în speță pozițiile Legii nr. 11/1991

privind concurența neloială, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1,

2 și 5 din același act normativ.

Având în vedere cele expuse mai sus,

recurenta nu a săvârșit acte de concurență neloială față de reclamantă,

deoarece produsul său nu imită produse aparținând reclamantei, nu arată

mențiuni false și/ sau vreun însemn identic sau similar cu al altui competitor.

Mai mult, intimata nu a demonstrat,

așa cum obligă dispozițiile art. 1193 C. civ., că recurenta comercializează

produsul prin aceleași rețele de distribuție, în aceleași magazine,

hipermarketuri etc, astfel încât așezarea pe aceleași rafturi ori în aceleași

raioane a produsului O.P. cu produsul B. să creeze prejudicii intimatei.

Produsul O.P. nu este și nu a fost

comercializat în hipermarketuri, ori prin aceleași rețele de distribuție ca și

produsul B. și, prin urmare, contrar celor susținute de intimata-reclamantă

precum și de instanțe, nu a fost „așezat în același tip de magazine sau

raioane" astfel încât să fie îndeplinite condițiile concurenței neloiale.

De altfel, până în prezent

prejudicierea societății K. nu a fost probată în niciun mod, dimpotrivă la

dosarul de fond existând înscrisuri din care rezultă o creștere a vânzărilor și

nicidecum o diminuare a acestora.

Intimata reclamantă a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a

detaliat argumentele pentru care se susține legalitatea deciziei de apel. În

ceea ce privește motivul vizând nelegalitatea, se mai arată și că prin acesta

se tinde la reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat - ambalaj

diferit, produs diferit, cromatică diferită etc, ceea ce constituie un control

de netemeinicie, inadmisibil în recurs.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

I. Din interpretarea jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că articolul 13 se aplică ori de

câte ori se invocă încălcarea unui drept recunoscut și protejat prin Convenție.

Atunci când acest drept are caracter civil se aplică art. 6 din Convenție,

deoarece acesta oferă cele mai largi garanții.

Potrivit art. 156 C. proc. civ.,

instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic

motivată (1), iar când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv,

va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii

scrise.

În ceea ce privește respingerea

cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată pentru primul

termen de judecată din 20 ianuarie 2011, aceasta a fost justificată pe lipsa

temeiniciei motivării, cu respectarea normei procedurale incidente; s-a mai

arătat în motivarea măsurii că apelanta este inițiatoarea demersului judiciar

al apelului, a depus cererea de apel la 3 decembrie 2010, a primit citația la

23 decembrie 2010, fiind astfel respectat termenul \ procedural pentru

pregătirea apărării.

Modul de apreciere a temeiniciei

motivării cererii de amânare nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, din

perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

În cauză s-a și amânat pronunțarea de

două ori, asigurându-se toate condițiile pentru ca partea să-și facă apărările

corespunzătoare dreptului la apărare.

Complexitatea cauzei, invocată de

către recurenta pârâtă, nu constituie un criteriu de aplicare a dispozițiilor

procedurale susmenționate.

Curtea Constituțională a subliniat în

mod constant în propria jurisprudență că dispozițiile art. 156 C. proc. civ. nu

constituie o îngrădire a accesului la justiție, ci reprezintă o măsură de

descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri

de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării

înfăptuirii justiției. Totodată, facultatea instituită pentru \ judecător, de a

nu acorda un termen pentru lipsă de apărare, caz în care se va amâna

pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise, sau de a

acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în

înfăptuirea actului de justiție.

În condițiile în care apelul nu a fost

motivat, instanța a fost ținută de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.,

analizând cererea de apel numai din perspectiva celor invocate la prima

instanță. Nu se pune astfel problema încălcării principiului

contradictorialității, nefiind puse în discuție aspecte noi decât cele din fața

primei instanțe, iar apelanta putea să-și facă apărările în cunoștință de

cauză, inclusiv față de concluziile părții adverse, prin obținerea unei copii

de pe încheiere, potrivit art. 148 C. proc. civ.

Încălcarea dreptului la un proces

echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

s-ar fi putut pune în ipotezele în care în mod arbitrar, tară nicio

justificare, instanța ar fi respins cererea pentru lipsă de apărare, n-ar fi

asigurat egalitatea; armelor prin acordarea unui tratament favorabil, în

situație identică, părții adverse sau n-ar fi asigurat apărarea dacă aceasta ar

fi fost obligatorie sau se impunea o asistență gratuită.

În ceea ce privește neconformitatea

dispozițiilor procedurale, astfel cum sunt reglementate în dreptul intern, cu

dreptul la proces echitabil, în lumina Convenției Europene, recurenta pârâtă nu

a prezentat argumente.

Jurisprudența Curții Europene indicată

în susținerea recursului vizează o altă latură a dreptului la un proces

echitabil și anume motivarea hotărârilor, respectiv modul de analizare a

apărărilor formulate.

II. Art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

prevede că motivarea apelului se poate face până la prima zi de înfățișare, în

vreme ce art. 134 C. proc. civ. definește prima zi de înfățișare ca fiind aceea

în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În condițiile în care, pentru

argumentele arătate mai sus, s-au respectat dispoziție incidente în respingerea

cererii pentru lipsă de apărare, termenul respectiv constituie prima zi de

înfățișare, în sensul dispozițiilor menționate.

III. În cauză s-a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale incidente, ceea ce face să nu fie fondat nici

cel de-al doilea motiv de recurs.

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 85/1998 privind mărcile și indicațiile

geografice.

a. Sub un prim aspect se invocă faptul

că ambalajul prezentat de reclamantă nu coincide cu cel care există pe piața

românească, cu referire la probele apreciate relevante sub acest aspect.

În ceea ce privește ambalajul reținut

de prima instanță ca fiind cel în care s-a comercializat de către

pârâta-apelantă în România produsul de patiserie în formă de ursuleț, Curtea a

constatat că existența lui (din perspectiva culorilor folosite și a elementelor

grafice pe care le conține) a fost dovedită în mod neechivoc prin înscrisurile

ce au fost depuse la filele 94-97 din dosarul de fond, chiar descrierea făcută

acestuia de pârâtă, prin întâmpinare, fiind concordantă cu ambalajul astfel

depus.

În aceste condiții, critica de recurs

tinde la reaprecierea probelor administrate și vizează netemeinicia deciziei de

apel, aspect ce nu pot fi valorificat în fața instanței de recurs, nefiind

permis de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

b. Sub aspectul inexistenței riscului

de confuzie care ar putea fi generat de ambalajele în care se vând produsele,

se arată că niciunul dintre ambalajele în discuție nu beneficiază de vreo

protecție prin desen sau marcă figurativă care să conțină desenul în ansamblul

lui.

Această apărare este nerelevantă atât

timp cât reclamanta intimată se prevalează de drepturile conferite de mărci și

de un: model industrial, semnele protejate astfel regăsindu-se pe ambalaje, fără

a avea pretenția unei protecții integrale a ansamblului elementelor de pe

acestea.

c. Se invocă în susținerea acestei

critici și art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, care

protejează ca obiect al dreptului de autor și operele de artă grafică sau

plastică, printre care și desene, susținându-se că în acest caz se

discută de un desen aplicat unor produse și nu de încălcarea unei mărci.

Această critică excede cadrul

procesual al litigiului de față, deoarece reclamanta intimată nu își susține

pretențiile pe legea dreptului de autor și drepturile conferite de un astfel de

drept, ci pe legea mărcilor, respectiv a desenelor și modelelor industriale.

d. În cauză nu este contestată

similaritatea dintre semne, pârâta recurentă tinzând prin apărările făcute la

înlăturarea riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, cerință

impusă de dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pe care

este întemeiată acțiunea în contrafacere de către reclamanta intimată.

Pentru evidențierea diferențierilor,

astfel cum sunt redate în susținerea recursului, identice cu cele din raportul

de expertiză extrajudiciară depus în dosarul de recurs, s-au avut în vedere în

mod evident ambalajele în care se vând produsele de către ambele părți.

În susținerea acțiunii, reclamanta

intimată s-a prevalat de drepturile pe care le deține prin înregistrarea unor

mărci și a unui model industrial, iar analiza contrafacerii trebuie să se

limiteze la protecția conferită de marcă, aceasta fiind cea protejată prin art.

35 din Legea nr. 84/1998.

Astfel, potrivit textului legal

menționat, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv

asupra mărcii, iar titularul mărcii poate cere instanței judecătorești

competente să interzică \ terților să folosească, în activitatea lor

comercială, fără consimțământul său un semn pentru care, datorită faptului că

este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile

cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de

confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și

marcă (alin. (1) și alin. (2) lit. b)).

Diferențele sunt evidențiate de către

pârâta recurentă cu referire la un ambalaj pe care îl utilizează și care

reproduce marca ce s-a solicitat a fi înregistrată în România de S.C.G.S.V.T.A.S.,

societate cu sediul în Turcia - aspect reținut în analiza comparației și prin raportul

de expertiză invocat în susținere de către pârâta-recurentă.

După cum s-a reținut în cauză, cu

privire la această marcă, înregistrată internațional sub nr. 1019141, identică

cu semnul de pe ambalajul de care se folosește pârâta recurentă, O.S.I.M. a

emis un refuz provizoriu la înregistrare, în urma opoziției formulate de

reclamanta-intimată, notificat la data de 5 mai 2010, justificat pe dispozițiile

art. 6 lit. c) și art. 48 lit. e) din Legea nr. 84/1998 și mărcile, respectiv

modelul industrial anterioare deținute de aceasta din urmă - refuz confirmat și

prin raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de către

recurenta-pârâtă.

Potrivit art. 6 lit. c) din lege, o

marcă este refuzată la înregistrare dacă este similară cu o marcă anterioară și

este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare,

dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere

cu marca anterioară.

Acest motiv de refuz al înregistrării

mărcii constituie parte din motivul de formulare a unei acțiuni în

contrafacere, respectiv cel reglementat de art. 35 alin. (2) lit. b) din lege,

al cărui conținut a fost redat mai sus.

În condițiile în care s-a primit refuz

de înregistrare în România pentru un semn, cu referire la art. 6 lit. c) din

lege, pârâta recurentă nu poate justifica utilizarea acestuia, care nu a fost

permis pe teritoriul României tocmai pentru similaritatea cu mărcile deținute

de reclamantă si riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere.

În urma refuzului de înregistrare,

pentru înlăturarea acestuia, trebuia să se urmeze de titularul mărcii

înregistrate internațional procedura de contestare prevăzută de lege, respectiv

art. 25 și 80, în forma în vigoare la data respectivă - așa cum se prevede în

Aranjamentul de la Madrid, art. 5 alin. 3 teza finală.

Practic, în acest dosar se tinde la a

se înlătura această cerință a normei legale, cu schimbarea

solicitantului-societate turcească/pârâta recurentă, deși semnul sub care își

comercializează produsul în discuție aceasta din urmă nu poate dobândi

protecție în România, tocmai pentru motive care se analizează atât la

înregistrarea mărcii cât și în cazul contrafacerii.

În condițiile în care semnul utilizat

de pârâta recurentă, astfel cum este acesta detaliat și în cererea de recurs,

este identic cu marca internațională refuzată la înregistrare în România, fără

ca refuzul să fie infirmat, nu se poate justifica legalitatea utilizării în

activitatea sa comercială și neîncălcarea astfel a drepturilor conferite

reclamantei intimate de mărcile pe care le deține .

Mai mult, prin concluziile scrise

formulate în fața primei instanțe, pârâta recurentă a invocat chiar faptul că

comercializează produsele sub marca figurativă protejată prin certificatul de

marcă internațională nr. 1019141, având România drept țară desemnată, deși

acest lucru nu corespunde realității, după cum s-a și reținut în cauză.

În aceste condiții este inutilă

analiza solicitată de către pârâta recurentă din perspectiva dispozițiilor art.

35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

aplicarea Legii nr. 129/1992 privind modelele și desenele industriale, se va

confirma decizia de apel, în considerarea acelorași argumente reținute mai sus.

Unul dintre motivele pentru care s-a

refuzat înregistrarea mărcii internaționale face trimitere la art. 48 lit. e)

din Legea nr. 84/1998, în vigoare la data respectivă, care se referă la ipoteza

în care "înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior

dobândite cu privire la o indicație geografică protejată, un desen sau un model

industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială protejat ori cu

privire la un drept de autor".

În contextul Legii nr. 129/1992, se

face referire la diferențele față de modelul protejat pe numele reclamantei

intimate, deși în urma refuzului de înregistrare, pentru înlăturarea acestuia,

trebuia să se urmeze aceeași procedură de contestare prevăzută de lege, astfel

cum s-a arătat mai sus.

La fel ca în precedent, în cauză se

tinde a se înlătura această cerință a normei legale, la care nu a apelat

titularul mărcii înregistrată internațional, care ar intra astfel pe piața

românească printr-un utilizator local, respectiv pârâta recurentă.

nelegalitate, vizând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 11/1991 privind

concurența neloială, respectiv art. 1, 2 și 5 din același act normativ.

Potrivit art. 1 din lege, comercianții

sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor

cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței

loiale, în vreme ce art. 2 prevede că, în sensul acestei legi, constituie

concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în

activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a

lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii, iar art. 5

reglementează regimul infracțiunilor în materie.

În raport de cele reținute mai sus

privind legalitatea utilizării semnelor în discuție de către pârât recurentă,

aspecte la care se raportează aceasta în susținerea criticii, în mod corect s-a

reținut în cauză încălcarea dispozițiilor legale incidente.

După cum în mod corect a constatat

instanța de apel, nu s-a reținut existența actelor de concurență neloială din

partea pârâtei exclusiv în considerarea împrejurării că produsele acesteia se

comercializează prin aceleași rețele de distribuție, în aceleași tip de

magazine, raioane cu cele ale reclamantei, fiind deosebit de relevante

raporturilor juridice complexe existente între părțile aflate în proces, în

condițiile în care acestea activează pe aceeași piață, cu produse concurente,

astfel că avantajele pe care reclamanta le-a dobândit, în mod licit, prin

comerțul desfășurat sunt protejate de Legea nr. 11/1991 în raport de orice alt

comerciant ce tinde a-l lipsi de aceste avantaje prin mijloace nelicite (cum

este faptul de a face comerț cu produse ce pot fi confundate sau asociate cu

cele deja cunoscute ca fiind comercializate de reclamantă - după cum rezultă

din poziția O.S.I.M.).

Pe de altă parte, legea sancționează

orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de

comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a

prestărilor de servicii, iar existența unui prejudiciu este confirmată prin

refuzul OSIM de înregistrare a mărcii internaționale, semn sub care îți

desfășoară activitatea pârâta-recurentă.

În considerarea acestor argumente care

susțin caracterul nefondat al recursului, din perspectiva motivului prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ,

recurenta pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2966 euro (echivalent în lei

la data plății) către intimata reclamantă K.F.G.B. LLC, reprezentând cheltuieli

de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 39/ A din 03

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata

sumei de 2966 euro (echivalent în lei la data plății), către intimata

reclamantă K.F.G.B. LLC, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2012.