ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4155/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4155/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 701 din 10 iunie 2008 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza dispozițiilor art. 254 alin.

(2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată

inculpata D.A. la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. cu referire

la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata D.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2)

C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a luat act că inculpatele au fost

reținute 24 ore - 24 octombrie 2006 în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la data de 23 noiembrie 2006 martorul O.N. a formulat un

autodenunț la organele de politie din cadrul Secției 14 prin care a sesizat că

cele două inculpate, angajate la Administrația Fondului Imobiliar - Oficiul de

Administrare nr. 4, sector 4, i-au pretins în aceeași zi suma de 1000 euro

pentru a înlocui o notă de constatare întocmită anterior, referitoare la

destinația spațiului de la punctul de lucru din sectorul 4 al SC P. SRL.

De remarcat este că nota de

constatare întocmită avea drept consecință majorarea pe viitor a chiriei pentru

spațiul de la punctul de lucru menționat mai sus, întocmirea unei fișe de

calcul, precum și o recalculare pentru perioada anterioară.

Urmare a autodenunțului formulat de

O.N., procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

împreună cu organele de politie D.G.A. au făcut demersurile necesare pentru

constatarea infracțiunii flagrante.

Din depoziția denunțătorului după

refacerea urmăririi penale și cea dată în cursul cercetării judecătorești,

tribunalul a reținut că acesta o cunoștea pe inculpata D. de mai mult timp,

relația fiind strict profesionala.

Expunându-i problema sa legată de

suprafața spațiului de la punctul de lucru al SC P. SRL, inculpata D.S. i-a

explicat că potrivit notei de constatare întocmită anterior s-a procedat la o

recalculare a chiriei urmând să plătească cu efect retroactiv suma de 30.000

RON. În aceeași discuție inculpata i-a sugerat ca problema se poate rezolva de „d-na

inspector" - inculpata D.A. - „care a mai rezolvat asemenea probleme

pentru suma de 1000 euro".

A precizat denunțătorul că în

discuțiile telefonice dar și cele directe, inculpata D.A. i-a pretins în mod

direct suma de 1000 euro pentru a-i rezolva problema.

Denunțătorul a relatat în detaliu

momentul în care a înmânat inculpatei D. suma de 1000 euro, înseriată și marcat

cu cuvântul „mită" - rezultând fără echivoc ca aceasta a primit și chiar a

numărat suma de bani aflata în plic.

La scurt timp de la acest moment a

fost chemată și inculpata D. pentru a confirma modul de rezolvare a situației

denunțătorului.

Susținerea denunțătorului a fost

confirmată și de depozițiile martorilor P.A.M. și P.C. care au relatat

instanței că plicul conținând suma de 1000 euro, inscripționată cu cuvântul

„Mită" a fost găsit pe biroul inculpatei D.

A rezultat totodată din depozițiile

acestora că la momentul realizării flagrantului, întrebate asupra provenienței

sumei de bani găsită în birou, inculpatele au declarat că nu știu nimic, dar ca

urmare a insistentei anchetatorilor, inculpata D. a „afirmat ceva în sensul

unei recunoașteri că a primit banii pentru un dosar”.

De remarcat că poziția inculpatelor

atât în faza de urmărire penală după refacerea ei, cât și a cercetării

judecătorești a fost de refuz în a da declarații cu privire la faptele pentru

care sunt cercetate.

În raport cu probatoriul administrat

în cauza (instanța și după refacerea urmăririi penale), tribunalul a

concluzionat în sensul existenței și dovedirii vinovăției inculpatei D. care,

în calitate de inspector în cadrul C.G.M.B. - Administrația Fondului Imobiliar

a pretins și primit la datele de 23 noiembrie 2006 și respectiv 24 noiembrie 2006

suma de 1000 euro de la martorul O.N. pentru a înlocui o notă de constatare

întocmită anterior, referitoare la destinația spațiului comercial de la punctul

de lucru din sectorul 4 al SC P. SRL și la cuantumul chiriei aferente acestui

spațiu comercial, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de luare de mită prev.de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000, text de lege a cărui aplicare s-a făcut în

cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.

De remarcat este faptul că instanța

a avut în vedere probatoriul administrat de organul de urmărire penală

competent material după restituirea cauzei și readministrate în instanță.

A apreciat totodată tribunalul că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (2) C. pen.,

întrucât restituirea cauzei la procuror s-a făcut de către instanța de

judecată, normele de procedură penală fiind de strictă interpretare.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatei D., tribunalul a avut în vedere pericolul social concret al

faptei, persoana inculpatei aflată la primul conflict cu legea penală,

caracterizată pozitiv în familie și societate, elemente de natură a duce la

concluzia că scopul educativ și sancționator al pedepsei va putea fi atins și

fără privare de libertate, fiind incidente dispozițiile art. 81 C.

pen.

În ceea ce privește pe inculpata D.S.,

tribunalul a apreciat în sensul că fapta acesteia nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev.de art. 254 alin. (2) C. pen.,

pentru următoarele considerente:

Astfel, legiuitorul a incriminat în

dispozițiile art. 254 C. pen. fapta funcționarului care, direct sau indirect,

pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă

primirea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori

a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau

în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Prima instanță a reținut că

inculpata D.S. nici nu a pretins dar nici nu a primit bani de la denunțător.

Astfel, nici în denunțul formulat și nici în declarațiile date în fața

procurorului sau instanței de martorul denunțător nu s-a susținut că inculpata

D.S. să fi pretins bani de la acesta. Împrejurarea că această inculpată „l-a

informat" de denunțător asupra modului în care se poate rezolva problema,

nu poate fi inclus ca element material al infracțiunii incriminată în art. 254 alin.

(2) C. pen. a mai considerat prima instanță.

Mai mult decât atât, la momentul

când s-a dat suma de 1000 euro, primită și numărată de inculpata D.A.,

coinculpata D.S. nu se afla de față, aspect stabilit fără echivoc prin depoziția

denunțătorului, confirmată și de cele două martore menționate.

De asemenea, nu trebuie neglijat

faptul că actul ce urma a fi îndeplinit intră în sfera de atribuții a

inculpatei D.A. În acest context infracțiunea de luare de mită nu poate fi

reținută în sarcina unui funcționar decât în cazul încălcării unei obligații ce

intră în competența sa de serviciu, în acest sens pronunțându-se în mod

constant practica judiciară.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel: M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.N.A., pe motiv de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei

interpretări a mijloacelor de probă administrate, determinării

necorespunzătoare a conținutului pedepsei accesorii, neaplicării dispozițiilor

art. 71 alin. (5) C. pen. și a individualizării judiciare eronate a

modalității de executare a pedepsei, față de inculpata D.A.

Inculpata D.A. pe motivul greșitei

interpretări a ansamblului probatoriu, solicitând achitarea în temeiul art. 10

lit. d), în principal și 10 lit. b)

1

, în subsidiar.

Prin Decizia penală nr. 98 din 14

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate de procuror și de

inculpata D.A., s-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 254 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 au fost condamnate inculpatele D.A. și

D.S. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 86 alin. (2) C. pen. și

art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

de 3 ani închisoare pe durata unor termene de încercare de 6 ani pentru ambele

inculpate.

În baza art. 86

3

alin.

(1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatele să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele ce vor

fi fixate, la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București desemnat cu

supravegherea acestora;

- să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice, în

condițiile reangajării, locul de muncă și schimbarea acestuia;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpatelor

asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. privitoare la revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedepsele

accesorii s-au suspendat.

În cursul soluționării căii de atac

a apelului s-a procedat la audierea martorului denunțător O.N., iar în ședința

publică din 3 decembrie 2008 s-a procedat la desigilarea suporților originali

înaintați de M.P. și a vizionării și audierii înregistrării din 24 noiembrie

2006.

Ulterior s-a constatat

inadaptabilitatea mijloacelor tehnice pentru audierea înregistrării din 23

noiembrie 2006, respectiv a înregistrării realizate cu telefonul mobil al

denunțătorului.

Referitor la această înregistrare,

reprezentantul M.P. a învederat că aceasta a fost audiată în cursul urmăririi

penale cu mijloace tehnice adecvate care au permis transcrierea conținutului

acesteia.

Curtea, având în vedere poziția

apărării față de înregistrările audio-video, a apreciat că referitor la înregistrarea

din 23 noiembrie 2006, aceasta este rezultatul demersului personal al

martorului denunțător, fiind incidente dispozițiile art. 91

6

alin.

(2) C. proc. pen.

Deși înregistrările audio-video din

24 noiembrie 2006, nu au putut fi supuse expertizei tehnice, dispunerea acestui

probatoriu și administrarea sa în faza de urmărire penală s-a realizat cu

respectarea condițiilor prevăzute de art. 91

1

C. pen. Astfel,

efectuarea înregistrărilor s-a realizat prin ordonanța provizorie de

interceptare, emisă în Dosarul nr. 5590/P/2006 datată 24 noiembrie 2006,

confirmată prin încheierea Tribunalului București din 27 noiembrie 2006, Dosar nr.

730/AI/2006.

Ca urmare, au fost respectate dispozițiile

legale prevăzute de art. 91

2

alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.,

referitoare la autorizarea provizorie a înregistrării în situații de urgență,

intervenind ulterior, la data de 27 noiembrie 2006, controlul și cenzura

efectuate de către un magistrat independent și parțial, astfel încât nu sunt

incidente dispozițiile art. 64 alin. (2), potrivit

cărora mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în cadrul

procesului penal. Ca urmare, datele relevante procesului penal, respectiv

înregistrările audio-video transcrise pot constitui mijloace de probă în

prezenta cauză. De altfel, aceste mijloace de probă nu sunt nici unicele și

nici determinante pentru a susține hotărârea pronunțată în calea de atac.

Se constată astfel că declarația

martorului denunțător audiat nemijlocit, oral și în condiții de

contradictorialitate în apel, furnizează date suficiente, astfel cum s-a arătat

anterior, pentru a reține în sarcina ambelor inculpate săvârșirea

infracțiunilor.

În plus aceste probatorii se

coroborează cu datele conținute de procesul-verbal de prindere în flagrant

(filele 11-14 și urm. dosar fond), înscrisurile privitoare la atribuțiile de

serviciu ale inculpatelor (filele 42-45) și cele privitoare la calculul chiriei

pentru spațiul atribuit denunțătorului (fila 40).

În ceea ce privește invocarea de

către apărare pentru inculpata D.A. a stării de rău la momentul prinderii în

flagrant, cu solicitarea de a se îndepărta din ansamblul probator a declarației

de recunoaștere a acesteia se constată, în conformitate cu declarația

martorului denunțător dar și cu conținutul procesului-verbal de prindere în

flagrant și a procesului-verbal de consemnare a declarației sale, că aceasta a

beneficiat de asistență medicală, (filele 20-21, 34 dosar urmărire penală vol. II).

De altfel situația juridică în care era implicată și consecințele acesteia

reprezentate în plan individual puteau justifica alterarea ori doar generarea

unei stări fizice deosebite. Desfășurarea procedurii flagrantului a fost

înregistrată audio-video (fila 14 d.u.p.).

În procedura discutării luării

măsurii preventive, audiată fiind în prezența apărătorului ales, inculpata D.A.

(fila 65 verso d.u.p. vol.II) a recunoscut parțial faptele cercetate, arătând

că martorul i-a „împins" o sumă de bani, în prezența coinculpatei, pe care

personal inculpata D. i-a introdus într-un plic, unde au fost găsiți de

organele de urmărire penală în cadrul procedurii flagrantului.

Conform procesului-verbal menționat,

într-o folie de plastic situată pe biroul inculpatei D.A. a fost găsit plicul

conținând suma de 1000 euro, ale căror serii au fost comparate cu cele

menționate în procesul-verbal de consemnare. Aceste aspecte sunt susținute și

de transcrierea înregistrării audio-video din data de 24 noiembrie 2008,

înregistrare vizionată în ședința publică 3 decembrie 2008. Ca urmare, instanța

de control judiciar a apreciat că ansamblul probatoriilor administrate sunt

suficiente și apte să răstoarne prezumția de nevinovăție ce funcționează în

favoarea ambelor inculpate.

În ceea ce privește susținerea

apărării referitoare la nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate

de un organ de urmărire penală necompetent, se constată că prin sentința penală

nr. 1226 din 14 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 22881/3/2007, în

temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea actului

de sesizare, respectiv a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul

București cu nr. 5590/P/2006 din 18 iunie 2007.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002, competența în faza urmăririi penale aparține Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

În baza art. 332 C. proc. pen., parchetul

a refăcut urmărirea penală sesizând instanța prin rechizitoriul din 3

decembrie  2007, emis în Dosarul nr. 178/P/2007.

Conform art. 42 alin. (2) și art. 45

C. proc. pen., în cazul constatării necompetenței materiale ori după calitatea

persoanei, organul de urmărire penală căruia i s-a trimis cauza poate folosi

actele îndeplinite și măsurile dispuse anterior.

În acest context se constată că

ansamblul probatoriu administrat anterior restituirii la parchet, a fost

valorificat în cadrul mijloacelor de probă ce au susținut rechizitoriul, 3

decembrie 2007, emis în Dosarul nr. 178/P/2007.

Astfel, faptele inculpatelor D.S. și

D.A. care, în calitate de inspectori în cadrul C.G.M.B. - Administrația

Fondului Imobiliar Sector 4, au pretins în data de 23 noiembrie 2006 și au

primit în data de 24 noiembrie 2006 suma de 1000 euro pentru rezolvarea

favorabilă a unei situații privitoare la o notă de constatare preexistentă, ce

viza spațiul de lucru din sectorul 4, închiriat SC P. SRL și cuantumul chiriei

datorate pe o perioadă anterioară de 3 ani, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2008.

Reținerea normei din legea specială

este susținută de atribuțiile de control exercitate de cele două inculpate în

calitate de inspector de specialitate în cadrul C.G.M.B. - Administrația

Fondului Imobiliar, atestată de fișele posturilor (fil. 41-45 d.u.p. vol. I).

Sub aspectul laturii subiective,

inculpatele au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, deduse din

aceea că au avut reprezentarea clară a faptelor săvârșite, urmărind producerea

rezultatului socialmente periculos.

La individualizarea judiciară a

pedepselor, s-a avut în vedere circumstanțele reale, gradul de pericol social

concret al faptelor, urmarea produsă și circumstanțele personale. Sub acest

ultim aspect s-a reținut că acestea nu au antecedente penale, dar și ansamblul

circumstanțelor familiale și starea de sănătate astfel cum rezultă din probele

administrate și din susținerile personale.

Împotriva Deciziei penale nr. 98 din

14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatele D.A. și D.S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a criticat hotărârea instanței de apel pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen.

fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, având în vedere că împotriva

inculpatei D.S. a fost pronunțată o hotărâre de condamnare se impunea obligarea

acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate

inculpatelor, față de pericolul social ridicat al faptelor comise, modalitatea

de săvârșire a acestora, atitudinea inculpatelor pe parcursul soluționării

cauzei.

Sub aceste aspecte se solicită

casarea deciziei recurate, reindividualizarea pedepselor în accesul executării

acestora în regim de detenție, menținerea pedepselor complementare, obligarea

inculpatei D.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpata D.A. a criticat hotărârea

instanței de apel sub mai multe aspecte, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 9, 10, 14, 17

1

, 18 și 19 C. proc. pen.

motivarea. Astfel, deși se arată în considerente că apelul inculpatei este

nefondat, se dispune admiterea acestuia și schimbarea modalității de executare a

pedepsei într-una mai severă.

Pe de altă parte, în motivarea

soluției, instanța de apel face vorbire de nulitatea absolută a actelor de

urmărire penală, iar dispozitivul nu conține soluția dată acestui motiv de

apel.

Un alt motiv de apel l-a constituit

înlăturarea declarațiilor martorilor asistenți, fiind încălcate dispozițiile art.

92 alin. (2) C. proc. pen., martorele declarând că în momentul realizării

flagrantului se aflau în stagiul de practică la Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, iar instanța de apel nu a arătat nici în considerente

nici în dispozitiv soluția dată acestui motiv de apel.

greșit dispozițiile legale în vigoare atunci când a examinat aptitudinea unor

acte întocmite de un organ necompetent de a rămâne valabile, în opinia

inculpatei materialul probator rezumându-se doar la declarația martorului O.N.,

ce nu se coroborează cu alt mijloc de probă.

De asemenea instanța a apreciat

greșit incidența dispozițiilor art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen. și

faptul că înregistrările au fost efectuate cu respectarea condițiilor art. 91

1

C. pen.

întocmite de Parchetul de pe lângă Tribunalul București sunt lovite de nulitate

absolută, iar mijloacele de probă obținute în acest mod nu pot fi folosite în

procesul penal așa cum impun dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

D.N.A. a refăcut doar câteva acte de

urmărire penală fundamentându-și soluția de trimitere în judecată și pe

mijloacele de probă obținute anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, iar instanțele au reținut greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 268

alin. (2) C. proc. pen.

fost greșit individualizată, circumstanțele personale favorabile inculpatei nu

au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, respectiv lipsa antecedentelor

penale, situația materială și familială a inculpatei, starea de sănătate

precară, faptul că este integrată din punct de vedere social.

Inculpata D.A. solicită, în

principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., iar în subsidiar în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc.

pen.

Inculpata D.S. a criticat decizia

recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, la dosar nu există probe

care să conducă la stabilirea vinovăției sale, înregistrările efectuate de

martorul denunțător nu pot fi primite ca probe, în mod greșit s-a apreciat că

sunt incidente dispozițiile art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste aspecte se solicită

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire al art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în

cauză prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că numai recursul

declarat de procuror este întemeiat însă pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, iar conform alin. (2) al aceluiași articol când

sunt mai mulți inculpați condamnați, instanța hotărăște partea din cheltuielile

judiciare datorate de fiecare.

Dispunând condamnarea inculpatei D.S.,

instanța avea obligația față de dispozițiile legale menționate să oblige pe

aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, decizia recurată fiind

supusă casării în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen.

Cea de a doua critică întemeiată pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. este neîntemeiată.

La individualizarea pedepselor

aplicate celor două inculpate au fost avute în vedere toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al

faptei comise, urmarea produsă, circumstanțele personale, apreciindu-se în mod

corect că sunt întrunite cerințele art. 86

1

alin. (1) C. pen. pentru

a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Astfel, inculpatele nu sunt

cunoscute cu antecedente penale, instanța apreciind că pronunțarea condamnării

constituie un avertisment pentru acestea și, chiar fără executarea pedepsei, nu

vor mai săvârși alte infracțiuni.

Inculpata D.A. beneficiază de o

caracterizare pozitivă în familie și la locul de muncă, fiind o persoană

integrată din punct de vedere social și profesional, cu probleme de sănătate.

Pedepsele aplicate, prin cuantumul

lor, dar și prin modalitatea de executare sunt apte să corespundă cerințelor art.

52 C. pen.

Recursurile declarate de inculpate

sunt nefondate.

Din probele administrate rezultă

fără dubiu că inculpatele au săvârșit infracțiunea de luare de mită prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

constând în aceea că, în calitate de inspectori în cadrul C.G.M.B. -

Administrația Fondului Imobiliar Sector 4 au pretins și primit la data de 23

noiembrie 2006 și respectiv 24 noiembrie 2006 suma de 1000 euro pentru rezolvarea

favorabilă a unei situații privind o notă de constatare referitoare la spațiul

de lucru din sectorul 4 închiriat de SC P. SRL și cuantumul chiriei datorate pe

o perioadă de 3 ani.

Săvârșirea de către inculpate a

acestei infracțiuni rezultă din declarațiile martorului denunțător O.N., ce se coroborează

cu procesul-verbal de prindere în flagrant, procesele-verbale conținând

transcrierile înregistrărilor din mediul ambiental, declarațiile martorelor P.C.

și P.A.M.C.

Martorul O.N. a relatat că la data

de 23 noiembrie 2006 inculpatele i-au pretins suma de 1000 euro pentru a-i

rezolva favorabil problemele legate de închirierea unui spațiu comercial și

plata chiriei, prin înlocuirea unei note de constatare întocmită anterior din

care rezultă că s-a schimbat destinația punctului de lucru din București,

sector 4, cu majorarea chiriei pentru viitor și plata unei chirii pentru

perioada anterioară în sumă de 30.000 lei.

Conform înțelegerii, la data de 24

noiembrie 2006 martorul denunțător s-a prezentat la biroul inculpatei D.A., îndrumat

fiind de inculpata D.S., unde i-a înmânat acesteia un set de acte și suma de

1000 euro.

Inculpata D.A. a numărat banii și a

introdus plicul cu bani în mapa cu acte, banii fiind găsiți cu ocazia

flagrantului.

Declarațiile martorului denunțător se

coroborează cu procesul-verbal de prindere în flagrant și cu declarațiile

martorilor asistenți din care rezultă că suma de 1000 euro a fost găsită într-o

folie de plastic pe biroul inculpatei D.A., iar seriile bancnotelor au

corespuns cu cele menționate în procesul-verbal de consemnare.

Inculpatele, prin apărător, s-au

apărat în sensul că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută

întrucât au fost întocmite de un organ necompetent, iar în ceea ce privește

declarațiile martorilor asistenți sunt aplicabile dispozițiile referitoare la

nulitatea relativă, fiind încălcate dispozițiile art. 92 alin. (2) teza ultimă C.

proc. pen.

Susținerile inculpatelor sunt

nefondate.

Prin sentința penală nr. 1226 din 14

septembrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, s-a restituit cauza

la D.N.A. în vederea refacerii urmăririi penale, instanța reținând că, potrivit

art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, competența de soluționare

revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Prin rechizitoriul nr. 178/P/2007

din 3 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatelor pentru săvârșirea infracțiunii de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea

nr. 78/2000.

Din analiza dispozițiilor art. 268 alin.

(2) C. proc. pen. rezultă că în cazul în care urmărirea penală s-a efectuat de

un alt organ decât cel competent rămân valabile actele procesuale ce nu pot fi

refăcute.

Astfel, în temeiul dispozițiilor

legale invocate își păstrează valabilitatea procesul-verbal de constatare a

flagrantului, dar și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în

mediul ambiental.

În ceea ce privește declarațiile

martorilor asistenți P.C. și P.A.M.C., contrar susținerilor inculpatelor, nu au

fost încălcate dispozițiile art. 92 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen. întrucât

martorele respective nu făceau parte din aceeași unitate cu organul care a

efectuat actul procedural.

Inculpatele au mai susținut că

înregistrările audio-video realizate în mediul ambiental sunt lovite de

nulitate absolută, motiv pentru care se impune înlăturarea lor din ansamblul

probator.

Nici această susținere nu este

întemeiată.

La data de 23 noiembrie 2006,

martorul denunțător O.N. a înregistrat convorbirea pe care a avut-o cu

inculpatele, conținutul acesteia fiind redat conform procesului-verbal aflat la

filele 78-84 dosar urmărire penală.

Potrivit art. 96

6

alin.

(2) C. proc. pen. înregistrările audio sau video efectuate de părți sau de alte

persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau

comunicări pe care le-au purtat cu terții.

Conform acestor dispoziții legale

înregistrările prezentate de martorul denunțător constituie mijloc de probă și,

în consecință, nu pot fi înlăturate din materialul probator.

Cu privire la înregistrarea

audio-video din 24 noiembrie 2006, Înalta Curte constată că s-au respectat

dispozițiile art. 91

2

alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Astfel, înregistrările s-au efectuat

în baza ordonanței provizorie de interceptare emisă în Dosarul nr. 5590/P/2006

din 24 noiembrie 2006, confirmată ulterior prin încheierea Tribunalului București

din 27 noiembrie 2006.

Față de aceste aspecte, în mod

corect instanțele au constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 64 alin.

(2) C. proc. pen.

Celelalte critici formulate de

inculpata D.A., prin apărător, sunt nefondate.

Astfel, dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu sunt incidente, instanța de apel aplicând inculpatei o

pedeapsă complementară într-un cuantum mai redus, iar agravarea modalității de

executare, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei s-a făcut ca

urmare a admiterii apelului declarat de procuror.

De asemenea, în considerentele

deciziei recurate au fost examinate motivele de apel invocate de inculpată, iar

instanța nu avea obligația să se pronunțe distinct asupra acestora prin

dispozitiv, așa cum susține inculpata.

Instanța de prim control judiciar,

judecând apelul, este ținută să pronunțe una dintre soluțiile prevăzute de art.

379 C. proc. pen., pentru motivele expuse în considerentele deciziei.

Referitor la pedeapsa aplicată,

Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs este neîntemeiat,

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. nefiind aplicabile,

pedeapsa fiind just individualizată pentru considerentele deja expuse în

analiza recursului declarat de procuror.

Față de toate aceste aspecte, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte urmează să admită recursul declarat de procuror, să caseze în parte

decizia penală recurată și rejudecând:

În baza dispozițiilor art. 191 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga pe inculpata D.S. la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârii.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpatele D.A. și D.S. împotriva aceleiași decizii penale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 98/ A din

14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată și rejudecând:

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpata

D.S. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de și inculpatele

D.A. și D.S. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 500 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2009.