ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1491/2010

Asupra recursului de față;în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul cu nr. 2888/104/2007, Tribunalul Olt, secția penală, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunii săvârșită din art. 13 alin. (1) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui text de lege l-a condamnat pe inculpatul B.M. (fiul lui V. și G.) - la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin (2) C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin aceeași hotărâre prima instanță a luat act că părțile vătămate B.O.M., S.C. și L.L.A., nu s-au constituit părți civile și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, pe de o parte, a fost trimis în judecată inculpatul B.M. zis D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, au fost scoși de sub urmărire penală, în baza dispozițiilor art. 248 C. proc.

pen., art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. învinuiții B.M.O. și U.M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât faptele nu au fost săvârșite de aceștia, precum și B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, apreciindu-se că fapta nu există. S-a reținut de către prima instanță că la data de 26 mai 2006 minorele L.L.A., B.O.M. și S.O. (toate din orașul Rovinari, jud. Gorj) s-au deplasat pe raza orașului Balș, jud. Olt, unde l-au cunoscut pe inculpatul B.M. zis D. și în urma discuțiilor purtate, acesta Ie-a propus să meargă în Italia ca dansatoare la un bar care îi aparținea.

Odată ajunse la domiciliul inculpatului B.M., s-a mai relevat că minorelor le-au fost cerute de către acesta actele de identitate (certificatele de naștere și cărțile de identitate), inculpatul spunându-le că unica soluție era ca acestea să încheie căsătorii de conveniență, întrucât fiind minore nu puteau obține documentele de călătorie, respectiv pașapoartele și nu puteau părăsi România, decât cu consimțământul părinților, iar părinții acestora care nu și-ar fi dat niciodată acordul ca părțile vătămate să plece din țară. Profitând de faptul că cele 3 victime erau minore, inculpatul B.M. a obținut acordul acestora în vederea încheierii unor căsătorii de conveniență, urmând ca el să găsească 3 tineri care să consimtă la încheierea lor.

Astfel, la data de 5 iunie 2006, cele 3 minore împreună cu inculpatul s-au deplasat la sediul Primăriei orașului Balș și minora B.O.M. s-a căsătorit cu D.G., minora L.L.A. cu C.D.l. și minora S.O.C. cu A.B.N.M., iar în ziua imediat următoare au fost ridicate certificatele de căsătorie și inculpatul împreună cu cele 3 minore, s-au deplasat la Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanei, unde au depus actele necesare eliberării cărților de identitate. S-a mai reținut că la puțin timp după cele mai sus relevate, minorele - care se aflau la domiciliul inculpatului B.M. - au fost ridicate de organele de poliție, întrucât fuseseră date dispărute de către părinții lor, ocazie cu care organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul s-ar ocupa cu traficul de minore, pe care ulterior le transporta în Italia, unde le constrângea să practice prostituția în folosul lui.

Prima instanță a constatat că această situație de fapt a fost confirmată de declarațiile celor 3 minore - părți vătămate, date în faza de urmărire penală: B.O.M. (f. 5-8 d.u.p.), S.O.C. (f. 9-13 d.u.p.) și L.L.A. (f. 14 d.u.p.), care au susținut că inculpatul B.M. Ie-a promis obținerea unui loc de muncă în Italia, însă, în realitate, el urmărea ca după ce ele ajungeau în Italia, să le oblige să practice prostituția. Tribunalul Olt, secția penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. proc.

pen., motivat de faptul că inculpatul a săvârșit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, infracțiunea de trafic de minori, prin inducerea în eroare a celor 3 minore, cu privire la scopul deplasării în Italia, Ie-a înșelat promițându-le că le va găsi locuri de muncă în Italia, în vederea practicării profesiei de dansatoare.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare apreciind că prin stabilirea unei pedepse privativă de libertate în cuantumul menționat se realizează scopul preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen., având în vedere, pe de o parte, criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, iar pe de altă parte, circumstanțele concrete în care a acționat inculpatul, ce au relevat un grad de pericol social ridicat, (întrucât acesta a racolat minore în vederea practicării prostituției în folosul lui), precum și circumstanțele personale ale acestuia, reținând că inculpatul nu a recunoscut faptele și ulterior a părăsit România, sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât și de la cercetarea judecătorească, aflându-se la primul conflict cu legea penală.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel inculpatul B.M. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în sensul ca încadrarea juridică a faptei nu este justă, că infracțiunea reținută a rămas în faza de tentativă, solicitând în acest sens, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, a mai criticat sentința sub aspectul greșitei rețineri a vinovăției sale, susținând că probele administrate nu au confirmat săvârșirea faptei, nefiind corect apreciate și interpretate de către prima instanță, care nu a avut în vedere că în faza de cercetare judecătorească, părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală.

Totodată, apelantul inculpat a mai arătat că actele de urmărire penală, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile de martori, sunt lovite de nulitate absolută, întrucât au fost administrate în lipsa apărătorului inculpatului, iar părțile vătămate minore au fost audiate în absența părinților. A mai solicitat, în subsidiar reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond și schimbarea modalității de executare, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., privind suspendarea executării sub supraveghere. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 269 din 17 decembrie 2009, a admis apelul declarat de inculpatul B.M.

împotriva sentinței penale nr. 42 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr. 2888/104/2007, a respins cererea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A desființat în parte sentința penală, în ceea ce privește latura penală și în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.M. a pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., stabilind să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind fondat, reținând că prima instanță a administrat un probatoriu concludent, pe baza căruia a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea și stabilind că, în urma discuțiilor avute cu cele trei părți vătămate, în data de 26 mai 2006, cu promisiunea că le va ajuta să ajungă în Italia pentru a lucra ca dansatoare într-un bar care îi aparținea, inculpatul Ie-a convins pe acestea să accepte încheierea unor căsătorii de conveniență cu trei tineri care să fie de acord cu acest lucru, întrucât părțile vătămate erau minore și nu puteau obține în alte condiții pașaport.

S-a relevat că în aceste împrejurări, inculpatul a recrutat și a cazat pe cele 3 minore la domiciliul părinților săi din orașul Balș, a făcut demersuri pentru a încheia căsătorii de conveniență pentru fiecare din cele trei minore, cu scopul de a le transporta pe cele trei victime în Italia, pentru a le constrânge să practice prostituția în folosul lui, cele trei părți vătămate fiind induse în eroare, în sensul că ele cunoșteau doar că vor fi angajate ca dansatoare într-un bar din Italia, care ar fi aparținut inculpatului. Instanța de prim control judiciar a apreciat ca neîntemeiată excepția invocată de apelantul inculpat privind nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în lipsa apărătorului inculpatului, constatând că dispozițiile art. 172 alin. (1) teza I C. proc.

pen., potrivit cărora „apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală", au fost modificate ulterior efectuării urmăririi penale în cauza de față, prin Legea nr. 57/2008, astfel încât acesta nu erau în vigoare la acel moment. De asemenea, s-a mai constatat că inculpatul a dat la urmărire penală o singură declarație în prezența apărătorului ales (fila 75 d. u. p.), după care acesta s-a sustras urmăririi penale, iar la dosarul de urmărire penală nu există nici o cerere a apărătorului inculpatului, în sensul că ar fi solicitat să fie prezent la anumite acte de urmărire penală. Totodată, instanța de prim control judiciar a mai reținut că apărătorul inculpatului nu a indicat actele de urmărire penală efectuate în absența sa, cu privire la care și-ar fi exprimat solicitarea de a participa și nici nu a făcut dovada unei vătămări, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea respectivului act.

S-a mai apreciat că, în faza de cercetare judecătorească, la prima instanță, au fost readministrate toate probele efectuate la urmărire penală și, având în vedere efectul devolutiv al apelului, au fost, de asemenea, administrate noi probe la solicitarea inculpatului, la instanța de fond fiind audiată martora B.G. și s-au solicitat relații de la Primăria Balș cu privire la situația actuală a căsătoriilor părților vătămate și la martorii prezenți la încheierea celor trei căsătorii. Totodată, instanța de prim control judiciar a reținut că nu s-a constatat existența vreunui caz în care prezența inculpatului era obligatorie și care să atragă obligativitatea prezenței apărătorului, pentru a fi incident vreun caz de nulitate absolută din cele prevăzute la art. 197 alin. (2) C. pen.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a mai reținut că este nefondată și susținerea inculpatului în sensul că declarațiile părților vătămate minore date în faza de urmărire penală ar fi lovite de nulitate absolută, întrucât au fost date în absența părinților, întrucât din actele dosarului a constatat că părțile vătămate B.O.M. și L.L. au dat declarații la organele de cercetare penală în prezența mamei și respectiv reprezentantului legal F.L. (filele 5-6 și respectiv 14 d. u. p), iar partea vătămată S.O.C. împlinise deja 18 ani la data audierii de către procuror. De altfel, s-a mai constatat de către instanța de apel că la data audierii de către procuror, părțile vătămate minore B.O.M.

și L.L. aveau deja 17 ani, astfel că nu le mai erau aplicabile dispozițiile legale referitoare la audierea părților vătămate minore care nu au împlinit încă 16 ani, în prezența reprezentantului legal, motiv pentru care s-a apreciat că prezența părinților la audiere nu mai era obligatorie. Instanța de prim control judiciar a mai considerat că în situația încălcării procedurii privitoare la audierea părților în proces, sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă, fiind necesar a fi invocată de partea al cărui interes a fost vătămat, vătămare care să nu poată fi altfel înlăturată decât prin anularea actului, ceea ce s-a apreciat a nu fi incident în speța de față.

S-a mai reținut că sunt nefondate și criticile formulate de inculpat în sensul greșitei rețineri a vinovăției sale, întrucât instanța de apel a constatat că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită cu probele administrate pe tot parcursul procesului penal, respectiv: declarațiile date de cele trei părți vătămate la urmărirea penală, declarațiile martorilor A.B.N.M., C.D.l., D.G. - audiați la urmărirea penală și instanța de fond, declarațiile aflate la dosarul de urmărire penală, date pe propria răspundere de numita B.G. (mama inculpatului) - în sensul că este de acord să le primească în spațiu pe cele trei minore, procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului de către părțile vătămate după planșe foto, în prezența martorilor asistenți C.G.

și G.C., extrasul din 05 iunie 2006 din Registrul de căsătorii al Primăriei Balș, din care a reieșit că inculpatul B.M. a figurat ca martor la căsătoria părții vătămate L.L.A. cu numitul C.D.l. (fila 167 - dosar instanța de apel). În mod corect instanța de fond a înlăturat declarațiile date de cele trei părți vătămate în faza cercetării judecătorești, în care au revenit asupra declaraților la urmărirea penală, cu justificarea că ar fi fost lovite, amenințate, respectiv intimidate de către anchetatori - susțineri ale părților vătămate neputând fi primite, în condițiile în care, s-a constatat că declarațiile date în faza de urmărirea penală s-au coroborat cu toate celelalte probe administrate.

S-a mai relevat că au fost elocvente și depozițiile martorilor A.B.N.M., C.D.l., D.G., care au relatat că au primit de la inculpat sume de bani pentru a fi de acord să se căsătorească fictiv cu părțile vătămate, martorii relatând că toate cheltuielile aferente încheierii căsătoriilor au fost achitate cu bani provenind de la inculpat, fiind necesar ca părțile vătămate minore să fie căsătorite pentru a putea obține pașapoarte și a părăsi țara fără acordul părinților. Instanța de prim control judiciar a mai reținut în considerente că scopul urmărit de inculpat era, în mod evident, acela de a le obliga pe victime la practicarea prostituției, cât timp, din declarațiile date de părțile vătămate B.O.M.

și S.O.C. și de matorul C.D.l. la urmărirea penală, rezultă că, deși inculpatul Ie-a asigurat că vor lucra ca dansatoare într-un bar, acesta din urmă a reușit să o ducă în Italia numai pe partea vătămată L.L., care a practicat prostituția pentru inculpat. S-a mai remarcat că revenirea părților vătămate asupra declarațiilor date urmărirea penală nu a fost temeinic justificată cu date, elemente de natură să formeze convingerea instanței că ar exprima adevărul și că relatările anterioare nu corespundeau realității, constatându-se că simpla modificare a conținutului unei declarații de către partea vătămată, indiferent de organul judiciar în fața căreia a fost făcută, nu putea produce efectul de înlăturare a declarației inițiale - cu atât mai mult cu cât situația de fapt, așa cum a fost reținută, s-a coroborat cu toate celelalte probe administrate atât la urmărirea penală, cât și, nemijlocit, pe parcursul judecății.

Instanța de apel a înlăturat, de asemenea, depoziția martorei B.G. (mama inculpatului) apreciind-o ca fiind în evidentă contradicție cu toate celelalte probe administrate și chiar cu declarația inculpatului, care a susținut constant că părțile vătămate au fost cazate în domiciliul mamei sale, iar aceasta a susținut, contrar celor afirmate de fiul său, că părțile vătămate au locuit în domiciliul inculpatului. Totodată, s-a mai relevat că susținerile inculpatului în sensul că nu le cunoștea pe părțile vătămate și că nu le văzuse niciodată, au fost infirmate de declarațiile martorilor, precum și de extrasul nr. 82/2006 din Registrul de căsătorii al Primăriei Balș, din care a rezultat că inculpatul a fost martor la încheierea căsătoriei părții vătămate L.L.

cu numitul C.D.l. Pentru considerentele expuse anterior, instanța de apel a constatat că, în mod just, prima instanța, a reținut vinovăția inculpatului, dând eficiență principiului liberei aprecieri a probelor, prevăzut de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, dar și principiului aflării adevărului consacrat în art. 3 C. proc. pen., care impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

Nici criticile referitoare la încadrarea juridică nu au fost apreciate drept fondate, reținându-se de către instanța de prim control judiciar ca fiind neîntemeiate susținerile inculpatului în sensul că infracțiunea ar fi rămas în faza de tentativă, câtă vreme recrutarea și cazarea celor trei victime a fost efectuată cu intenția de a le constrânge să practice prostituția, constatându-se că pentru consumarea acestei infracțiuni nu era necesar ca scopul să fie realizat.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a apreciat ca fiind fondate numai criticile referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la circumstanțele personale ale inculpatului (lipsit de antecedente penale, căsătorit, cu copii minori în întreținere), scopul pedepsei se poate realiza prin aplicarea unei pedepse mai redusejn cuantum de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Totodată, s-a mai apreciat că, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, natura și gravitatea faptei, este justificată și proporțională, ca pedeapsă accesorie, interzicerea numai a drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani. S-a considerat, totodată că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a se schimba modalitatea de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., întrucât, raportat la gravitatea faptei, circumstanțele reale de săvârșire a faptei, atitudinea nesinceră a inculpatului, scopul pedepsei nu poate fi realizat în condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. împotriva deciziei penale mai sus menționate, inculpatul B.M., în termen legal a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele amplu detaliate în memoriul depus la dosar, parțial susținute și oral de apărătorul său ales și menționate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel acesta, prin intermediul apărătorului său ales, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 4, 6, 10, 12, 14 și 18 C. proc. pen.

și, în esență, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat si motivat, casarea ambelor hotărâri și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât: deși victimele infracțiunii erau minore, la soluționarea cauzei pe fond, dar și la unele termene de judecată în apel, ședința de judecată a fost publică, iar nu nepublică, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie; părțile vătămate au fost audiate în absența reprezentanților legali, iar în faza cercetării judecătorești au revenit asupra declarațiilor date inițial; actele premergătoare au fost efectuate fără să i se fi asigurat inculpatului asistență juridică, considerând că era obligatorie; unele acte de urmărire penală au fost efectuate în absența inculpatului, dar și a apărătorului ales, reținându-se greșit că s-ar fi sustras de la urmărire penală și respectiv de la judecată; că din probatoriul administrat nu a rezultat, în afara oricărui dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcină, impunându-se a se administra noi probe pentru lămurirea tuturor aspectelor asupra cărora planează îndoieli, inclusiv a probei cu expertiză grafologică pentru a se stabili dacă aparține inculpatului semnătura de la rubrica „martor" de pe certificatul de căsătorie încheiat la 5 iunie 2006. De asemenea,

pentru toate celelalte motive de recurs invocate în memoriul depus la dosar filele 19-28 dosar recurs, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, în principal, achitarea sa, întrucât ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt atunci când au pronunțat hotărârea de condamnare, deoarece fapta reținută în sarcina sa nu există, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, prin aplicarea unei pedepse orientată spre miniul special cu reținerea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., prin reaprecierea probelor raportat atât la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei cât și la circumstanțele sale personale.

Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 20098 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori este fondat, însă pentru aspecte care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos prezentate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a procedat greșit atunci când a soluționat cauza, omițând a dispune citarea inculpatului la toate adresele existente la dosar, ignorând înscrisurile existente la filele 57-58 dosar urmărire penală, din care reiese, fără echivoc, că adresa de reședință a inculpatului B.M.

din Italia, era Milano, Via Triboniano, adresă la care acesta a locuit constant încă din anul 2004 și până în prezent, astfel cum a rezultat și din copia pașaportului depus la fila 45 dosar de recurs. Prin urmare, se constată că deși la dosar au existat înscrisuri din care a rezultat că inculpatul locuia în Italia, la o adresă cunoscută și indicată, totuși prima instanță a trecut cu ușurință peste acest aspect, omițând a observa înscrisurile depuse la filele 57-58 dosar de urmărire penală, iar instanța de prim control judiciarjn virtutea rolului activ, putea și trebuia să verifice și aceste împrejurări, pe lângă criticile de nelegalitate și nentemeinicie invocate de apelantul inculpat în propriul apel, cu atât mai mult cu cât aspectele la care a făcut referire inculpatul priveau exclusiv fondul cauzei și se impuneau a fi discutate în prezența acestuia, care, de altfel, nu a fost legal citat.

Înalta Curte mai reține că deși inculpatul B.M. a fost prezent în fața instanței de prim control judiciar la termenul din 11 decembrie 2008, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din aceeași dat (fila 21 dosar apel), primind astfel termen în cunoștință, totuși se impunea ca, din verificările actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, să observe că prima instanță a soluționat fondul cauzei cu evidentă lipsă de procedură cu inculpatul, împrejurare ce atrage, în mod evident, nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate, câtă vreme cauza a fost soluționată în primă instanță cu lipsă de procedură cu inculpatul, care a fost constant citat numai la adresa din România, localitatea Balș, jud. Olt.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și întrucât judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpatului și la cea de-a doua adresă menționată în înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa atât decizia anterior menționată, cât și sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Olt. Cu ocazia rejudecării, urmează ca prima instanță să aibă în vedere și toate celelalte critici invocate de inculpatul B.M., prin apărător, în cadrul motivelor de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a stabili ca suma 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, să se plătească din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Olt. Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.