ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1491/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1491/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;în baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul cu nr. 2888/104/2007,

Tribunalul Olt, secția penală, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii săvârșită din art. 13 alin. (1)

din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 13 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

în baza acestui text de lege l-a condamnat pe inculpatul B.M. (fiul lui V. și G.)

- la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin (2) C. pen. raportat la art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001, s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași hotărâre prima instanță a luat act că

părțile vătămate B.O.M., S.C. și L.L.A., nu s-au constituit părți civile și l-a

obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, pe de o

parte, a fost trimis în judecată inculpatul B.M. zis D., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, au fost scoși de

sub urmărire penală, în baza dispozițiilor art. 248 C. proc. pen., art. 10 lit.

a) și c) C. proc. pen. și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. învinuiții B.M.O.

și U.M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003

și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât faptele nu au fost

săvârșite de aceștia, precum și B.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

7 din Legea nr. 39/2003, apreciindu-se că fapta nu există.

S-a reținut de către prima instanță că la data de 26

mai 2006 minorele L.L.A., B.O.M. și S.O. (toate din orașul Rovinari, jud. Gorj)

s-au deplasat pe raza orașului Balș, jud. Olt, unde l-au cunoscut pe inculpatul

B.M. zis D. și în urma discuțiilor purtate, acesta Ie-a propus să meargă în

Italia ca dansatoare la un bar care îi aparținea. Odată ajunse la domiciliul

inculpatului B.M., s-a mai relevat că minorelor le-au fost cerute de către

acesta actele de identitate (certificatele de naștere și cărțile de

identitate), inculpatul spunându-le că unica soluție era ca acestea să încheie

căsătorii de conveniență, întrucât fiind minore nu puteau obține documentele de

călătorie, respectiv pașapoartele și nu puteau părăsi România, decât cu consimțământul

părinților, iar părinții acestora care nu și-ar fi dat niciodată acordul ca

părțile vătămate să plece din țară.

Profitând de faptul că cele 3 victime erau minore,

inculpatul B.M. a obținut acordul acestora în vederea încheierii unor căsătorii

de conveniență, urmând ca el să găsească 3 tineri care să consimtă la

încheierea lor. Astfel, la data de 5 iunie 2006, cele 3 minore împreună cu

inculpatul s-au deplasat la sediul Primăriei orașului Balș și minora B.O.M. s-a

căsătorit cu D.G., minora L.L.A. cu C.D.l. și minora S.O.C. cu A.B.N.M., iar în

ziua imediat următoare au fost ridicate certificatele de căsătorie și

inculpatul împreună cu cele 3 minore, s-au deplasat la Serviciul Public

Comunitar pentru Evidența Persoanei, unde au depus actele necesare eliberării

cărților de identitate.

S-a mai reținut că la puțin timp după cele mai sus

relevate, minorele - care se aflau la domiciliul inculpatului B.M. - au fost

ridicate de organele de poliție, întrucât fuseseră date dispărute de către

părinții lor, ocazie cu care organele de urmărire penală s-au sesizat din

oficiu cu privire la faptul că inculpatul s-ar ocupa cu traficul de minore, pe

care ulterior le transporta în Italia, unde le constrângea să practice

prostituția în folosul lui.

Prima instanță a constatat că această situație de

fapt a fost confirmată de declarațiile celor 3 minore - părți vătămate, date în

faza de urmărire penală: B.O.M. (f. 5-8 d.u.p.), S.O.C. (f. 9-13 d.u.p.) și L.L.A.

(f. 14 d.u.p.), care au susținut că inculpatul B.M. Ie-a promis obținerea unui

loc de muncă în Italia, însă, în realitate, el urmărea ca după ce ele ajungeau

în Italia, să le oblige să practice prostituția.

Tribunalul Olt, secția penală a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1)

din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. proc. pen., motivat de faptul că inculpatul a săvârșit, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, infracțiunea de trafic de minori, prin

inducerea în eroare a celor 3 minore, cu privire la scopul deplasării în

Italia, Ie-a înșelat promițându-le că le va găsi locuri de muncă în Italia, în

vederea practicării profesiei de dansatoare.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a

aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare apreciind că prin

stabilirea unei pedepse privativă de libertate în cuantumul menționat se

realizează scopul preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.,

având în vedere, pe de o parte, criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.,

respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă

prevăzute în partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social

al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea

penală, iar pe de altă parte, circumstanțele concrete în care a acționat

inculpatul, ce au relevat un grad de pericol social ridicat, (întrucât acesta a

racolat minore în vederea practicării prostituției în folosul lui), precum și

circumstanțele personale ale acestuia, reținând că inculpatul nu a recunoscut

faptele și ulterior a părăsit România, sustrăgându-se atât de la urmărirea

penală, cât și de la cercetarea judecătorească, aflându-se la primul conflict

cu legea penală.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel

inculpatul B.M. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în

sensul ca încadrarea juridică a faptei nu este justă, că infracțiunea reținută

a rămas în faza de tentativă, solicitând în acest sens, schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a mai criticat sentința sub aspectul

greșitei rețineri a vinovăției sale, susținând că probele administrate nu au

confirmat săvârșirea faptei, nefiind corect apreciate și interpretate de către

prima instanță, care nu a avut în vedere că în faza de cercetare

judecătorească, părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor date la

urmărirea penală.

Totodată, apelantul inculpat a mai arătat că actele

de urmărire penală, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile de

martori, sunt lovite de nulitate absolută, întrucât au fost administrate în

lipsa apărătorului inculpatului, iar părțile vătămate minore au fost audiate în

absența părinților.

A mai solicitat, în subsidiar reducerea pedepsei

aplicate de instanța de fond și schimbarea modalității de executare, în sensul

aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea

executării sub supraveghere.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, prin Decizia penală nr. 269 din 17 decembrie 2009, a admis apelul

declarat de inculpatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 42 din 14 aprilie

2008, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul cu nr. 2888/104/2007,

a respins cererea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

A desființat în parte sentința penală, în ceea ce

privește latura penală și în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.M. a

pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control

judiciar a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a-ll-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.,

stabilind să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control

judiciar a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind fondat, reținând că

prima instanță a administrat un probatoriu concludent, pe baza căruia a

stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea și stabilind că, în urma

discuțiilor avute cu cele trei părți vătămate, în data de 26 mai 2006, cu

promisiunea că le va ajuta să ajungă în Italia pentru a lucra ca dansatoare

într-un bar care îi aparținea, inculpatul Ie-a convins pe acestea să accepte

încheierea unor căsătorii de conveniență cu trei tineri care să fie de acord cu

acest lucru, întrucât părțile vătămate erau minore și nu puteau obține în alte

condiții pașaport.

S-a relevat că în aceste împrejurări, inculpatul a

recrutat și a cazat pe cele 3 minore la domiciliul părinților săi din orașul

Balș, a făcut demersuri pentru a încheia căsătorii de conveniență pentru

fiecare din cele trei minore, cu scopul de a le transporta pe cele trei victime

în Italia, pentru a le constrânge să practice prostituția în folosul lui, cele

trei părți vătămate fiind induse în eroare, în sensul că ele cunoșteau doar că

vor fi angajate ca dansatoare într-un bar din Italia, care ar fi aparținut

inculpatului.

Instanța de prim control judiciar a apreciat ca

neîntemeiată excepția invocată de apelantul inculpat privind nulitatea actelor

de urmărire penală efectuate în lipsa apărătorului inculpatului, constatând că

dispozițiile art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., potrivit cărora „apărătorul

învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act

de urmărire penală", au fost modificate ulterior efectuării urmăririi

penale în cauza de față, prin Legea nr. 57/2008, astfel încât acesta nu erau în

vigoare la acel moment.

De asemenea, s-a mai constatat că inculpatul a dat la

urmărire penală o singură declarație în prezența apărătorului ales (fila 75 d.

u. p.), după care acesta s-a sustras urmăririi penale, iar la dosarul de

urmărire penală nu există nici o cerere a apărătorului inculpatului, în sensul

că ar fi solicitat să fie prezent la anumite acte de urmărire penală.

Totodată, instanța de prim control judiciar a mai

reținut că apărătorul inculpatului nu a indicat actele de urmărire penală

efectuate în absența sa, cu privire la care și-ar fi exprimat solicitarea de a

participa și nici nu a făcut dovada unei vătămări, care să nu poată fi

înlăturată decât prin anularea respectivului act.

S-a mai apreciat că, în faza de cercetare

judecătorească, la prima instanță, au fost readministrate toate probele

efectuate la urmărire penală și, având în vedere efectul devolutiv al apelului,

au fost, de asemenea, administrate noi probe la solicitarea inculpatului, la

instanța de fond fiind audiată martora B.G. și s-au solicitat relații de la

Primăria Balș cu privire la situația actuală a căsătoriilor părților vătămate

și la martorii prezenți la încheierea celor trei căsătorii.

Totodată, instanța de prim control judiciar a reținut

că nu s-a constatat existența vreunui caz în care prezența inculpatului era

obligatorie și care să atragă obligativitatea prezenței apărătorului, pentru a

fi incident vreun caz de nulitate absolută din cele prevăzute la art. 197 alin.

(2) C. pen. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a

mai reținut că este nefondată și susținerea inculpatului în sensul că

declarațiile părților vătămate minore date în faza de urmărire penală ar fi

lovite de nulitate absolută, întrucât au fost date în absența părinților,

întrucât din actele dosarului a constatat că părțile vătămate B.O.M. și L.L. au

dat declarații la organele de cercetare penală în prezența mamei și respectiv

reprezentantului legal F.L. (filele 5-6 și respectiv 14 d. u. p), iar partea vătămată

S.O.C. împlinise deja 18 ani la data audierii de către procuror. De altfel, s-a

mai constatat de către instanța de apel că la data audierii de către procuror,

părțile vătămate minore B.O.M. și L.L. aveau deja 17 ani, astfel că nu le mai

erau aplicabile dispozițiile legale referitoare la audierea părților vătămate

minore care nu au împlinit încă 16 ani, în prezența reprezentantului legal,

motiv pentru care s-a apreciat că prezența părinților la audiere nu mai era

obligatorie.

Instanța de prim control judiciar a mai considerat că

în situația încălcării procedurii privitoare la audierea părților în proces,

sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă, fiind necesar a fi invocată de

partea al cărui interes a fost vătămat, vătămare care să nu poată fi altfel

înlăturată decât prin anularea actului, ceea ce s-a apreciat a nu fi incident

în speța de față.

S-a mai reținut că sunt nefondate și criticile

formulate de inculpat în sensul greșitei rețineri a vinovăției sale, întrucât

instanța de apel a constatat că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită cu

probele administrate pe tot parcursul procesului penal, respectiv: declarațiile

date de cele trei părți vătămate la urmărirea penală, declarațiile martorilor A.B.N.M.,

C.D.l., D.G. - audiați la urmărirea penală și instanța de fond, declarațiile

aflate la dosarul de urmărire penală, date pe propria răspundere de numita B.G.

(mama inculpatului) - în sensul că este de acord să le primească în spațiu pe

cele trei minore, procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului de către

părțile vătămate după planșe foto, în prezența martorilor asistenți C.G. și G.C.,

extrasul din 05 iunie 2006 din Registrul de căsătorii al Primăriei Balș, din

care a reieșit că inculpatul B.M. a figurat ca martor la căsătoria părții vătămate

L.L.A. cu numitul C.D.l. (fila 167 - dosar instanța de apel).

În mod corect instanța de fond a înlăturat

declarațiile date de cele trei părți vătămate în faza cercetării judecătorești,

în care au revenit asupra declaraților la urmărirea penală, cu justificarea că

ar fi fost lovite, amenințate, respectiv intimidate de către anchetatori -

susțineri ale părților vătămate neputând fi primite, în condițiile în care, s-a

constatat că declarațiile date în faza de urmărirea penală s-au coroborat cu

toate celelalte probe administrate.

S-a mai relevat că au fost elocvente și depozițiile

martorilor A.B.N.M., C.D.l., D.G., care au relatat că au primit de la inculpat

sume de bani pentru a fi de acord să se căsătorească fictiv cu părțile

vătămate, martorii relatând că toate cheltuielile aferente încheierii

căsătoriilor au fost achitate cu bani provenind de la inculpat, fiind necesar

ca părțile vătămate minore să fie căsătorite pentru a putea obține pașapoarte

și a părăsi țara fără acordul părinților.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut în

considerente că scopul urmărit de inculpat era, în mod evident, acela de a le

obliga pe victime la practicarea prostituției, cât timp, din declarațiile date

de părțile vătămate B.O.M. și S.O.C. și de matorul C.D.l. la urmărirea penală,

rezultă că, deși inculpatul Ie-a asigurat că vor lucra ca dansatoare într-un

bar, acesta din urmă a reușit să o ducă în Italia numai pe partea vătămată L.L.,

care a practicat prostituția pentru inculpat.

S-a mai remarcat că revenirea părților vătămate

asupra declarațiilor date urmărirea penală nu a fost temeinic justificată cu

date, elemente de natură să formeze convingerea instanței că ar exprima

adevărul și că relatările anterioare nu corespundeau realității, constatându-se

că simpla modificare a conținutului unei declarații de către partea vătămată,

indiferent de organul judiciar în fața căreia a fost făcută, nu putea produce

efectul de înlăturare a declarației inițiale - cu atât mai mult cu cât situația

de fapt, așa cum a fost reținută, s-a coroborat cu toate celelalte probe

administrate atât la urmărirea penală, cât și, nemijlocit, pe parcursul

judecății.

Instanța de apel a înlăturat, de asemenea, depoziția

martorei B.G. (mama inculpatului) apreciind-o ca fiind în evidentă contradicție

cu toate celelalte probe administrate și chiar cu declarația inculpatului, care

a susținut constant că părțile vătămate au fost cazate în domiciliul mamei

sale, iar aceasta a susținut, contrar celor afirmate de fiul său, că părțile

vătămate au locuit în domiciliul inculpatului.

Totodată, s-a mai relevat că susținerile inculpatului

în sensul că nu le cunoștea pe părțile vătămate și că nu le văzuse niciodată,

au fost infirmate de declarațiile martorilor, precum și de extrasul nr. 82/2006

din Registrul de căsătorii al Primăriei Balș, din care a rezultat că inculpatul

a fost martor la încheierea căsătoriei părții vătămate L.L. cu numitul C.D.l.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța de

apel a constatat că, în mod just, prima instanța, a reținut vinovăția

inculpatului, dând eficiență principiului liberei aprecieri a probelor,

prevăzut de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care lasă instanței de judecată

libertatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza

procesuală în care au fost administrate, dar și principiului aflării adevărului

consacrat în art. 3 C. proc. pen., care impune instanței de judecată să dea

valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă

adevărul.

Nici criticile referitoare la încadrarea juridică nu

au fost apreciate drept fondate, reținându-se de către instanța de prim control

judiciar ca fiind neîntemeiate susținerile inculpatului în sensul că

infracțiunea ar fi rămas în faza de tentativă, câtă vreme recrutarea și cazarea

celor trei victime a fost efectuată cu intenția de a le constrânge să practice

prostituția, constatându-se că pentru consumarea acestei infracțiuni nu era

necesar ca scopul să fie realizat.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, a apreciat ca fiind fondate numai criticile referitoare la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că,

raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la

circumstanțele personale ale inculpatului (lipsit de antecedente penale,

căsătorit, cu copii minori în întreținere), scopul pedepsei se poate realiza

prin aplicarea unei pedepse mai redusejn cuantum de 4 ani închisoare, cu

executare în regim de detenție și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a mai apreciat că, raportat la

circumstanțele personale ale inculpatului, natura și gravitatea faptei, este

justificată și proporțională, ca pedeapsă accesorie, interzicerea numai a

drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani.

S-a considerat, totodată că nu poate fi primită

solicitarea inculpatului de a se schimba modalitatea de executare a pedepsei,

în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., întrucât,

raportat la gravitatea faptei, circumstanțele reale de săvârșire a faptei,

atitudinea nesinceră a inculpatului, scopul pedepsei nu poate fi realizat în

condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

împotriva deciziei penale mai sus menționate,

inculpatul B.M., în termen legal a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele amplu detaliate în memoriul depus

la dosar, parțial susținute și oral de apărătorul său ales și menționate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel acesta, prin intermediul apărătorului său

ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 4, 6, 10, 12, 14 și 18 C.

proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost

formulat si motivat, casarea ambelor hotărâri și, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât: deși victimele infracțiunii

erau minore, la soluționarea cauzei pe fond, dar și la unele termene de

judecată în apel, ședința de judecată a fost publică, iar nu nepublică, așa cum

prevăd dispozițiile legale în materie; părțile vătămate au fost audiate în

absența reprezentanților legali, iar în faza cercetării judecătorești au

revenit asupra declarațiilor date inițial; actele premergătoare au fost

efectuate fără să i se fi asigurat inculpatului asistență juridică, considerând

că era obligatorie; unele acte de urmărire penală au fost efectuate în absența

inculpatului, dar și a apărătorului ales, reținându-se greșit că s-ar fi

sustras de la urmărire penală și respectiv de la judecată; că din probatoriul

administrat nu a rezultat, în afara oricărui dubiu, că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcină, impunându-se a se

administra noi probe pentru lămurirea tuturor aspectelor asupra cărora planează

îndoieli, inclusiv a probei cu expertiză grafologică pentru a se stabili dacă

aparține inculpatului semnătura de la rubrica „martor" de pe certificatul

de căsătorie încheiat la 5 iunie 2006.

De asemenea, pentru toate celelalte motive de recurs

invocate în memoriul depus la dosar filele 19-28 dosar recurs, inculpatul a

solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în

rejudecare, în principal, achitarea sa, întrucât ambele instanțe au comis o

gravă eroare de fapt atunci când au pronunțat hotărârea de condamnare, deoarece

fapta reținută în sarcina sa nu există, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, iar în

subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și

sub aspectul modalității de executare, prin aplicarea unei pedepse orientată

spre miniul special cu reținerea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.,

prin reaprecierea probelor raportat atât la circumstanțele reale ale săvârșirii

faptei cât și la circumstanțele sale personale.

Înalta Curte constată că recursul formulat de

inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 20098 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori este fondat,

însă pentru aspecte care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos prezentate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a procedat greșit atunci când a soluționat cauza, omițând a dispune

citarea inculpatului la toate adresele existente la dosar, ignorând

înscrisurile existente la filele 57-58 dosar urmărire penală, din care reiese,

fără echivoc, că adresa de reședință a inculpatului B.M. din Italia, era

Milano, Via Triboniano, adresă la care acesta a locuit constant încă din anul

2004 și până în prezent, astfel cum a rezultat și din copia pașaportului depus

la fila 45 dosar de recurs.

Prin urmare, se constată că deși la dosar au existat

înscrisuri din care a rezultat că inculpatul locuia în Italia, la o adresă

cunoscută și indicată, totuși prima instanță a trecut cu ușurință peste acest

aspect, omițând a observa înscrisurile depuse la filele 57-58 dosar de urmărire

penală, iar instanța de prim control judiciarjn virtutea rolului activ, putea

și trebuia să verifice și aceste împrejurări, pe lângă criticile de

nelegalitate și nentemeinicie invocate de apelantul inculpat în propriul apel,

cu atât mai mult cu cât aspectele la care a făcut referire inculpatul priveau

exclusiv fondul cauzei și se impuneau a fi discutate în prezența acestuia,

care, de altfel, nu a fost legal citat.

Înalta Curte mai reține că deși inculpatul B.M. a

fost prezent în fața instanței de prim control judiciar la termenul din 11

decembrie 2008, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din aceeași

dat (fila 21 dosar apel), primind astfel termen în cunoștință, totuși se

impunea ca, din verificările actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, să observe că prima instanță

a soluționat fondul cauzei cu evidentă lipsă de procedură cu inculpatul,

împrejurare ce atrage, în mod evident, nulitatea absolută a hotărârilor

pronunțate, câtă vreme cauza a fost soluționată în primă instanță cu lipsă de

procedură cu inculpatul, care a fost constant citat numai la adresa din

România, localitatea Balș, jud. Olt.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și întrucât

judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpatului și la

cea de-a doua adresă menționată în înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte,

în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale

nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, va casa atât decizia anterior menționată, cât și sentința

penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt și va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Olt.

Cu ocazia rejudecării, urmează ca prima instanță să

aibă în vedere și toate celelalte critici invocate de inculpatul B.M., prin

apărător, în cadrul motivelor de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a stabili ca suma 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la

prezentarea apărătorului ales, să se plătească din fondul M.J.L.C., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva

Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală mai sus menționată și sentința

penală nr. 42 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt și dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Olt.

Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.