ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 133 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul T.N. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, respectiv C.N.C.D., acțiune prin care reclamantul

a solicitat anularea situației creată de M.I.R.A., prin tratamentul

discriminatoriu la care a fost supus în perioada 24 septembrie 2005 – 15 iulie 2006,

constând în neacordarea alocației de hrană “12B” la care acesta era îndrituit

în temeiul H.G. nr. 65/2003, plata acestor drepturi precum și acordarea de

daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, pe de o parte, că din prevederile legale invocate de reclamant precum și

potrivit opiniei C.N.C.D., nu rezultă existența vreunei discriminări, iar, pe

de altă parte, că susținerea reclamantului potrivit căreia fi avut dreptul la

un spor salarial neacordat, nu a fost în nici un chip dovedită, fiind o simplă

afirmație.

A mai reținut instanța fondului, că realizarea în

concret a dreptului pretins nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios,

atâta vreme cât reclamantul nu l-a solicitat mai întâi la locul în care

îndeplinește atribuțiile, parcurgând în acest scop procedura prealabilă

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554

/2004.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 19 alin. (3)

din O.G. nr. 137

/2000,

sesizările având ca obiect măsurile

legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a

personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs T.N.,

criticând soluția atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că

prima instanță a încălcat dreptul său la soluționarea cauzei în mod echitabil

și într-un termen rezonabil, refuzând să se supună prevederilor art. 261 alin. (3)

C. proc. civ. și să îi comunice sentința pronunțată în vederea promovării

recursului.

Apreciază recurentul că judecătorul fondului era

ținut să respecte și să se încadreze în termenul de 7 zile de la pronunțarea

hotărârii, termen prevăzut de art. 261 alin. (3) C. proc. civ., neexistând

vreun motiv obiectiv care să justifice depășirea acestui termen legal cu peste

60 de zile.

A mai susținut recurentul că prima instanță a

pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dreptului său la apărare,

necomunicându-i întâmpinările formulate de Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, respectiv de către C.N.C.D.

În susținerea acestei critici recurentul a precizat

că procesul civil este caracterizat de egalitatea părților, astfel încât toate

înscrisurile se comunică, din oficiu, potrivit Codului de Procedură Civilă.

Recurentul – reclamant a depus precizări la motivele

de recurs, înregistrate la data de 15 iunie 2009, respectiv la 22 octombrie

2009.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (3) C.

proc. civ., text de lege invocat de către recurent, hotărârea se va comunica,

în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de

exercitare a apelului sau recursului, comunicare urmând a se face în termen de

7 zile de la pronunțare.

Se constată însă, că prevederea art. 264 alin. (1)

din același act normativ, instituie, pentru motivarea hotărârii, un termen de

cel mult 30 de zile de la pronunțare.

Termenul de motivare a hotărârii este unul de drept

comun, care își găsește aplicarea cu condiția ca legea specială să nu prevadă

altfel, în materia contenciosului administrativ art. 17 alin. (3) din Legea nr.

554

/

2004 prevăzând, de asemenea, că hotărârile se

redactează și se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare.

Așadar, în această materie termenul de motivare a

hotărârilor este cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554

/2004,

rezultând

fără echivoc faptul că prevederea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu are în

vedere comunicarea către părți a hotărârii motivate, la care face referire art.

17 alin. (39 din Legea nr. 554

/2004,

în raport de care curge termenul de

exercitare a căii de atac, în speță a recursului.

Pe de altă parte, este de remarcat faptul că termenul

de 30 de zile este unul relativ, astfel încât depășirea acestuia nu afectează

în vreun mod validitatea hotărârii pronunțate.

În raport cu susținerile recurentului referitoare la nesoluționarea

cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil, prin prisma pretinsei

încălcări a dispozițiilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ., a necomunicării

sentinței în termenul prevăzut de acest text de lege și a sancțiunii ce

intervine în cazul neîndeplinirii în termen a actelor procedurale, se observă

că, în conformitate cu prevederea art. 301 C. proc. civ., respectiv cu art. 20

din Legea nr. 554

/2004,

termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, prevederea specială fiind în acord cu cea de drept comun.

În atare context, cum termenul de exercitare a căii

de atac curge de la comunicarea hotărârii, în raport cu criticile formulate,

este exclusă existența vreunei împrejurări care să conducă la încălcarea

dreptului reclamantului la un proces echitabil.

De asemenea, este lipsită de temei referirea

recurentului la termenul rezonabil, atâta vreme cât legea, în speță Codul de procedură

civilă și Legea nr. 554/2004, prevăd în mod expres atât termenul de motivare a

hotărârii cât și termenul de exercitare a căii de atac a recursului.

Se constată nefondată și critica recurentului

relativă la încălcarea dreptului său la apărare și a principiului egalității în

drepturi, urmare a necomunicării întâmpinărilor formulate în cauză, motivat de

faptul că, după cum se poate observa din actele dosarului, cei doi pârâți, în

speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în prezent Ministerul

Administrației și Internelor, respectiv C.N.C.D., nu au depus întâmpinări cu

ocazia soluționării în fond a litigiului.

Înalta Curte apreciază totodată că precizările la

recurs înregistrate la data de 15 iunie 2009, respectiv la 22 octombrie 2009 nu

pot fi primite, fiind formulate în afara termenului imperativ prevăzut de lege

pentru motivarea recursului.

Pe fondul cauzei, se constată că soluția primei

instanțe este temeinică, în speță nefiind făcută vreo dovadă că s-ar fi

săvârșit o faptă care să constea într-o deosebire, excludere, restricție sau

preferință, care să aibă la bază unul sau mai multe criterii de discriminare.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., va fi respins

recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.N. împotriva sentinței

civile nr. 133 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12

ianuarie 2010.