ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 133 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.N. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv C.N.C.D., acțiune prin care reclamantul a solicitat anularea situației creată de M.I.R.A., prin tratamentul discriminatoriu la care a fost supus în perioada 24 septembrie 2005 – 15 iulie 2006, constând în neacordarea alocației de hrană “12B” la care acesta era îndrituit în temeiul H.G. nr. 65/2003, plata acestor drepturi precum și acordarea de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, pe de o parte, că din prevederile legale invocate de reclamant precum și potrivit opiniei C.N.C.D., nu rezultă existența vreunei discriminări, iar, pe de altă parte, că susținerea reclamantului potrivit căreia fi avut dreptul la un spor salarial neacordat, nu a fost în nici un chip dovedită, fiind o simplă afirmație. A mai reținut instanța fondului, că realizarea în concret a dreptului pretins nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios, atâta vreme cât reclamantul nu l-a solicitat mai întâi la locul în care îndeplinește atribuțiile, parcurgând în acest scop procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554 /2004. De asemenea, potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) din O.G.

nr. 137 /2000, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs T.N., criticând soluția atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că prima instanță a încălcat dreptul său la soluționarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil, refuzând să se supună prevederilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ. și să îi comunice sentința pronunțată în vederea promovării recursului. Apreciază recurentul că judecătorul fondului era ținut să respecte și să se încadreze în termenul de 7 zile de la pronunțarea hotărârii, termen prevăzut de art. 261 alin. (3) C. proc.

civ., neexistând vreun motiv obiectiv care să justifice depășirea acestui termen legal cu peste 60 de zile. A mai susținut recurentul că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dreptului său la apărare, necomunicându-i întâmpinările formulate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv de către C.N.C.D. În susținerea acestei critici recurentul a precizat că procesul civil este caracterizat de egalitatea părților, astfel încât toate înscrisurile se comunică, din oficiu, potrivit Codului de Procedură Civilă. Recurentul – reclamant a depus precizări la motivele de recurs, înregistrate la data de 15 iunie 2009, respectiv la 22 octombrie 2009. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (3) C. proc. civ., text de lege invocat de către recurent, hotărârea se va comunica, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului, comunicare urmând a se face în termen de 7 zile de la pronunțare. Se constată însă, că prevederea art. 264 alin. (1) din același act normativ, instituie, pentru motivarea hotărârii, un termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare. Termenul de motivare a hotărârii este unul de drept comun, care își găsește aplicarea cu condiția ca legea specială să nu prevadă altfel, în materia contenciosului administrativ art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554 / 2004 prevăzând, de asemenea, că hotărârile se redactează și se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare.

Așadar, în această materie termenul de motivare a hotărârilor este cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554 /2004, rezultând fără echivoc faptul că prevederea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu are în vedere comunicarea către părți a hotărârii motivate, la care face referire art. 17 alin. (39 din Legea nr. 554 /2004, în raport de care curge termenul de exercitare a căii de atac, în speță a recursului. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că termenul de 30 de zile este unul relativ, astfel încât depășirea acestuia nu afectează în vreun mod validitatea hotărârii pronunțate. În raport cu susținerile recurentului referitoare la nesoluționarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil, prin prisma pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 261 alin. (3) C. proc.

civ., a necomunicării sentinței în termenul prevăzut de acest text de lege și a sancțiunii ce intervine în cazul neîndeplinirii în termen a actelor procedurale, se observă că, în conformitate cu prevederea art. 301 C. proc. civ., respectiv cu art. 20 din Legea nr. 554 /2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevederea specială fiind în acord cu cea de drept comun. În atare context, cum termenul de exercitare a căii de atac curge de la comunicarea hotărârii, în raport cu criticile formulate, este exclusă existența vreunei împrejurări care să conducă la încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil. De asemenea, este lipsită de temei referirea recurentului la termenul rezonabil, atâta vreme cât legea, în speță Codul de procedură civilă și Legea nr. 554/2004, prevăd în mod expres atât termenul de motivare a hotărârii cât și termenul de exercitare a căii de atac a recursului.

Se constată nefondată și critica recurentului relativă la încălcarea dreptului său la apărare și a principiului egalității în drepturi, urmare a necomunicării întâmpinărilor formulate în cauză, motivat de faptul că, după cum se poate observa din actele dosarului, cei doi pârâți, în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administrației și Internelor, respectiv C.N.C.D., nu au depus întâmpinări cu ocazia soluționării în fond a litigiului. Înalta Curte apreciază totodată că precizările la recurs înregistrate la data de 15 iunie 2009, respectiv la 22 octombrie 2009 nu pot fi primite, fiind formulate în afara termenului imperativ prevăzut de lege pentru motivarea recursului.

Pe fondul cauzei, se constată că soluția primei instanțe este temeinică, în speță nefiind făcută vreo dovadă că s-ar fi săvârșit o faptă care să constea într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință, care să aibă la bază unul sau mai multe criterii de discriminare. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.N. împotriva sentinței civile nr. 133 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2010.