ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 225/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 8 octombrie 2008, reclamantul C.V. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale, cauzate de arestarea și condamnarea sa pe nedrept, în intervalul 18 septembrie 2003 – 17 octombrie 2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., iar prin sentința penală nr. 14 din 7 octombrie 2002 a Judecătoriei Săliște a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare – cu executarea acesteia în regim de detenție – și obligat la plata sumei de 116.025.000 lei către SC O. SA Orlat.

La 15 decembrie 2002, s-a emis mandatul de executare a pedepsei, iar la 18 septembrie 2003, în momentul în care reclamantul a intrat pe teritoriul României, s-a procedat la punerea în executare a acestuia. Ulterior, urmare restituirii cauzei către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. pen. Investit cu soluționarea cauzei Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 643 din 21 octombrie 2009, a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, cauzat ca urmare a arestării și condamnării pe nedrept a reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că arestarea reclamantului a fost nelegală, privarea de libertate a acestuia cauzându-i un prejudiciu moral, cu impact asupra acelor atribute ale persoanei, care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv. Efectul imediat al arestării abuzive, conchide instanța fondului, îl reprezintă restrângerea libertății individului și atingerea adusă acelor valori protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum sunt onoarea și demnitatea umană, avându-se în vedere că anterior acestui incident reclamantul era privit în comunitate ca o persoană decentă și integrată social.

Apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 44/A din 19 februarie 2010 a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la a-i plăti reclamantului suma de 12.500 lei, cu titlu de prejudiciu moral, în loc de 150.000 lei cât se stabilise inițial. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că deși există o prejudiciere morală certă a reclamantului, care a fost lipsit de libertate în mod nelegal, totuși prima instanță nu a stabilit corect care este întinderea reparației cuvenite, în condițiile în care la data încarcerării, cel în cauză nu era încadrat în muncă, nu era căsătorit și nu avea copii, astfel încât atingerea adusă reputației sale și deci, suferința ce i-a fost cauzată, să fi fost majore.

În cauză, au declarat recurs, în termen legal atât reclamantul C.V., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul critică hotărârea din apel, pe considerentul cuantumului redus al despăgubirii stabilită pentru prejudiciul moral suferit, în condițiile în care, se arată, este de netăgăduit că a fost victima unei „erori judiciare” fiind cercetat, judecat și condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-o și nelegal privat de libertate. Astfel, conchide reclamantul, în cauză s-au probat consecințele grave pe care încarcerarea de 30 de zile le-a avut asupra sănătății sale, onoarei, poziției sociale și prestigiului profesional, sub acest aspect, despăgubirile în cuantum de 150.000 lei acordate de către instanța de fond, fiind corespunzătoare.

Invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, critică decizia dată în apel, pe considerentul greșitei cuantificări a daunelor morale, în baza unor aprecieri pur subiective, „imposibil de controlat judiciar”, reclamantul nereușind să administreze probe din care să rezulte prejudiciul suferit urmare privării sale de libertate, suferințele ce i-au fost cauzate și legătura de cauzalitate dinte acestea și faptul detenției pe o perioadă de aproximativ o lună. Tot astfel, se arată, la pronunțarea hotărârii atacate, instanța și-a întemeiat soluția, doar pe prezumții, reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 C. civ., regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuind să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s-a respectat în speță.

Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed: Prevalent analizei motivelor de casare invocate, este necesar a lămuri problema – ridicată prin concluziile orale formulate de reprezentantul Ministerului Public – dacă, în condițiile abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., s-a limitat controlul instanței de recurs asupra criteriilor de stabilire a compensației (despăgubirilor) ce se acordă pentru prejudiciul moral. Critica pârâtului privește două aspecte. Primul, se referă la inexistența prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale. Al doilea, privește criteriile de reparare echitabilă și integrală a daunelor suferite, astfel că ambele motive de casare (ultimul fiind iterat și de către reclamant) urmăresc aplicarea corectă la speța dedusă judecății a prevederilor art. 998 C. civ.

și a principiilor de drept ce guvernează răspunderea civilă delictuală. Pe cale de consecință, dispoziția pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., nu a înlăturat posibilitatea controlului instanței de recurs asupra criteriilor avute în vedere de instanțe la stabilirea cuantumului daunelor morale. Dimpotrivă, deoarece aceste criterii decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului, principiu legal consacrat de art. 998 C. civ., aplicarea lor poate fi controlată în continuare pe baza pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Analizând criticile formulate de cei doi recurenți împotriva deciziei atacate, se constată că atât arestarea preventivă cât și intentarea procesului penal au pricinuit reclamantului o vătămare adusă onoarei, demnității, a creditului moral și a poziției sociale pe care acesta a avut-o anterior, aspecte ce definesc personalitatea umană.

Însă, așa cum corect a apreciat instanța de control judiciar, tribunalul a greșit în aprecierea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral încercat. Deși, în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, deoarece dauna morală, oricât de profundă nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare, se constată totuși că suma de 150.000 lei acordată de prima instanță reclamantului, cu titlu de despăgubiri morale, depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere. Ca atare, reținând corect că reclamantul a suferit pe parcursul celor 30 de zile de detenție un prejudiciu moral, instanța de control judiciar a stabilit un cuantum al despăgubirilor - 12.500 lei - în legătură cu care se apreciază că se înscrie în limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferința încercată de reclamant, precum și în exigențele art. 505 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit căruia la aprecierea asupra întinderii reparației, trebuie să se țină seama de perioada restrângerii libertății cât și de consecințele pe care această restrângere le-a avut asupra persoanei ori familiei celui în cauză. Față de cel ce preced, ambele recursuri urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.V. și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 44/A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.