ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1928 din data de 6 mai 2009, Curtea de Apel

București a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Județean Constanța în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Pentru

a pronunța această sentința, prima instanța a reținut

în esență următoarele:

Prin

procesul verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, înregistrat la

fostul Minister al Integrării Europene sub nr. 2642, echipa de control din

cadrul Direcției Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri

Comunitare a ministerului a consemnat rezultatele controlului ce a avut ca

obiect verificarea legalității, regularității și

conformității utilizării fondurilor comunitare și a fondurilor

de cofinanțare aferente precum și a gradului de realizare a

obiectivelor menționate în cererea de finanțare.

În

urma controlului s-a constatat că beneficiarul, reclamantul Consiliul

Județean Constanța, reprezentat de către U.I.P. (Unitatea de

Implementare a Proiectului) și de către Președintele Consiliului

Județean Constanța, N.D.C. în calitate de reprezentant atât al

beneficiarul proiectului cât și al autorității publice, a

gestionat defectuos formalități necesare unei bune derulări a

proiectului iar obiectivul contractului nu a fost atins la termenul final

prezumat de execuție, 13 martie 2005 și în conformitate cu

prevederile Memorandumurilor de finanțare semnate de Guvernul României,

asistența financiară nerambursabilă acordată pe acest proiect

a fost retrasă.

Reclamantul

a contestat procesul-verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, la

autoritatea pârâtă, iar prin Decizia nr. 2621 din 16 martie 2007 (fila 13)

pârâtul a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța

de fond a apreciat ca neîntemeiată și contrară dispozițiilor

O.U.G. nr. 76/2006 susținerea reclamantului în sensul că echipa de

control care a întocmit procesul verbal din 15 noiembrie 2006 nu era

competentă să emită un titlu de creanță invocând

dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, deoarece Ministerul

Dezvoltării Regionale (succesor al M.D.P.L. și al Ministerului

Integrării) are calitatea de autoritate contractantă conform

dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 76/2006.

S-a

mai arătat în considerentele sentinței atacate că, având în vedere

dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 76/2006

rezultă că, Ministerul Integrării în calitate de autoritate

contractantă avea competență legală de a efectua controlul

și de a emite un act de control în care să consemneze modul de

derulare a proiectului.

Având

în vedere dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 76/2006 și

faptul că procesul verbal de control în care s-a consemnat situația

pe fapt care a condus la restituirea contravalorii finanțării

nerambursabile din fonduri PHARE către Comisia Europeană constituie o

„notificare" în înțelesul O.U.G. nr. 76/2006, Curtea de Apel

București a apreciat ca fiind neîntemeiate și criticile reclamantului

în sensul că actul de control nu poate fi considerat un titlu de

creanță, cât și cele privind necesitatea stabilirii

răspunderii contractuale pe cale judecătorească și nu

administrativă.

Concluzionând,

prima instanța a arătat că în condițiile în care

reclamantul în calitate de beneficiar de proiect a avut în același timp

și calitatea de emitent al autorizației de construire, toate

demersurile sale privind anularea autorizației de construire,

tergiversarea analizării documentației de eliberare a unei noi

autorizații de construire (respectiv 5 luni), neinformarea rapidă a

Ministerului Integrării pentru depășirea greutăților

în executarea contractului, demonstrează că reclamantul a

acționat contrar intereselor sale de a obține o lucrare de interes

public județean în baza unor fonduri nerambursabile, asumându-si astfel,

riscul de a suporta contravaloarea lucrării „Pavilion

expozițional" din fonduri proprii.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean

Constanța, considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele

motive:

- în

mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 79/2003, a

fost emis un proces-verbal de control ce constituie titlu de creanță,

deoarece nu este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (2)

al articolului menționat, respectiv ca obiectul unui asemenea act să îl

constituie sume plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea

aferentă. Ori suma de 1.243.513,82 Euro și suma de 4.428.410,53 RON

reprezintă plăți efectuate de către Agenția de

Implementare a Programului Phare, respectiv de către M.I.E. pe baza

documentelor justificative ale efectuării lucrărilor, reprezentând

partea de construcție edificată, la care se adaugă suma de 811.915,66

Euro, ce constituie suma plătită de aceeași autoritate de

implementare către constructorul lucrărilor, în baza unei

tranzacții intervenite între aceste părți, ca urmare a

rezilierii contractului de lucrări;

-

s-a reținut în mod greșit culpa contestatorului în derularea proiectului

cu finanțare externă și raportul de cauzalitate între conduita

sa și depășirea termenului de finalizare a obiectivului.

Potrivit art. 7.1 din Acordul Comun, Beneficiarul are doar obligația

să înființeze și să mențină Unitatea de

Implementare a Proiectului (U.I.P.), care acționa atât ca reprezentant al Angajatorului,

cât și al Beneficiarului. În ceea ce privește reprezentarea

beneficiarului, acesta se referă doar la protejarea intereselor acestei

părți, pe toată durata execuției construcției, fapt ce

rezultă din prevederile art. 7.4 din Acord. Practic, prevederile art. 7, art.

8 din Acordul Cadru elimină orice autoritate a Beneficiarului în

executarea contractului de lucrări, iar singurele obligații ale

Consiliului Județean Constanța referitoare la funcționarea U.I.P.

erau acelea de a o înființa și a o menține, fără a

avea atribuții de autoritate și control asupra acestei unități.

Recurentul

mai precizează că a respectat dispozițiile art. 12 din Acordul Cadru,

furnizând în timp util toate autorizațiile și licențele pentru desfășurarea

proiectului, Inginerul și Constructorul fiind cei care au furnizat cu

întârziere documentația tehnică aferentă unei noi autorizații

de construcție.

Eliberarea

noii autorizații de construire de către beneficiarul local s-a

făcut în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 50/1991, de la depunerea

documentației complete de către proiectant, astfel că nu se

poate reține culpa acestuia pentru nefinalizarea în termen a proiectului.

Încadrarea

în drept a motivelor de recurs invocate s-a făcu din oficiu, în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de

recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Este

neîntemeiată critica recurentului cu privire la neanalizarea de către

instanța de fond a necompetenței funcționale a organului emitent

al actului de control de a emite un titlu de creanță și de a

include în acest act sume plătite cuvenit, cu aprobările legale,

constructorului.

În

realitate, potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, constituie obiect al controlului și

recuperării nu numai sume plătite ca urmare a fraudei, ci ca urmare a

oricăror nereguli constatate în derularea proiectului, iar potrivit art. 2

lit. e) din același act normativ agenția de implementare (persoana

juridică sau instituția publică responsabilă cu implementarea

proiectului, desemnată în cadrul memorandumului de finanțare încheiat

între Guvernul României și Comisia Europeană) va întocmi actul de

control cu valoare de titlu de creanță.

În

plus, recurenta omite aplicabilitatea în cauză a art. 8 alin. (2) din

O.U.G. nr. 76/2006 privind stabilirea obligațiilor beneficiarilor

contractelor de lucrări finanțate din fonduri Phare, componenta CES

și Phare Cooperare Transfrontalieră, unde se prevăd

următoarele: „În cazul nefinalizării lucrărilor ... și în

cazul în care Comisia Europeană solicită restituirea contravalorii

finanțării nerambursabile din fonduri Phare, atunci suma trecută

în documentele prin care Comisia Europeană a formulat această solicitare

va fi suportată de către beneficiar ...”, iar potrivit alin. (3) „ În

aceleași condiții în care beneficiarii sunt obligați potrivit alin.

(2) să restituie contravaloarea finanțării din fonduri Phare se

instituie în sarcina beneficiarilor obligația de a restitui contravaloarea

finanțării de la bugetul de stat”.

În

speță, întrucât la termenul final stabilii pentru execuție (13

martie 2005) obiectivul contractului nu a fost atins, in conformitate cu

prevederile Memorandumurilor de finanțare semnate de Guvernul României,

asistența financiară nerambursabilă acordată pe Proiectul 0101.05 a fost retrasă, Comisia Europeană comunicând Ministerului Finanțelor Publice

prin adresa nr. ELARG/E3/NS/rb/crg D (2006) REGI03070 că a redus bugetul

local PHARE cu întreaga sumă de finanțare în valoare de 4.483.832

Euro.

În

baza acestei adrese a Comisiei Europene, Ministerul Finanțelor Publice a

transmis M.D.R.L., la acea dată denumit Ministerul Integrării

Europene, nota de debit nr. 4 prin care solicita transferul sumei plătite

pentru Proiectul RO 0101.05 „Pavilion expozițional Constanța” în

contul fondului Național și a sumei de cofinanțare în contul

bugetului de stat.

De

asemenea. în baza

H.G

.

nr. 1173/2006 privind reglementarea

aspectelor financiare ale proiectului RO 0101.05 - Centrul Expozițional

Constanta - și conform Tranzacției încheiate între M.D.L.P.L.

(anterior Ministerul Integrării Europene) și contractorul Guris

Insaat ve Muhendislik A.S. Turcia, primul a mai plătit cheltuieli

suplimentare.

Așadar,

față de modul de reglementare a responsabilității

beneficiarului astfel cum a fost prezentat mai sus, nu prezintă

relevanță apărarea acestuia în sensul că pe parcursul derulării

proiectului o serie de plăți au fost justificate și legale, din moment

ce proiectul nu a fost finalizat, iar asistența financiară a fost retrasă

de Comisia Europeană.

Din același

motiv, chiar dacă în speță nu se poate reține culpa exclusivă

a Consiliului Județean Constanța pentru tergiversarea finalizării

proiectului (fiind adoptată inițial o soluție de fundare a

construcției ce a trebuit modificată și care, potrivit normelor în

vigoare și opiniei expertului tehnic presupunea emiterea unei noi

autorizații de construire), acesta nu poate fi exonerat de obligația unei

bune gestionări a proiectului, astfel încât acesta să poată fi încheiat

la termen.

Pentru

considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul-reclamant Consiliul Județean Constanța împotriva

sentinței civile nr. 1928 din data de 6 mai 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 mai 2010.