ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1928 din data de 6 mai 2009, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Constanța în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. Pentru a pronunța această sentința, prima instanța a reținut în esență următoarele: Prin procesul verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, înregistrat la fostul Minister al Integrării Europene sub nr. 2642, echipa de control din cadrul Direcției Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri Comunitare a ministerului a consemnat rezultatele controlului ce a avut ca obiect verificarea legalității, regularității și conformității utilizării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente precum și a gradului de realizare a obiectivelor menționate în cererea de finanțare.

În urma controlului s-a constatat că beneficiarul, reclamantul Consiliul Județean Constanța, reprezentat de către U.I.P. (Unitatea de Implementare a Proiectului) și de către Președintele Consiliului Județean Constanța, N.D.C. în calitate de reprezentant atât al beneficiarul proiectului cât și al autorității publice, a gestionat defectuos formalități necesare unei bune derulări a proiectului iar obiectivul contractului nu a fost atins la termenul final prezumat de execuție, 13 martie 2005 și în conformitate cu prevederile Memorandumurilor de finanțare semnate de Guvernul României, asistența financiară nerambursabilă acordată pe acest proiect a fost retrasă. Reclamantul a contestat procesul-verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, la autoritatea pârâtă, iar prin Decizia nr. 2621 din 16 martie 2007 (fila 13) pârâtul a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată și contrară dispozițiilor O.U.G. nr. 76/2006 susținerea reclamantului în sensul că echipa de control care a întocmit procesul verbal din 15 noiembrie 2006 nu era competentă să emită un titlu de creanță invocând dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, deoarece Ministerul Dezvoltării Regionale (succesor al M.D.P.L. și al Ministerului Integrării) are calitatea de autoritate contractantă conform dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 76/2006. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 76/2006 rezultă că, Ministerul Integrării în calitate de autoritate contractantă avea competență legală de a efectua controlul și de a emite un act de control în care să consemneze modul de derulare a proiectului.

Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 76/2006 și faptul că procesul verbal de control în care s-a consemnat situația pe fapt care a condus la restituirea contravalorii finanțării nerambursabile din fonduri PHARE către Comisia Europeană constituie o „notificare" în înțelesul O.U.G. nr. 76/2006, Curtea de Apel București a apreciat ca fiind neîntemeiate și criticile reclamantului în sensul că actul de control nu poate fi considerat un titlu de creanță, cât și cele privind necesitatea stabilirii răspunderii contractuale pe cale judecătorească și nu administrativă.

Concluzionând, prima instanța a arătat că în condițiile în care reclamantul în calitate de beneficiar de proiect a avut în același timp și calitatea de emitent al autorizației de construire, toate demersurile sale privind anularea autorizației de construire, tergiversarea analizării documentației de eliberare a unei noi autorizații de construire (respectiv 5 luni), neinformarea rapidă a Ministerului Integrării pentru depășirea greutăților în executarea contractului, demonstrează că reclamantul a acționat contrar intereselor sale de a obține o lucrare de interes public județean în baza unor fonduri nerambursabile, asumându-si astfel, riscul de a suporta contravaloarea lucrării „Pavilion expozițional" din fonduri proprii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean Constanța, considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: - în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 79/2003, a fost emis un proces-verbal de control ce constituie titlu de creanță, deoarece nu este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (2) al articolului menționat, respectiv ca obiectul unui asemenea act să îl constituie sume plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă. Ori suma de 1.243.513,82 Euro și suma de 4.428.410,53 RON reprezintă plăți efectuate de către Agenția de Implementare a Programului Phare, respectiv de către M.I.E.

pe baza documentelor justificative ale efectuării lucrărilor, reprezentând partea de construcție edificată, la care se adaugă suma de 811.915,66 Euro, ce constituie suma plătită de aceeași autoritate de implementare către constructorul lucrărilor, în baza unei tranzacții intervenite între aceste părți, ca urmare a rezilierii contractului de lucrări; - s-a reținut în mod greșit culpa contestatorului în derularea proiectului cu finanțare externă și raportul de cauzalitate între conduita sa și depășirea termenului de finalizare a obiectivului. Potrivit art. 7.1 din Acordul Comun, Beneficiarul are doar obligația să înființeze și să mențină Unitatea de Implementare a Proiectului (U.I.P.), care acționa atât ca reprezentant al Angajatorului, cât și al Beneficiarului.

În ceea ce privește reprezentarea beneficiarului, acesta se referă doar la protejarea intereselor acestei părți, pe toată durata execuției construcției, fapt ce rezultă din prevederile art. 7.4 din Acord. Practic, prevederile art. 7, art. 8 din Acordul Cadru elimină orice autoritate a Beneficiarului în executarea contractului de lucrări, iar singurele obligații ale Consiliului Județean Constanța referitoare la funcționarea U.I.P. erau acelea de a o înființa și a o menține, fără a avea atribuții de autoritate și control asupra acestei unități. Recurentul mai precizează că a respectat dispozițiile art. 12 din Acordul Cadru, furnizând în timp util toate autorizațiile și licențele pentru desfășurarea proiectului, Inginerul și Constructorul fiind cei care au furnizat cu întârziere documentația tehnică aferentă unei noi autorizații de construcție.

Eliberarea noii autorizații de construire de către beneficiarul local s-a făcut în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 50/1991, de la depunerea documentației complete de către proiectant, astfel că nu se poate reține culpa acestuia pentru nefinalizarea în termen a proiectului. Încadrarea în drept a motivelor de recurs invocate s-a făcu din oficiu, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este neîntemeiată critica recurentului cu privire la neanalizarea de către instanța de fond a necompetenței funcționale a organului emitent al actului de control de a emite un titlu de creanță și de a include în acest act sume plătite cuvenit, cu aprobările legale, constructorului.

În realitate, potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, constituie obiect al controlului și recuperării nu numai sume plătite ca urmare a fraudei, ci ca urmare a oricăror nereguli constatate în derularea proiectului, iar potrivit art. 2 lit. e) din același act normativ agenția de implementare (persoana juridică sau instituția publică responsabilă cu implementarea proiectului, desemnată în cadrul memorandumului de finanțare încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană) va întocmi actul de control cu valoare de titlu de creanță. În plus, recurenta omite aplicabilitatea în cauză a art. 8 alin. (2) din O.U.G.

nr. 76/2006 privind stabilirea obligațiilor beneficiarilor contractelor de lucrări finanțate din fonduri Phare, componenta CES și Phare Cooperare Transfrontalieră, unde se prevăd următoarele: „În cazul nefinalizării lucrărilor ... și în cazul în care Comisia Europeană solicită restituirea contravalorii finanțării nerambursabile din fonduri Phare, atunci suma trecută în documentele prin care Comisia Europeană a formulat această solicitare va fi suportată de către beneficiar ...”, iar potrivit alin. (3) „ În aceleași condiții în care beneficiarii sunt obligați potrivit alin. (2) să restituie contravaloarea finanțării din fonduri Phare se instituie în sarcina beneficiarilor obligația de a restitui contravaloarea finanțării de la bugetul de stat”.

În speță, întrucât la termenul final stabilii pentru execuție (13 martie 2005) obiectivul contractului nu a fost atins, in conformitate cu prevederile Memorandumurilor de finanțare semnate de Guvernul României, asistența financiară nerambursabilă acordată pe Proiectul 0101.05 a fost retrasă, Comisia Europeană comunicând Ministerului Finanțelor Publice prin adresa nr. ELARG/E3/NS/rb/crg D (2006) REGI03070 că a redus bugetul local PHARE cu întreaga sumă de finanțare în valoare de 4.483.832 Euro. În baza acestei adrese a Comisiei Europene, Ministerul Finanțelor Publice a transmis M.D.R.L., la acea dată denumit Ministerul Integrării Europene, nota de debit nr. 4 prin care solicita transferul sumei plătite pentru Proiectul RO 0101.05 „Pavilion expozițional Constanța” în contul fondului Național și a sumei de cofinanțare în contul bugetului de stat.

De asemenea. în baza H.G . nr. 1173/2006 privind reglementarea aspectelor financiare ale proiectului RO 0101.05 - Centrul Expozițional Constanta - și conform Tranzacției încheiate între M.D.L.P.L. (anterior Ministerul Integrării Europene) și contractorul Guris Insaat ve Muhendislik A.S. Turcia, primul a mai plătit cheltuieli suplimentare. Așadar, față de modul de reglementare a responsabilității beneficiarului astfel cum a fost prezentat mai sus, nu prezintă relevanță apărarea acestuia în sensul că pe parcursul derulării proiectului o serie de plăți au fost justificate și legale, din moment ce proiectul nu a fost finalizat, iar asistența financiară a fost retrasă de Comisia Europeană.

Din același motiv, chiar dacă în speță nu se poate reține culpa exclusivă a Consiliului Județean Constanța pentru tergiversarea finalizării proiectului (fiind adoptată inițial o soluție de fundare a construcției ce a trebuit modificată și care, potrivit normelor în vigoare și opiniei expertului tehnic presupunea emiterea unei noi autorizații de construire), acesta nu poate fi exonerat de obligația unei bune gestionări a proiectului, astfel încât acesta să poată fi încheiat la termen. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Județean Constanța împotriva sentinței civile nr. 1928 din data de 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.