ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 4 decembrie 2007, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA a solicitat anularea deciziilor nr. 682050 și nr. 682052 emise, la data de 31 mai 2007, de pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva procesului – verbal de control nr. 668646 din 19 martie 2007 și notei de debit nr. 668738 din 19 martie 2007 cu privire la obligațiile de plată în sumă de 2.773.230,86 euro aferente contractului RO 9911 ianuarie 02. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate a fost nelegal stabilită obligația sa de a plăti suma de 2.773.230,86 euro, ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Acordul nr. 9911 ianuarie 02. În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră între România și Bulgaria, precum și pentru nefinalizarea obiectivelor din Memorandumul de Finanțare.

Reclamanta a susținut că singurul document care guvernează raporturile juridice dintre părți, inclusiv în privința recepției efectuate, este contractul încheiat, astfel că nu sunt aplicabile alte acte normative invocate de autoritatea pârâtă. De altfel, nici una dintre părțile contractante nu a contestat că raporturile lor juridice sunt guvernate de contractul încheiat ca urmare a aplicării procedurilor de achiziție specifice U.E. și însăși forma de contract utilizată face parte din documentele standard obligatorii U.E. Din acest motiv, reclamanta a arătat că în mod greșit pârâtul a considerat nelegală recepția concretizată prin procesul – verbal din 24 octombrie 2003, făcând referiri numai la prevederile H.G.

nr. 273/1994 privind Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, fără a avea în vedere că, îndeplinirea obligațiilor contractuale se apreciază în raport de contractul finanțat din programul P. nr. 9911 ianuarie 02, întocmit de autoritatea contractantă O.P.C.P. în conformitate cu legislația U.E. și cu legislația română în vigoare la data respectivă. Cum în procesul – verbal s-a precizat că o parte din lucrări mai erau de executat și că pentru altele s-au formulat obiecțiuni, reclamantul a susținut că a fost greșit contestat caracterul parțial al recepției, deși aceasta s-a efectuat în concordanță cu clauza contractuală 57.2. Fiind numai o recepție parțială, atât constructorul, cât și antreprenorul au fost obligați să respecte termenele prevăzute în anexele la procesul – verbal de recepție și să execute lucrările din noul grafic agreat la data recepției parțiale.

Pentru nerespectarea acestor obligații, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 5/4183 din 23 decembrie 2003 a solicitat Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.R.F.E., în calitatea sa de instituție coordonatoare a proiectelor de infrastructură feroviară finanțate prin fonduri nerambursabile de la U.E., acordarea sprijinului necesar pentru finalizarea proiectului. La rândul său, ministerul s-a adresat cu actul nr. 40/1150 din 10 iunie 2004 către O.P.C.P., în calitatea sa dublă de parte contractantă și de gestionar al fondurilor P. pentru proiectul în cauză, pentru ca acesta să rezilieze contractul P. CBC RO 9911 ianuarie 02 cu firma de construcții C.C.C.F. – SA și să perceapă penalitățile corespunzătoare pentru nerespectarea termenului de execuție.

Reclamanta a susținut că actul administrativ fiscal întocmit de O.P.C.P. se bazează pe ipoteza că participarea cu fonduri la realizarea obiectivului stabilit prin Memorandumul de Finanțare nu a fost realizată, deși aceasta nu poate fi invocată decât la finalizarea obiectivului, condiție care nu s-a îndeplinit, pentru că nu a avut loc recepția finală pentru lucrările cuprinse în anexele nr. 2 și 3 la procesul – verbal de recepție nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003. În calitatea sa de beneficiar, reclamanta a arătat că este păgubită prin neexecutarea completă a contractului respectiv, dar și prin imposibilitatea de a trece la lucrări de întreținere, deoarece nu a fost preluat obiectivul stabilit.

Din această perspectivă, s-a învederat că neîndeplinirea obiectivelor proiectului finanțat prin programul P. nu este imputabilă reclamantei, care a fost nelegal obligată la restituirea sumelor considerate a fi fost plătite necuvenit din fondurile comunitare. De asemenea, s-a arătat că pentru sumele de 294.669 euro din actul administrativ fiscal nr. 68403 din 23 septembrie 2006 și de 470.676 euro din actul administrativ fiscal nr. 748.066 din 9 noiembrie 2006 nu au fost respectate prevederile art. 4.6 alin. (11) – (13) și art. 7 din H.G. nr. 1510/2003 și art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, în condițiile în care, la beneficiarul final, nu s-a efectuat nici un control pentru verificarea utilizării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente și nici nu a fost încheiat un proces – verbal care să stabilească creanța bugetară datorată.

În legătură cu Nota de Debit nr. 668738 din 19 martie 2007, s-a arătat că suma de plată nu se bazează pe nici un calcul prezentat într-un document justificativ, în condițiile în care reclamanta ca beneficiar final al obiectivului, este responsabilă numai cu implementarea tehnică a proiectului și cu plata sumelor de cofinanțare, iar O.P.C.P. a fost responsabil cu licitarea, contractarea și plățile din cofinanțare, în calitatea sa de persoană juridică achizitoare și de posesoare a garanțiilor bancare de avans și de bună execuție. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2750 din 24 iunie 2009, prin care a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 682050 și nr. 682052 emise la 31 mai 2007 de pârâtul M.E.F.

– O.P.C.P., a anulat procesul – verbal de control nr. 668738 din 19 martie 2007 și Nota de Debit nr. 668738 din 19 martie 2007 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 43 lei. Instanța de fond a reținut că, deși procesul – verbal de recepție nr. L.3.2./223 din 24 octombrie 2003 s-a intitulat „la terminarea lucrărilor”, din constatările comisiei de recepție și din anexele procesului – verbal de recepție, prin care s-au stabilit termene de execuție pentru lucrările neefectuate, rezultă că acest proces – verbal nu a constatat o recepție finală a lucrărilor. În condițiile în care reclamanta a comunicat Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.R.F.E.

că nu este oportună recepția parțială a lucrărilor corespunzătoare capitolelor finanțate de fonduri P., nefiind finalizat nici un capitol la acea dată, instanța de fond a considerat că nu este imputabilă acesteia întocmirea procesului – verbal de recepție nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003, cu atât mai mult cu cât ministerul respectiv a avut un reprezentant în cadrul comisiei de recepție, care a acceptat situația de fapt în privința lucrărilor neexecutate. Invocarea dispozițiilor art. 6, 17 și 22 din H.G. nr. 273/1994 în procesul – verbal de control nr. 668738 din 19 martie 2007 a fost apreciată de prima instanță ca fiind fără corespondent în situația de fapt, cu motivarea că nu a fost dovedită încălcarea de către reclamantă a acestor prevederi legale.

De asemenea, s-a considerat că nu sunt aplicabile reclamantei dispozițiile art. 57.1, art. 57.5 și art. 58.8 din condițiile generale ale contractului RO 9911 ianuarie 02, în sensul preluării o dată cu lucrarea a riscurilor care ar putea afecta lucrările podului de cale ferată, întrucât lucrările nu au fost finalizate și nu a fost efectuată recepția finală. Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt contradictorii concluziile organului de control, în sensul că s-a avut în vedere nerespectarea termenelor stabilite în mod convențional pentru remedierea lucrărilor, respectiv pentru executarea lucrărilor nefinalizate, reținându-se totodată că beneficiarul nu a asigurat întreținerea corespunzătoare a podului, deși această obligație revine beneficiarului numai după recepția finală a lucrării.

În cuprinsul aceluiași act, organul de control a susținut că existau lucrări neexecutate și lucrări care urmau a fi remediate, de natură să afecteze utilitatea lucrării conform destinației sale, iar ulterior a precizat că circulația se desfășoară cu restricții de viteză pe podul Giurgiu – Ruse. În ceea ce privește culpa pentru nefinalizarea lucrărilor, instanța de fond a avut în vedere că prin decizia nr. 1429/ R din 9 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială s-a stabilit în mod irevocabil răspunderea constructorului C.C.C.F.

– SA, ceea ce a și determinat rezilierea contractului de antrepriză nr. RO 9911 ianuarie 02. Apărarea pârâtului privind culpa reclamantei pentru întârzierea rezilierii contractului în perioada 2004 – 2006 a fost înlăturată, constatându-se că din noiembrie 2003 au fost anunțate dificultățile apărute în derularea contractului, conform art. 3 pct. 11 din Acord, în sensul că a fost comunicată neexecutarea lucrărilor, astfel că trebuia evidențiată separat suma de plată din fonduri P. și suma aferentă contribuției datorate de compania beneficiară. Din acest motiv, instanța de fond a constatat că O.P.C.P. avea obligația de a gestiona cu responsabilitate contractul încheiat cu constructorul C.C.C.F.

– SA și de a acționa de îndată pentru a lua măsurile necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului finanțat de P. Astfel, s-a reținut că, până la încheierea Memorandumului de Finanțare - 31 decembrie 2003, O.P.C.P. trebuia să efectueze toate plățile din fondurile P., însă pentru aceasta constructorul C.C.E.F. - SA ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile contractuale, ceea ce nu s-a realizat. Pentru împrejurarea că, după recepția provizorie a lucrărilor la data de 24 octombrie 2003, constructorul nu a respectat termenele prevăzute în anexele procesului – verbal de recepție, s-a considerat că nu se datorează neplății obligațiilor contractuale de către reclamantă.

Dimpotrivă, s-a reținut că pârâtului i se datorează neperceperea penalităților și neexecutarea garanției de bună execuție, pentru că, deși a fost anunțat din anul 2003 despre dificultățile întâmpinate de beneficiar în derularea contractului, nu a formulat acțiune pentru rezilierea contractului și nici nu a solicitat prelungirea valabilității garanției de bună execuție. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 273/1994, instanța de fond a avut în vedere că acest act normativ reglementează numai recepția la terminarea lucrărilor, iar conform art. 59 din contract, recepția finală se poate efectua doar dacă toate defectele au fost remediate.

Potrivit clauzelor de la art. 57 și art. 57.3 din contract, certificatul de recepție parțială nu poate fi considerat ca fiind o acceptare a faptului că lucrările au fost finalizate în fiecare aspect al lor și în sensul acestor prevederi contractuale procesul – verbal de recepție din 24 octombrie 2003 este unul de recepție parțială. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanta C.N.C.F. - SA. Recurentul a susținut că în mod eronat instanța de fond a considerat că aplicarea clauzelor contractuale cu privire la recepție exclude aplicarea H.G. nr. 273/1994 și că, reglementarea cuprinsă în acest act normativ intră în conflict cu prevederile Condițiilor Generale pentru Contractele de construcții, redactate de F.I.I.C., care s-ar aplica prioritar față de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Prin contract, părțile nu pot deroga de la prevederile legale și modalitatea de recepție pe care o stabilesc se poate aplica numai cu condiția respectării H.G. nr. 273/1994, ceea ce nu se poate constata în cazul intimatei, care a semnat procesul – verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 24 octombrie 2003 cu scopul fraudulos de a evita returnarea fondurilor P., prin declarația falsă că lucrările cu fost terminate. Recurentul a susținut că soluția instanței de fond este rezultatul unor grave confuzii între recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală, dar și cu privire la părțile semnatare ale procesului – verbal de recepție. Sub acest aspect, s-a arătat că O.P.C.P. nu a avut nici un reprezentant în comisia de recepție și nu a fost anunțată de problemele care împiedicau recepția, deoarece toate acestea vizează în realitate Ministerul Transporturilor și nu ministerul recurent, cum greșit s-a reținut în hotărârea atacată.

Aceeași eroare s-a susținut că a fost săvârșită și prin indicarea O.P.C.P. ca structură în cadrul Ministerului Transporturilor. Recurentul a criticat și concluzia instanței de fond privind culpa sa pentru admiterea recepției la lucrări neexecutate, cu excluderea oricărei culpe a intimatei, deși aceasta a încălcat art. 57 din condițiile Generale și prevederile H.G. nr. 273/1994. În dezvoltarea acestor critici, s-a arătat că a fost interpretată eronat natura procesului – verbal la terminarea lucrărilor, cu ignorarea prevederilor legale și contractuale, considerându-se că este o recepție parțială pentru că lucrările nu erau terminate, fără a se avea în vedere că întocmirea acestui proces – verbal este rezultatul conduitei frauduloase a intimatei, cu scopul eludării Memorandumului de Finanțare, care sancționa neterminarea lucrărilor până la 31 decembrie 2003 cu retragerea finanțării.

De asemenea, recurentul a criticat interpretarea dată de instanța de fond prevederilor H.G. nr. 273/1994 și art. 57 din Condițiile Generale, arătând că actul normativ susmenționat reglementează atât recepția la terminarea lucrărilor, cât și recepția finală, nefiind în conflict cu prevederile contractuale referitoare la recepția lucrărilor după expirarea perioadei de notificare a defectelor, ceea ce corespunde unei recepții finale. În atare situație, s-a arătat că art. 57.3 din condițiile Generale nu poate fi interpretat în sensul unei recepții parțiale, deoarece o asemenea interpretare ar fi în dezacord cu premisa recepției reglementate de art. 57 din Contract, încălcând dispozițiile art. 982 C. civ., care prevăd că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei clauze înțelesul care rezultă din întregul act.

Din acest motiv, recepția provizorie conform art. 57 din contract nu poate fi interpretată ca o acceptare a terminării lucrărilor în fiecare aspect al lor și nu reprezintă recepția parțială, cum greșit a considerat instanța de fond, dat fiind că premisa exprimată de art. 57.1 este aceea că lucrările sunt terminate și că testele de funcționalitate au fost trecute. În recurs s-a susținut că această premisă nu a existat în cauză datorită faptului că lucrările nu erau terminate la momentul recepției, astfel că este evidentă culpa intimatei pentru nerespectarea flagrantă atât a prevederilor contractuale, cât și a celor legale.

Recurentul a arătat că, deși instanța a reținut acest aspect, în sensul că recepția a fost forțată de expirarea Memorandumului de finanțare, sancționată cu retragerea finanțării, motivarea hotărârii apare ca fiind contradictorie, în condițiile în care nu s-a constatat culpa intimatei, care în mod fals a atestat terminarea lucrărilor pentru a se evita pierderea fondurilor P., alocate de U.E. pentru acest proiect. Din acest considerent, hotărârea instanței de fond a fost criticată și pentru încălcarea O.G. nr. 79/2003, care instituie obligația recuperării fondurilor comunitare cheltuite în urma unor nereguli, de la beneficiarii fondurilor vinovați de neregulile respective.

Referitor la presupusele contradicții existente între mențiunile actului de control, recurentul a învederat că instanța de fond a analizat superficial legătura de cauzalitate dintre acceptarea de către intimată a recepției unor lucrări neterminate și faptul că circulația se desfășoară cu restricții de viteză. Restricțiile de viteză sunt impuse tocmai de faptul că siguranța traficului feroviar este afectată de lucrările acceptate de intimată, deși acestea nu erau terminate. În ultimele două motive de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a reținut culpa intimatei pentru neasigurarea întreținerii lucrărilor după admiterea recepției și pentru neasigurarea finanțării lucrărilor.

Instanța de fond a acceptat faptul că intimata nu a întreținut lucrările, dar a considerat în mod eronat că nu ar fi avut o astfel de obligație, deși culpa sa rezulta tocmai din acceptarea recepției în temeiul art. 57 din Condițiile Generale și Capitolul 2 din H.G. nr. 273/1994 pentru lucrări neterminate, preluând totodată riscurile aferente acestei lucrări. În același mod, deși în sentința atacată s-a reținut că intimata nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la termen avansul și nici nu a suportat partea finală din plățile intermediare, recurentul a învederat că s-a justificat greșit încălcarea obligației respective pe considerentul că, la rândul său constructorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

În opinia recurentului, instanța de fond nu a ținut seama de cronologia elementelor de fapt din dosar, care dovedesc că încălcarea obligației de plată de către intimată precede încălcarea contractului de către constructor și aceasta pentru că obligația de plată a avansului o precede pe cea de executare a lucrărilor. Intimata C.N.C.F. C.F.R. SA a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de recurs, motivând că nu au fost respectate prevederile art. 302/1 și art. 316 raportat la art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu conține numele și calitatea persoanei care angajează juridic instituția, nefăcându-se nici dovada acestei calități.

Excepția de procedură invocată de intimată este nefondată, întrucât cererea de recurs a fost semnată de reprezentantul convențional al recurentului, în baza împuternicirii avocațiale nr. 159.619 din 26 august 2009, având ca obiect atât asistență juridică și reprezentare, cât și redactarea și semnarea motivelor de recurs în prezentul dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect pe baza probelor administrate că relațiile dintre O.P.C.P, în calitate de autoritate contractantă și constructorul C.C.C.F. - SA București au fost guvernate de contractul nr. RO 9911 ianuarie 02. Fiind autoritate contractantă, M.E.F.

– O.P.C.P. avea obligația să asigure, prin vizarea contractului de către proprii experți în legătură cu respectarea legii române, conformitatea cu clauzele contractuale și cu condițiile F.I.D.I.C. Recurentul a susținut neîntemeiat că instanța de fond a aplicat prioritar clauzele contractuale, înlăturând aplicarea H.G. nr. 273/1994, deși dispozițiile acestui act normativ au stat la baza întocmirii procesului – verbal din 24 octombrie 2003. Instanța de fond a apreciat judicios că nu poate fi reținută culpa companiei intimate pentru întocmirea procesului – verbal din 24 octombrie 2003, care a fost semnat și de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor – R.C.F. București, ai I.S.C. și ai C.J.

Giurgiu, dar și de inginerul F.I.D.I.C. (firma T.P. angajată în baza unui contract de prestări de servicii să acționeze în numele O.P.C.P. Pe de altă parte, se reține că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 273/1994, comisia de recepție doar recomandă, dar cel care aprobă este investitorul, care în cazul de față a fost O.P.C.P. Nefondate sunt și susținerile din recurs privind confundarea diferitelor tipuri de recepție și atribuțiile ministerelor implicate în derularea programului, constatându-se că, indiferent de denumirea procesului – verbal de recepție, instanța de fond a avut în vedere conținutul actului respectiv, care evidențiază atât lucrări neexecutate, cât și lucrări de remediat.

Din acest motiv, s-a reținut corect că terminarea lucrărilor nu are semnificația de finalizare totală a lor, cu atât mai mult cu cât constructorul este cel care declară terminarea lucrărilor, iar Comisia de recepție poate constata realitatea și autenticitatea declarației executantului doar în momentul constituirii și prezentării pe șantier, ceea ce s-a și întâmplat la data de 24 octombrie 2003, când comisia a recomandat admiterea recepției cu obiecții, conform dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 273/1994. De asemenea, nu se poate reține că hotărârea atacată este rezultatul unei confuzii cu privire la competențele instituțiilor implicate în derularea programului, iar existența unor erori materiale în considerentele sentinței referitoare la autoritatea emitentă a actului administrativ contestat nu afectează legalitatea soluției pronunțate și nu constituie un motiv de casare sau de modificare, conform dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Criticile formulate în recurs cu privire la concluzia instanței de fond că nu se poate reține culpa intimatei pentru admiterea lucrărilor se dovedesc a fi nefondate, deoarece procesul – verbal de recepție deși a fost intitulat la terminarea lucrărilor, nu consemnează o recepție finală, care nici nu s-a efectuat. De altfel, prin procesul – verbal de recepție, comisia de recepție a recomandat admiterea recepției în condițiile respectării termenelor de execuție și de remediere, astfel că rezultă în mod evident că nu s-a întocmit actul pentru o recepție finală. Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea actelor deduse judecății și în privința prevederilor din H.G. nr. 273/1994 pretins a fi fost încălcate, de intimată, deoarece acestea nu au corespondent în situația de fapt, iar recurentul nu a administrat alte probe din care să rezulte realitatea mențiunilor efectuate de echipa de control.

Lipsa culpei intimatei a fost corect reținută de instanța de fond și față de demersurile efectuate de aceasta din anul 2003 pentru comunicarea dificultăților întâmpinate în finalizarea lucrărilor, precum și față de culpa constructorului C.C.C.F. - SA, constatată cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 1429/ R din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02. Clauzele contractuale au fost interpretate de instanța de fond în conformitate cu prevederile H.G. nr. 273/1994 și ale Condițiilor Generale, care reglementează recepția la terminarea lucrărilor, echivalentă din punct de vedere al conținutului și efectelor juridice, unei recepții provizorii cu obiecțiuni.

Susținerea recurentului că intimata a forțat recepția la terminarea lucrărilor este infirmată chiar de conținutul procesului – verbal de recepție în care se precizează că o parte din lucrări sunt încă de executat, dar și de faptul că acest proces - verbal a fost semnat de reprezentanții mai multor instituții și nu numai de către beneficiarul obiectivului. Motivarea instanței de fond nu are considerente contradictorii, cum neîntemeiat a susținut recurentul și cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse apărările recurentului – pârât. De asemenea, instanța de fond a expus elementele de fapt și de drept avute în vedere pentru constatarea unor contradicții între mențiunile actelor administrative contestate.

Instanța de fond a respectat și dispozițiile O.G. nr. 79/2003, constatând judicios că este lipsită de temei obligația de plată stabilită în sarcina intimatei, în condițiile în care nu a fost dovedită culpa acesteia pentru antrenarea răspunderii juridice. Susținerea recurentului privind culpa intimatei pentru neasigurarea întreținerii lucrărilor după admiterea recepției a fost corect respinsă de instanța de fond, întrucât până la data de 9 octombrie 2007, când Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a decis în mod irevocabil rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02, constructorul a fost răspunzător de întreținerea lucrărilor executate și asigurarea siguranței circulației, avându-se în vedere că nu a predat amplasamentul beneficiarului proiectului.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că, până la data rezilierii contractului de execuție lucrări dintre recurent (în calitate de autoritate contractantă și de agenție de implementare P.) și constructorul C.C.C.F. – SA, responsabil pentru întreținerea, siguranța circulației și paza podului a fost antreprenorul C.C.C.F. – SA. Instanța de fond a respins corect și susținerea recurentului privind culpa intimatei pentru neasigurarea finanțării lucrărilor, întrucât aceasta nu putea plăti lucrări neexecutate în baza contractului de lucrări încheiat între O.P.C.P. și SC C.C.C.F – SA București. Culpa intimatei nu poate fi reținută nici în ceea ce privește neasigurarea cofinanțării, întrucât această obligație intervine numai după finalizarea tuturor lucrărilor de către constructor, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Față de motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F.P. – O.P.C.P. împotriva sentinței civile nr. 2750 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.