ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la 4

decembrie 2007, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA a solicitat anularea deciziilor nr.

682050 și nr. 682052 emise, la data de 31 mai 2007, de pârâtul M.E.F. – O.P.C.P.,

prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva procesului –

verbal de control nr. 668646 din 19 martie 2007 și notei de debit nr. 668738

din 19 martie 2007 cu privire la obligațiile de plată în sumă de 2.773.230,86

euro aferente contractului RO 9911 ianuarie 02.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele administrative contestate a fost nelegal stabilită obligația

sa de a plăti suma de 2.773.230,86 euro, ca urmare a neîndeplinirii

obiectivelor cuprinse în Acordul nr. 9911 ianuarie 02. În cadrul Programului de

Cooperare Transfrontalieră între România și Bulgaria, precum și pentru

nefinalizarea obiectivelor din Memorandumul de Finanțare.

Reclamanta a susținut că singurul

document care guvernează raporturile juridice dintre părți, inclusiv în

privința recepției efectuate, este contractul încheiat, astfel că nu sunt aplicabile

alte acte normative invocate de autoritatea pârâtă.

De altfel, nici una dintre părțile

contractante nu a contestat că raporturile lor juridice sunt guvernate de

contractul încheiat ca urmare a aplicării procedurilor de achiziție specifice U.E.

și însăși forma de contract utilizată face parte din documentele standard obligatorii

U.E.

Din acest motiv, reclamanta a arătat

că în mod greșit pârâtul a considerat nelegală recepția concretizată prin procesul

– verbal din 24 octombrie 2003, făcând referiri numai la prevederile H.G. nr. 273/1994

privind Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații

aferente acestora, fără a avea în vedere că, îndeplinirea obligațiilor

contractuale se apreciază în raport de contractul finanțat din programul P. nr.

9911 ianuarie 02, întocmit de autoritatea contractantă O.P.C.P. în conformitate

cu legislația U.E. și cu legislația română în vigoare la data respectivă.

Cum în procesul – verbal s-a

precizat că o parte din lucrări mai erau de executat și că pentru altele s-au formulat

obiecțiuni, reclamantul a susținut că a fost greșit contestat caracterul

parțial al recepției, deși aceasta s-a efectuat în concordanță cu clauza

contractuală 57.2.

Fiind numai o recepție parțială,

atât constructorul, cât și antreprenorul au fost obligați să respecte termenele

prevăzute în anexele la procesul – verbal de recepție și să execute lucrările

din noul grafic agreat la data recepției parțiale.

Pentru nerespectarea acestor

obligații, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 5/4183 din 23 decembrie 2003

a solicitat Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.R.F.E.,

în calitatea sa de instituție coordonatoare a proiectelor de infrastructură feroviară

finanțate prin fonduri nerambursabile de la U.E., acordarea sprijinului necesar

pentru finalizarea proiectului. La rândul său, ministerul s-a adresat cu actul nr.

40/1150 din 10 iunie 2004 către O.P.C.P., în calitatea sa dublă de parte

contractantă și de gestionar al fondurilor P. pentru proiectul în cauză, pentru

ca acesta să rezilieze contractul P. CBC RO 9911 ianuarie 02 cu firma de

construcții C.C.C.F. – SA și să perceapă penalitățile corespunzătoare pentru

nerespectarea termenului de execuție.

Reclamanta a susținut că actul

administrativ fiscal întocmit de O.P.C.P. se bazează pe ipoteza că participarea

cu fonduri la realizarea obiectivului stabilit prin Memorandumul de Finanțare nu

a fost realizată, deși aceasta nu poate fi invocată decât la finalizarea

obiectivului, condiție care nu s-a îndeplinit, pentru că nu a avut loc recepția

finală pentru lucrările cuprinse în anexele nr. 2 și 3 la procesul – verbal de

recepție nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003.

În calitatea sa de beneficiar,

reclamanta a arătat că este păgubită prin neexecutarea completă a contractului

respectiv, dar și prin imposibilitatea de a trece la lucrări de întreținere,

deoarece nu a fost preluat obiectivul stabilit.

Din această perspectivă, s-a

învederat că neîndeplinirea obiectivelor proiectului finanțat prin programul P.

nu este imputabilă reclamantei, care a fost nelegal obligată la restituirea

sumelor considerate a fi fost plătite necuvenit din fondurile comunitare.

De asemenea, s-a arătat că pentru

sumele de 294.669 euro din actul administrativ fiscal nr. 68403 din 23

septembrie 2006 și de 470.676 euro din actul administrativ fiscal nr. 748.066

din 9 noiembrie 2006 nu au fost respectate prevederile art. 4.6 alin. (11) – (13)

și art. 7 din H.G. nr. 1510/2003 și art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, în

condițiile în care, la beneficiarul final, nu s-a efectuat nici un control

pentru verificarea utilizării fondurilor comunitare și a fondurilor de

cofinanțare aferente și nici nu a fost încheiat un proces – verbal care să

stabilească creanța bugetară datorată.

În legătură cu Nota de Debit nr. 668738

din 19 martie 2007, s-a arătat că suma de plată nu se bazează pe nici un calcul

prezentat într-un document justificativ, în condițiile în care reclamanta ca

beneficiar final al obiectivului, este responsabilă numai cu implementarea tehnică

a proiectului și cu plata sumelor de cofinanțare, iar O.P.C.P. a fost

responsabil cu licitarea, contractarea și plățile din cofinanțare, în calitatea

sa de persoană juridică achizitoare și de posesoare a garanțiilor bancare de

avans și de bună execuție.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2750

din 24 iunie 2009, prin care a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 682050 și

nr. 682052 emise la 31 mai 2007 de pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., a anulat procesul

– verbal de control nr. 668738 din 19 martie 2007 și Nota de Debit nr. 668738

din 19 martie 2007 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de

judecată în sumă de 43 lei.

Instanța de fond a reținut că, deși

procesul – verbal de recepție nr. L.3.2./223 din 24 octombrie 2003 s-a

intitulat „la terminarea lucrărilor”, din constatările comisiei de recepție și

din anexele procesului – verbal de recepție, prin care s-au stabilit termene de

execuție pentru lucrările neefectuate, rezultă că acest proces – verbal nu a

constatat o recepție finală a lucrărilor.

În condițiile în care reclamanta a

comunicat Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.R.F.E.

că nu este oportună recepția parțială a lucrărilor corespunzătoare capitolelor finanțate

de fonduri P., nefiind finalizat nici un capitol la acea dată, instanța de fond

a considerat că nu este imputabilă acesteia întocmirea procesului – verbal de

recepție nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003, cu atât mai mult cu cât

ministerul respectiv a avut un reprezentant în cadrul comisiei de recepție,

care a acceptat situația de fapt în privința lucrărilor neexecutate.

Invocarea dispozițiilor art. 6, 17

și 22 din H.G. nr. 273/1994 în procesul – verbal de control nr. 668738 din 19

martie 2007 a fost apreciată de prima instanță ca fiind fără corespondent în

situația de fapt, cu motivarea că nu a fost dovedită încălcarea de către

reclamantă a acestor prevederi legale.

De asemenea, s-a considerat că nu sunt

aplicabile reclamantei dispozițiile art. 57.1, art. 57.5 și art. 58.8 din

condițiile generale ale contractului RO 9911 ianuarie 02, în sensul preluării o

dată cu lucrarea a riscurilor care ar putea afecta lucrările podului de cale

ferată, întrucât lucrările nu au fost finalizate și nu a fost efectuată

recepția finală.

Pe de altă parte, s-a constatat că

nu sunt contradictorii concluziile organului de control, în sensul că s-a avut

în vedere nerespectarea termenelor stabilite în mod convențional pentru remedierea

lucrărilor, respectiv pentru executarea lucrărilor nefinalizate, reținându-se

totodată că beneficiarul nu a asigurat întreținerea corespunzătoare a podului,

deși această obligație revine beneficiarului numai după recepția finală a

lucrării. În cuprinsul aceluiași act, organul de control a susținut că existau

lucrări neexecutate și lucrări care urmau a fi remediate, de natură să afecteze

utilitatea lucrării conform destinației sale, iar ulterior a precizat că

circulația se desfășoară cu restricții de viteză pe podul Giurgiu – Ruse.

În ceea ce privește culpa pentru

nefinalizarea lucrărilor, instanța de fond a avut în vedere că prin decizia nr.

1429/ R din 9 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

comercială s-a stabilit în mod irevocabil răspunderea constructorului C.C.C.F.

– SA, ceea ce a și determinat rezilierea contractului de antrepriză nr. RO 9911

ianuarie 02.

Apărarea pârâtului privind culpa

reclamantei pentru întârzierea rezilierii contractului în perioada 2004 – 2006 a fost înlăturată, constatându-se că din noiembrie 2003 au fost anunțate dificultățile apărute

în derularea contractului, conform art. 3 pct. 11 din Acord, în sensul că a

fost comunicată neexecutarea lucrărilor, astfel că trebuia evidențiată separat suma

de plată din fonduri P. și suma aferentă contribuției datorate de compania

beneficiară.

Din acest motiv, instanța de fond a

constatat că O.P.C.P. avea obligația de a gestiona cu responsabilitate

contractul încheiat cu constructorul C.C.C.F. – SA și de a acționa de îndată

pentru a lua măsurile necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului finanțat

de P.

Astfel, s-a reținut că, până la

încheierea Memorandumului de Finanțare - 31 decembrie 2003, O.P.C.P. trebuia să

efectueze toate plățile din fondurile P., însă pentru aceasta constructorul C.C.E.F.

- SA ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile contractuale, ceea ce nu s-a

realizat.

Pentru împrejurarea că, după

recepția provizorie a lucrărilor la data de 24 octombrie 2003, constructorul nu

a respectat termenele prevăzute în anexele procesului – verbal de recepție, s-a

considerat că nu se datorează neplății obligațiilor contractuale de către

reclamantă. Dimpotrivă, s-a reținut că pârâtului i se datorează neperceperea

penalităților și neexecutarea garanției de bună execuție, pentru că, deși a

fost anunțat din anul 2003 despre dificultățile întâmpinate de beneficiar în

derularea contractului, nu a formulat acțiune pentru rezilierea contractului și

nici nu a solicitat prelungirea valabilității garanției de bună execuție.

În ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor H.G. nr. 273/1994, instanța de fond a avut în vedere că acest act

normativ reglementează numai recepția la terminarea lucrărilor, iar conform art.

59 din contract, recepția finală se poate efectua doar dacă toate defectele au

fost remediate.

Potrivit clauzelor de la art. 57 și art.

57.3 din contract, certificatul de recepție parțială nu poate fi considerat ca

fiind o acceptare a faptului că lucrările au fost finalizate în fiecare aspect

al lor și în sensul acestor prevederi contractuale procesul – verbal de

recepție din 24 octombrie 2003 este unul de recepție parțială.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., solicitând modificarea în tot a hotărârii

atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de

reclamanta C.N.C.F. - SA.

Recurentul a susținut că în mod

eronat instanța de fond a considerat că aplicarea clauzelor contractuale cu privire

la recepție exclude aplicarea H.G. nr. 273/1994 și că, reglementarea cuprinsă în

acest act normativ intră în conflict cu prevederile Condițiilor Generale pentru

Contractele de construcții, redactate de F.I.I.C., care s-ar aplica prioritar

față de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Prin contract, părțile nu pot deroga

de la prevederile legale și modalitatea de recepție pe care o stabilesc se

poate aplica numai cu condiția respectării H.G. nr. 273/1994, ceea ce nu se

poate constata în cazul intimatei, care a semnat procesul – verbal de recepție

la terminarea lucrărilor din data de 24 octombrie 2003 cu scopul fraudulos de a

evita returnarea fondurilor P., prin declarația falsă că lucrările cu fost

terminate.

Recurentul a susținut că soluția

instanței de fond este rezultatul unor grave confuzii între recepția la terminarea

lucrărilor și recepția finală, dar și cu privire la părțile semnatare ale

procesului – verbal de recepție. Sub acest aspect, s-a arătat că O.P.C.P. nu a

avut nici un reprezentant în comisia de recepție și nu a fost anunțată de

problemele care împiedicau recepția, deoarece toate acestea vizează în

realitate Ministerul Transporturilor și nu ministerul recurent, cum greșit s-a

reținut în hotărârea atacată. Aceeași eroare s-a susținut că a fost săvârșită și

prin indicarea O.P.C.P. ca structură în cadrul Ministerului Transporturilor.

Recurentul a criticat și concluzia

instanței de fond privind culpa sa pentru admiterea recepției la lucrări neexecutate,

cu excluderea oricărei culpe a intimatei, deși aceasta a încălcat art. 57 din

condițiile Generale și prevederile H.G. nr. 273/1994.

În dezvoltarea acestor critici, s-a

arătat că a fost interpretată eronat natura procesului – verbal la terminarea

lucrărilor, cu ignorarea prevederilor legale și contractuale, considerându-se că

este o recepție parțială pentru că lucrările nu erau terminate, fără a se avea

în vedere că întocmirea acestui proces – verbal este rezultatul conduitei

frauduloase a intimatei, cu scopul eludării Memorandumului de Finanțare, care

sancționa neterminarea lucrărilor până la 31 decembrie 2003 cu retragerea

finanțării.

De asemenea, recurentul a criticat

interpretarea dată de instanța de fond prevederilor H.G. nr. 273/1994 și art. 57

din Condițiile Generale, arătând că actul normativ susmenționat reglementează

atât recepția la terminarea lucrărilor, cât și recepția finală, nefiind în

conflict cu prevederile contractuale referitoare la recepția lucrărilor după

expirarea perioadei de notificare a defectelor, ceea ce corespunde unei

recepții finale.

În atare situație, s-a arătat că art.

57.3 din condițiile Generale nu poate fi interpretat în sensul unei recepții

parțiale, deoarece o asemenea interpretare ar fi în dezacord cu premisa

recepției reglementate de art. 57 din Contract, încălcând dispozițiile art. 982

C. civ., care prevăd că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin

altele, dându-se fiecărei clauze înțelesul care rezultă din întregul act.

Din acest motiv, recepția provizorie

conform art. 57 din contract nu poate fi interpretată ca o acceptare a

terminării lucrărilor în fiecare aspect al lor și nu reprezintă recepția

parțială, cum greșit a considerat instanța de fond, dat fiind că premisa

exprimată de art. 57.1 este aceea că lucrările sunt terminate și că testele de

funcționalitate au fost trecute.

În recurs s-a susținut că această

premisă nu a existat în cauză datorită faptului că lucrările nu erau terminate

la momentul recepției, astfel că este evidentă culpa intimatei pentru

nerespectarea flagrantă atât a prevederilor contractuale, cât și a celor

legale. Recurentul a arătat că, deși instanța a reținut acest aspect, în sensul

că recepția a fost forțată de expirarea Memorandumului de finanțare,

sancționată cu retragerea finanțării, motivarea hotărârii apare ca fiind contradictorie,

în condițiile în care nu s-a constatat culpa intimatei, care în mod fals a atestat

terminarea lucrărilor pentru a se evita pierderea fondurilor P., alocate de

U.E. pentru acest proiect.

Din acest considerent, hotărârea

instanței de fond a fost criticată și pentru încălcarea O.G. nr. 79/2003, care instituie

obligația recuperării fondurilor comunitare cheltuite în urma unor nereguli, de

la beneficiarii fondurilor vinovați de neregulile respective.

Referitor la presupusele

contradicții existente între mențiunile actului de control, recurentul a învederat

că instanța de fond a analizat superficial legătura de cauzalitate dintre

acceptarea de către intimată a recepției unor lucrări neterminate și faptul că

circulația se desfășoară cu restricții de viteză. Restricțiile de viteză sunt

impuse tocmai de faptul că siguranța traficului feroviar este afectată de

lucrările acceptate de intimată, deși acestea nu erau terminate.

În ultimele două motive de recurs,

s-a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a reținut culpa intimatei

pentru neasigurarea întreținerii lucrărilor după admiterea recepției și pentru

neasigurarea finanțării lucrărilor.

Instanța de fond a acceptat faptul

că intimata nu a întreținut lucrările, dar a considerat în mod eronat că nu ar

fi avut o astfel de obligație, deși culpa sa rezulta tocmai din acceptarea recepției

în temeiul art. 57 din Condițiile Generale și Capitolul 2 din H.G. nr. 273/1994

pentru lucrări neterminate, preluând totodată riscurile aferente acestei

lucrări.

În același mod, deși în sentința

atacată s-a reținut că intimata nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la

termen avansul și nici nu a suportat partea finală din plățile intermediare,

recurentul a învederat că s-a justificat greșit încălcarea obligației

respective pe considerentul că, la rândul său constructorul nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale. În opinia recurentului, instanța de fond nu a ținut seama de

cronologia elementelor de fapt din dosar, care dovedesc că încălcarea obligației

de plată de către intimată precede încălcarea contractului de către constructor

și aceasta pentru că obligația de plată a avansului o precede pe cea de

executare a lucrărilor.

Intimata C.N.C.F. C.F.R. SA a

invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei

care a semnat cererea de recurs, motivând că nu au fost respectate prevederile

art. 302/1 și art. 316 raportat la art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât cererea de recurs nu conține numele și calitatea persoanei care angajează

juridic instituția, nefăcându-se nici dovada acestei calități.

Excepția de procedură invocată de

intimată este nefondată, întrucât cererea de recurs a fost semnată de

reprezentantul convențional al recurentului, în baza împuternicirii avocațiale nr.

159.619 din 26 august 2009, având ca obiect atât asistență juridică și

reprezentare, cât și redactarea și semnarea motivelor de recurs în prezentul

dosar.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

pe baza probelor administrate că relațiile dintre O.P.C.P, în calitate de

autoritate contractantă și constructorul C.C.C.F. - SA București au fost guvernate

de contractul nr. RO 9911 ianuarie 02.

Fiind autoritate contractantă, M.E.F.

– O.P.C.P. avea obligația să asigure, prin vizarea contractului de către

proprii experți în legătură cu respectarea legii române, conformitatea cu

clauzele contractuale și cu condițiile F.I.D.I.C.

Recurentul a susținut neîntemeiat că

instanța de fond a aplicat prioritar clauzele contractuale, înlăturând aplicarea

H.G. nr. 273/1994, deși dispozițiile acestui act normativ au stat la baza

întocmirii procesului – verbal din 24 octombrie 2003.

Instanța de fond a apreciat judicios

că nu poate fi reținută culpa companiei intimate pentru întocmirea procesului –

verbal din 24 octombrie 2003, care a fost semnat și de reprezentanți ai

Ministerului Transporturilor – R.C.F. București, ai I.S.C. și ai C.J. Giurgiu,

dar și de inginerul F.I.D.I.C. (firma T.P. angajată în baza unui contract de

prestări de servicii să acționeze în numele O.P.C.P.

Pe de altă parte, se reține că, în

conformitate cu prevederile H.G. nr. 273/1994, comisia de recepție doar

recomandă, dar cel care aprobă este investitorul, care în cazul de față a fost

O.P.C.P.

Nefondate sunt și susținerile din

recurs privind confundarea diferitelor tipuri de recepție și atribuțiile

ministerelor implicate în derularea programului, constatându-se că, indiferent de

denumirea procesului – verbal de recepție, instanța de fond a avut în vedere

conținutul actului respectiv, care evidențiază atât lucrări neexecutate, cât și

lucrări de remediat.

Din acest motiv, s-a reținut corect

că terminarea lucrărilor nu are semnificația de finalizare totală a lor, cu

atât mai mult cu cât constructorul este cel care declară terminarea lucrărilor,

iar Comisia de recepție poate constata realitatea și autenticitatea declarației

executantului doar în momentul constituirii și prezentării pe șantier, ceea ce

s-a și întâmplat la data de 24 octombrie 2003, când comisia a recomandat admiterea

recepției cu obiecții, conform dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 273/1994.

De asemenea, nu se poate reține că

hotărârea atacată este rezultatul unei confuzii cu privire la competențele

instituțiilor implicate în derularea programului, iar existența unor erori

materiale în considerentele sentinței referitoare la autoritatea emitentă a

actului administrativ contestat nu afectează legalitatea soluției pronunțate și

nu constituie un motiv de casare sau de modificare, conform dispozițiilor art. 304

C. proc. civ.

Criticile formulate în recurs cu

privire la concluzia instanței de fond că nu se poate reține culpa intimatei

pentru admiterea lucrărilor se dovedesc a fi nefondate, deoarece procesul –

verbal de recepție deși a fost intitulat la terminarea lucrărilor, nu

consemnează o recepție finală, care nici nu s-a efectuat.

De altfel, prin procesul – verbal de

recepție, comisia de recepție a recomandat admiterea recepției în condițiile

respectării termenelor de execuție și de remediere, astfel că rezultă în mod

evident că nu s-a întocmit actul pentru o recepție finală.

Instanța de fond a constatat corect

nelegalitatea actelor deduse judecății și în privința prevederilor din H.G. nr.

273/1994 pretins a fi fost încălcate, de intimată, deoarece acestea nu au

corespondent în situația de fapt, iar recurentul nu a administrat alte probe

din care să rezulte realitatea mențiunilor efectuate de echipa de control.

Lipsa culpei intimatei a fost corect

reținută de instanța de fond și față de demersurile efectuate de aceasta din

anul 2003 pentru comunicarea dificultăților întâmpinate în finalizarea

lucrărilor, precum și față de culpa constructorului C.C.C.F. - SA, constatată

cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 1429/ R din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02.

Clauzele contractuale au fost

interpretate de instanța de fond în conformitate cu prevederile H.G. nr. 273/1994

și ale Condițiilor Generale, care reglementează recepția la terminarea

lucrărilor, echivalentă din punct de vedere al conținutului și efectelor juridice,

unei recepții provizorii cu obiecțiuni.

Susținerea recurentului că intimata

a forțat recepția la terminarea lucrărilor este infirmată chiar de conținutul

procesului – verbal de recepție în care se precizează că o parte din lucrări

sunt încă de executat, dar și de faptul că acest proces - verbal a fost semnat de

reprezentanții mai multor instituții și nu numai de către beneficiarul

obiectivului.

Motivarea instanței de fond nu are

considerente contradictorii, cum neîntemeiat a susținut recurentul și cuprinde

argumentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse apărările

recurentului – pârât.

De asemenea, instanța de fond a

expus elementele de fapt și de drept avute în vedere pentru constatarea unor contradicții

între mențiunile actelor administrative contestate.

Instanța de fond a respectat și

dispozițiile O.G. nr. 79/2003, constatând judicios că este lipsită de temei

obligația de plată stabilită în sarcina intimatei, în condițiile în care nu a

fost dovedită culpa acesteia pentru antrenarea răspunderii juridice.

Susținerea recurentului privind

culpa intimatei pentru neasigurarea întreținerii lucrărilor după admiterea

recepției a fost corect respinsă de instanța de fond, întrucât până la data de

9 octombrie 2007, când Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

decis în mod irevocabil rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02, constructorul

a fost răspunzător de întreținerea lucrărilor executate și asigurarea siguranței

circulației, avându-se în vedere că nu a predat amplasamentul beneficiarului

proiectului.

În consecință, instanța de fond a

reținut în mod corect că, până la data rezilierii contractului de execuție

lucrări dintre recurent (în calitate de autoritate contractantă și de agenție

de implementare P.) și constructorul C.C.C.F. – SA, responsabil pentru

întreținerea, siguranța circulației și paza podului a fost antreprenorul C.C.C.F.

– SA.

Instanța de fond a respins corect și

susținerea recurentului privind culpa intimatei pentru neasigurarea finanțării

lucrărilor, întrucât aceasta nu putea plăti lucrări neexecutate în baza

contractului de lucrări încheiat între O.P.C.P. și SC C.C.C.F – SA București.

Culpa intimatei nu poate fi reținută

nici în ceea ce privește neasigurarea cofinanțării, întrucât această obligație

intervine numai după finalizarea tuturor lucrărilor de către constructor, ceea

ce nu s-a realizat în cauză.

Față de motivele care au fost

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.F.P.

– O.P.C.P. împotriva sentinței civile nr. 2750 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.