ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1421/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1421/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2

august 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

3478/2005 (nr. unic 23469/3/2005), contestatorii N.T. și N.D. au formulat

contestație împotriva deciziei nr. 289 din 4 iulie 2005, emise de intimata SC P.

SA și au solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța

în contradictoriu cu această intimată, anularea deciziei și restituirea în

natură a imobilului situat în Fetești, (teren în suprafață de 1.400 mp împreună

cu toate obiectele de inventar în care au funcționat Stația de distribuție

carburanți și depozitul de carburanți ce au fost proprietatea defunctului T.N.),

ocupat de depozitul de carburanți al sucursalei S.N.P. Ialomița, filiala

Fetești; au mai arătat că, în situația în care nu este posibilă restituirea

acestui imobil, solicită să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1671 din 7

decembrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

contestația formulată de contestatorii N.T. și N.D. în contradictoriu cu

intimata SC P. SA ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, prin decizia nr. 289 din 4 iulie 2005, intimata SC P. SA

a respins notificarea nr. 29 din 16 iunie 2001 și notificarea nr. 213 din 9

august 2001 prin care N.G și N.T. au solicitat restituirea în natură sau

echivalent bănesc a imobilului situat în Fetești, județul Ialomița (teren în

suprafață de 1.400 mp împreună cu toate obiectele de inventar, în care a

funcționat Stația de distribuire carburanți ce a fost proprietatea autorului

lor). Intimata a reținut în decizia emisă că nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate a petenților asupra imobilului în litigiu, respectiv nu a făcut

dovada calității lor de persoane îndreptățite conform art. 3 din Legea nr.

10/2001. S-a mai reținut că imobilul nu a fost identificat și nu s-a indicat

nici ac tul preluării abuzive.

Având în vedere neconcordanțele

reținute între înscrisurile invocate de către contestatori și faptul că nu s-a

depus un titlu din care să rezulte că tatăl acestora a fost proprietarul

imobilului din litigiu, tribunalul a constatat că intimata a reținut corect

prin decizia nr. 289 din 4 iulie 2005 că nu s-a făcut dovada calității de

persoane îndreptățite a contestatorilor, în sensul dispozițiilor prevăzute de

art. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât decizia emisă este legală.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești la data de 15 decembrie 2006 au declarat apel contestatorii N.T.

și N.D., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 26 februarie

2007.

În motivarea cererii lor, au arătat

că instanța a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză,

dovada dreptului de proprietate a autorului lor fiind făcută pe deplin în

cauză, cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin decizia civilă nr. 424 din 19

iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de apelanții-contestatori N.D. și N.T.

împotriva sentinței civile nr. 1671 din 7 decembrie 2006 pronunțate de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 3478/2005, în

contradictoriu cu intimata SC P. SA și a schimbat în tot sentința apelată, în

sensul că a admis contestația formulată de contestatorii N.T. și N.D., a anulat

decizia nr. 289/2005 a SC P. SA și a obligat intimata să emită o nouă decizie

prin care să acorde contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în Fetești, județul Ialomița, compus din teren în suprafață de

1.400 mp și anexe, conform Legii nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, așa cum rezultă din adresa nr. 57 din 13 ianuarie 1951 a C., procesul-verbal încheiat la data de 18 martie 1950, adeverința nr. 661 din 5 aprilie 1948

eliberată de Ocolul Agricol Fetești, adresa nr. 9/313 din 12 mai 1946 a Primăriei orașului Fetești, autorizația de funcționare nr. 1060 din 10 august 1934 și adresa

nr. 271002 din 19 noiembrie 1936 a Ministerului Finanțelor, depozitul de

produse petroliere de pe raza fostei comune Fetești, în prezent municipiul

Fetești, a fost proprietatea numitului T.N.

Faptul că în unele înscrisuri acesta

este trecut cu numele de T.H. sau T.R. nu conduce la concluzia că imobilul ar

fi aparținut altei persoane, acestea fiind simple inadvertențe de scriere,

justificate pentru anii în care fost întocmite (1950, 1937).

Că este așa o dovedește și faptul că

imobilul a fost preluat de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948, anexa nr.

IV și a deciziei nr. 68/1950 a Ministerului Muncii de la autorul T.N., astfel

cum rezultă din adresa nr. 57 din 13 ianuarie 1951 a C.

Așa fiind și având în vedere că

potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existente

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, Curtea a

reținut că apelanții – reclamanți au făcut dovada că T.N. a fost proprietarul

depozitului de produse petroliere compus din teren în suprafață de 1.400 mp și

anexe, conform inventarului ce se află depus în dosarul de fond.

Moștenitori ai defunctului N.T. au

fost fiii acestuia, N.G. și reclamantul N.T. (certificatul de moștenitor nr.

268 din 11 ianuarie 1977 întocmit de Notariatul de Stat Fetești).

La rândul său, defunctul N.G. a fost

moștenit de soția sa, reclamanta N.D. (certificatul de moștenitor nr. 39 din 3

aprilie 2003).

Prin urmare, reclamanții-apelanți

și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite, pe de o parte pentru că imobilul

a fost preluat abuziv [Legea nr. 119/1948 este exemplificată în art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001] și pe de altă parte pentru că au făcut dovada că

sunt moștenitorii defunctului T.N., cel care a fost proprietarul imobilului la

data preluării abuzive a acestuia.

În consecință, beneficiază de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005, imobilul aflându-se în

patrimoniul intimatei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești la data de 9 august 2007 au declarat recurs N.T. și N.D., care a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 august 2007.

Prin decizia civilă nr. 801 din 7

februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de contestatorii N.T. și N.D. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, au admis recurs N.T. și N.D., care a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 august 2007.

Prin decizia civilă nr. 801 din 7

februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de contestatorii N.T. și N.D. împotriva deciziei civile nr. 424 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că, deși recurenții au solicitat, în principal, restituirea în

natură, iar prin art. 1, art. 7, art. 9 și art. 26 din Legea nr. 10/2001,

republicată, este stabilit caracterul prioritar al restituirii în natură,

decizia atacată nu cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței de apel că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă și

nici pe acelea în raport de care s-a pronunțat soluția obligării intimatei să

emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, instanța de apel nu a

stabilit pe deplin situația de fapt în raport de care să se aplice dispozițiile

Legii nr. 10/2001, republicată, care reglementează situația juridică a

imobilelor, precizând cazurile în care este posibilă restituirea în natură sau

prin echivalent.

În raportul de expertiză tehnică-judiciară

aflat în dosarul tribunalului se precizează că terenul în suprafață de 1.400 mp,

care face obiectul pricinii, face parte din suprafața depozitului de carburanți

de 4.975 mp și că pe suprafața de 1.400 mp, în locul clădirii din paiantă cu

șopron din scândură, în suprafața de 78,20 mp, demolată, se află o construcție

în suprafață de 126,75 mp.

În privința construcțiilor C6 (casa

de pompe) și C10 (rezervor produs petrolier), în suprafață de 27 mp și 25,65 mp

nu se arată dacă sunt din cele menționate în inventarul cuprinzând preluarea

depozitului N. cu produse petroliere ori sunt construcții noi.

De aceea, față de prevederile art.

10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru stabilirea posibilității

restituirii în natură a imobilului sau a unei părți din imobil, instanța de

apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize tehnico-juridice având ca

obiectiv determinarea suprafeței de teren ocupată de construcțiile noi și a

celei afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, deoarece numai pentru aceste suprafețe de teren

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Pentru partea de teren rămasă liberă

și construcțiile nedemolate se dispune restituirea în natură.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, la data de 20 martie 2008 sub nr. 1755/2/2008 (în format vechi

675/2008).

În rejudecare, a fost administrată p

roba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, care a fost efectuată de

expert M.N.I., precum și înscrisuri, fiind depuse în acest sens la dosar, în

fotocopie: adresa nr. 503689 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe

lângă București, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M03 nr. 2230 emis la data de 22 august 1995 de Ministerul

Industriilor, situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul

societății comerciale cu capital de stat emisă de SC P. Ialomița SA nr. 361 din

10 februarie 1995, documentația cadastrală a imobilului cu nr. cadastral 1426

situat în municipiul Fetești, județul Ialomița, sentința civilă nr. 565 din 30

mai 1994 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. 605/1994.

Prin decizia civilă nr. 278 A din 4 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul declarat de apelanții – contestatori N.T. și N.T.

împotriva sentinței civile nr. 1671 din 7 decembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă. A schimbat în tot sentința apelată

în sensul că s-a admis contestația formulată de N.T. și N.D., împotriva

deciziei nr. 289 din 4 iulie 2005 emise de SC P. SA.

S-a anulat decizia nr. 289 din 4

iulie 2005 emis de SC P. SA. A obligat intimata SC P. SA să acorde

contestatorilor despăgubiri în cuantum de 84.600 de Euro echivalent în lei la

data plății, potrivit cursului oficial al B.N.R., pentru suprafața de teren de

1.400 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de

expert M.N.I.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a reținut următoarele:

Efect al principiului neagravării

situației recurenților la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de

către instanța de recurs, reglementat de art. 315 alin. (4) C. proc. civ.,

Curtea constată că nu mai pot fi puse în discuție aspectele legate de caracterul

abuziv al preluării imobilului de către stat - în temeiul Legii nr. 119/1948,

anexa nr. IV – și de calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la

restituire – moștenitori ai numitului T.N., care a deținut depozitul de produse

petroliere de pe raza fostei comune Fetești, în prezent municipiul Fetești,

acestea fiind definitiv stabilite prin decizia civilă nr. 424 A din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 23469/3/2005.

Respectând dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „În caz de casare, hotărârile instanței

de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, Curtea

a analizat natura măsurilor reparatorii prevăzute de lege în situația existentă

în cauza de față.

efectuat în cauză de expert M.N.I., suprafața de teren solicitată de

contestatori, de 1.400 mp, se află în incinta SC P. SA și este în parte ocupată

de construcții: C2 = 126,10 mp – birouri, C 6 = 27,15 mp – casă pompe, C 7 =

162,55 mp – o parte din platformă rezervoare carburanți și C 8 – rezervor

carburanți. Aceste construcții au fost edificate de SC P. SA cu destinațiile

respective, fiind considerate construcții noi. Pe suprafața în litigiu nu se

mai regăsește nicio clădire care să fi aparținut vechilor proprietari.

Platforma betonată a fost turnată în vederea accesului mașinilor în incinta SC P.

SA. Atât suprafața de 1.400 mp solicitată de contestatori, cât și suprafața

rămasă în incinta SC P. SA au acces comun. În partea de nord, cât și în partea

de vest există un teren liber, dar are o suprafață mică neafectată de

construcții, de 379,61 mp.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 10/2001 – în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate,

respectiv 4 iulie 2005: „În situația imobilelor preluate în mod abuziv și

demolate total sau parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul

liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, urmând să se respecte

documentațiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În cazul

în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat

construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții

de teren rămasă liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal

aprobate”.

Întrucât în speță construcțiile situate

pe terenul preluat în mod abuziv au fost demolate și ulterior au fost edificate

noi construcții, care ocupă funcțional terenul în întregime, contestatorii

beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.

Referitor la natura măsurilor

reparatorii prin echivalent, art. 1 din Legea nr. 10/2001 – în forma în vigoare

la data de 4 iulie 2005 – prevedea că: „Măsurile reparatorii prin echivalent

vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de

deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri

bănești”.

Conform art. 9 alin. (2): „În cazul

imobilelor care aveau numai destinație decât aceea de locuință și care au fost

demolate sau a căror restituirea în natură, în tot sau în parte, nu este

posibilă, restituire prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin

acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital ori prin compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent

de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite”. În același timp, potrivit art.

23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „În termen de 30 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Finanțelor va elabora norme

metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de

valoare nominală”.

Dat fiind că Ministerul Finanțelor

Publice nu a elaborat normele metodologice prevăzute de lege, art. 9 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 nu putea fi pus în aplicare, motiv pentru care singura

modalitate reală și efectivă de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent,

care era prevăzută cu caracter general de art. 1 alin. (2) din același act

normativ, rămânea acordarea de despăgubiri bănești.

în interesul Legii nr. XX din 9 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit că instanța de judecată competentă să soluționeze pe fond și

notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, Curtea nu a obligat

intimat să emită o nouă decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, ci a dispus direct obligarea acesteia la plata de despăgubiri, în

cuantumul stabilit prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expert

M.N.I.

Față de aceste considerente,

reținând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul și a schimbat în tot sentința

civilă apelată, în sensul că a admis contestația formulată de N.T. și N.D.,

împotriva deciziei nr. 289 din 4 iulie 2005 emise de SC P. SA, a anulat decizia

nr. 289 din 4 iulie 2005 emise de SC P. SA, și a obligat intimata SC P. SA să

acorde contestatorilor despăgubiri în cuantum de 84.000 Euro – echivalent în

lei la data plății, potrivit cursului oficial al Băncii Naționale României,

pentru suprafața de teren de 1.400 mp, astfel cum a identificat prin raportul

de expertiză efectuat de expert M.N.I.

Împotriva deciziei a declarat recurs

recurenta SC P. SA care a învederat următoarele motive de nelegalitate a

acesteia:

Hotărârea este dată cu aplicarea

greșită a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, în speță fiind aplicabile

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu este entitate competentă

să acorde măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de acțiuni la societatea

comercială tranzacționată pe piața de capital sau titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau despăgubiri bănești.

Curtea de Apel a interpretat și

aplicat greșit dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, în

cauza dedusă judecății P. SA a soluționat notificarea și a emis decizia nr.

219/2005.

În baza Legii nr. 10/2001 și a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 competența stabilirii cuantumului

despăgubirilor bănești, ca măsură reparatorie revenea Comisiei Centrale de

Acordare a Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietății în procedura reglementată legal.

Se mai reține că, în baza

concluziilor celor două expertize efectuate în cauză, s-a constatat că terenul

în suprafață de 1.400 mp este ocupat și nu poate fi restituit în natură, iar în

acest caz devin aplicabile prevederile art. 9.3 lit. b) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 ce stabilesc pentru ipoteza în care restituirea

în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor ce sunt

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Se invocă în drept prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Prin art. 16 alin. (1) (3) din Legea

nr. 247/2005 (titlul VII) privind regimul stabilirii plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între

notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin

consemnarea unor sume de bani ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a

alin. (1) al textului, și cele ce nu au fost soluționate până la data intrării

în vigoare a legii despre care se arată că vor fi predate Secretariatului

Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu

soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a

despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.

În cazul în care o notificare a fost

soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care

aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță,

astfel încât ceea ce urmează a se preda Secretariatului Comisiei Centrale este

dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, sunt aplicabile

prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situația dată și instanța de

judecată poate stabili caracterul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii

de reparație, reprezentând valoarea de circulație a bunului. Orice altă

interpretare a textului ar echivala cu o denegare de dreptate (sancționată de

prevederile art. 3 C. civ.) și cu încălcarea dreptului de acces la instanță,

garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect apar ca fiind

nefondate criticile recurentului SC P. SA, deoarece notificarea a fost

soluționată la data de 4 iulie 2005, deci anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005.

Recursul recurentei SC P. SA va fi

însă primit, pentru considerentele ce succed:

Art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

prevede că judecătorul trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru

aflarea adevărului, putând ordona administrarea tuturor probelor pentru a se

stabili cuantumul despăgubirilor bănești la care reclamanții sunt îndreptățiți.

Din analiza raportului de expertiză

efectuat în cauză nu rezultă criteriile legale, respectiv normele de stabilire a

valorii de circulație a terenurilor respective, suma de 44 – 60 Euro/mp luată

în calcul, fiind stabilită de SC H.I. SRL (firmă imobiliară), motiv pentru care

se impune admiterea recursurilor, în baza art. 312 C. proc. civ. casarea

deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel care va dispune efectuarea unei expertize de evaluare, conform dispozițiilor

art. 201 și urm. C. proc. civ.

După emiterea dispoziției

definitive, emisă în baza hotărârii judecătorești, aceasta urmează a se preda

Secretariatului Comisiei Centrale conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC P. SA (actual O.M.V. P. SA) împotriva deciziei nr. 278 A din 4 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.