ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală
nr. 53/P din 28 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 655.5/103/2006 al Tribunalului Neamț s-a dispus:
În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul
B.I.,
din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, alin. (4) teza I și teza III din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul
B.P.C.,
din infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută
de art.
12
alin. (
1) și (2)
lit. a) din Legea
nr. 678/2001
cu aplicarea art.
41
alin. (
2)
C. pen.
A fost condamnat
pe
inculpatul
B.I.,
studii liceul, cetățenie română, administrator la SC S.C. SRL, căsătorit, fără antecedente penale, la pedepsele:
-
3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de
persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a), și 76 alin. (1) lit. b) C. pen., împotriva părților vătămate B.A.M., H.E.D., S.I.S., L.M. și M.E.
-
4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de
persoane de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, alin. (4) teza I și teza III din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 alin. (1) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., împotriva părților vătămate O.A.M.
și
P.N.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul
B.I.
pentru săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de precursori, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 300/2002.
În temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa
pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 02 martie 2006 și până 26 iulie 2007.
S-a dispus restituirea către inculpatul B.I. a cantității de 32 fiole cafeina depuse la Camera de Corpuri Delicte a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și 123 comprimate efedrina depuse la Camera de Corpuri Delicte a Direcției Cazier Judiciar, Serviciul Evidența Operativă din cadrul I.G.P.R.
A fost condamnat inculpatul
B.P.C.,
cetățean român, fără antecedente penale, la
pedeapsa de
3
ani și
6
luni închisoare
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșita infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și 76 alin. (1) lit. b) C. pen., împotriva părților vătămate B.A.M., M.E., Ț.M., Ț.(fostă G.) M., U.E.C. și M.E.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul B.M.R., studii 10 clase, cetățenie romană, fără ocupație, necăsătorit,
fără antecedente penale, la
pedeapsa de 2 ani și 6 luni
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și 76 alin. (1) lit. b) C. pen., împotriva părților vătămate Ț.M., Ț.(fostă G.) M., U.E.C. și M.E.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 02 martie 2006 și până la 26 iulie 2007.
A constatat că părțile vătămate O.A.M., B.A.M., P.N.A., L.M., M.E., Ț.M., Ț.(fostă G.) M., nu s-au constituit părți civile în cauză.
A fost obligat inculpatul B.I. să plătească părților civile H.E.D. și S.I.S. câte 2000 euro, sau echivalentul în lei la data executării, reprezentând daune morale.
S-a menținut sechestru asigurător instituit prin ordonanța din 01 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, asupra următoarelor bunuri ale inculpatului B.I.:
- un autoturism marca A. cu număr de înmatriculare X;
- suma de 50 milioane lei vechi depusă la data de 09 martie 2006 la Trezoreria Piatra Neamț;
Au fost obligați inculpații B.M.R. și B.P.C. să plătească în solidar, părților civile U.C.E. și M.E.L. suma de câte 5000 euro, sau echivalentul în lei la data executării, reprezentând daune morale.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de partea civilă U.C.E., privind obligarea inculpaților la plata daunelor materiale, în sumă de 5000 euro.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001 au fost obligați inculpații să plătească statului, ca efect al confiscării speciale, următoarele sume:
-17.500 euro, sau echivalentul în lei la data executării, inculpatul B.I.;
-19.200 euro, sau echivalentul în lei la data executării, inculpatul B.P.C.;
- 9.200 euro, sau echivalentul în lei la data executării, inculpatul B.M.R.
S-a reținut în fapt că în perioada anilor 2002-2004 inculpații B.I. și B.M.R. au racolat mai multe părți vătămate din zona Roman, jud. Neamț, pe care le-au dus în Germania unde, împreună cu inculpatul B.P.C., prin violență și amenințare, le-au obligat la prostituție.
Prin Decizia penală nr. 47 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău s-au admis apelurile formulate de inculpații B.I., B.P.C. și B.M.R., s-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Neamț.
S-au menținut actele procedurale efectuate în cauză până la data de 6 martie 2008, inclusiv.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere că inculpatul B.P.C. nu a fost citat la instanța de fond – Tribunalul Neamț cu respectarea disp. art. 177 alin. (8) C. proc. pen., respectiv prin scrisoare recomandată la domiciliul din străinătate sau dacă citația nu putea fi înmânată acestuia din orice motiv, în temeiul art. 178 alin. (2)
1
C. proc. pen., citația să fie afișată la sediul parchetului sau instanței, după caz.
De asemenea, inculpatul B.P.C. nu avea obligația, potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. pen., de a încunoștiința organul de urmărire penală despre schimbarea de adresă intervenită pe parcursul procesului penal, domiciliul acestuia fiind în Germania înainte de actele procedurale efectuate la urmărirea penală.
Instanța de apel a constatat că Tribunalul Neamț nu a afișat citația pentru inculpatul B.P.C. la sediul acestei instanțe la nici unul din termenele de judecată și nici la termenul când au avut loc dezbaterile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a criticat-o pentru greșita trimitere a cauzei în vederea rejudecării, apreciindu-se că inculpatul B.P.C. a fost citat corect la instanța de fond.
Recursul este întemeiat.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticii formulate de parchet, constată că în mod netemeinic instanța de apel a apreciat că judecata la fond s-a desfășurat în condițiile lipsei de procedură față de inculpatul B.P.C., aplicând greșit dispozițiile normelor procedurale privind citarea ( caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen.).
Din actele dosarului rezultă că inculpatul B.P.C. s-a sustras atât urmăririi penale cât și judecății.
La urmărirea penală s-au făcut demersuri de către organele de anchetă pentru identificarea domiciliului acestui inculpat, iar din relațiile primite de la I.P.G.R. a rezultat că are domiciliul în orașul R., jud. N. Din aceleași relații a mai rezultat că inculpatul nu este încarcerat și este dat în urmărire generală, în baza ordinului I.G.P.R. nr. S/365547 din 10 mai 2004.
Instanța de apel reține că încă de la urmărirea penală existau date că inculpatul locuiește în Germania.
În realitate, nici la urmărirea penală și nici la judecata în primă instanță nu a existat o altă adresă certă a inculpatului, fie în Germania, fie în altă țară, exceptând adresa cunoscută de domiciliu din România.
Din declarația numitului C.F.R. nu rezultă că inculpatul B.P.C. ar avea un domiciliu stabil în Germania.
Acesta arată că a pătruns ilegal în Germania cu B.P.C., în perioada anilor 1994-1995 și „am fost expulzați”.
La judecata în fața instanței de fond nu s-a depus vreun document din care să rezulte un alt domiciliu al inculpatului, decât cel din țară, unde a fost citat.
Pentru prima dată s-a indicat un alt domiciliu pentru inculpat la instanța de apel, când apărătorul coinculpatului B.I. a depus o adresă, fără însă a se face dovada cu vreun document oficial, inculpatul fiind citat în Germania, oraș Leipzig.
S-a dispus citarea pentru termenul din 13 ianuarie 2009, prin scrisoare recomandată, care s-a întors cu semnătură indescifrabilă, neexistând certitudinea că aparține inculpatului B.P.C.
În aceste condiții, în mod greșit s-a apreciat de instanța de apel că la judecata în fond nu a fost îndeplinită procedura de citare cu inculpatul B.P.C., câtă vreme acesta a fost citat la adresa de domiciliu din România, adresa din străinătate, fiind indicată pentru prima dată în apel.
Citarea prin afișare la sediul Consiliului local, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., nu putea fi dispusă, întrucât această procedură se dispune în situația în care inculpatului nu i se cunoaște adresa, ori în speță adresa din România a inculpatului era cunoscută.
De asemenea, nici dispozițiile art. 178 alin. (2)
1
C. proc. pen. nu erau aplicabile de prima instanță, deoarece citația se afișează la ușa instanței în cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un inculpat care locuiește în străinătate nu poate fi înmânată. Premiza acestui text o constituie, prin urmare, existența unei adrese în străinătate la care inculpatul să fi fost citat, dar, așa cum s-a arătat, în faza judecății de fond o atare adresă nu a fost cunoscută de instanță, fiind indicată pentru prima dată în apel.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru continuarea judecății.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorilor din oficiu, pentru inculpați și părți vătămate, urmând a se plăti din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 47 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe inculpații B.I., B.P.C. și B.M.R.
Casează decizia atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării apelurilor la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Bacău.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații B.P.C. și B.M.R., în sumă de câte 300 lei, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.I., în cuantum de 50 lei și onorariile apărătorilor din oficiu de câte 50 lei pentru intimatele părți vătămate L.M., Ț.N.M., Ț.P.M., B.M. și intimatele părți civile H.E.D., S.I.S., U.C.E., M.E.L., O.(P.) A.M. și P.N.A., se vor plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2009.