ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3834/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 239 din 3 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 4/62/2005 s-a dispus condamnarea inculpatului C.S. (fiul lui G. și al S.) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost dedusă perioada reținerii de la 11 octombrie 2005. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2) 1 lit. a) C. pen.

s-a dispus condamnarea inculpatului C.T. (fiul lui G. și S.) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost cumputată reținerea din 11 octombrie 2005. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a mențiunut măsura de restituire către partea vătămată D.I. a autoturismului marca V.P., dispusă prin Decizia penală nr. 115/R din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov. În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea vătămată D.I., a două chei de culoare neagră pentru autoturismul V.P., înregistrate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov sub nr. 81/2006.

S-a dispus restituirea către aceeași parte vătămată a cărții de identitate a autoturismului și certificatul de înmatriculare, ambele în original, referitoare la autoturismul V.P. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat și părți. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În data de 24 septembrie 2005 partea vătămată D.I. însoțit de martorii D.Ș., D.G., D.N. și S.G., au venit în târgul auto Tărlungeni cu intenția de a achiziționa un autoturism. Intenția părții vătămate de a achiziționa un autoturism din târgul de la Tărlungeni a fost cunoscută atât de martorii care au însoțit-o pe aceasta cât și de o parte din sătenii din comuna Pechea; astfel martorul A.P.

(fila 87) a fost cel care l-a împrumutat pe partea vătămată D.I. cu suma de 2.000 euro în jurul datei de 19, 20 septembrie 2005 pentru ca acesta să își poată cumpăra o mașină de la Brașov. De asemenea despre intenția părții vătămate de achiziționare a autoturismului de la Brașov a știut și martorul I.Ș. (fila 91 dosar), martor căruia partea vătămată i-a cerut, de asemenea, bani împrumut dar care nu a avut banii necesari îndrumându-l astfel pe partea vătămată către martorul A.P. A fost stabilit fără putință de tăgadă că, în momentul deplasării la Tărlungeni partea vătămată avea asupra sa sumele de aproximativ 91.000.000 lei și 6.900 euro; acest lucru a fost dovedit prin declarațiile martorilor care au însoțit-o pe partea vătămată la Tărlungeni; În târg partea vătămată a ales un autoturism V.P.

de culoare neagră, al cărui vânzător era inculpatul C.T.; după ce a testat mașina partea vătămată împreună cu inculpatul și martorii care o însoțeau pe partea vătămată, s-au prezentat la biroul existent în târgul auto, birou care se ocupa cu întocmirea și dactilografierea actelor de vânzare-cumpărare pentru mașinile tranzacționate în târgul auto. Martora R.N. (fila 207) a fost cea care era de serviciu în data de 24 septembrie 2005 și care a completat pentru părți un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul V.P. achiziționat de către partea vătămată de la inculpatul C.T.; martora își amintește că în biroul său partea vătămată i-a înmânat vânzătorului o anumită sumă de bani atât în lei cât și în euro și că, în mod expres, a mai rămas o diferență de 1.150 euro din prețul total de achiziționare a autoturismului.

În legătură cu această diferență, martora a declarat că ea personal a scris pe spatele contractului tip pe care l-a completat pentru părți că va fi achitată la o dată ulterioară, care cădea într-o zi de luni a săptămânii; martora și-a amintit, de asemenea, că inițial părțile s-au înțeles ca partea vătămată să vină să achite această diferență într-o zi de vineri, zi în care urma să fie făcute și demersurile la poliție pentru radierea mașinii, însă ea personal le-a sugerat să aleagă o altă zi pentru că vinerea era program scurt la poliție. În momentul în care inculpatul C.T. a primit banii înmânați de partea vătămată nu a avut nicio obiecție cu privire la suma înmânată și nici la diferența de 1.150 euro pe care o mai avea de primit, fiind de acord și cu data la care această sumă urma să fie plătită de către vânzător.

Martora a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în trei exemplare de culori diferite: roșu, negru și verde (așa cum proceda pentru toate contractele referitoare la tranzacțiile auto); din cele trei exemplare, unul i-a înmânat inculpatului C.T. (cel verde), iar celelalte două le-a înmânat părții vătămate. Din modalitatea în care s-au derulat discuțiile în biroul său, martora a declarat că părțile se înțeleseseră cu privire la prețul autoturismului înainte de a intra să întocmească actele. De asemenea, odată cu banii, inculpatul C.T. i-a înmânat părții vătămate o cheie a autoturismului iar pentru cea de a doua cheie cei doi urmau să meargă acasă la inculpatul C.T. pentru a o lua. Cele două părți și martorii care o însoțeau pe partea vătămată (mai puțin șoferul mașinii cu care au venit de la Galați), au mers la locuința inculpatului C.T., unde acesta i-a înmânat părții vătămate a doua cheie de la mașină și și-a strâns lucrurile pe care le avea în V.P.

Partea vătămată a plecat din Brașov, în data de 24 septembrie 2005 la volanul autoturismului V.P. de culoare neagră. Pe drumul de la Brașov la Pechea, partea vătămată a alimentat cu combustibil la o benzinărie aflată în Târgu Secuiesc aparținând SC L. C. (fila 168 d.u.p.), unde camerele de luat vederi ale unității au surprins autoturismul V.P. în momentul în care acesta s-a oprit la pompa de alimentare; de pe suportul magnetic trimis la dosar, așa cum rezultă și din încheierea de ședință din data de 01 martie 2007, se observă că în data de 24 septembrie 2005, orele 12 33 un autoturism V.P., de culoare neagră, cu geamuri fumurii a oprit la una din pompele de alimentare cu combustibil , din el coborând două persoane; De asemenea până la ajungerea în comuna Pechea, partea vătămată a oprit la o spălătorie auto, lucrătorul de la spălătoria respectivă precum și administratorul acesteia (martorii F.C.

și A.C. - filele 242 și 243 dosar - își amintesc despre un autoturism V.P. de culoare neagră și de partea vătămată, pe care au recunoscut-o în sala de ședință, acesta din urmă spunându-le că mașina a fost achiziționată în ziua respectivă de la Brașov. Martorii audiați în cauză, cetățeni ai comunei Pechea au declarat cu toții că după data de 24 septembrie 2005 au văzut-o pe partea vătămată conducând autoturismul V.P.

de culoare neagră, și că, partea vătămată le-a spus că l-a achiziționat din târgul auto Tărlungeni de la Brașov; de asemenea mașina a fost văzută parcată atât în fața locuinței părții vătămate cât și la un vecin al acestuia în curte, partea vătămată neputând să o parcheze în curtea proprie din caza spațiului insuficient din perioada respctivă; Pentru perioada cuprinsă între data achiziționării autoturismului și data de 10 octombrie 2005, există la dosar un CD, din care rezultă că în perimetrul parcării magazinului B. din Galați, în data de 30 septembrie 2005 a apărut la un moment dat un autoturism de culoare închisă, fară a se distinge marca și numărul de înmatriculare.

În data de 10 octombrie 2005, conform înțelegerii, parte vătămată a venit în Brașov pentru a achita diferența de preț și pentru a efectua formalitățile necesare radierii autoturismului; când a ajuns în Brașov, partea vătămată l-a sunat pe inculpatul C.T., iar acesta i-a spus să vină cu mașina la el acasă pentru că el nu mai are mașină, iar la poliție începe programul abia pe la ora 9. Când a ajuns în fața casei inculpatului, partea vătămată a oprit mașina pe trotuarul situat pe partea opusă casei, a claxonat, iar din locuință a ieșit fratele inculpatului C.T., inculpatul C.S., care i-a invitat pe el și însoțitorii săi pentru a bea o cafea, aceștia au răspuns invitației, au intrat în casă, unde se aflau mai multe persoane printre care și mama inculpaților, martora C.S.

iar în momentul în care a coborât inculpatul C.T., partea vătămată i-a spus acestuia că i-a adus diferența de bani și că dorește să meargă la poliție ca să radieze mașina. Inculpatul C.T. i-a cerut părții vătămate să aducă din mașină toate actele acesteia precum și exemplarele din contractul de vânzare-cumpărare pentru a verifica dacă toate actele sunt în regulă; în momentul în care partea vătămată a intrat cu actele în casă, inculpatul C.T. le-a luat, le-a pus într-o geantă diplomat și a urcat cu ea la etaj, iar când a coborât nu mai avea nici geanta și nici actele mașinii. Apoi, partea vătămată i-a spus inculpatului C.T.

că se aprinde un bec la bordul mașinii, au ieșit amândoi în stradă, a ieșit de asemenea și inculpatul C.S., care la un moment dat, i-a smuls din mână cheia mașinii părții vătămate și i-a spus să plece de acolo pentru că mașina este a lui; partea vătămată a intrat înapoi în casă și le-a spus însoțitorilor săi (soția sa, fratele său și soția acestuia) ceea ce s-a întâmplat iar apoi au ieșit cu toții din casă, afară în stradă. În acel moment au văzut că portierele mașinii din partea stângă erau deschise iar lucrurile lor erau azvârlite în stradă și, atunci când au încercat să riposteze, atât soția părții vătămate cât și fratele său, au fost agresați fizic atât de către inculpatul C.S. cât și de către inculpatul C.T.

În tot acest timp, în jurul mașinii s-au adunat toate rudele inculpaților iar la un moment dat inculpatul C.S. a luat un par de o bancă aflată afară la poartă și i-a amenințat atât pe partea vătămată cât și pe însoțitorii săi, fără însă a lovi pe cineva. Înainte de a profera amenințările, inculpatul C.S. s-a urcat la volanul autoturismului și l-a băgat în garajul locuinței sale. În cele din urmă partea vătămată a plecat la poliție pentru a reclama cele întâmplate. Partea vătămată nu a mai apucat să dea diferența de 1.150 euro inculpatului C.T., însă acesta nici măcar nu l-a întrebat dacă partea vătămată adusese această sumă. Instanța nu a avut în vedere apărarea pe care și-au facut-o inculpații în sensul că partea vătămată nu ar fi plătit sumele de bani în biroul martorei R.N.

și că ar fi rămas doar o diferență infimă de 1.150 euro din prețul stabilit. Inculpatul C.T. a declarat că partea vătămată nu i-a dat nici un ban în târg ci, că ar fi primit de la acesta doar suma de 1.000 euro avans ca să nu vândă mașina până în momentul în care va plăti. Inculpatul a precizat că nu a mai fost nimeni de față în momentul în care partea vătămată i-a dat această sumă de bani, în fața casei sale (nimeni din familia inculpatulu). Această declarație nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză. De asemenea, s-a considerat că este total ilogic că inculpatul, deși a primit numai suma de 1.000 euro (din cei 12.000 euro preț) să-i fi încredințat spre testare autoturismul părții vătămate.

De altfel în legătură cu acest aspect trebuie precizat că inculpatul C.T. a menționat în declarația dată în fața instanței (fila 47) că i-a dat-o părții vătămate în teste doar până în jurul orei 16 00 în data de 24 septembrie 2005, pentru ca în momentul în care a fost vizionată discheta de la benzinăria L., același inculpat să precizeze că este normal ca mașina să apară pe înregistrarea respectivă, deoarece i-a dat-o părții vătămate spre testare. Această variantă nu a fost reținută deoarece partea vătămată nu ar fi avut niciun interes să alimenteze cu combustibil atâta timp cât ar fi trebuit să o înapoieze după numai trei ore inculpatului C.T. Ipoteza avansată de către inculpați în sensul că autoturismul a rămas în posesia inculpatului C.T.

până în data de 10 octombrie 2005, este confirmată doar de către membrii familiei acestuia, care au luat parte, la rândul lor, la incidentul din data de 10 octombrie 2005 cu ocazia deposedării părții vătămate de autoturism. Instanța nu a reținut aceste declarații deoarece ele sunt vădit subiective și, analizate în mod amănunțit (pe minute și pe acțiuni), ele sunt pe alocuri chiar contradictorii. Martorii N.Ș. și N.C., vecini cu inculpații, au dat și ei declarații contradictorii în legătură cu data la care ar fi văzut autoturismul V.P. de culoare neagră, la locuința părții vătămate. Astfel, deși la urmărire penală martorul N.Ș. (fila 204 ) a declarat că a văzut această mașină în data de 9 octombrie 2005, în fața instanței a precizat că ar fi văzut-o în data de 09 septembrie 2005. De altfel, el personal nu a văzut această mașină în niciuna dintre aceste date ci, a aflat acest lucru de la soția sa N.C.

Martora N.C. (fila 205) a declarat în fața instanței că-și menține declarațiile date în faza de urmărire penală și, a declarat din nou, că în data de 09 septembrie 2005 după ora 16 00 , a văzut un autoturism negru V.P. pe trotuarul de lângă casa inculpaților, însă nu-și mai amintește dacă i-a comunicat și soțului ei acest aspect. Această declarație a fost dată în condițiile în care la urmărire penală aceeași martoră a declarat că a văzut mașina în data de 09 octombrie 2005. Față de aceste contradicții evidente între declarațiile date între cele două faze ale procesului penal precum și față de motivația puerilă dată în legătură cu modificarea zilelor în care ar fi văzut acest autoturism, instanța va înlătura depozițiile celor doi.

Din întregul probatoriu administrat, instanța a constatat fără dubiu că: 1. inculpatul C.T. a vândut autoturismul V.P. de culoare neagră; 2. partea vătămată D.I. a cumpărat de la inculpatul C.T. același aututorism; 3. vânzarea-cumpărarea acestui autoturism a fost perfect legală, transferarea proprietății de la vânzător la cumpărător având loc în momentul în care prețul stabilit de comun acord între părți a fost plătit (chiar dacă nu în integralitatea sa); diferența de preț care mai trebuia plătită poate fi considerată ca o clauză a acestui contract de vânzare-cumpărare, iar partea din preț achitată la data de 24 septembrie 2005 reprezintă mai mult de 90% din prețul integral, contractul de vânzare-cumpărare a fost valabil încheiat, chiar dacă în actele autoturismului (fișa de înmatriculare) figura în continuare vânzătorul ca proprietar adică inculpatul C.T.

Contractul de vânare-cumpărare cu privire la autoturisme este un contract civil, consensual, nu are nevoie de nici o formă scrisă, solemnă ca în cazul unui imobil; simplul acord de voință al părților în sensul vânzării și respectiv cumpărării bunului la prețul stabilit de comun acord este suficient pentru considerarea ca valabil a acestui contract; 4. partea vătămată a plătit inculpatului C.T. suma de 91.000.000 lei și 6.900 euro în data de 24 septembrie 2005; 5. autoturismul V.P.

de culoare neagră, a fost în posesia părții vătămate din momentul achiziționării în târgul auto până la data de 10 octombrie 2005; 6. inculpații au urmărit, cu intenție directă, deposedarea părții vătămate de acest autoturism în data în care acesta s-a prezentat pentru achitarea diferenței de preț și pentru întocmirea actelor de radiere; 7. deposedarea părții vătămate de autoturism a avut loc prin violență, violență exercitată atât asupra sa cât și asupra soției sale și a fratelui său, de către inculpatul C.S. (care a amenințat cu parul, a smuls cheia părții vătămate, a pornit autoturismul și l-a deplasat din locul unde partea vătămată îl parcase până în curtea locuinței sale). Inculpatul C.T.

a fost cel care - a susținut și ajutat pe fratele său inculpatul C.S. în activitatea sa de deposedare prin violență a părții vătămate de autoturismul al cărui proprietar era de drept, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat legal în data de 24 septembrie 2005. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel inculpații C.S. și C.T., respectiv partea civilă D.I. Partea civilă D.I. a criticat modul de soluționare a acțiunii civile, apreciindu-se ca fiind contradictoriu cu acțiunea inițială a instanței de a constata că nu mai este necesar a se pronunța asupra primului capăt de cerere în cadrul acțiunii civile și anume restituirea autoturismului, pentru ca ulterior să se pronunțe, dispunând menținerea măsurii restituirii, astfel cum a fost dispusă de Curtea de Apel Brașov.

S-a apreciat că această dispoziție de menținere a restituirii nu putea fi luată decât ca efect al admiterii acțiunii civile, cel puțin în parte. De asemenea, apelanta parte civilă D.I. a criticat hotărârea primei instanțe, în sensul greșitei respingeri a daunelor materiale constând în prejudiciul generat de lipsa de folosință a autoturismului, dar și omisiunea de a acorda suma reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasările la Brașov în cursul urmăririi penale, greșita stabilire a cheltuielilor judiciare. Inculpații au criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări, imputându-se achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței.

În subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt cu consecințe asupra individualizării judiciare a pedepsei. Prin Decizia penală nr. 63/AP din 3 iulie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de partea civilă D.I. și inculpații C.S. și C.T. A obligat inculpații și partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență, că atât latura penală cât și latura civilă au fost corect soluționate de prima instanță. Sub aspectul acțiunii civile s-a reținut că au fost acordate despăgubiri în cuantumul dovedit de partea civilă îm ceea ce privește latura penală, s-a constatat că probele administrate conduc, fără dubiu, la concluzia săvârșirii de către cei doi inculpați a infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă D.I. și inculpații C.S. și C.T. Recurenta parte civilă D.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen. În susținerea motivelor de recurs s-a susținut că acțiunea civilă a fost soluționată greșit de către ambele instanțe. Sub acest aspect, în motivele scrise de recurs (f. 21-25) dar și în susținerea orală s-a arătat că partea vătămată D.I., constituită parte civilă în procesul penal, a solicitat restituirea autoturismului și acordarea daunelor materiale rezultate din imposibilitatea folosirii acestuia. De asemenea, recurenta parte civilă a solicitat anularea integrală a cheltuielilor judiciare, inculpații urmând a fi obligați în solidar la plata acestora (fila 24 dos.

recurs). Recurenții inculpați au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 17, 18 C. proc. pen., solicitând în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului - expertiză tehnică, audieri de martori. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt și ca o consecință a acesteia, reindividualizarea judiciară a pedepselor. Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Din analiza probelor dispuse și administrate în cauză rezultă că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților, atribuind faptelor săvârșite de către aceștia o încadrare juridică legală. Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților pentru faptele deduse judecății.

Spre deosebire de intenția pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea, instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final, să înlăture orice îndoială. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că instanțele de fond și apel au realizat o analiză temeinică a probelor administrate. Rezultă astfel că, în data de 24 septembrie 2005, partea vătămată D.I., însoțit de martorii D.Ș., D.G., D.N. și S.G. s-au deplasat în târgul auto Călugăreni, jud.Brașov, cu scopul de a cumpăra un autoturism. Conform convenției încheiate cu inculpatul C.T., partea vătămată și-a manifestat dorința de a cumpăra autoturismul V.P.

cu suma de 10.650 euro, urmând a fi achitată în două tranșe. În aceeași zi, părțile contractante, însoțiți de martori, s-au deplasat la biroul de dactilografiere acte juridice aparținând SC C.G. SRL, situat în incinta târgului, unde martora R.N. a redactat un contract de vânzare-cumpărare în trei exemplare, cumpărătorul achitând suma de 9.500 euro, urmând ca la data de 10 octombrie 2005 partea vătămată să remită inculpatului restul de 1.150 euro. Respectând convenția, partea vătămată, în dimineața zilei de 10 octombrie 2005, însoțit de martorii D.N., D.Ș. și D.I., s-a deplasat cu mașina cumpărată la locuința inculpatului C.T. pentru a-i achita prețul integral. Inculpatul C.T. i-a invitat în locuința sa și, sub pretextul verificării documentelor autoturismului i-a solicitat părții vătămate să-i predea toate actele mașinii, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare.

Întrucât partea vătămată a semnalat anumite defecțiuni la bord, au părăsit locuința fiind urmați de coinculpatul C.S. În timp ce partea vătămată se afla rezemată de mașină, inculpatul C.S. i-a smuls cheia din mână și la scurt timp a aruncat obiectele personale ale părții vătămate și ale martorilor. În aceleași împrejurări, inculpatul C.S. a scos-o pe martora D.N., cu forța, din autoturism, iar inculpatul C.T. a deschis ușile garajului, permițând fratelui său să parcheze mașina. Inculpatul C.S. a luat un levier de pe o bancă și a amenințat partea vătămată și martorii, cerându-le să plece fără a le remite suma de 9.500 euro. Rezultă, fără dubiu, astfel cum reține de altfel și instanța de fond, că inculpatul C.T.

a vândut părții vătămate D.I. autoturismul V.P., cu suma de 10.650 euro, primind în momentul încheierii contractului suma de 9.500 euro, iar restul urma a fi primit conform înțelegerii, la data de 10 octombrie 2005. Actele au fost perfectate în aceeași zi, respectiv la 24 septembrie 2005, de către martora R.N., în prezența părților și a martorilor. Ulterior, când partea vătămată s-a prezentat să remită inculpatului C.T. și suma de 1.150 euro, acesta împreună cu C.S. au exercitat acte de amenințare și violență asupra părții vătămate, deposedând-o de autoturismul cumpărat în condiții legale. În atare condiții, faptele inculpaților realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, respectiv, complicitate la tâlhărie, nefiind susținută de probe critica acestora, nici în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de furt și nici achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor nu se impune reducerea acestora, faptele săvârșite prezentând un grad ridicat de pericol social. În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă D.I., Înalta Curte constată că este nefondat, criticile formulate nefiind susținute de probele administrate. Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, în vederea reparării juste și integrale a pagubelor cauzate prin infracțiune. Condițiile în care poate interveni răspunderea civilă și modalitățile prin care aceasta se realizează sunr reglementate de legea civilă la care face trimitere și art. 14 C. proc. pen.

Potrivit acestui text, există două modalități de repararte a pagubelor produse prin infracțiune: repararea în natură și plata unei despăgubiri bănești. Are prioritate repararea în natură, despăgubirile fiind acordate doar atunci când nu există posibilitatea reparării în natură a prejudiciului sau atunci când se acordă în completarea reparațiilor în natură. Cât privește repararea în natură a pagubei, C. proc. pen. prevede patru modalități: restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare în natură. În situația în care bunul - ce a constituit obiectul infracțiunii - care aparține părții civile a fost ridicat de la inculpat, i se restituie acestuia, repararea pagubei realizându-se în natură.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 115 din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov s-a dispus admiterea cererii formulată de partea civilă de ridicare a sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 12 octombrie 2005 și restituirea către proprietar, respectiv către partea civilă D.I. a autoturismului marca V.P. Instanța de fond, soluționând latura civilă a cauzei, a ținut seama de solicitarea părții civile privind restituirea în natură a autoturismului, menținând măsura de restituire dispusă prin Decizia penală nr. 115/R din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov. Prin urmare, restituirea autoturismului ca măsură provizorie a fost definitivată prin hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei.

Pe lângă valoarea pagubei efectiv suferite (daunun emergeus) partea civilă poate solicita, conform art. 14 alin. (4) C. proc. pen. și folosul nerealizat (lucrum cessares), dar aceasta are obligația de a proba prejudiciul, nefiind admisă luarea în considerație a unor criterii subiective. Cum în speță partea civilă nu a probat nici existența și nici întinderea prejudiciului cauzat prin nefolosirea autoturismului sustras de inculpați, în mod corect instanțele au respins acest capăt de cerere. Cât privește cheltuielile ocazionate cu deplasarea părții civile la proces, acestea nu pot fi incluse în prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei, ci în categoria cheltuielilor judiciare astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 189 C. proc.

pen. și art. 193 C. proc. pen. Respectând dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen. și art. 193 alin. (4) C. proc. pen., instanța de fond a obligat fiecare innculpat la plata cheltuieliulor judiciare, respectiv la suma de 8000 lei ron solicitată de partea civilă, textele de lege invocate excluzând posibilitatea obligării în solidar a inculpaților. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge va nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.I. și de inculpații C.S., respectiv C.T. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă D.I. și recurenții inculpați C.T. și C.S. împotriva Deciziei penale nr. 63/AP din 3 iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Respinge cererea formulată de recurenta parte civilă de acordare a cheltuielilor judiciare. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.