ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3834/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3834/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 239
din 3 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 4/62/2005 s-a
dispus condamnarea inculpatului C.S. (fiul lui G. și al S.) la pedeapsa de 8
ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211
alin. (2) lit. c) și alin. (2)
1
lit. a) C. pen.
I-au
fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a, b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A
fost dedusă perioada reținerii de la 11 octombrie 2005.
S-a
constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În
baza art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)
1
lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.T. (fiul lui G. și S.) la
pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la
tâlhărie.
I-au
fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a, b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A
fost cumputată reținerea din 11 octombrie 2005.
S-a
constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În
baza art. 348 C. proc. pen., s-a mențiunut măsura de restituire către partea
vătămată D.I. a autoturismului marca V.P., dispusă prin Decizia penală nr. 115/R
din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov.
În
baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea vătămată D.I.,
a două chei de culoare neagră pentru autoturismul V.P., înregistrate la camera
de corpuri delicte a Tribunalului Brașov sub nr. 81/2006.
S-a
dispus restituirea către aceeași parte vătămată a cărții de identitate a
autoturismului și certificatul de înmatriculare, ambele în original,
referitoare la autoturismul V.P.
Au
fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat și părți.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de 24 septembrie 2005 partea vătămată D.I. însoțit de martorii
D.Ș., D.G., D.N.
și S.G., au venit în târgul auto Tărlungeni cu intenția de a achiziționa un
autoturism.
Intenția părții vătămate de a achiziționa un autoturism din târgul de la
Tărlungeni a fost
cunoscută atât de martorii care au însoțit-o pe aceasta cât și de o parte din
sătenii din comuna Pechea; astfel martorul A.P. (fila 87) a
fost cel care l-a împrumutat pe partea vătămată D.I.
cu suma de 2.000
euro în jurul datei de 19, 20 septembrie 2005 pentru ca
acesta să își poată cumpăra o mașină de la Brașov. De asemenea despre intenția
părții vătămate de achiziționare a autoturismului de la Brașov a știut și
martorul I.Ș. (fila 91 dosar), martor căruia partea vătămată i-a cerut, de
asemenea, bani împrumut dar care nu a avut banii necesari îndrumându-l astfel
pe partea vătămată către martorul A.P.
A fost
stabilit fără putință de tăgadă că, în momentul deplasării la
Tărlungeni partea vătămată avea asupra sa sumele
de aproximativ 91.000.000 lei
și 6.900 euro; acest lucru a fost dovedit
prin declarațiile martorilor care au însoțit-o pe partea vătămată la
Tărlungeni;
În
târg partea vătămată a ales un autoturism V.P. de culoare neagră, al cărui
vânzător era inculpatul C.T.; după ce a testat mașina partea vătămată împreună
cu inculpatul
și martorii care o însoțeau
pe partea vătămată, s-au prezentat la biroul existent în
târgul auto,
birou care se ocupa cu întocmirea și dactilografierea actelor de
vânzare-cumpărare pentru mașinile tranzacționate în târgul auto.
Martora R.N.
(fila 207) a fost cea care era de serviciu în data de 24 septembrie 2005 și
care a completat pentru părți un contract de vânzare-cumpărare
pentru autoturismul V.P. achiziționat de către
partea vătămată de la inculpatul C.T.; martora își amintește că în biroul său
partea vătămată i-a înmânat vânzătorului o anumită sumă de bani atât în lei cât
și în euro și că, în
mod expres, a mai rămas o diferență de 1.150 euro
din prețul total de achiziționare a autoturismului.
În
legătură cu această diferență, martora a declarat că ea personal a scris
pe spatele contractului tip pe care l-a completat
pentru părți că va fi achitată la o
dată ulterioară, care cădea într-o
zi de luni a săptămânii; martora și-a amintit, de asemenea, că inițial părțile
s-au înțeles ca partea vătămată să vină să achite
această diferență într-o zi de vineri, zi în care urma să fie făcute și
demersurile la
poliție pentru radierea mașinii, însă ea personal le-a
sugerat să aleagă o altă zi pentru că vinerea era program scurt la poliție.
În momentul în care inculpatul C.T. a primit banii
înmânați de partea vătămată nu a avut nicio obiecție cu privire la suma
înmânată și nici la
diferența
de 1.150 euro pe care o mai avea de primit, fiind de acord și cu data la care
această sumă urma să fie plătită de către vânzător.
Martora a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în trei exemplare de
culori diferite: roșu,
negru și verde (așa cum proceda pentru toate contractele referitoare la
tranzacțiile auto); din cele trei exemplare, unul i-a înmânat inculpatului C.T.
(cel verde), iar celelalte două le-a înmânat părții vătămate.
Din
modalitatea în care s-au derulat discuțiile în biroul său, martora a declarat
că părțile se înțeleseseră cu privire la prețul autoturismului înainte de a
intra să întocmească actele.
De asemenea, odată cu banii, inculpatul C.T. i-a înmânat
părții
vătămate o cheie
a autoturismului iar pentru cea de a doua cheie cei doi urmau
să meargă acasă la inculpatul C.T. pentru a o
lua.
Cele două părți și martorii care o însoțeau pe partea
vătămată (mai puțin șoferul mașinii cu care au venit de la Galați), au mers la
locuința inculpatului
C.T.,
unde acesta i-a înmânat părții vătămate a doua cheie de la
mașină și și-a strâns lucrurile pe care le avea
în V.P.
Partea vătămată a plecat din Brașov, în data de 24 septembrie 2005 la
volanul
autoturismului
V.P. de culoare neagră.
Pe
drumul de la Brașov la Pechea, partea vătămată a alimentat cu
combustibil la o benzinărie aflată în Târgu
Secuiesc aparținând SC L.
C. (fila 168 d.u.p.), unde camerele de luat
vederi ale unității au surprins autoturismul V.P. în momentul în care acesta
s-a oprit la
pompa de alimentare; de pe
suportul magnetic trimis la dosar, așa cum rezultă și
din încheierea de
ședință din data de 01 martie 2007, se observă că în data de 24 septembrie 2005,
orele 12
33
un autoturism V.P., de culoare neagră, cu geamuri fumurii
a oprit la una din pompele de alimentare cu combustibil
, din el coborând două persoane;
De asemenea până la ajungerea în comuna Pechea, partea vătămată a oprit
la o spălătorie auto,
lucrătorul de la spălătoria respectivă precum și administratorul acesteia
(martorii F.C. și A.C. - filele
242 și 243
dosar - își amintesc despre un autoturism V.P. de culoare
neagră și de partea
vătămată, pe care au recunoscut-o în sala de ședință, acesta din urmă
spunându-le că mașina a fost achiziționată în ziua respectivă de la Brașov.
Martorii
audiați în cauză, cetățeni ai comunei Pechea au declarat cu toții că după data
de 24 septembrie 2005 au văzut-o pe partea vătămată conducând
autoturismul V.P. de culoare neagră,
și
că, partea vătămată le-a spus că l-a achiziționat din târgul auto
Tărlungeni de la Brașov; de asemenea mașina a
fost văzută parcată atât în fața locuinței părții vătămate cât și la un vecin
al acestuia în curte, partea vătămată
neputând să o parcheze în curtea
proprie din caza spațiului insuficient din perioada respctivă;
Pentru perioada cuprinsă între data achiziționării autoturismului și
data de 10 octombrie 2005, există la dosar un CD, din care rezultă că în
perimetrul parcării
magazinului
B. din Galați, în data de 30 septembrie 2005 a apărut la un moment dat un
autoturism de culoare închisă, fară a se distinge marca și numărul de
înmatriculare.
În data de 10 octombrie
2005, conform înțelegerii, parte vătămată a venit în Brașov pentru a achita
diferența de preț și pentru a efectua formalitățile necesare radierii
autoturismului; când a ajuns în Brașov, partea vătămată l-a sunat pe inculpatul
C.T., iar acesta i-a spus să vină cu mașina la el acasă pentru că el nu mai are
mașină, iar la poliție începe programul abia pe la ora 9.
Când
a ajuns în fața casei inculpatului, partea vătămată a oprit mașina pe
trotuarul situat pe partea opusă
casei, a claxonat, iar din locuință a ieșit fratele inculpatului C.T.,
inculpatul C.S., care i-a invitat pe el și însoțitorii săi pentru a bea o
cafea, aceștia au răspuns invitației, au intrat în casă, unde se aflau mai
multe persoane printre care și mama inculpaților, martora C.S. iar în momentul
în care a coborât inculpatul C.T., partea vătămată i-a spus acestuia că i-a
adus diferența de bani și că dorește să meargă la poliție ca să radieze mașina.
Inculpatul C.T. i-a
cerut părții vătămate să aducă din mașină
toate
actele acesteia precum și exemplarele din contractul de vânzare-cumpărare
pentru
a verifica dacă toate actele sunt în regulă; în momentul în care partea
vătămată a intrat cu actele în casă, inculpatul C.T. le-a luat, le-a pus
într-o geantă diplomat și a urcat cu ea la etaj,
iar când a coborât nu mai avea nici
geanta și nici actele mașinii.
Apoi, partea
vătămată i-a spus inculpatului C.T. că se aprinde un bec la bordul mașinii, au
ieșit amândoi în stradă, a ieșit de asemenea și inculpatul C.S., care la un
moment dat, i-a smuls din mână cheia mașinii părții vătămate și i-a spus să
plece de acolo pentru că mașina este a lui; partea vătămată a intrat înapoi în
casă și le-a spus însoțitorilor săi (soția sa, fratele său și soția acestuia)
ceea ce s-a întâmplat iar apoi au ieșit cu toții din casă, afară în stradă. În
acel moment au văzut că portierele mașinii din partea stângă erau deschise iar
lucrurile lor erau azvârlite în stradă și, atunci când au încercat să
riposteze, atât soția părții vătămate cât și fratele său, au fost agresați
fizic atât de către inculpatul C.S. cât și de către inculpatul C.T.
În tot acest timp, în jurul mașinii s-au adunat toate rudele
inculpaților iar la
un
moment dat inculpatul C.S. a luat un par de o bancă aflată afară la poartă și
i-a amenințat atât pe partea vătămată cât și pe însoțitorii săi, fără însă a
lovi pe cineva.
Înainte de a
profera amenințările, inculpatul C.S. s-a urcat
la volanul autoturismului și l-a băgat în garajul locuinței sale.
În
cele din urmă partea vătămată a plecat la poliție pentru a reclama cele
întâmplate.
Partea
vătămată nu a mai apucat să dea diferența de 1.150 euro inculpatului C.T., însă
acesta nici măcar nu l-a întrebat dacă partea vătămată adusese această sumă.
Instanța nu
a avut în vedere apărarea pe care și-au facut-o inculpații în
sensul că partea vătămată nu ar fi plătit sumele
de bani în biroul martorei R.N. și că ar fi rămas doar o diferență infimă de
1.150 euro din prețul stabilit.
Inculpatul
C.T. a declarat că partea vătămată nu i-a dat nici un
ban în târg ci,
că ar fi primit de la acesta doar suma de 1.000 euro avans ca să nu
vândă mașina până în momentul în
care va plăti. Inculpatul a precizat că nu a
mai
fost nimeni de față în momentul în care partea vătămată i-a dat această sumă de
bani, în fața casei sale (nimeni din familia inculpatulu). Această declarație
nu
se coroborează cu niciuna din
celelalte probe administrate în cauză.
De
asemenea, s-a considerat că este total ilogic că inculpatul, deși a primit
numai suma de 1.000 euro (din cei
12.000 euro preț) să-i fi încredințat spre
testare
autoturismul părții vătămate. De altfel în legătură cu acest aspect trebuie
precizat
că inculpatul C.T. a menționat în declarația dată în fața
instanței (fila 47) că i-a dat-o părții vătămate
în teste doar până în jurul orei 16
00
în data de 24 septembrie 2005, pentru ca în momentul în care a fost
vizionată discheta de
la benzinăria L., același inculpat să precizeze că
este normal ca mașina să apară pe înregistrarea respectivă, deoarece i-a dat-o
părții vătămate spre testare.
Această variantă nu a fost reținută deoarece partea vătămată nu ar fi
avut
niciun interes să
alimenteze cu combustibil atâta timp cât ar fi trebuit să o
înapoieze după numai trei ore inculpatului C.T.
Ipoteza avansată de către inculpați în sensul că autoturismul a rămas
în
posesia
inculpatului C.T. până în data de 10 octombrie 2005, este confirmată
doar de către membrii familiei
acestuia, care au luat parte, la rândul lor, la incidentul din data de 10
octombrie 2005 cu ocazia deposedării părții vătămate de autoturism. Instanța nu
a reținut aceste declarații deoarece ele sunt vădit
subiective și, analizate în mod amănunțit (pe minute și pe acțiuni),
ele sunt pe
alocuri chiar contradictorii.
Martorii N.Ș. și N.C., vecini cu inculpații, au
dat și ei declarații contradictorii
în legătură cu data la care ar fi văzut
autoturismul
V.P. de culoare neagră, la locuința părții vătămate. Astfel,
deși la
urmărire penală martorul N.Ș. (fila 204 ) a declarat că a văzut această mașină
în data de 9 octombrie 2005, în fața instanței a precizat că ar fi
văzut-o în data de 09 septembrie 2005. De altfel,
el personal nu a văzut această mașină în
niciuna dintre aceste date ci,
a aflat acest lucru de la soția sa N.C.
Martora N.C. (fila 205) a declarat în fața instanței că-și
menține
declarațiile date în faza de urmărire penală și, a declarat din nou, că în
data de 09
septembrie 2005 după ora 16
00
, a văzut un autoturism negru V.P. pe
trotuarul de lângă casa inculpaților, însă nu-și mai amintește dacă i-a
comunicat și soțului
ei
acest aspect. Această declarație a fost dată în condițiile în care la urmărire
penală aceeași martoră a declarat că a văzut
mașina în data de 09 octombrie 2005.
Față de aceste
contradicții evidente între declarațiile date între cele două
faze ale procesului penal precum și față de motivația
puerilă dată în legătură cu
modificarea zilelor în care ar fi văzut
acest autoturism, instanța va înlătura depozițiile celor doi.
Din întregul probatoriu
administrat, instanța a constatat fără dubiu că:
inculpatul
C.T. a vândut autoturismul V.P. de culoare
neagră;
partea vătămată D.I.
a cumpărat de la inculpatul C.T. același aututorism;
vânzarea-cumpărarea
acestui autoturism a fost perfect legală, transferarea proprietății de la
vânzător la cumpărător având loc în momentul în care
prețul stabilit de comun acord între părți a fost plătit (chiar dacă nu
în
integralitatea sa); diferența de preț care mai trebuia plătită poate
fi
considerată ca o clauză a acestui
contract de vânzare-cumpărare, iar partea
din preț achitată la data de
24 septembrie 2005 reprezintă mai mult de 90% din prețul integral, contractul
de vânzare-cumpărare a fost valabil încheiat, chiar dacă în actele
autoturismului (fișa de înmatriculare) figura în continuare vânzătorul ca
proprietar adică inculpatul C.T.
Contractul
de vânare-cumpărare cu privire la autoturisme este un contract civil,
consensual, nu are nevoie de nici o formă scrisă, solemnă ca în cazul
unui
imobil; simplul acord de voință al părților în sensul vânzării și respectiv
cumpărării bunului la prețul stabilit de comun acord este
suficient pentru considerarea ca valabil a
acestui contract;
partea vătămată a plătit inculpatului C.T. suma de
91.000.000 lei și 6.900 euro în data de 24 septembrie 2005;
autoturismul V.P. de culoare
neagră,
a fost în
posesia părții vătămate din momentul achiziționării în târgul auto până la data
de 10 octombrie 2005;
inculpații
au urmărit, cu intenție directă, deposedarea părții vătămate de acest
autoturism în data în care acesta s-a prezentat pentru achitarea
diferenței de preț și pentru întocmirea actelor
de radiere;
deposedarea părții vătămate de autoturism a avut loc prin
violență, violență exercitată atât asupra sa cât și asupra soției sale și a
fratelui său,
de către inculpatul C.S. (care
a amenințat cu parul, a smuls
cheia
părții vătămate, a pornit autoturismul și l-a deplasat din locul unde
partea
vătămată îl parcase până în curtea locuinței sale). Inculpatul C.T. a fost cel
care - a susținut și ajutat pe fratele său inculpatul C.S. în activitatea sa de
deposedare prin violență
a părții vătămate
de autoturismul al cărui proprietar era de drept, în baza contractului de
vânzare-cumpărare încheiat legal în data de 24 septembrie 2005.
Împotriva
hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel inculpații C.S. și C.T.,
respectiv partea civilă D.I.
Partea
civilă D.I. a criticat modul de soluționare a acțiunii civile, apreciindu-se ca
fiind contradictoriu cu acțiunea inițială a instanței de a constata că nu mai
este necesar a se pronunța asupra primului capăt de cerere în cadrul acțiunii
civile și anume restituirea autoturismului, pentru ca ulterior să se pronunțe,
dispunând menținerea măsurii restituirii, astfel cum a fost dispusă de Curtea
de Apel Brașov.
S-a
apreciat că această dispoziție de menținere a restituirii nu putea fi luată
decât ca efect al admiterii acțiunii civile, cel puțin în parte.
De
asemenea, apelanta parte civilă D.I. a criticat hotărârea primei instanțe, în
sensul greșitei respingeri a daunelor materiale constând în prejudiciul generat
de lipsa de folosință a autoturismului, dar și omisiunea de a acorda suma
reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasările la Brașov în cursul
urmăririi penale, greșita stabilire a cheltuielilor judiciare.
Inculpații
au criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări, imputându-se achitarea
acestora în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.
d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței.
În
subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de
tâlhărie în infracțiunea de furt cu consecințe asupra individualizării judiciare
a pedepsei.
Prin
Decizia penală nr. 63/AP din 3 iulie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov,
secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea ca nefondate a
apelurilor declarate de partea civilă D.I. și inculpații C.S. și C.T.
A
obligat inculpații și partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență, că atât
latura penală cât și latura civilă au fost corect soluționate de prima
instanță.
Sub
aspectul acțiunii civile s-a reținut că au fost acordate despăgubiri în
cuantumul dovedit de partea civilă îm ceea ce privește latura penală, s-a
constatat că probele administrate conduc, fără dubiu, la concluzia săvârșirii
de către cei doi inculpați a infracțiunii de tâlhărie.
Împotriva
ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă D.I. și inculpații C.S. și C.T.
Recurenta
parte civilă D.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 9 și 10 C. proc. pen.
În
susținerea motivelor de recurs s-a susținut că acțiunea civilă a fost
soluționată greșit de către ambele instanțe. Sub acest aspect, în motivele
scrise de recurs (f. 21-25) dar și în susținerea orală s-a arătat că partea
vătămată D.I., constituită parte civilă în procesul penal, a solicitat
restituirea autoturismului și acordarea daunelor materiale rezultate din
imposibilitatea folosirii acestuia. De asemenea, recurenta parte civilă a
solicitat anularea integrală a cheltuielilor judiciare, inculpații urmând a fi
obligați în solidar la plata acestora (fila 24 dos. recurs).
Recurenții
inculpați au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 10,
14, 17, 18 C. proc. pen., solicitând în principal, casarea ambelor hotărâri și
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea
tuturor probelor necesare aflării adevărului - expertiză tehnică, audieri de
martori.
În
subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de
tâlhărie în infracțiunea de furt și ca o consecință a acesteia,
reindividualizarea judiciară a pedepselor.
Înalta
Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate
dar și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen. raportat la art. 385
6
alin. (1) și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru
următoarele considerente:
Din
analiza probelor dispuse și administrate în cauză rezultă că instanțele au
reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților, atribuind faptelor
săvârșite de către aceștia o încadrare juridică legală.
Aprecierea
probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței
de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.
Prin
aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își
formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu
privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată
prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpaților
pentru faptele deduse judecății.
Spre
deosebire de intenția pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament.
De aceea, instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei,
prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate
pentru ca, în final, să înlăture orice îndoială.
În
cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că instanțele de fond și apel au
realizat o analiză temeinică a probelor administrate.
Rezultă
astfel că, în data de 24 septembrie 2005, partea vătămată D.I., însoțit de
martorii D.Ș., D.G., D.N. și S.G. s-au deplasat în târgul auto Călugăreni,
jud.Brașov, cu scopul de a cumpăra un autoturism.
Conform
convenției încheiate cu inculpatul C.T., partea vătămată și-a manifestat
dorința de a cumpăra autoturismul V.P. cu suma de 10.650 euro, urmând a fi
achitată în două tranșe.
În
aceeași zi, părțile contractante, însoțiți de martori, s-au deplasat la biroul
de dactilografiere acte juridice aparținând SC C.G. SRL, situat în incinta
târgului, unde martora R.N. a redactat un contract de vânzare-cumpărare în trei
exemplare, cumpărătorul achitând suma de 9.500 euro, urmând ca la data de 10
octombrie 2005 partea vătămată să remită inculpatului restul de 1.150 euro.
Respectând
convenția, partea vătămată, în dimineața zilei de 10 octombrie 2005, însoțit de
martorii D.N., D.Ș. și D.I., s-a deplasat cu mașina cumpărată la locuința inculpatului
C.T. pentru a-i achita prețul integral.
Inculpatul
C.T. i-a invitat în locuința sa și, sub pretextul verificării documentelor
autoturismului i-a solicitat părții vătămate să-i predea toate actele mașinii,
inclusiv contractul de vânzare-cumpărare.
Întrucât
partea vătămată a semnalat anumite defecțiuni la bord, au părăsit locuința
fiind urmați de coinculpatul C.S. În timp ce partea vătămată se afla rezemată
de mașină, inculpatul C.S. i-a smuls cheia din mână și la scurt timp a aruncat
obiectele personale ale părții vătămate și ale martorilor.
În
aceleași împrejurări, inculpatul C.S. a scos-o pe martora D.N., cu forța, din
autoturism, iar inculpatul C.T. a deschis ușile garajului, permițând fratelui
său să parcheze mașina.
Inculpatul
C.S. a luat un levier de pe o bancă și a amenințat partea vătămată și martorii,
cerându-le să plece fără a le remite suma de 9.500 euro.
Rezultă,
fără dubiu, astfel cum reține de altfel și instanța de fond, că inculpatul C.T.
a vândut părții vătămate D.I. autoturismul V.P., cu suma de 10.650 euro,
primind în momentul încheierii contractului suma de 9.500 euro, iar restul urma
a fi primit conform înțelegerii, la data de 10 octombrie 2005.
Actele
au fost perfectate în aceeași zi, respectiv la 24 septembrie 2005, de către martora
R.N., în prezența părților și a martorilor.
Ulterior,
când partea vătămată s-a prezentat să remită inculpatului C.T. și suma de 1.150
euro, acesta împreună cu C.S. au exercitat acte de amenințare și violență
asupra părții vătămate, deposedând-o de autoturismul cumpărat în condiții
legale.
În
atare condiții, faptele inculpaților realizează elementele constitutive ale
infracțiunii de tâlhărie, respectiv, complicitate la tâlhărie, nefiind susținută
de probe critica acestora, nici în sensul schimbării încadrării juridice în
infracțiunea de furt și nici achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub
aspectul individualizării judiciare a pedepselor nu se impune reducerea
acestora, faptele săvârșite prezentând un grad ridicat de pericol social.
În
ceea ce privește recursul declarat de partea civilă D.I., Înalta Curte constată
că este nefondat, criticile formulate nefiind susținute de probele
administrate.
Acțiunea
civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a
părții responsabile civilmente, în vederea reparării juste și integrale a
pagubelor cauzate prin infracțiune.
Condițiile
în care poate interveni răspunderea civilă și modalitățile prin care aceasta se
realizează sunr reglementate de legea civilă la care face trimitere și art. 14 C.
proc. pen. Potrivit acestui text, există două modalități de repararte a
pagubelor produse prin infracțiune: repararea în natură și plata unei
despăgubiri bănești. Are prioritate repararea în natură, despăgubirile fiind
acordate doar atunci când nu există posibilitatea reparării în natură a
prejudiciului sau atunci când se acordă în completarea reparațiilor în natură.
Cât
privește repararea în natură a pagubei, C. proc. pen. prevede patru modalități:
restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare săvârșirii
infracțiunii, desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt
mijloc de reparare în natură.
În
situația în care bunul - ce a constituit obiectul infracțiunii - care aparține
părții civile a fost ridicat de la inculpat, i se restituie acestuia, repararea
pagubei realizându-se în natură.
În
speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 115
din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Brașov s-a dispus admiterea cererii
formulată de partea civilă de ridicare a sechestrului asigurator dispus în
cursul urmăririi penale prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul
Brașov din 12 octombrie 2005 și restituirea către proprietar, respectiv către
partea civilă D.I. a autoturismului marca V.P.
Instanța
de fond, soluționând latura civilă a cauzei, a ținut seama de solicitarea
părții civile privind restituirea în natură a autoturismului, menținând măsura
de restituire dispusă prin Decizia penală nr. 115/R din 15 februarie 2006 a
Curții de Apel Brașov. Prin urmare, restituirea autoturismului ca măsură provizorie
a fost definitivată prin hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei.
Pe
lângă valoarea pagubei efectiv suferite (daunun emergeus) partea civilă poate
solicita, conform art. 14 alin. (4) C. proc. pen. și folosul nerealizat (lucrum
cessares), dar aceasta are obligația de a proba prejudiciul, nefiind admisă
luarea în considerație a unor criterii subiective.
Cum
în speță partea civilă nu a probat nici existența și nici întinderea
prejudiciului cauzat prin nefolosirea autoturismului sustras de inculpați, în
mod corect instanțele au respins acest capăt de cerere.
Cât
privește cheltuielile ocazionate cu deplasarea părții civile la proces, acestea
nu pot fi incluse în prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei, ci în categoria
cheltuielilor judiciare astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 189 C.
proc. pen. și art. 193 C. proc. pen.
Respectând
dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen. și art. 193 alin. (4) C. proc.
pen., instanța de fond a obligat fiecare innculpat la plata cheltuieliulor
judiciare, respectiv la suma de 8000 lei ron solicitată de partea civilă,
textele de lege invocate excluzând posibilitatea obligării în solidar a
inculpaților.
Având
în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge va nefondate, recursurile
declarate de partea civilă D.I. și de inculpații C.S., respectiv C.T.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă D.I. și
recurenții inculpați C.T. și C.S. împotriva Deciziei penale nr. 63/AP din 3
iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Respinge
cererea formulată de recurenta parte civilă de acordare a cheltuielilor
judiciare.
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă
recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.