FALAKAOGLU ET SAYGILI c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 11461/03 prezentate de Bülent FALAKO Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 25 martie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentele, dnii Bülent Falakao (Noua Universalitate), având sediul la Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul K.T. Sürek, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În numărul său din 22 iulie 2001, ziarul Yeni Evrensel a publicat, la paginile 1 și respectiv, nouă, două articole de presă intitulate: Katliamlarla ad [Calea] de promovare continuă pentru R.A. [al cărui nume este pe deplin citat] care și-a făcut cunoscut numele împreună cu cauza masacrului de la Califtehavuzlar și de la 16 martie [1] . După masacru, a fost numit la conducerea secției de luptă împotriva terorismului din Istanbul, de acolo la conducerea securității din Gaziantep (...) și acum a fost adus la conducerea securității din Bursa. Istanbul-R.A., directorul securității din Gaziantep, al cărui nume a fost actualizat în cazul masacrului de la Califtehavuzlar și de la 16 martie, dar care a fost întotdeauna promovat în loc să fie judecat, a fost numit în conducerea securității din Bursa. În orice caz, în Turcia, în loc să fie judecați, birocrații, ale căror nume sunt implicate în diverse infracțiuni, sunt numiți la posturi și mai importante. Pagina 9 : [După articolul] (...) [R.A.] participase la operațiunea din 1992 împotriva Dev-Solului din Istanbul queliftehavuzlar, în timpul căreia trei persoane și-au pierdut viața. Urmăreștere pentru execuție sumară, [R.A.] fusese achitată. În timpul atacului asupra bombei care a avut loc la 16 martie 1978 în fața facultății de farmacie din Istanbul, [R.A.] îi împiedicase pe polițiști să fugă după asasini. (...) Avocat [K.T.S.], victimă și martor la masacrul din 16 martie, a declarat că nu a avut loc o anchetă serioasă (...), a continuat după cum urmează: Dacă s - ar fi efectuat o anchetă serioasă asupra evenimentelor din 16 martie, s - ar fi găsit dovezi noi cu privire la R.A. și la alte persoane ale căror nume au fost puse în discuție în masacru, iar cazul ar fi fost rezolvat.... În timp ce polițiștii implicați în evenimente de tortură (...) nu sunt pedepsiți, ei se află rapid în ierarhia statului. În timp ce R.A., care și-a făcut cunoscut numele cu masacrul de la Califtehavuzlar și 16 martie, este numit la conducerea securității din Bursa. ; printre polițiștii care l - au ucis pe lacul de la Universitatea Hacetepe (...) în custodie, I.D. [al cărui nume este citat în întregime] îl sfătuia pe ministrul Faruk Bal. I.D. să fie condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru uciderea sub tortură.... La 10 august 2001, procurorul districtual al Republicii lângă curtea de securitate a statului de jurisdicție i-a acuzat pe reclamanți pentru că, prin intermediul acestor articole, au desemnat doi polițiști ca ținte organizațiilor teroriste. 5680 și 36 din Codul penal. La 27 mai 2002, reclamanții și-au depus memoriul în apărare în fața Curții de Securitate a Statelor Unite, conform căruia invocau în special art. 6 și 10 din Convenție. Astfel, ei au susținut lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului, precum și dreptul la libertatea lor de exprimare și dreptul de a furniza informații care ar putea rezulta din condamnarea lor. În această privință, ei au susținut că acuzarea lor se baza numai pe anumite pasaje din articolele în litigiu, chiar dacă acestea din urmă solicită o lectură globală și au subliniat că articolele în litigiu nu implicau niciun apel sau incitare la violență. La 30 mai 2002, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a constatat că reclamanții au publicat articole de presă de natură să desemneze agenți ai statului, care reprezintă funcția de combatere a terorismului, ca ținte pentru organizațiile teroriste. În consecință, aceasta l-a condamnat pe reclamantul Sayg 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 693 EUR (EUR) ] și reclamantul Falako La 25 iunie 2002, ei au invocat articolele 6 și 10 din Convenție și au reinițiat mijloacele de apărare prezentate în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. La 2 octombrie 2002, în avizul său privind recursul, procurorul general din apropierea Curții de Casație a solicitat Curții de Casație să confirme condamnarea pronunțată de instanța de primă instanță. La 15 octombrie 2002, hotărând în lumina avizului procurorului general care nu ar fi fost comunicat reclamanților, Curtea de Casație a respins cererea de a ține confidențialitatea părților interesate și a confirmat decizia de primă instanță. La 24 decembrie 2002, un ordin de plată a amenzilor aplicate reclamanților a fost emis de procurorul Republicii Zeytinburnu (Istanbul). La 20 februarie și 20 martie 2003, reclamanții au efectuat două plăți. GRIFS Invouchat la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de independență și de tracțiune a Curții de Securitate a statului în raport cu dependența magistraților în cauză față de Consiliul Superior al Magistraturii Hakimler ve Savcilar Yüksek Kurulu Aceștia susțin, de asemenea, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza principiului egalității armelor și a dreptului lor la apărare și, prin urmare, se plâng că nu și-au putut prezenta apărarea în fața Curții de Casație și nu au putut răspunde avizului procurorului general care nu le-ar fi fost comunicat. În cele din urmă, acestea susțin lipsa motivării actului de acuzare care a stat la baza urmăririi penale și a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale. Invocând art. 10 din Convenție, reclamanții au invocat o încălcare a libertății lor de exprimare care rezultă din condamnarea lor și susțin că articolele în cauză aveau natura unei informații și nu făceau apel la violență. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Invocând art. 10 din Convenție, ei susțin că condamnarea lor este o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare. Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de lipsa independenței și a imparțialității Curții de Securitate a Uniunii Europene, de faptul că nu și-au putut supune apărarea în fața Curții de Casație, precum și de lipsa motivării actului de acuzare luat împotriva acestora și de hotărârile pronunțate de instanțele naționale. În ceea ce privește motivul întemeiat pe dependența magistraților care se află în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea amintește că a avut deja ocazia de a se pronunța cu privire la această chestiune în cadrul cauzei Imrek c. Turcia ((dec.), 57175/00, 28 ianuarie 2003. Aceasta a respins plângerea în lumina garanțiilor constituționale și legale de care se bucură judecătorii care se află în cursul de siguranță de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , 5 iunie 2003). Întrucât acest lucru este valabil și în cazul de față, această parte a cererii pentru neatenție vădită de temei, în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție, trebuie respinsă. În ceea ce privește afirmațiile reclamantului potrivit cărora nu ar fi putut să își prezinte apărarea în fața Curții de Casație, Curtea amintește, în primul rând, că lipsa unei ședințe publice de gradul al doilea sau al treilea poate fi justificată de caracteristicile procedurii în cauză, cu condiția ca dezbaterile publice să fi avut loc în cursul procesului în primă instanță (a se vedea, printre altele, Ekbatani c. Suedia, Hotărârea din 26 mai 1988, seria A n 134, p. 14, § 31, și Jan-Ake Andersson c. Suedia, Hotărârea din 29 octombrie 1991, seria A n Cu toate acestea, acesta a fost cazul în speță și, în plus, reclamantul a depus un memoriu în casare în sprijinul recursului său. Prin urmare, acest recurs este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește lipsa motivării actului de acuzare și a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, Curtea recunoaște că nu rezultă din art. 6 că motivele prezentate de o instanță trebuie să trateze în special toate punctele pe care le poate considera la nivelul uneia dintre părți fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are dreptul absolut de a cere instanței quelíl să prezinte motivele pe care trebuie să le respingă fiecare dintre argumentele sale (a se vedea Ibrahim Aksoy c. Turcia (dec.), nr. 2863 În acest caz, actul de acuzare a precizat natura dreptului de proprietate în cauză, a menționat temeiul juridic pe care se baza urmărirea penală și s-a referit la articolele de presă la originea acestora. În plus, Curtea de Securitate a Uniunii Europene i-a condamnat pe reclamanți pentru că, prin intermediul articolelor de presă în litigiu, au desemnat drept țintă organizațiile teroriste ale agenților care au funcții de combatere a terorismului și a precizat temeiul juridic al acestei condamnări, și anume art. 6 alineatul (1) din Legea nr. 3713. În mod similar, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din primă instanță, subliniind că aceasta se pronunțase în lumina conținutului scrierilor în litigiu, a elementelor de probă colectate și a puterii sale de apreciere. În consecință, această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților revocați din încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare și a lipsei de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație, declarând cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte [1] La 16 martie 1978, șapte studenți au fost uciși în timpul unui atentat cu bombă în fața facultății de farmacie din Istanbul.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

11461/03

présentée par Bülent FALAKOĞLU et Fevzi SAYGILI

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 janvier 2006 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

V.

Butkevych

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 25 mars 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Bülent Falakaoğlu et Fevzi Saygılı, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1974 et 1966, et résidant à Istanbul. A l’époque des faits, ils étaient respectivement rédacteur en chef et propriétaire du quotidien

Yeni Evrensel

(Nouvelle universalité), ayant son siège à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

K.T.

Sürek, avocat à Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Dans son numéro du 22 juillet 2001, le quotidien

Yeni Evrensel

publia, aux pages une et neuf, deux articles de presse intitulés respectivement «

Katliamlarla adını duyurdu terfi etti

» («

Il a fait connaître son nom avec des massacres, il a été promu

») et «

İșkenceci polis bașkan danıșmanı

» («

Le policier tortionnaire est conseiller ministériel

»)

Les passages pertinents de ces articles peuvent se lire comme suit

:

Page 1

: «

Il a fait connaître son nom avec des massacres, il a été promu.

La [voie] de la promotion se poursuit pour R.A. [dont le nom est entièrement cité] qui a fait connaître son nom avec l’affaire du massacre de Çiftehavuzlar et du 16

mars

[1]

. Après le massacre, il a été nommé à la direction de la section de lutte contre le terrorisme d’Istanbul, de là à la direction de la sûreté de Gaziantep (...) et maintenant il a été amené à la direction de la sûreté de Bursa.

Istanbul- R.A., directeur de la sûreté à Gaziantep, dont le nom a été mis à jour dans l’affaire du massacre de Çiftehavuzlar et du 16 mars, mais qui a toujours été promu au lieu d’être jugé, a été nommé à la direction de la sûreté de Bursa. L’avocat (...) dans l’affaire du massacre du 16 mars a dit en commentant cette nomination (...)

: «

De toute façon, en Turquie, au lieu d’être jugés, les bureaucrates, dont les noms sont mêlés à diverses infractions, sont nommés à des postes encore plus importants.

»

Page 9

: [Suite de l’article]

«

(...)

[R.A.] avait participé à l’opération menée en 1992 contre le Dev-Sol à Istanbul Çiftehavuzlar, au cours de laquelle trois personnes avaient perdu la vie. Poursuivi pour exécution sommaire, [R.A.] avait été acquitté. Lors de l’attaque à la bombe survenue le 16 mars 1978 devant la faculté de pharmacie d’Istanbul, [R.A.] avait empêché les policiers de courir après les assassins.

(...)

L’avocat [K.T.S.], victime et témoin du massacre du 16 mars, a déclaré qu’il n’y avait pas eu d’enquête sérieuse menée (...), il a poursuivi comme suit

: «

si une enquête sérieuse avait été menée sur les évènement du 16 mars, de nouvelles preuves auraient été trouvées à propos de R.A. et des autres personnes dont les noms ont été mis en cause dans le massacre, et l’affaire aurait été résolue. (...)

»

Le policier tortionnaire est conseiller ministériel

Alors que les policiers impliqués dans des évènements de torture (...) ne sont pas punis, ils s’élèvent rapidement dans la hiérarchie de l’Etat. Alors que R.A., qui a fait connaître son nom avec le massacre de Çiftehavuzlar et du 16 mars, est nommé à la direction de la sûreté de Bursa

; parmi les policiers qui ont tué l’étudiant de l’université de Hacetepe (...) en garde à vue, I.D. [dont le nom est entièrement cité] conseille le ministre Faruk Bal. I.D.

avait été condamné à cinq ans et quatre mois de prison pour avoir tué sous la torture. (...)

»

Le 10 août 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa les requérants pour avoir, par le biais de ces articles, désigné deux policiers comme cibles aux organisations terroristes. Il requit leur condamnation en vertu de l’article 6 § 1 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme, de l’article 2 § 1 additionnel à la loi n

o

5680 et de l’article 36 du code pénal.

Le 27 mai 2002, les requérants déposèrent leur mémoire en défense devant la cour de sûreté de l’Etat, aux termes duquel ils invoquaient notamment les articles 6 et 10 de la Convention. Ils alléguèrent ainsi le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat ainsi que l’atteinte à leur liberté d’expression et au droit de communiquer des informations pouvant résulter de leur condamnation. A cet égard, ils soutinrent que leur inculpation était fondée uniquement sur certains passages des articles litigieux, alors même que ces derniers appellent une lecture globale. Enfin, ils soulignèrent que les articles litigieux ne comportaient aucun appel ou incitation à la violence.

Le 30 mai 2002, la cour de sûreté de l’Etat estima que les requérants avaient assuré la publication d’articles de presse de nature à désigner des agents de l’Etat, assumant la fonction de lutte contre le terrorisme, comme cibles aux organisations terroristes. Elle condamna en conséquence le requérant Saygılı à une peine d’amende de 921

600

000 livres turques (TRL) [environ 693 euros (EUR)] et le requérant Falakoğlu à une amende de 460 800

000

TRL [environ 346 EUR] en vertu de l’article 6 § 1 de la loi n

o

3713.

Le 3 juin 2002, les requérants se pourvurent en cassation et demandèrent la tenue d’une audience.

Le 25 juin 2002, dans leur mémoire en cassation, ils invoquèrent les articles 6 et 10 de la Convention et réitérèrent les moyens de défense présentés devant la cour de sûreté de l’Etat.

Le 2 octobre 2002, dans son avis sur le pourvoi, le procureur général près la Cour de cassation demanda à la Cour de cassation de confirmer la condamnation prononcée par la juridiction de première instance.

Le 15 octobre 2002, statuant à la lumière de l’avis du procureur général qui n’aurait pas été communiqué aux requérants, la Cour de cassation rejeta la demande de tenue d’audience des intéressés et confirma la décision de première instance.

Le 24 décembre 2002, un ordre de paiement des amendes infligées aux requérants fut établi par le procureur de la République de Zeytinburnu (Istanbul).

Les 20 février et 20 mars 2003, les requérants procédèrent à deux versements.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat eu égard à la dépendance des magistrats y siégeant à l’égard du Conseil supérieur de la magistrature

(

Hakimler ve Savcilar Yüksek Kurulu

).

Ils soutiennent en outre ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable, en raison de l’atteinte au principe d’égalité des armes et à leur droit de la défense. Ils se plaignent ainsi de ne pas avoir pu soumettre leur défense devant la Cour de cassation ni répondre à l’avis du procureur général qui ne leur aurait pas été communiqué.

Enfin, ils allèguent l’absence de motivation de l’acte d’accusation ayant servi de base aux poursuites ainsi que des décisions rendues par les juridictions nationales.

2.

Invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte à leur liberté d’expression résultant de leur condamnation et soutiennent que les articles litigieux revêtaient la nature d’une information et ne comportaient aucun appel à la violence.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.

Invoquant l’article 10 de la Convention, ils soutiennent que leur condamnation emporte violation de leur droit à la liberté d’expression.

En l’état actuel du dossier la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent en outre du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, de ne pas avoir pu soumettre leur défense devant la Cour de cassation, ainsi que de l’absence de motivation de l’acte d’accusation pris à leur encontre et des décisions rendues par les juridictions nationales.

Quant au grief tiré de la dépendance des magistrats siégeant au sein de la cour de sûreté de l’Etat à l’égard du Conseil supérieur de la magistrature, la Cour rappelle avoir déjà eu l’occasion de se prononcer sur la question dans le cadre de l’affaire

Imrek c. Turquie

((déc.), n

o

57175/00, 28 janvier 2003). Elle y a rejeté le grief au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les juges siégeant dans les cours de sûreté de l’Etat, et étant donné l’absence d’une argumentation pertinente qui rendrait sujettes à caution leur indépendance et leur impartialité (voir aussi

Falakaoğlu c. Turquie

(déc.), n

o

77365/01

, 5 juin 2003). Tel étant également le cas en l’espèce, il convient de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Quant aux allégations du requérant selon lesquelles il n’aurait pas pu soumettre sa défense devant la Cour de cassation, la Cour rappelle, tout d’abord, que l’absence de tenue d’une audience publique au deuxième ou troisième degré peut se justifier par les caractéristiques de la procédure dont il s’agit, pourvu que des débats publics aient eu lieu pendant le procès en première instance (voir, entre autres,

Ekbatani c. Suède

, arrêt du 26

mai 1988, série A n

o

134, p. 14, § 31, et

Jan-Ake Andersson c. Suède

, arrêt du 29

octobre 1991, série A n

o

212-B, pp. 45-46, §§ 27-28). Or, tel fut le cas en l’espèce et, de surcroît, le requérant a déposé un mémoire en cassation à l’appui de son pourvoi. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Quant à l’absence de motivation de l’acte d’accusation et des décisions rendues par les juridictions nationales, la Cour reconnaît qu’il ne découle pas de l’article 6 que les motifs exposés par une juridiction doivent traiter en particulier de tous les points que l’une des parties peut estimer fondamentaux pour son argumentation. Une partie n’a pas le droit absolu d’exiger du tribunal qu’il expose les motifs qu’il a de rejeter chacun de ses arguments (voir

Ibrahim Aksoy c. Turquie

(déc.), n

os

28635/95,30171/96 et 34535/97, 10 octobre 2000).

En l’occurrence, l’acte d’accusation litigieux précisait la nature de l’infraction en cause, portait mention de la base légale sur laquelle s’appuyaient les poursuites et se référait aux articles de presse à leur origine. En outre, la cour de sûreté de l’Etat a condamné les requérants pour avoir, par le biais des articles de presse litigieux, désigné comme cibles aux organisation terroristes des agents assumant des fonctions de lutte contre le terrorisme, et a précisé la base légale de cette condamnation, à savoir l’article

6 § 1 de la loi n

o

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article

35 §§

3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs des requérants tirés d’une atteinte à leur droit à la liberté d’expression et de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président

[1]

.

Le 16 mars 1978, sept étudiants furent tués lors d’un attentat à la bombe devant la faculté de pharmacie d’Istanbul.