ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6651/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6651/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 februarie

2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul

V.G., ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună

restrângerea

dreptului la libera circulație pe o perioada de cel mult trei ani în

statele membre Uniunii Europene ca urmare a

returnării pârâtului din Italia la data

de 27 decembrie 2006.

Tribunalul

Vâlcea prin sentința civilă nr. 328 pronunțată la 20 martie 2007, a respins

acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte ca

nefondată, cu motivarea că după aderarea României

la Comunitatea Europeana se

aplica cu

prioritate legislația comunitara cu privire la regimul juridic al liberei

circulații a cetățenilor europeni, motivul

restrângerii acestui drept neîncadrându-se

în nici unul din motivele

prevăzute de această legislație.

Sentința

susmenționată a fost atacată cu apel de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

- r

egimul juridic la liberă circulație este

reglementat și de Directiva

Parlamentului European și a Consiliului nr.

2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004, act normativ ce reglementează nu numai

dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre dar și

condițiile exprese de restrângere a acestui drept, respectiv acelea de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate;

-     după

aderarea României la Comunitatea Europeană de la 01 ianuarie 2007, cetățenii

români au devenit cetățeni europeni fiindu-le aplicabile deopotrivă

dispozițiile tratatului și a întregii legislații comunitare, astfel că orice

normă de drept intern trebuie să fie compatibilă

cu acestea dinainte;

-

potrivit principiului aplicării cu prioritate

a legislației comunitare în raport de legislația națională, restrângerea

dreptului la libera circulație a

cetățenilor

români trebuie să se facă numai în condițiile art. 27 din Directiva

Parlamentului

European nr. 2004/38/CE;

-

motivul returnării

pârâtului din Italia neîncadrându-se în nici unul din

motivele ce privesc siguranța publică, ordinea

publică sau sănătatea

publică, pentru care

dreptul la libera circulație poate fi restrâns.

În contra acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs, în termen legal,

reclamanta D.G.F.P., recurs ce a fost înregistrat pe rolul instanței

supreme la data de 12 iunie 2007, sub nr. 1186/90/2007.

În

motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o

interpretare și aplicare greșită a legii atunci când a confirmat soluția

fondului de respingere a acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne

edictate pentru a

stopa migrația

ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene,

respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, care nu condiționează

instituirea restricției la

libera circulație decât de returnarea prin acordul de readmisiei, nu și de

verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum

și a pericolului real pe care îl reprezintă persoana returnată pentru valorile

sociale pretins protejate.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate,

Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Prin Legea nr.

248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la

liberă

circulație

în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de

cel mult trei ani,

numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:

a)

cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord

de readmisie încheiat între România și

acel stat;

b)

cu privire la

persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o

desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere

gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale din România și acel

stat.

Rezultă, din

dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație numai în

condițiile și cu privire

la

persoanele expres menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei

pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută,

însă, în

corelare

cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru apărarea

dreptului omului și a

libertăților fundamentale și cu cele din Directiva

Parlamentului și Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport de

prevederile

art. 20 din Constituția

României, interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenești se

fac în concordanță cu prevederile pactelor și tratatelor internaționale la care

România este parte, reglementările internaționale din domeniul drepturilor

omului, cuprinse în pactele și tratatele

ratificate de România, având prioritate față

de reglementările interne în cazul în care între ele există

neconcordanță.

Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție,

orice persoană este

liberă să

părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând

face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea

națională, siguranță publică, menținerea ordinii

publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei,

ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Potrivit art. 27 din Directiva CE nr. 3 8/2004, cetățenilor Uniunii

Europene

sau

membrilor lor de familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație

și de

rezidență pe teritoriul unui

alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine

publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care

afectează libera

circulație și rezistența trebuie să se bazeze pe

conduita proprie a persoanei în cauză.

Normele internaționale menționate prevăd, deci, în mod expres și

limitativ situațiile în care se poate restrânge libertatea de circulație a

persoanelor - afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății

publice, apreciate în funcție de

conduita

proprie a persoanei în cauză - pe când norma internă cuprinsă în art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede

posibilitatea restrângerii dreptului la liberă

circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat membru

al Uniunii pe baza unui acord de readmisiei, fără nici o distincție în ceea ce

privește conduita

persoanei în cauză, respectiv dacă prezența acesteia

în statul din care a fost

returnată prezintă

sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică

a

acelui stat.

Se

constată, deci, că norma internă este parțial incompatibilă cu normele

internaționale în

materie aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în

care permite

restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost

returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în

alte situații decât acelea în care prezența

cetățenilor români în statul din care au

fost

returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică, securitatea publică sau

sănătatea publică a acelui stat.

Ca

atare, norma trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea

dreptului la liberă

circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau

sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave

ale

ordinii, siguranței sau

sănătății publice.

Aceasta înseamnă că măsura de returnare a unui cetățean român dispusă

de autoritățile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși

pentru ca

instanța

română să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul

statului din care a

fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație

urmând a se aprecia de

către instanța națională prin raportare la ordinea juridică în

vigoare la momentul aplicării unei eventuale

astfel de măsuri, determinată de

aderarea

României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care

impune în mod obligatoriu aprecierea situației

concrete a cetățeanului în cauză.

Î

n speță, prin cererea de

chemare în judecată reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la

liberă circulație a pârâtului

V. pe

teritoriul Italiei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul

Italiei în baza unui acord de readmisie, pentru că

a încălcat dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat, aceeași motivare fiind

reluată și în recurs pentru a se susține

că cererea de chemare în

judecată trebuia admisă.

In

acord cu această motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că

pârâtul a fost returnat la data de 18

decembrie 2006, din Italia, pentru ședere

ilegală,

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Italia.

Nu

a fost administrată de către recurenta - reclamantă nici o dovadă în sensul

unei conduite a

pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și

suficient de gravă la

adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere

ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care

a

fost returnat.

Simpla

nerespectare a condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la

dreptul de ședere pe

teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii

Europene nu poate fi încadrată în categoria

faptelor de natură a aduce atingere

ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite

acțiunea

cu care recurenta-reclamantă a învestit instanța.

În

concluzie, urmează a se reține că, în contextul probator al cauzei, instanța

de apel a aplicat corect

prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele

comunitare în materia restrângerii dreptului la

liberă circulație atunci când a

confirmat

soluția primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării

dreptului

pârâtei la liberă circulație în Italia.

Așa fiind, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

nu își găsește aplicabilitatea în speță, astfel că recursul

reclamantei va fi

respins, ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei

nr. 235/A din 21 mai 2007 a Curții de Apel Pitești, se

cția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 15 octombrie 2007.