ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3006/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanții I.C. și I.M. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – M.P.,

aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe

zi de întârziere conducătorului pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, precum și obligarea pârâților la plata sumei de

100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru întârzierea executării

sentinței nr. 212/2008 a Curții de Apel Craiova rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 2945 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin sentința nr. 212 din 04

septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, le-a fost admisă acțiunea și s-a

dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită decizie pentru imobilul imposibil de restituit în

natură, conform Dispoziției nr. 305 din 20 iulie 2006 emisă de

Primăria Melinești.

S-a mai arătat că, prin adresa

nr. 828763 din 15 octombrie 2009, autoritatea pârâtă le-a comunicat

reclamanților că va urma procedura prevăzută în normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, însă nu a

procedat în nici un fel la executarea hotărârii judecătorești.

În drept au invocat dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004.

La data de 12 ianuarie 2010, la

solicitarea reclamanților, a fost introdusă și citată în

cauză, în calitate de pârâtă, numita C.N.D. – Președintele

Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în locul domnului M.P.,

acesta din urmă neavînd calitate procesuală pasivă.

Prin sentința nr. 141 din 16 martie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții I.C. și

I.M., având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că hotărârea invocată de

reclamanți, anume sentința nr. 212 din 4 septembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova a rămas irevocabilă la

data de 28 mai 2009, conform deciziei nr. 2945 din 28 mai 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în conținutul acesteia

nefiind prevăzut vreun termen în care pârâta să își execute

obligația de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar

în materia contenciosului administrativ, termenul general este de 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii, potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

A mai constatat instanța de fond

că, totuși, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative

reglementată expres în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce

presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se

desfășoare, iar la termenul din 26 februarie 2010, pârâta a depus la

dosar decizia reprezentând titlul de despăgubire nr. 7241 din 29 ianuarie 2010.

A concluzionat prima instanță

că executarea obligației impusă prin hotărârea

judecătorească, cu depășirea termenului de 30 de zile, nu

provine din atitudinea culpabilă a pârâtei, motiv pentru care nu poate fi

aplicată conducătorului autorității obligate

sancțiunea prevăzută de lege, fiind exclusă și

posibilitatea valorificării de către reclamanți a dreptului la

despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții I.C. și I.M.V., solicitând modificarea ei

în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit a făcut instanța referire la împrejurarea că

prin hotărârea irevocabilă nu a fost stabilit un termen pentru

executarea obligației, o atare statuare nefiind necesară în raport cu

prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar termenul rezultat expres din

acest text a expirat la 30 iunie 2009, așa încât acțiunea era

întemeiată.

În opinia recurenților,

culpabilitatea pârâtei rezultă direct din lege, din moment ce a lăsat

să expire termenul fără să-și îndeplinească

obligația, înțelegând să respecte hotărârile

judecătorești numai după promovarea acestei acțiuni, la 9

decembrie 2009, prin emiterea deciziei nr. 7241 din 29 ianuarie 2010.

Totodată, au susținut

recurenții, atitudinea culpabilă a acesteia rezultă din chiar

întâmpinările depuse la dosar, întrucât și-a permis să sugereze

că, prin hotărârile judecătorești pronunțate,

instanțele ar fi nesocotit prevederile legale, iar instanța de fond

nu a analizat aspectele învederate atât oral, cât și prin concluziile scrise,

în sensul că respectiva decizie nu este în concordanță cu aceste

hotărâri, ceea ce denotă persistența pârâtei în aceeași

atitudine culpabilă.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor

art. 304, art. 304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține

că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii în

contencios administrativ autoritatea publică este obligată să

încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,

să elibereze un alt înscris, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în

lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Nerespectarea acestui termen atrage

aplicarea sancțiunii amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe

zi de întârziere conducătorului autorității publice, iar

reclamantul are dreptul la despăgubiri, așa cum prevede același

text de lege la alin. (2).

Este indiscutabil faptul că această

soluție legislativă constituie un veritabil mijloc de constrângere

pentru obținerea executării unei hotărâri

judecătorești irevocabile, ceea ce nu exclude însă constatarea

unei eventuale imposibilități de îndeplinire a obligației în

termenul de 30 de zile, pentru ipoteza în care un astfel de termen nu a fost

stabilit prin hotărâre.

În speță, în raport cu

circumstanțele concrete ale cauzei și în condițiile în care

reclamanții-recurenți au fost informați că pentru punerea

în executare a hotărârii este necesară parcurgerea obligatorie a

procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, care, raportat la caracterul său complex, în mod obiectiv nu

poate fi finalizată într-un termen de 30 de zile , iar în vederea

îndeplinirii obligației de emitere a deciziei dosarul a fost transmis la evaluator,

raportul de evaluare fiind finalizat numai la 6 ianuarie 2010 (fila 38), prima

instanță a concluzionat în mod corect că executarea respectivei

obligații cu depășirea acestui termen nu este datorată

atitudinii culpabile a pârâtei.

În consecință, reținând

că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care

să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, având în

vedere și faptul că nemulțumirile recurenților legate de

conținutul deciziei nr. 7241/2010 urmează a fi examinate în alt cadru

procesual, fiind promovată o altă acțiune cu acest obiect,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.C.

și I.M.V., împotriva sentinței nr. 141 din 16 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.