ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3102/2009

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83/ F din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a hotărât astfel: I.În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.I. (zis B., fiul lui I. și M., la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. prin sentința penală nr. 2899 din 18 noiembrie 2005 a Judecătoriei Ploiești (definitivă prin Decizia penală nr. 147/2006 a Tribunalului Prahova) și a constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit toate cele patru pedepse, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. II.În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002. În baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.D.

(fiul lui D. și E.) la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului D.D.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prin sentința penală nr. 85 din 29 mai 2006 a Tribunalului Buzău (definitivă prin Decizia penală nr. 1911 din 5 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și a constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit toate cele patru pedepse, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28 octombrie 2004 până la 2 decembrie 2004. În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor acte: factura fiscală din 10 martie 2006 emisă de SC A. SRL, factura fiscală din 31 martie 2003 emisă de SC A. SRL, factura fiscală din 31 martie 2003 emisă de SC M. SRL, declarațiile prin care inculpatul N.I. a ridicat sume în numerar din contul firmei SC C. SRL deschis la RIB în datele de 21 octombrie 2002, 29 octombrie 2002, 30 octombrie 2002, 05 noiembrie 2002, 11 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 28 noiembrie 2002, 02 decembrie 2002, 03 decembrie 2002, 23 decembrie 2002, 22 ianuarie 2003, 24 ianuarie 2003, 27 ianuarie 2003, 28 ianuarie 2003 și 30 ianuarie 2003, declarațiile întocmite în același scop de inculpatul N.I.

pentru retrageri de sume în numerar din contul firmei SC A. SRL în datele de 16 ianuarie 2003 și 17 ianuarie 2003. În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurator asupra imobilului situat în Slobozia, județul Ialomița (teren în suprafață de 1.153 m.p.și clădire în suprafață de 341,54 m.p.) și apartamentul situat în Slobozia, județul Ialomița. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 – 999 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.I.B. SA și a obligat pe inculpatul N.I,, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. (M.C. SRL), la plata către aceasta a sumei de 817.938,09 RON, cu dobânda legală aferentă și pe inculpatul D.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL, la plata către aceasta a sumei de 591.700 RON, cu dobânda legală aferentă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța fondului a reținut că, în perioada 11 septembrie 2002 – 24 februarie 2003 inculpatul D.D., administrator al SC M. SRL și director al SC A. SRL și inculpatul N.I., administrator al SC C. SRL și SC A. SRL, după o prealabilă înțelegere s-au asociat împreună, în parte și cu A.R. (față de care s-a disjuns cauza) cu scopul de a induce și menține în eroare pe reprezentanții băncii R.I.B. – Sucursala Moșilor, în vederea obținerii de credite valorificate în alte scopuri decât celor pentru care au fost obținute, respectiv însușirea personală a banilor proveniți din credite.

În conținutul deciziei instanța fondului a făcut o descriere amănunțită a operațiilor comerciale fictive încheiate de inculpați prin folosirea unor documente fiscale ca: cecuri, facturi, ordine de plată, declarații de retragere numerar – false - pentru a deține creditarea din partea R.I.B. – Sucursala Moșilor. S-a reținut că prin prezentarea ca adevărate a unor astfel de raporturi comerciale fictive a societăților pe care le administrau, inculpații au obținut de la partea civilă credite nelegale în sumă de 4.131.800 lei (1.186.046 euro). Banii rezultat din credite nelegal deținute pe seama societății SC M. SRL Slobozia, SC A. SRL și SC D.T.I. SRL au fost virați în conturile SC C. SRL din care inculpații i-au retras în numerar și i-au folosit, altfel decât s-a motivat în acte.

Parte din banii obținuți din creditele obținute de inculpați de la partea civilă au fost folosiți în realitate pentru acoperirea cecurilor emise anterior ca garanție a rambursării creditelor acordate tot de partea civilă B.R.I.B. Instanța a motivat că fapta inculpaților care în perioada arătată în realizarea aceleiași rezoluții infracționale prin folosirea documentelor fiscale false au indus în eroare reprezentanții băncii – parte civilă – obținând credite bancare din care au folosit în interes personal peste 18 miliarde lei vechi, cauzânduse pagube băncii, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele inculpaților de a completa – în mod repetat cecuri, facturi fiscale, ordine de plată, declarații de retragere numerar, acte care nu reflectau realitatea au fost încadrate în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța fondului a reținut că faptele inculpaților de a se asocia între ei și împreună cu A.R. în scopul săvârșirii infracțiunilor mai sus-arătate constituie infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. Referitor la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța fondului a motivat că din actele dosarului nu rezultă comiterea acestei infracțiuni. Prin Decizia penală nr. 41/ A din 23 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, a schimbat temeiul achitării inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. În baza art. 348 C. proc. pen. – a desființat în întregime ordinele de plată din 11 septembrie 2002, din 29 octombrie 2002, din 19 noiembrie 2002, din 13 decembrie 2002, din 13 ianuarie 2003 și din 24 februarie 2003 (întocmite de inculpatul D.D. în numele SC M. SRL), ordinul de plată din 02 decembrie 2002 (întocmit de inculpatul N.I. în numele SC A. SRL), ordinele de plată din 22 ianuarie 2003 (întocmite de inculpatul N.I. în numele SC D.T.I.

SRL) și ordinele de plată din 26 februarie 2003 (întocmite de inculpatul N.I. în numele SC C. SRL); - a anulat CEC-urile emis de SC C. SRL, SC A.I. SRL, și de SC A. SRL, pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-au respins recursurile inculpaților. Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., inculpatul D.D. și inculpatul N.I. Recursul parchetului critică decizia pentru greșita achitare a inculpaților D.D. și N.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Se motivează că potrivit textului incriminator, constituie infracțiunea de spălare de bani „schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri”. Din conținutul textului se rețin două condiții pentru existența infracțiunii: obținerea unui bun în mod ilicit și a doua care presupune schimbarea sau transferul acelui bun în scopul ascunderii sale ilicite. Or, în cauză, motivează recursul prima condiție este realizată deoarece inculpații au obținut în mod ilicit sume de bani prin infracțiunea de înșelăciune; Se susține că și a doua condiție este realizată câtă vreme vizează transferul sumelor de bani în scopul ascunderii originii acestora.

Ascunderea originii ilicite a acestora a avut loc întrucât au transferat acele sume primite din creditele ilegal obținute prin mai multe conturi ale societăților pe care le administrau. Recursul parchetului nu este fondat. În esență, în recursul parchetului se susțin că inculpații, autori ai infracțiunii de înșelăciune, sunt concomitent autorii infracțiunii de spălare a banilor proveniți din înșelăciune. Or, această interpretare este contrară legii.

Potrivit art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, „constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei”; Din examinarea testului rezultă că elementul material al infracțiunii se realizează prin acțiuni de schimbare sau transferul de bani ce provin din săvârșirea de infracțiuni.

Mai rezultă că acțiunea de schimbare sau transfer de bunuri este subsecventă infracțiunii din a cărei săvârșire provin bunurile. Referitor la subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, aceasta fiind de fapt chestiunea pusă în discuție în recurs, Curtea observă următoarele: Conform textului din toate cele 3 variante ale infracțiunii de spălare a banilor, subiectul activ al infracțiunii este caracterizat de împrejurarea cunoașterii că bunurile ce fac obiectul transferului, schimbării, ascunderii sau disimulării provenienței, dobândirii, deținerii sau folosirii provin din „săvârșirea de infracțiuni”. Așa fiind, rezultă că autorul infracțiunii prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2002 este o altă persoană decât aceea care a comis infracțiunea din care provin bunurile.

O altă interpretare în sensul aceleia susținute în recursul procurorului potrivit căruia autorul infracțiunii de spălare a banilor este același care a comis infracțiunea din care provin bunurile sau banii supuși „spălării” este lipsită de sens, deoarece într-o atare ipoteză textul art. 23 din lege nu ar mai trebui să conțină expresia „cunoscând”. Dar identificarea subiectului activ al infracțiunii de spălare a banilor, diferit de autorul infracțiunii din care provin bunurile, banii ce fac obiectul spălării este neechivocă și în raport de expresia „în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau „în scopul” de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.

Expresia menționată relevă pe de o parte că autorul infracțiunii de spălare a banilor acționează întotdeauna cu intenție directă, calificată „în scopul” ascunderii,disimulării originii infracționale a banilor sau în „scopul” ajutării persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să scape de răspunderea penală. Pe de altă parte rezultă că persoana care a comis infracțiunea din a cărei săvârșire provin bunurile a căror origine se urmărește a fi disimulată, ascunsă sau care urmează a fi ajutată să scape de răspundere este evident alta decât subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor. Pentru o corectă înțelegere a infracțiunii prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2002, Curtea observă că în realitate subiectul activ al acestei infracțiuni este un „tăinuitor” de bunuri ce provin din infracțiuni comise de alte persoane, asemănător situației reglementate în art. 221 C. pen.

În cauză s-a stabilit că inculpații, prin folosirea de documente financiar-contabile neadevărate au indus în eroare banca furnizoare de credite, ce au fost folosite în interes personal de aceștia. Faptele inculpaților de a-și însuși banii din creditele ilegal obținute de la bancă prin intermediul societății SC C. SRL administrată de ei, sunt acțiuni ce intră în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune și nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare de bani. Prin urmare, recursul procurorului nu este fondat. Chiar dacă motivarea deciziei nu este suficient de argumentată și precisă soluția pronunțată este legală. Nici recursurile inculpaților nu sunt fondate. Inculpatul D.D.

critică hotărârile pronunțate pentru nelegala sesizare a instanței, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen. constând în aceea că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent material, respectiv D.N.A. în loc de D.I.I.C.O.T. În raport de această critică a cerut casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. pentru refacerea urmăririi penale. A mai criticat hotărârile pronunțate ca fiind greșite întrucât condamnările sunt rezultatul unei erori de fapt în aprecierea probelor. S-a motivat că banca nu a fost indusă în eroare, că inculpații au acționat cu bună credință. În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

inculpatul susține că nu se poate reține asocierea deoarece doar două persoane au fost trimise în judecată astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., inculpatul recurent solicită achitarea cu motivarea că fapta nu există. Inculpatul N.I. nu a formulat în scris motive de recurs astfel că în raport de acestea, Curtea va examina cauza din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În concluziile orale apărătorul inculpatului N.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. Recursurile inculpaților sunt nefondate. Starea de fapt a fost amplu descrisă și reținută de instanțele de fond și apel în baza probelor analizate în ambele hotărâri.

Încadrarea juridică dată faptelor de către instanțe este legală și temeinică. În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. cum susțin ambii inculpați care afirmă că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală, or nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, falsul în înscrisuri sub semnătură privată. În mod temeinic instanța apelului a motivat că inculpații au contractat de la partea civilă, în 5 luni, 9 credite în valoare de 58.634.000.000 lei vechi prin prezentarea ca adevărate a unor acte și fapte mincinoase referitoare la acțiuni comerciale nereale. În activitatea de creditare au fost atrase și societăți administrate de cetățeni irakieni cum este SC D.T.I.

SRL, administrată de A.A.R., necunoscător al limbii române și căruia actele de solicitare a creditării le redacta N.I. S-a stabilit că paguba totală cauzată băncii a fost de 42.595.000.000 ROL (peste un milion euro). Mecanismul inducerii în eroare a părții vătămate a fost corect identificat ca fiind folosirea unor mijloace frauduloase – înscrisuri fictive – privind raporturi comerciale în realitate inexistente care să justifice emiterea cecuri-lor cu care inculpații „garantau creditele”. În realitate, inculpații au scos banii proveniți din credite prin SC C. SRL, în numerar.

În mod corect instanța apelului a motivat că inculpații din cauză uneori împreună și cu A.A.R., în baza unui plan prestabilit, prin acțiuni coordonate și complementare, s-au asociat și au desfășurat acțiunile de inducere în eroare a părții civile, prin prezentarea ca adevărată a unor relații comerciale nereale în vederea obținerii unor sume de bani cu care au păgubit-o cu consecințe deosebit de grave. Faptele inculpaților de a întocmi repetat facturi fiscale și ordine de plată care în mod fictiv indicau operațiuni comerciale în realitate inexistente, constituie neîndoielnic infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată așa cum au reținut instanțele, în cauză fiind realizate latura obiectivă și subiectivă a acestei infracțiuni.

Nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen. - instanța nu a fost legal sesizată de D.N.A. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 43/2002 aprobată prin Legea nr. 54/2006, D.N.A. este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), art. 246, 247, 248 C. pen. În cauză, prin actul de sesizare din 13 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. s-a reținut că inculpații au cauzat prin înșelăciunea la care s-au asociat o pagubă de 41.318.000.000 lei vechi, echivalentul a 1.186.549 euro.

Așa fiind, sesizarea instanței de către procurorul D.N.A. este legală. Examinând cauza conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există nici un alt motiv de casare care luat în considerare din oficiu, ar putea crea inculpaților o situație mai favorabilă. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și inculpații D.D. și N.I. împotriva deciziei atacate. Inculpații recurenți vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și de inculpații D.D. și N.I. împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat D.D. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat N.I. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2009.