ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2001, reclamantul L.E.S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC G. SA Girov, A.P.A.P.S. București, Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr. 1062 din 27 iulie 2001 emisă de pârâta SC G. SA Girov și, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 4217 mp teren situat în comuna Girov, sat Dănești și a construcțiilor existente pe acesta, imobile preluate abuziv de stat în baza Decretului nr. 83/1949. Reclamantul a solicitat totodată constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare întocmite în cadrul procesului de privatizare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că imobilul solicitat, proprietatea antecesorului său L.P. a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949 și se află în stăpânirea pârâtei SC G. SA Girov, care pretinde că a devenit proprietara bunului prin cumpărarea de acțiuni de la stat. Întrucât, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu a avut niciodată calitatea de proprietar pentru a putea transmite în mod valabil imobilele preluate abuziv, actele de înstrăinare având ca obiect aceste bunuri, inclusiv cele din cadrul procesului de privatizare a societății comerciale deținătoare, sunt lovite de nulitate absolută.

Pârâta societate comercială a dobândit bunul cu rea-credință întrucât cunoștea că acesta este proprietatea reclamantului, care a solicitat în mod repetat, încă din anul 1991, restituirea acestuia, formulând totodată și o cerere de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce de asemenea atrage nevalabilitatea actelor de dobândire a bunului. Relativ la decizia contestată, comunicată sub forma unei adrese, a învederat nelegalitatea sa atât pentru neîndeplinirea cerințelor de formă prescrise de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială), cât și a celor de fond, contrare prevederilor art. 9 alin. (1) din lege care consacră prevalență restituirii în natură.

În acest sens, a învederat că terenul solicitat în prezenta procedură – în suprafață de 4217 mp – face parte dintr-un trup de teren de 12.255 mp, din care diferența de 8038 mp, ce s-a aflat în patrimoniul SC A. SA Piatra Neamț, i-a fost restituită în natură de această societate. Nu poate fi primit argumentul pârâtei în susținerea imposibilității restituirii bunului în natură, justificat de cumpărarea pachetului de acțiuni de la stat, întrucât art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, deținute de societăți comerciale la care statul este acționar chiar și atunci când valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilelor, deci cu atât mai mult când valoarea acțiunilor deținute este mai mică decât a celei a imobilului.

SC G. SA Girov și A.S.U. Girov au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, solicitând în baza art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată, obligarea chematului în garanție la plata unei sume reprezentând echivalentul valoric la prețul pieței a suprafeței de 4217 mp teren și a construcțiilor existente pe acesta, în situația în care acțiunea reclamantului de restituire a bunului în natură va fi admisă. Prin sentința nr. 153 C din 20 mai 2002, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Au fost admise excepțiile invocate în cauză și respinsă acțiunea împotriva pârâtelor A.P.A.P.S., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Neamț și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare făcute în procesul de privatizare. A fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor formulată de SC G. SA Girov și A.S.U. Girov, județul Neamț. Prima instanță a reținut, în esență, că imobilele pretinse în prezenta procedură, expropriate de la autorul reclamantului, au fost înstrăinate în mod valabil pârâtei SC G. SA Girov prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 10 din 17 iulie 2000 încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației, astfel încât, în raport de această situație și de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 acestea nu pot fi restituite în natură.

În acest caz, foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, însă pentru valorificarea lor este necesar ca notificarea să fie adresată instituției implicate în privatizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și cum a fost îndrumat reclamantul prin răspunsul primit la notificarea adresată SC G. SA. Decizia atacată este legală și în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, de care de altfel a și uzat reclamantul în vederea redobândirii aceluiași teren.

S-a reținut așadar ca fiind inadmisibilă cererea de retrocedare a terenului formulată în baza Legii nr. 10/2001, considerente ce privesc și construcțiile aflate pe același teren, care au fost expropriate prin același act normativ – Decretul nr. 83/1949 – și cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000. Nu pot face obiectul actului normativ de reparații de care s-a prevalat reclamantul și pentru că aceste bunuri au intrat în patrimoniul societății comerciale prin acte de înstrăinare întocmite cu respectarea dispozițiilor legale. Nu a fost primită susținerea reclamantului privind preluarea abuzivă a bunurilor și deci nevalabilitatea titlului statului, dat fiind conținutul noțiunii de „preluare abuzivă” în accepțiunea legii speciale, care include în această noțiune preluările cu sau fără titlu valabil.

În speță, preluarea bunului litigios fiind făcută în temeiul unui decret de expropriere înseamnă că s-a făcut cu titlu, considerat a fi valabil, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că preluarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, pentru a se putea considera că preluarea s-a realizat fără titlu valabil. Într-o atare situație, reclamantul ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001 și să adreseze notificarea instituției implicate în privatizarea societății comerciale, în scopul obținerii măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul legii speciale. Apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 79 din 25 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Instanța de apel a reținut, în esență, că procedura de restituire a imobilelor preluate în baza Decretului nr. 83/1949 este reglementată de Legea nr. 18/1991 republicată pentru terenuri și de normele Legii nr. 10/2001 pentru construcții. În raport însă de împrejurarea privatizării societății deținătoare a terenului, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care recunosc vocația reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, după notificarea instituției implicate în privatizare, sens în care a și fost emisă decizia atacată în prezenta cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.E.S.N., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., a solicitat casarea ambelor hotărâri și obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul de 4217 mp situat în comuna Girov, sat Dănești, județul Neamț, împreună cu toate construcțiile existente, imobile ce au constituit proprietatea antecesorului său L.P., cunoscute ca fosta moșie Dănești, preluate de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, reclamantul arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că terenul face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, iar construcțiilor li se aplică dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000. Dimpotrivă, atât terenul cât și construcțiile aflate pe acesta fac obiectul Legii nr. 10/2001 și pot fi restituite în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din lege, incidente în cauză.

A mai învederat că diferența de teren în suprafață de 8038 mp și construcții preluate odată cu bunurile solicitate în prezenta procedură în temeiul aceluiași act normativ, dar deținute de altă societate comercială (SC A. SA, societate divizată din pârâta SC G. SA) i-au fost restituite în natură, astfel încât pentru identitate de rațiune și bunurilor deținute de pârâtă urmează să le fie aplicabil același regim juridic și să-i fie restituite în natură. Nu s-a avut în vedere că încă de la apariția legilor fondului funciar a notificat toate autoritățile competente, inclusiv pârâta privind pretenția sa de restituire în natură a bunurilor, astfel încât actele juridice încheiate de pârâtă având ca obiect bunul litigios, nu sunt valabile, iar pârâta nu se poate prevala de dobândirea acestuia cu bună-credință.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (act normativ indicat ca temei al cererii dedusă judecății) „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra achizițiilor și nerestituite, se restituie în natură, în condițiile prezentei legi. Iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege... imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”.

Aprecierea preluării ca fiind abuzivă, în concepția legii speciale (art. 1.3. din normele metodologice de aplicare a legii) se va circumstanția în funcție de elementele indicate de această normă, cu mențiunea că „pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege situația respectivă se încadrează în prevederile legii atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile)”. Ca urmare, legea specială instituie, în procesul soluționării notificării depuse de persoanele îndreptățite, printre altele, alături de principiul prevalenței restituirii în natură stipulat de prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din lege și pe cel al caracterului de complinire al prevederilor acestei legi în raport cu alte acte normative speciale reparatorii, dar și al priorității măsurilor prevăzute de legea specială în raport cu cele din legile speciale precedente.

Aceasta întrucât pentru domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prezintă relevanță deosebită respectarea exigențelor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”. Ca urmare, analiza raportului juridic dedus judecății, pretinde sine qua non verificarea valabilității actului de preluare a bunului (dacă acesta se încadrează sau nu în noțiunea de „preluare abuzivă” pretinsă de textul legii speciale), existența/inexistența unei reparații în temeiul unuia/unora din legile reparatorii speciale adoptate după 1990, natura măsurilor reparatorii cuvenite în raport de modalitatea de preluare a bunului și situația lui juridică actuală.

Împrejurarea că bunul litigios a fost preluat în temeiul unui act normativ (Decretul nr. 83/1949) ce intră în domeniul de aplicare al unei alte legi speciale de reparație (Legea nr. 18/1991 a fondului funciar) nu exclude, de plano, incidența normelor actului de reparații de care a înțeles să se prevaleze reclamantul în cauza dedusă judecății. Aceasta pentru că, astfel cum rezultă din norma art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, domeniul de aplicare al acestei legi acoperă toate imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii și nerestituite, cerință din care derivă caracterul de complinire al legii în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu.

Or, imobilul în litigiu, preluat în baza Decretului nr. 83/1949 (prin expropriere) nu a fost restituit până în prezent (prin noțiunea de restituire înțelegând una dintre măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale în materie), deși a fost solicitat începând încă din anul 1991 în temeiul tuturor actelor normative reparatorii adoptate după acest moment. Ca urmare, acesta nu poate fi exclus de la incidența legii speciale invocată ca temei al cauzei, pe considerentele greșit reținute de cele două instanțe. Considerată de textul legii speciale aprioric abuzivă, exproprierea ca mod de preluare a bunurilor de către stat, în modalitatea reglementată de Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, de trecere a bunurilor în proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor, în lipsa unei despăgubiri echitabile afectează validitatea titlului statului, dobândit prin abuz și cu încălcarea normelor constituționale ale vremii.

Deși garantată și respectată proprietatea privată prin norma art.8 din Constituția României de la 1948 și art. 480, art. 481 C. civ., modalitatea samavolnică de preluare a bunului în litigiu nu poate justifica și consolida titlul statului dobândit în temeiul unui act contrar tuturor prevederilor legale naționale amintite și a celor internaționale (art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Analiza validității (titlului valabil) nevalabilității acestuia prezintă relevanță sub aspectul naturii măsurilor reparatorii ce se pot acorda în temeiul legii speciale de reparație.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială și în vigoare la data soluționării apelului, pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Ca urmare, norma evocată, de excepție, în raport de principiul prevalenței restituirii în natură consacrat de numeroase norme legale din cuprinsul legii speciale, presupune îndeplinirea cumulativă atât a cerinței valabilității titlului statului, cât și a celei privind forma juridică a deținătorului societate comercială, integral privatizată.

Neîndeplinirea unui dintre cele două cerințe imperativ pretinse de textul legii speciale, înlătură aplicabilitatea normei legale evocate și implicit modalitatea de restituire a bunului sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent considerat a fi cuvenite proprietarului bunului. Fiind stabilită în speță, în raport de modalitatea de preluare a bunului, nevalabilitatea titlului statului, rezultă că raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile dispozițiile legale evocate, greșit aplicate de cele două instanțe, situație ce atrage nelegalitatea hotărârilor astfel pronunțate. Nu are relevanță în speță împrejurarea că textul art. 27 (în redactarea enunțată) a fost modificat, urmare a adoptării Legii nr. 247/2005 prin conținutul redat de textul art. 29 al legii, întrucât prin decizia nr. 830/2008 (M.Of.

nr. 559 din 24 iulie 2008) a Curții Constituționale s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi admis potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei decizii și, în raport de soluția admiterii cererii de chemare în judecată și de restituire a bunului în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 61 C. proc. civ. și în temeiul art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999, urmează a fi admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta unitate deținătoare împotriva entității implicate în privatizarea sa.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței, urmând ca în raport de soluția dată recursului, cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul L.E.S.N. împotriva deciziei nr. 79 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia precum și sentința nr. 153 C din 20 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, în parte. Admite acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei SC G. SA Girov prin lichidator SC F.E.B. SRL Piatra Neamț și obligă pârâta să restituie reclamantului în natură suprafața de 4217 mp teren situat în comuna Girov identificat ca incinta nr. 9 sector construcții Dănești cu vecinătățile N drum comunal, S S.T.M., E restul proprietății reclamantului, V drum comunal conform schiței aflate la fila 49 dosar fond precum și a construcțiilor aflate pe acesta.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SA Girov și a A.S.U. cu sediul în comuna Girov, județul Neamț și dispune obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilelor restituite reclamantului. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge cererea de intervenție formulată de A.S.U. din cadrul SC G. SA Girov în interesul pârâtei SC G. SA Girov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.