ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2079/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 21 decembrie 2001, reclamantul L.E.S.N. a solicitat în contradictoriu

cu pârâții SC G. SA Girov, A.P.A.P.S. București, Ministerul Agriculturii și

Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr. 1062 din 27 iulie 2001 emisă de pârâta

SC G. SA Girov și, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligarea

pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 4217 mp teren situat în comuna

Girov, sat Dănești și a construcțiilor existente pe acesta, imobile preluate

abuziv de stat în baza Decretului nr. 83/1949.

Reclamantul a solicitat

totodată constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare

întocmite în cadrul procesului de privatizare, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că imobilul solicitat, proprietatea antecesorului său L.P.

a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949 și se află în

stăpânirea pârâtei SC G. SA Girov, care pretinde că a devenit proprietara

bunului prin cumpărarea de acțiuni de la stat.

Întrucât, în conformitate cu

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu a avut niciodată

calitatea de proprietar pentru a putea transmite în mod valabil imobilele

preluate abuziv, actele de înstrăinare având ca obiect aceste bunuri, inclusiv

cele din cadrul procesului de privatizare a societății comerciale deținătoare,

sunt lovite de nulitate absolută.

Pârâta societate comercială

a dobândit bunul cu rea-credință întrucât cunoștea că acesta este proprietatea

reclamantului, care a solicitat în mod repetat, încă din anul 1991, restituirea

acestuia, formulând totodată și o cerere de anulare a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce de asemenea

atrage nevalabilitatea actelor de dobândire a bunului.

Relativ la decizia

contestată, comunicată sub forma unei adrese, a învederat nelegalitatea sa atât

pentru neîndeplinirea cerințelor de formă prescrise de art. 23 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială), cât și a celor de fond, contrare

prevederilor art. 9 alin. (1) din lege care consacră prevalență restituirii în

natură.

În acest sens, a învederat

că terenul solicitat în prezenta procedură – în suprafață de 4217 mp – face

parte dintr-un trup de teren de 12.255 mp, din care diferența de 8038 mp, ce

s-a aflat în patrimoniul SC A. SA Piatra Neamț, i-a fost restituită în natură

de această societate.

Nu poate fi primit

argumentul pârâtei în susținerea imposibilității restituirii bunului în natură,

justificat de cumpărarea pachetului de acțiuni de la stat, întrucât art. 20 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în

natură a imobilelor preluate abuziv, deținute de societăți comerciale la care

statul este acționar chiar și atunci când valoarea acțiunilor sau părților

sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a

imobilelor, deci cu atât mai mult când valoarea acțiunilor deținute este mai

mică decât a celei a imobilului.

SC G. SA Girov și A.S.U.

Girov au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, solicitând în baza art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997 astfel cum a fost modificată, obligarea chematului în garanție la

plata unei sume reprezentând echivalentul valoric la prețul pieței a suprafeței

de 4217 mp teren și a construcțiilor existente pe acesta, în situația în care

acțiunea reclamantului de restituire a bunului în natură va fi admisă.

Prin sentința nr. 153 C din

20 mai 2002, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului

ca nefondată.

Au fost admise excepțiile

invocate în cauză și respinsă acțiunea împotriva pârâtelor A.P.A.P.S.,

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț și Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a luat act de renunțarea

reclamantului la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității

absolute a actelor de înstrăinare făcute în procesul de privatizare.

A fost respinsă ca lipsită

de obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor formulată de SC G. SA Girov și A.S.U. Girov, județul

Neamț.

Prima instanță a reținut, în

esență, că imobilele pretinse în prezenta procedură, expropriate de la autorul

reclamantului, au fost înstrăinate în mod valabil pârâtei SC G. SA Girov prin

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 10 din 17 iulie 2000 încheiat cu

Ministerul Agriculturii și Alimentației, astfel încât, în raport de această

situație și de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 acestea nu

pot fi restituite în natură.

În acest caz, foștii

proprietari beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, însă pentru

valorificarea lor este necesar ca notificarea să fie adresată instituției

implicate în privatizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001

și cum a fost îndrumat reclamantul prin răspunsul primit la notificarea

adresată SC G. SA.

Decizia atacată este legală

și în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd

că nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, de care de altfel

a și uzat reclamantul în vederea redobândirii aceluiași teren.

S-a reținut așadar ca fiind

inadmisibilă cererea de retrocedare a terenului formulată în baza Legii nr. 10/2001,

considerente ce privesc și construcțiile aflate pe același teren, care au fost

expropriate prin același act normativ – Decretul nr. 83/1949 – și cărora le

sunt aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Nu pot face obiectul actului

normativ de reparații de care s-a prevalat reclamantul și pentru că aceste

bunuri au intrat în patrimoniul societății comerciale prin acte de înstrăinare

întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.

Nu a fost primită susținerea

reclamantului privind preluarea abuzivă a bunurilor și deci nevalabilitatea

titlului statului, dat fiind conținutul noțiunii de „preluare abuzivă” în

accepțiunea legii speciale, care include în această noțiune preluările cu sau

fără titlu valabil.

În speță, preluarea bunului

litigios fiind făcută în temeiul unui decret de expropriere înseamnă că s-a

făcut cu titlu, considerat a fi valabil, întrucât reclamantul nu a făcut dovada

că preluarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data

preluării, pentru a se putea considera că preluarea s-a realizat fără titlu

valabil.

Într-o atare situație,

reclamantul ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de art. 27 din Legea

nr. 10/2001 și să adreseze notificarea instituției implicate în privatizarea

societății comerciale, în scopul obținerii măsurilor reparatorii cuvenite în

temeiul legii speciale.

Apelul declarat de reclamant

împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 79

din 25 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că procedura de restituire a imobilelor preluate în baza Decretului

nr. 83/1949 este reglementată de Legea nr. 18/1991 republicată pentru terenuri

și de normele Legii nr. 10/2001 pentru construcții.

În raport însă de

împrejurarea privatizării societății deținătoare a terenului, acestuia îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care recunosc vocația

reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, după

notificarea instituției implicate în privatizare, sens în care a și fost emisă

decizia atacată în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul L.E.S.N., criticând-o pentru nelegalitate, sens în

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., a solicitat

casarea ambelor hotărâri și obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul

de 4217 mp situat în comuna Girov, sat Dănești, județul Neamț, împreună cu

toate construcțiile existente, imobile ce au constituit proprietatea

antecesorului său L.P., cunoscute ca fosta moșie Dănești, preluate de stat în

temeiul Decretului nr. 83/1949.

În dezvoltarea motivelor de

recurs invocate, reclamantul arată că în mod greșit instanța de apel a reținut

că terenul face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului

funciar, iar construcțiilor li se aplică dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000.

Dimpotrivă, atât terenul cât

și construcțiile aflate pe acesta fac obiectul Legii nr. 10/2001 și pot fi

restituite în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din lege,

incidente în cauză.

A mai învederat că diferența

de teren în suprafață de 8038 mp și construcții preluate odată cu bunurile

solicitate în prezenta procedură în temeiul aceluiași act normativ, dar

deținute de altă societate comercială (SC A. SA, societate divizată din pârâta SC

G. SA) i-au fost restituite în natură, astfel încât pentru identitate de

rațiune și bunurilor deținute de pârâtă urmează să le fie aplicabil același

regim juridic și să-i fie restituite în natură.

Nu s-a avut în vedere că

încă de la apariția legilor fondului funciar a notificat toate autoritățile

competente, inclusiv pârâta privind pretenția sa de restituire în natură a

bunurilor, astfel încât actele juridice încheiate de pârâtă având ca obiect

bunul litigios, nu sunt valabile, iar pârâta nu se poate prevala de dobândirea

acestuia cu bună-credință.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 (act normativ indicat ca temei al cererii dedusă

judecății) „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra achizițiilor și nerestituite, se restituie în natură, în condițiile

prezentei legi.

Iar potrivit art. 2 alin.

(1) din aceeași lege „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod

abuziv se înțelege... imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără

temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației

de stat”.

Aprecierea preluării ca

fiind abuzivă, în concepția legii speciale (art. 1.3. din normele metodologice

de aplicare a legii) se va circumstanția în funcție de elementele indicate de

această normă, cu mențiunea că „pentru cazul special prevăzut la art. 11 din

lege situația respectivă se încadrează în prevederile legii atunci când

deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi

aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile)”.

Ca urmare, legea specială

instituie, în procesul soluționării notificării depuse de persoanele

îndreptățite, printre altele, alături de principiul prevalenței restituirii în

natură stipulat de prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 alin. (1) din

lege și pe cel al caracterului de complinire al prevederilor acestei legi în

raport cu alte acte normative speciale reparatorii, dar și al priorității

măsurilor prevăzute de legea specială în raport cu cele din legile speciale

precedente.

Aceasta întrucât pentru

domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prezintă relevanță deosebită

respectarea exigențelor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză

de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale

de drept internațional”.

Ca urmare, analiza

raportului juridic dedus judecății, pretinde

sine qua non

verificarea

valabilității actului de preluare a bunului (dacă acesta se încadrează sau nu

în noțiunea de „preluare abuzivă” pretinsă de textul legii speciale),

existența/inexistența unei reparații în temeiul unuia/unora din legile

reparatorii speciale adoptate după 1990, natura măsurilor reparatorii cuvenite

în raport de modalitatea de preluare a bunului și situația lui juridică

actuală.

Împrejurarea că bunul

litigios a fost preluat în temeiul unui act normativ (Decretul nr. 83/1949) ce

intră în domeniul de aplicare al unei alte legi speciale de reparație (Legea

nr. 18/1991 a fondului funciar) nu exclude, de plano, incidența normelor

actului de reparații de care a înțeles să se prevaleze reclamantul în cauza

dedusă judecății.

Aceasta pentru că, astfel

cum rezultă din norma art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, domeniul de

aplicare al acestei legi acoperă toate imobilele preluate în mod abuziv de stat

în perioada de referință a legii și nerestituite, cerință din care derivă

caracterul de complinire al legii în raport de celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu.

Or, imobilul în litigiu,

preluat în baza Decretului nr. 83/1949 (prin expropriere) nu a fost restituit

până în prezent (prin noțiunea de restituire înțelegând una dintre măsurile

reparatorii prevăzute de legile speciale în materie), deși a fost solicitat

începând încă din anul 1991 în temeiul tuturor actelor normative reparatorii

adoptate după acest moment.

Ca urmare, acesta nu poate

fi exclus de la incidența legii speciale invocată ca temei al cauzei, pe

considerentele greșit reținute de cele două instanțe.

Considerată de textul legii

speciale aprioric abuzivă, exproprierea ca mod de preluare a bunurilor de către

stat, în modalitatea reglementată de Decretul nr. 83/1949 pentru completarea

unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, de trecere a bunurilor în

proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor, în lipsa unei

despăgubiri echitabile afectează validitatea titlului statului, dobândit prin

abuz și cu încălcarea normelor constituționale ale vremii.

Deși garantată și respectată

proprietatea privată prin norma art.8 din Constituția României de la 1948 și

art. 480, art. 481 C. civ., modalitatea samavolnică de preluare a bunului în

litigiu nu poate justifica și consolida titlul statului dobândit în temeiul

unui act contrar tuturor prevederilor legale naționale amintite și a celor

internaționale (art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Analiza validității

(titlului valabil) nevalabilității acestuia prezintă relevanță sub aspectul

naturii măsurilor reparatorii ce se pot acorda în temeiul legii speciale de

reparație.

Or, potrivit art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială și în vigoare la data

soluționării apelului, pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil

evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Ca urmare, norma evocată, de

excepție, în raport de principiul prevalenței restituirii în natură consacrat

de numeroase norme legale din cuprinsul legii speciale, presupune îndeplinirea

cumulativă atât a cerinței valabilității titlului statului, cât și a celei

privind forma juridică a deținătorului societate comercială, integral privatizată.

Neîndeplinirea unui dintre

cele două cerințe imperativ pretinse de textul legii speciale, înlătură

aplicabilitatea normei legale evocate și implicit modalitatea de restituire a

bunului sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent considerat a fi

cuvenite proprietarului bunului.

Fiind stabilită în speță, în

raport de modalitatea de preluare a bunului, nevalabilitatea titlului statului,

rezultă că raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile dispozițiile

legale evocate, greșit aplicate de cele două instanțe, situație ce atrage

nelegalitatea hotărârilor astfel pronunțate.

Nu are relevanță în speță

împrejurarea că textul art. 27 (în redactarea enunțată) a fost modificat,

urmare a adoptării Legii nr. 247/2005 prin conținutul redat de textul art. 29

al legii, întrucât prin decizia nr. 830/2008 (M.Of. nr. 559 din 24 iulie 2008)

a Curții Constituționale s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobilele

preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din

Constituție.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi admis

potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei decizii și, în raport de

soluția admiterii cererii de chemare în judecată și de restituire a bunului în

natură, în conformitate cu dispozițiile art. 61 C. proc. civ. și în temeiul

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 99/1999, urmează a fi admisă cererea de chemare în garanție formulată

de pârâta unitate deținătoare împotriva entității implicate în privatizarea sa.

Vor fi menținute restul

dispozițiilor sentinței, urmând ca în raport de soluția dată recursului,

cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul L.E.S.N.

împotriva deciziei nr. 79 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința nr. 153

C din 20 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, în parte.

Admite acțiunea formulată de reclamant

împotriva pârâtei SC G. SA Girov prin lichidator SC F.E.B. SRL Piatra Neamț și

obligă pârâta să restituie reclamantului în natură suprafața de 4217 mp teren

situat în comuna Girov identificat ca incinta nr. 9 sector construcții Dănești

cu vecinătățile N drum comunal, S S.T.M., E restul proprietății reclamantului,

V drum comunal conform schiței aflate la fila 49 dosar fond precum și a

construcțiilor aflate pe acesta.

Admite cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SC G. SA Girov și a A.S.U. cu sediul în comuna Girov,

județul Neamț și dispune obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilelor

restituite reclamantului.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge cererea de intervenție formulată

de A.S.U. din cadrul SC G. SA Girov în interesul pârâtei SC G. SA Girov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2010.