ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3091/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3091/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 16
iunie 2008, reclamanta SC B.B.G.C.P. SA, în faliment - prin lichidatori RVA I.S.
SPRL și P.C.B.R.S. IPURL a chemat în judecată pârâta RA A.P.P.S.
București, solicitând instanței să dispună obligarea
pârâtei la plata sumei de 300.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul
B.N.R. din data plății, reprezentând restituire prestație
efectuată în baza unor acte anulate (contractul de credit din 22
septembrie 1993 și procesul- verbal din data de 22 decembrie 1993);
obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, la plata
cheltuielilor de judecată ce i-au fost cauzate de soluționarea
prezentei cereri de chemare în judecată.
La data de 28 august 2008,
pârâta RA A.P.P.S. București a depus la dosar întâmpinare și cerere
reconvențională, prin care a invocat excepția necompetenței
materiale a instanței civile și excepția lipsei calității
procesuale pasive a RA A.P.P.S., solicitând respingerea acțiunii
reclamantei, în principal- ca îndreptată împotriva unei persoane
fără calitate și, în subsidiar- ca neîntemeiată, iar, pe
cale reconvențională, a solicitat instanței pronunțarea
unei hotărâri prin care să constate că SC B.B.G.C.P. SA
datorează RA A.P.P.S. suma de 91.384,08 ron și suma de 5497,51 ron și
să compenseze sumele datorate, conform art. 52 din Legea nr. 85/2006,
coroborat cu art. 1143, art. 1144 și art. 1145 C. civ.
La termenul de judecată
din data de 16 octombrie 2008, reclamanta SC B.B.G.C.P. SA, în faliment - prin
lichidatori RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL a depus la dosar întâmpinare
la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii
reconvenționale, ca fiind inadmisibilă.
La termenul de judecată
din data de 27 noiembrie 2008, instanța a invocat, din oficiu,
excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce
privește acțiunea principală și excepția
inadmisibilității cererii reconvenționale, în raport de
dispozițiile art. 7205 C. proc. civ.
Prin încheierea de
ședință pronunțată la data de 11 decembrie 2008,
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
excepția necompetenței funcționale, ca neîntemeiată; a
respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca
neîntemeiată; a respins excepția prescripției, ca
neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității cererii
reconvenționale și, pe cale de consecință, a dispus
judecata separată a acesteia într-un nou dosar, cu termen la data de 5
februarie 2009, cu citare părți; a fixat termen pentru continuarea
judecății: 5 februarie 2009, cu citare părți.
Prin sentința
comercială nr. 2077, pronunțată la data de 5 februarie 2009,
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis
acțiunea formulată de reclamanta SC B.B.G.C.P. SA, în faliment- prin
lichidatori RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL, în contradictoriu cu pârâta
RA A.P.P.S. București, și a obligat pârâta să achite reclamantei
suma de 300.000 dolari S.U.A., prin echivalent în lei la data plății,
contravaloare împrumut acordat, și 11.231,22 lei cheltuieli de
judecată.
În motivarea acestei
hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență,
că, urmare constatării nulității acestor acte juridice,
temeiul juridic în baza căruia autoarea pârâtă a primit și
păstrat suma de 300.000 lei a încetat cu titlu retroactiv, nemaiexistând
nicio justificare pentru păstrarea acestei sume în patrimoniul pârâtei.
De altfel, instanțele
au dispus deja repunerea părților în situația anterioară cu
privire la restituirea imobilului în patrimoniul statului și administrarea
RA A.P.P.S., cealaltă măsură specifică aplicării
principiului restitutio in integrum formând obiectul cauzei de față.
În acest cadru, a apreciat
instanța de fond, nu este necesar ca reclamanta să dovedească
existența acestei sume în prezent în patrimoniul pârâtei, fiind pe deplin
probată intrarea acestei valori în patrimoniul autoarei sale, care a
suferit multe modificări din 1993 până în prezent.
Împotriva sentinței
instanței de fond a formulat apel pârâta RA A.P.P.S. București,
solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în
sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin decizia comercială
nr. 251, pronunțată la data de 21 mai 2009, Curții de Apel
București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat,
apelul declarat de către apelanta RA A.P.P.S. împotriva sentinței
comerciale nr. 2077 din 5 februarie 2009, pronunțată de către
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 23242/3/2008,
în contradictoriu cu intimata SC B.B.G.C.P. SA în faliment, reprezentată
prin lichidatori RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență,
următoarele aspecte:
În condițiile
ulterioarei anulări pe cale judecătorească, cu efect retroactiv,
a contractului de credit și a convenției de dare de plată, este
evident că în patrimoniul apelantei, ca succesor universal al împrumutatei
SC S. SA, a renăscut datoria de 300.000 dolari S.U.A. și, în
consecință, obligația de restituire a acesteia.
În aceste condiții, în
mod legal prima instanță a apreciat că acțiunea
urmărește repunerea părților în situația
anterioară anulării unor acte juridice, în aplicarea principiului
restitutio in integrum și al celui derivat din îmbogățirea
fără justă cauză.
În considerarea succesiunii
actelor juridice, anterior prezentată, instanța de apel a constatat
că temeiul juridic în baza căruia autoarea apelantei a primit suma de
300.000 dolari S.U.A. a încetat cu titlu retroactiv, astfel încât nu mai
există nicio justificare pentru păstrarea sa de către
apelantă, fiind, de aceea, întrunite condițiile îmbogățirii
fără just temei, deoarece patrimoniul apelantei s-a mărit cu
suma de 300.000 dolari S.U.A., care a fost primită, în fapt, de autoarea
sa, în temeiul unui contract de credit în prezent anulat, iar, în egală
măsură, patrimoniul intimatei s-a diminuat, fără ca pentru
aceasta să mai subziste vreun temei juridic.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta RA A.P.P.S. București, solicitând admiterea
recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii
apelului declarat de RA A.P.P.S. și, pe fond, respingerea acțiunii
formulată de reclamanta SC B.B.G.C.P. SA, în faliment, reprezentată
de lichidatori, ca neîntemeiată.
În recursul său,
întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-
pârâtă a invocat, în esență, următoarele motive:
Instanța de apel în mod
eronat a interpretat prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 445/1995,
potrivit cărora SC S. SA a fost preluată cu toate drepturile și obligațiile
acestora de către RA A.P.P.S., în sensul că datoria ar fi putut
reactiva.
La data preluării, suma
de 300.000 dolari S.U.A. nu figura în evidențele contabile ale SC S. SA ca
și datorie față de reclamantă (de altfel, această
sumă nu figurează nici în prezent ca datorie a regiei față
de bancă). De aici rezultă fără putință de
tăgadă că regia nu a preluat și această
obligație, întrucât aceasta nu exista la momentul respectiv; în sarcina RA
A.P.P.S. nu există nicio obligație față de reclamantă.
În ceea ce privește
îmbogățirea fără just temei, recurenta- pârâtă
consideră că nu sunt îndeplinite condițiile materiale, cât
și cele juridice, ale acțiunii în restituire.
Lipsită de temei legal
este și obligația instituită de instanță pentru pârâta
RA A.P.P.S. privind plata cheltuielilor de judecată; instanța de apel
ar fi putut cenzura cheltuielile de judecată solicitate de
reclamantă, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Suma pretinsă
cu titlu de cheltuieli de judecată este exagerată, având în vedere
obiectul cererii de chemare în judecată pentru care se solicită
aceste cheltuieli, astfel încât, onorariul în cuantum de 11.231,22 lei este, în
mod cert, mult prea mare pentru natura pricinii dedusă judecății
și gradul redus de complexitate al acesteia.
Prin concluziile scrise
depuse la dosar la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2009, cu
ocazia cuvântului pe fond, intimata- reclamantă SC B.B.G.C.P. SA, în
faliment- prin lichidatori RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL a solicitat
respingerea recursului RA A.P.P.S., ca fiind nefondat, și menținerea
ca legală și temeinică a sentinței comerciale nr. 2077 din
data de 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București în dosarul
nr. 23242/3/2008.
Analizând recursul pârâtei,
prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta
Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs
formulat, recurenta- pârâtă RA A.P.P.S. București critică
decizia instanței de apel ca fiind pronunțată cu interpretarea
eronată a prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 445/1995, respectiv
regia nu a preluat și obligația de plată a sumei de 300.000 dolari
S.U.A., întrucât această datorie nu exista la momentul respectiv.
Acest motiv de recurs nu
este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.
2 alin. (1) H.G. nr. 445/1995 privind transmiterea unor bunuri proprietate
publică a statului în administrarea RA A.P.P.S.: „se aprobă
comasarea, prin absorbție, a RA de interes local A.P.P.S. V. din Cluj-
Napoca și a SC S. SA, cu RA A.P.P.S. aflată sub autoritatea
Secretariatului General al Guvernului”, iar potrivit prevederilor alin. (2) al
aceluiași articol, „RA A.P.P.S. dobândește drepturile și este
ținută de obligațiile persoanelor juridice prevăzute la alin.
(1)”.
Așadar, în lumina
acestor dispoziții legale, la data preluării, RA A.P.P.S.
București dobândește atât drepturile, cât și obligațiile SC
S. SA.
Susținerea recurentei- pârâte
în sensul că, la data preluării, suma de 300.000 dolari S.U.A. nu
figura în evidențele contabile ale SC S. SA ca și datorie
față de reclamanta SC B.B.G.C.P. SA, în faliment- prin lichidatori
RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL nu poate fi primită.
Astfel, deși la
momentul preluării, această datorie nu se regăsea în patrimoniul
societății absorbite, deoarece era stinsă prin darea în
plată, ulterior, prin decizia nr. 378/A din 20 iunie 2005,
pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 4125/2003,
rămasă irevocabilă, a fost constatată nulitatea
absolută a convenției nr. 826/2 din 22 martie 1993, încheiată
între SC B.B.G.C.P. SA, sucursala Municipiului București, și SC S. SA
și a procesului- verbal de predare- primire din 22 decembrie 1993,
hotărâre prin care, în aplicarea principiului restitutio in integrum,
obligația de restituire a creditului acordat de intimata- reclamantă
a „renăscut” în persoana recurentei- pârâte RA A.P.P.S. București,
care a absorbit SC S. SA, debitorul inițial al creditului.
Nici cel de-al doilea motiv
de recurs formulat, privind neîndeplinirea condițiilor
îmbogățirii fără just temei, nu este fondat.
În doctrină,
îmbogățirea fără justă cauză a fost definită
ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe
seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să
existe un temei juridic. Din acest fapt juridic, celui care și-a diminuat
patrimoniul i se recunoaște posibilitatea intentării unei
acțiuni în justiție, prin care pretinde restituirea (actio de in rem
verso).
În speță,
deși recurenta- pârâtă critică decizia recurată, apreciind
că nu sunt îndeplinite condițiile materiale și juridice ale
acțiunii în restituire, este de observat că, în aplicarea efectelor
nulității absolute a celor două acte anterior menționate,
patrimoniul SC B.B.G.C.P. SA a fost micșorat, iar patrimoniul RA A.P.P.S. a
fost mărit.
Sunt îndeplinite,
așadar, condițiile materiale ale intentării acțiunii în
restituire: mărirea patrimoniului recurentei- pârâte RA A.P.P.S.
București cu suma de 300.000 dolari S.U.A., mărire rezultată din
micșorarea datoriilor sale; micșorarea patrimoniului intimatei-
reclamante SC B.B.G.C.P. SA, ca o consecință a măririi
patrimoniului RA A.P.P.S., micșorare care constă în diminuarea unor
elemente active ale patrimoniului reclamantei cu suma de bani acordată cu
titlu de împrumut societății SC S. SA, absorbită ulterior de RA
A.P.P.S. București și existența unei legături între
sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, în sensul că ambele
sunt efectul unei cauze unice, respectiv anularea contractului de împrumut din 22
septembrie 1993.
Și condițiile
juridice ale intentării acțiunii în restituire sunt întrunite:
absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în
detrimentul alteia- în speța de față, o hotărâre
judecătorească constituind temei pentru mărirea patrimoniului
recurentei- pârâte RA A.P.P.S. București în detrimentul patrimoniului
intimatei- reclamante SC B.B.G.C.P. SA, în faliment- prin lichidatori RVA I.S.
SPRL și P.C.B.R.S. IPURL; și, absența oricărui alt mijloc
juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat
patrimoniul, a pierderii suferite, reclamanta SC B.B.G.C.P. SA neavând nicio
altă cale de drept și nicio altă acțiune în justiție
pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.
În fine, prin ultimul motiv
de recurs formulat, recurenta- pârâtă RA A.P.P.S. București
critică decizia atacată ca fiind lipsită de temei legal și
în ce privește suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată,
aceasta fiind exagerată pentru natura pricinii deduse judecății
și gradul redus de complexitate al acesteia și consideră că
instanța de apel ar fi putut cenzura cheltuielile de judecată
solicitate de reclamantă, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Și acest ultim motiv de
recurs este nefondat, hotărârea recurată nefiind pronunțată
cu ignorarea dispozițiilor legale menționate.
Într-adevăr, în
conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii
au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile
avocaților ori de câte ori vor constata, motivat, că sunt nepotrivit
de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca
îndeplinită de avocat.
În speță,
însă, onorariul de 11.231,22 lei, încasat la instanța de fond de
către avocatul ales al reclamantei SC B.B.G.C.P. SA, în faliment- prin
lichidatori RVA I.S. SPRL și P.C.B.R.S. IPURL, nu apare ca fiind
nepotrivit de mare, instanța neputând cenzura cuantumul onorariului
raportat la valoarea pricinii, reținând că obiectul împrumutului este
de 300.000 dolari S.U.A., astfel că avocatul are posibilitatea să
stabilească onorariul la circa 10 % din valoarea creditului, iar onorariul
stabilit se situează sub acest procent.
Totodată, onorariul
avocațial avut în vedere de către instanța de fond, cu prilejul
determinării cheltuielilor de judecată, apare a fi stabilit în limita
unui cuantum rezonabil, prin prisma proporționalității sale cu
amplitudinea acțiunii deduse judecății și complexitatea
activității depuse de avocat.
Pentru cele ce preced,
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul
declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta RA A.P.P.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 251 din
21 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.