ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.04.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2010

HOTĂRÂRE
13.04.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1198/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția comercială, sub nr. 31657/3/2008, reclamanta SC P. SA, în

contradictoriu cu SC R. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la

contractul de închiriere din data de 1 martie 1992 care să stipuleze chiria

aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2008 prin raportare la valoarea de

piață, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 1.000 ron/zi de

întârziere, cu cheltuieli de judecată aferente.

În justificarea demersului

său judiciar reclamanta a arătat în esență, următoarele:

- între părți s-a încheiat

un contract de închiriere în anul 1992, pe o perioadă de 10 ani, pârâta

dobândind dreptul de folosință asupra unui teren de 1.093 mp, asupra unor

construcții - birouri în suprafață de 682 mp și teren ocupat de hale

industriale de 2.000 mp; după expirarea termenului de 10 ani reclamanta a

aprobat prelungirea duratei locațiunii cu încă 10 ani, începând cu 1 martie

2002;

- încheierea contractului de

locațiune s-a realizat în considerarea calității sale de acționar al pârâtei,

prin actul constitutiv al acesteia asumându-și obligația de a asigura, pe bază

de contracte economice, utilizarea unor spații pentru desfășurarea activității

acesteia, de producere a articolelor de mase plastice;

- în executarea contractului

s-au încheiat 17 acte adiționale, ultimul fiind datat 28 noiembrie 2006 în care

se menționează cuantumul chiriei pe o perioadă determinată, respectiv 1

ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007;

- la data de 18 februarie

2008 reclamanta a comunicat pârâtei că a hotărât modificarea tarifelor de

închiriere;

- la data de 16 aprilie

2008, reclamanta i-a comunicat pârâtei o nouă propunere conform căreia chiria

pentru construcții este de 5,5 euro plus T.V.A. iar chiria pentru teren este de

0,92 euro, precum și două condiții suplimentare: obligația relocării și

asigurarea unui nivel al dividendelor de 10.000 euro;

- la data de 9 mai 2008

pârâta a comunicat că nu poate accepta nicio propunere care să pună în pericol

continuitatea activității sale, motiv pentru care reclamanta a sesizat

instanța, considerând abuziv refuzul pârâtei de a încheia un nou act adițional.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 5563 din 6 aprilie 2009, a respins cererea

precizată formulată, ca nefondată.

În fundamentarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență că există obligația pârâtei de

a negocia chiria, dar această obligație nu poate fi executată silit dacă

refuzul de acceptare este fundamentat pe solicitarea de plată a unei chirii

disproporționat de ridicat în raport de chiria anterioară, că pârâta nu a

achitat niciodată prețul pieței.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 389 din 12 octombrie 2009, a respins ca

nefondat apelul reclamantei, instanța de control judiciar reținând, în esență,

legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub raportul criticilor formulate.

Împotriva acestei decizi a

declarat recurs reclamanta SC P. SA București criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta - reclamantă își

subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de apel a

reținut, în mod eronat, că în contractul de locațiune nu ar fi fost stipulată

obligația SC R. SA de negociere a chiriei, ci doar posibilitatea intimatei de a

proceda la negociere, fără a preciza însă care sunt elementele care i-au

determinat această convingere; recurenta își argumentează această critică

invocând următoarele aspecte:

a) existența unui acord al

părților în ceea ce privește majorarea periodică a chiriei era o soluție firească

în contextul unei durate considerabile a locațiunii (10 ani), durată în care

era previzibil că se vor produce schimbări pe piața imobiliară, ceea ce s-a și

întâmplat.

b) aplicarea art. 978 C.

civ., care prevede că, ori de câte ori o clauză este susceptibilă a avea două

înțelesuri, va fi luat în considerare acel interes în baza căruia actul juridic

produce efecte juridice, în detrimentul celui care nu produce niciun efect.

Astfel, a accepta că respectiva clauză consacră doar o facultate în privința

negocierii chiriei, iar nu o obligație a SC R. SA, echivalează cu a interpreta

respectiva clauză într-o modalitate în care aceasta nu va produce efecte

juridice. Concret, întrucât majorarea prețului locațiuni nu reprezintă o măsură

de natură a favoriza interesele SC R. SA, este evident că, în situația în care

părțile ar fi consacrat doar o facultate privind renegocierea, o atare

renegociere nu s-ar fi produs niciodată, clauza respectivă neproducând deci

efecte juridice.- părțile au renegociat periodic prețul locațiunii (la interval

de aproximativ un an), procedând la încheierea a 17 acte adiționale.

c) conduita constantă a

părților de a renegocia prețul locațiunii la un interval de aproximativ un an

denotă clar existența unei obligații a SC R. SA în acest sens;

d) actul adițional din 28

noiembrie 2006 a prevăzut că: „intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 și

este valabil până la data de 31 decembrie 2007”. Din moment ce nivelul chiriei

prevăzut de acest act înceta să își producă efectele la data de 31 decembrie

2007, rezultă că SC R. SA avea obligația să încheie un nou act adițional

privind nivelul chiriei în anul 2008;

e) procesul - verbal al

Consiliului de Administrație SC R. SA din data de 15 aprilie 2008 și procesul

verbal al A.G.A. SC R. SA din data de 15 aprilie 2008 menționează neaprobarea

bugetului tocmai datorită faptului că părțile nu încheieaseră încă in act

adițional aplicabil în anul 2008; aspect recunoscut dealtfel, în mod explicit

de intimată prin notificarea transmisă SC P. SA la 15 septembrie 2008 și prin

întâmpinare.

Față de argumentele

invocate, recurenta - reclamantă concluzionează în sensul că instanța de apel

fundamentându-și în mod eronat hotărârea recurată pe o interpretare a actului

juridic în sensul că nu ar exista o obligație a părților a revizuire a prețului

locațiuni, a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

limitându-se exclusiv la poziția exprimată de intimata - pârâtă prin

întâmpinarea depusă în faza apelului.

- în mod eronat instanța de

apel a reținut că pârâta nu și-a încălcat obligația de a negocia și încheia un

act adițional la contractul de locațiune care să stipuleze chiria aplicată în

2008, întrucât nu a existat o uzanță a părților în sensul menținerii nivelului

chiriei la un nivel inferior celui de piață; în dezvoltarea acestei critici

recurenta - reclamantă invocă următoarele argumente:

a) instanța ar fi putut

reține o uzanță care să justifice practicarea în anul 2008 a unui preț al

chiriei sub nivelul pieței doar dacă din actele adiționale anterioare și din

circumstanțele în care respectivele acte adiționale au fost încheiate ar fi rezultat

în mod neîndoielnic că părțile au intenționat să practice pe toată durata contractului

de locațiune o chirie inferioară prețului pieței. În speță, probele

administrate au demonstrat intenția părților de a renegocia periodic chiria,

situație în care hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 970 alin.

(2) C. civ. și art. 981 C. civ., adică a dispozițiilor legale în baza cărora

literatura de specialitate consideră uzanțele ca izvor de drept. Sub acest

aspect recurenta – reclamantă concluzionează în sensul că:

a) în lipsa unei clauze în

actele adiționale din 12 mai 1993 - 28 noiembrie 2006 în sensul că părțile

consideră că prețul contractului de locațiune trebuie menținut sub cel al

pieței, rezultă că nu se poate reține o manifestare de voință a părților,

expresă și neîndoielnică, care să fi îmbrăcat forma unei practici repetate și

constante, în sensul aplicării, pe toată durata contractului de locațiune, a

unei chirii sub prețul pieței;

b) menținerea unui nivel

constant al chiriei în intervalul 1999 - 2007 se justifică în contextul

manifestării de voință a intimatei de a-și reloca activitatea în scurt timp, dublată

de manifestarea de voință a subscrisei de a accepta această relocare și,

implicit, încetarea contractului de locațiune prin acordul părților, măsură ce

ar fi permis încheierea unui nou act juridic cu un terț. Or, aceste manifestări

de voință exclud existența unei reguli (uzanțe) în sensul menținerii, pe toată

durata contractului de locațiune, a unei chirii sub prețul pieței;

c) semnificativ de menționat

și că argumentația SC R. SA în sensul existenței unei uzanțe privind menținerea

prețului locațiunii sub prețul pieței, argumentație la care instanța a achiesat

în mod greșit, nu a fost exprimată de aceasta până la sfârșitul anului 2008.

Această apărare a fost invocată pentru prima dată prin notificarea transmisă SC

acțiunea depusă în august 2008), ceea ce denotă că suntem în prezența unei

apărări pro causa.

- Contractul de societate SC

preț sub nivelul pieței, astfel cum în mod eronat au apreciat ambele instanțe.

Recurenta își argumentează această critică arătând că și-a asumat obligația de

a încheia un contract de locațiune privind spațiile menționate iar nu și

obligația de a stipula un nivel al chiriei sub prețul pieței, împrejurare față

de care instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea art. 983 C.

civ. potrivit căruia clauzele se interpretează în favoarea debitorului.

În finalul cererii de recurs

recurenta - reclamantă conchide în sensul admiterii recursului, modificării

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării în tot a

sentinței, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată privind

obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de închiriere

din data de 1 martie 1992 care să stipuleze chiria aplicabilă începând cu data

de 1 ianuarie 2008 la nivelul sumelor de 6 euro/mp (pentru clădiri) și 2,63

euro/mp (pentru terenuri libere), sume ce vor fi achitate conform ratei de

schimb la data plății sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 1.000lei/zi

întârziere, cu obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată

(taxe de timbru și onorarii avocațiale achitate în cele trei etape procesuale).

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare

solicitând respingerea recursului va nefondat.

Înalta Curte, examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat.

Astfel criticile subsumate

motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. vor

fi respinse cu următoarea motivare:

Potrivit clauzei

contractuale ce formează, în opinia recurentei - reclamante, obiectul unei

interpretări eronate „valorile stabilite drept chirie anuală se pot corecta în

funcție de evoluția prețurilor de închiriere a suprafețelor de teren construit

sau neconstruit pe baza solicitării proprietarului de către cei doi

contractanți”.

Această clauză a fost

interpretată riguros de instanța de control judiciar în sensul respectării

voinței reale exprimate de părți la încheierea contractului, reținându-se

astfel caracterul evident facultativ/optativ și nu imperativ al acestei clauze

contractuale care acordă părților posibilitatea de a renegocia chiria, iar nu

obligativitatea acestei negocieri.

Așa fiind, susținerea

recurentei că respectiva clauză este susceptibilă de a avea două înțelesuri și

că instanța de apel, în aplicarea greșită a art. 978 C. civ., a interpretat-o

într-un mod în care nu se produce efecte juridice, nu poate fi primită. De

asemenea nu pot fi primite, în susținerea acestei critici, nici argumentele

referitoare la faptul că obligativitatea modificării chiriei ar rezulta și din

faptul că în ultimii zece ani au fost încheiate numeroase acte adiționale cu

privire la acest aspect întrucât din respectivele acte adiționale rezultă că

prețul chiriei a rămas nemodificat timp de 7 ani, conform concluziilor

raportului de expertiză însușite de instanța de control judiciar.

Se reține, așadar că

instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 978

și art. 983 C. civ.

Critica vizând nemotivarea

deciziei, respectiv încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este de asemenea excesivă, neputând fi primită

față de evidența motivării în fapt și în drept a hotărârii recurate în ceea ce

privește caracterul clauzei de stabilire a prețului locațiunii.

Critica recurentei -

reclamante subsumată motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu poate conduce deasemenea la cenzurarea deciziei recurate întrucât

argumentele aduse în spijinul acesteia vizează situații de fapt, administrare

de probe care antamează aspecte ce țin să dovedească netemeinicia deciziei

atacate și care nu pot forma obiectul unui examen de nelegalitate în această

fază procesuală.

Aserțiunea recurentei -

reclamante privind încălcarea de către instanță a art. 970 alin. (2) C. civ. și

a art. 981 C. civ. nu poate fi primită nici față de dinamica raporturilor

dintre părți, de comportamentul și nici raportat la obișnuințele comerciale

avute de acestea în executarea contractului de locațiune, corect reținute și

analizate de instanța de control judiciar.

De asemenea, neavenită este

și susținerea recurentei - reclamante potrivit căreia actele comerciale nu pot

fi interpretate ca și uzanță întrucât sunt rezultatul manifestării de voință a

intimatei - pârâte „de a-și reloca activitatea în scurt timp” față de evidența

nemodificării timp de zece ani a raporturilor juridice dintre părți.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, sub

aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a respinge

recursul ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC P. SA București împotriva deciziei nr. 389

din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4125/2012
are - primire, spațiul a fost predat la data de 10 martie 2006. După data de 30 septembrie 2007 între părți a existat un litigiu având ca obiect cererea pârâtei de obligare a reclamantei la prelungirea contractului de închiriere și prin dec
ÎCCJ 2010-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2010
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 19 noiembrie 2008, Universitatea B. a chemat în judecată pe pârâta SC M.R
ÎCCJ 2010-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2010
ului București - Administrația Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei SC C. SRL la plata sumei totale de 1.213,143,9 ron (12.131.439.021 rol) compusă din: - 3.581.786.208 lei chirie restantă; - 680.539.386 lei T.V.A. restant; - 7.
ÎCCJ 2013-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2013
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.L. SRL București, ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată să o
ÎCCJ 2008-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1102/2008
sunt de natură a conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, se constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat pot
Sursă