ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7136/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7136/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București sub nr. 36849 din 25 octombrie 2007, G.S., G.N., G.N. și G.E.,

au solicitat în contradictoriu cu P.M. București reprezentată prin P.G.,

anularea dispoziției nr. 8800 din 25 septembrie 2007 prin care li s-a respins

notificarea înregistrată sub nr. 702/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

de către antecesorii G.S. și G.V. vizând acordarea măsurilor reparatorii pentru

imobilul din București, Str. Rahovei format din teren și construcție.

Contestatorii au susținut că

imobilul a aparținut autorilor notificatorilor, respectiv G.S. și G.T., că

aceasta a fost preluat în temeiul sentinței penale nr. 618/1959, pronunțată de

fostul Tribunal Popular al Raionului T.V. în temeiul Legii nr. 248/1947 privind

regimul metalelor prețioase prin care s-a dispus condamnarea autorului lor la

10 ani închisoare și confiscarea cotei de ½ din averea deținută în

coproprietate cu soția G.T., inclusiv imobilul din litigiu. Prin sentința

civilă nr. 3804 din 10 iulie 1965, de ieșire din indiviziune dintre G.T. și S.R.,

imobilul din str. Rahovei format din 15 încăperi, 5 magazii și 891 m.p. teren a

revenit acestuia din urmă.

Ulterior preluării de către

S.R., imobilul a intrat în zona de sistematizare, construcția fiind demolată,

iar terenul ocupat în totalitate de blocuri de locuințe și domeniul public, așa

cum rezultă din expertiza topo extrajudiciară, făcând imposibilă restituirea în

natură.

Contestatorii au depus în

sprijinul ideii de „titlu nevalabil” al sentinței penale nr. 618/1959

pronunțată de Tribunalul Raionului T.V., sentințele 268/2004 și 8011/2005

pronunțate de Judecătoria sectorului 5 cu efecte erga omnes, care au calificat

caracterul abuziv al preluării, prin confiscare a imobilelor, astfel că

acțiunile contestatorilor, formulate în alte dosare, vizând alte imobile care

au format obiectul notificării 702/2001 formulate în temeiul Legii nr. 10/2001

au fost admise, statul român fiind obligat la acordarea măsurilor reparatorii.

Ca urmare, contestatorii au

solicitat anularea dispoziției nr. 8800 din 25 septembrie 2007 prin care

intimata a respins notificarea nr. 702/2002 potrivit căreia imobilul nu face

obiectul Legii nr. 10/2001 și obligarea Primăriei la emiterea unei alte

dispoziții prin care să fie acordate măsuri reparatorii pentru imobilul din

București, Calea Rahovei.

Printr-o altă cerere,

înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 42785/3/2007 contestatorii G.S., G.N.,

G.N. și G.E. au formulat în contradictoriu cu P.M. București, reprezentată de P.G.,

contestație împotriva dispoziției nr. 8995 din 5 noiembrie 2007, solicitând

pronunțarea unei hotărâri judecătorești, de anulare parțială a dispoziției și

obligarea intimatei la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din

București Șoseaua Alexandriei, sector 5 format din teren în suprafață de 6.000

m.p. și construcții.

În motivarea contestației se

arată că imobilul în litigiu a fost preluat în temeiul aceleiași sentințe

penale nr. 618/1959 a Tribunalului Popular al Raionului T.V. și că în mod

greșit prin dispoziția contestată le-ar fi fost acordate măsuri reparatorii

doar pentru suprafața de 2448 m.p. și construcția demolată, în condițiile în

care suprafața reală a fost de 2488 m.p. astfel cum rezultă din actele de

proprietate.

Prin încheierea de ședință

din 26 februarie 2008, Tribunalul a procedat la conexarea dosarului nr. 4285/3/2007

aflat la secția a V-a civilă la dosarul nr. 36849/3/2007.

Prin sentința civilă nr. 672

din 8 aprilie2008, Tribunalul a admis în parte cererea principală și aceea

conexă, a desființat dispoziția 8800/2007 și a dispus emiterea unei noi

dispoziții prin care intimatul, P.M. București, prin primar a fost obligat să

propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent către toți

contestatorii pentru cota de ½ din imobilul aflat în Calea Rahovei. Prin

aceeași sentință a fost desființată dispoziția nr. 8995/2007 și s-a dispus ca

intimatul să propună măsuri reparatorii prin echivalent către toți

contestatorii pentru terenul în suprafață de 3512 m.p. și construcția demolată

din Șoseaua Alexandriei, București, respingând solicitarea contestatorilor de

acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 40 m.p. situat

în București, Șoseaua Alexandriei. S-a reținut că prin notificările nr. 702/2001

și nr. 812/2001, contestatorii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent pentru imobilele din Calea Rahovei și Șoseaua Alexandriei

precum și Str. Vicina.

Aceste imobile au fost

confiscate în temeiul sentinței penale nr. 618/1959 a fostului Tribunal al

Raionului T.V. prin care G.S. a fost condamnat, la 10 ani închisoare

corecțională, pentru infracțiunile prevăzute de art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947

și la pedeapsa complementară a confiscării averii.

Prin procesul verbal din 13

iunie 1959 procedându-se la punerea în executare a sentinței penale, s-a

consemnat că defunctului G.S. i s-a confiscat cota de ½ din imobilele

aflate în Calea Rahovei și Șoseaua Alexandriei, restul de ½ revenind

soției sale G.T., întrucât bunurile au fost achiziționate de soți în timpul

căsătoriei.

Fostul Tribunal Popular al

Raionului V.I. Lenin – București a dispus prin sentința civilă nr. 384 din 20

iulie 1965 în contradictoriu cu fostul S.P. al Raionului V.I. Lenin ieșirea din

indiviziune a statului, atribuindu-se numitei G.T. în natură pe lângă terenul

din Calea Rahovei și terenul în suprafață de 2488 m.p. din Șoseaua Alexandriei,

iar statului i-a fost atribuit în lot terenul și construcțiile din Calea

Rahovei și terenul în suprafață de 3512 m.p. din București, Șoseaua

Alexandriei.

Imobilul din Șoseaua

Alexandriei, atribuit în lotul T.G. a suferit mai multe modificări în situația

sa juridică. Prin actul autentic din 15 februarie 1974, G.T. a donat fiului său

G.V., suprafața de 1300 m.p. teren și construcțiile din care, prin Decretul nr.

19/1976 a fost expropriată suprafața de 1260 m.p. de la G.V. În baza Decretului

nr. 1202/1988 din imobilul proprietatea T.G. a mai fost expropriată suprafața

de 1188 m.p. rămânând un rest de 40 m.p., care se presupune ca fiind în

proprietatea numitului G.V.

S-a reținut în

considerentele sentinței că toți contestatorii se legitimează ca persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2010 la averea defuncților G.S. și G.T., bunicii paterni și la

averea defunctului G.V., unicul succesor (descendent) al celor doi defuncți G.S.

și T., fratele și respectiv autorul contestatorilor. S-a reținut, de asemenea,

că G.S. a renunțat expres la succesiunea T.G., întreaga masă succesorală

revenind lui G.V. Întrucât G.S. nu a renunțat expres la succesiunea tatălui său

G.S., acestuia i-au fost aplicate prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, fiind

repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii tatălui său, prin

notificarea formulată. Deci G.V. și ulterior succesorii acestuia G.N., G.N. și

G.E. moștenesc atât averea succesorală a defunctei T.G. cât și averea

succesorală a defunctului G.S., în timp ce contestatorul G.S. are chemare

alături de succesorii lui G.V. numai la averea succesorală a defunctului G.S.

Tribunalul a apreciat

abuzivă preluarea de către stat a cotelor de ½ din imobilele din Calea

Rahovei și Șoseaua Alexandriei, întrucât măsura confiscării dispusă prin

sentința penală nr. 618/1959 a vizat o infracțiune economică și nu de natură

politică cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 591/2006 de modificare a art. 26

din O.U.G. nr. 190/2000 prin care a fost introdus alin. (1

2

) s-a

precizat că „prin preluare abuzivă” se înțelege preluarea efectuată în temeiul

Legii nr. 284/1947 pentru cedarea de către B.N.R. a aurului, valutelor, efectelor

și a altor mijloace de plată străine.

Caracterul abuziv al

titlului statului de preluare a bunurilor defunctului G.S. a fost analizat și

tranșat definitiv și irevocabil prin sentințele nr. 1681/2005 2004 și 8011 din

21 decembrie 2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a

stabilit că preluarea imobilelor făcându-se fără titlu valabil acestea se

încadrează în categoria acelora prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001,

unitatea deținătoare fiind obligată să respecte acea calificare și să pună în

executare cele ce rezultă din acestea.

Având în vedere că statul a

preluat abuziv cota de ½ din imobilul din Calea Rahovei ce aparținea

defunctului G.S. tribunalul a dispus ca măsurile reparatorii prin echivalent să

fie acordate moștenitorilor lui G.V. și lui G.S., sens în care a obligat P.M.

București prin primar să emită o nouă dispoziție în favoarea acestora.

Pentru cealaltă cotă,

aparținând defunctei G.T., tribunalul a concluzionată că aceasta nu a fost

preluată abuziv de stat, ci a revenit statului, împreună cu cota preluată

abuziv prin ieșirea din indiviziune.

Prin dispoziția nr. 8995 din

5 noiembrie 2005 a P.M. București s-au propus măsuri reparatorii prin

echivalent aferente terenului de 2448 m.p. și construcției din Șoseaua

Alexandriei moștenitorilor lui G.V. pentru averea succesorală a T.G.

Cererea de acordarea a

măsurilor reparatorii pentru terenul de 3512 m.p. din Șoseaua Alexandriei a

fost respinsă cu motivarea că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a

respins totodată și cererea lui G.S. pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru

imobilele din Calea Rahovei și Șoseaua Alexandriei cu motivarea că G.S. nu are

legitimare, renunțând la succesiunea T.G.

Tribunalul a apreciat că nu

pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent și pentru restul de 40 m.p.

teren, întrucât nu s-a stabilit dacă și această suprafață a fost abuziv

preluată de către stat.

În ceea ce privește

paragraful 2 al art. 1 din dispoziția nr. 8995/2007, tribunalul a apreciat că

s-a preluat abuziv și cota de ½ din terenul de 3512 m.p. din Șoseaua

Alexandria ce a aparținut defunctului G.S. Cota revine succesorilor lui G.V. și

G.S., care sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii.

Prin decizia nr. 502/ A din

24 iunie 2008, Curtea de Apel București secția a III–a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul P.M. București prin P.G. împotriva sentinței nr. 672 din 8

aprilie 2008 a Tribunalului București secția a IV–a civilă.

Apelul declarat de contestatorii

G.S., G.N., G.N. și G.E. împotriva aceleiași sentințe a fost admis,

dispunându-se prin schimbarea sentinței acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru întreg imobilul din Calea Rahovei. Celelalte mențiuni ale

sentinței au fost menținute.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de apel a reținut că prin sentințele civile nr. 2681/2004 și

8011/2005 definitive și revocabile, ale Judecătoriei sectorului 5 București a

fost tranșat cu putere de lucru judecat caracterul abuziv al preluării

imobilelor aparținând lui S.G. prin confiscare, ca măsură complementară

aplicată prin sentința penală nr. 618/1959, a fostului Tribunal al Raionului T.V.

Prin urmare, intimatul a fost obligat să propună acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent tuturor contestatorilor, pentru întreg imobilul din

București, Calea Rahovei.

Înlăturând motivarea

apelantului P.M. București, legată de calificarea pe cale incidentală a

caracterului abuziv al confiscării, prin invocarea sentințelor civile nr. 2681/2004

și 8011/2005 ale Judecătoriei sectorului 5 București în lipsa unei hotărâri

judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică în sensul art.

2 alin. (1) lit. b), Curtea de apel a statuat că entitatea obligată la

restituire va aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărui caz, urmând a se stabili dacă infracțiunea pentru care

s-a dispus condamnarea lui V.G. făcea parte din categoria infracțiunilor de

natură politică, conform reglementărilor în vigoare la data respectivă. Chiar

și dincolo de acest aspect, curtea a dispus a se examina valabilitatea titlului

statului în raport de art. 6 din Legea nr. 213/1998 și finalitatea actului de

confiscare, față de prevederile constituționale și tratatele internaționale la

care România era parte.

Împotriva deciziei civile nr.

502/ A din 24 iunie 2008 a declarat recurs P.M. București prin P.G., invocând

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nulitatea acesteia.

În motivarea recursului se

arată că instanța de apel, prin decizia pronunțată a făcut o greșită

interpretare și aplicare a legii, atunci când a reținut în speță, caracterul

abuziv al măsurii confiscării tranșat pe cale incidentală prin sentințele nr. 2681/2004

și 8011/2005 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București și că hotărârea

de condamnare și confiscare nr. 618/1959 este de natură politică, susceptibilă

de a face incident art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Practic, S.R. deține

integral imobilele cu titlu, în temeiul sentinței penale nr. 618/1959 prin care

cota de ½ din averea lui G.S. a fost confiscată, iar cealaltă cotă de

½ din imobile, aparținând T.G. i-a fost atribuită acestuia în urma

ieșirii din indiviziune, prin sentința civilă nr. 3804/1965 pronunțată de fostul

Tribunal Popular V.I. Lenin. Soluția instanței de apel, aceea de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul din Calea Rahovei

este esențialmente nelegală în raport de cele două hotărâri judecătorești din

1957 și 1965, prin care s-a preluat imobilul de la două persoane distincte

pentru cota de ½ de la fiecare.

Recursul este nefondat.

În speță, aplicabilitatea

Legii nr. 10/2001 și acordarea măsurilor reparatorii pune în discuție

legitimitatea titlului statului independent dacă preluarea s-a realizat prin

intermediul unei hotărâri judecătorești penale de condamnare definitivă prin

care s-a aplicat sancțiunea confiscării imobilelor deținute de inculpat, cum

este cazul în speță, de vreme ce legiuitorul a înțeles să recunoască în temeiul

Legii nr. 591/2004 (de modificare și completare a O.U.G. nr. 190/2000 privind

regimul metalelor prețioase, și pietrelor prețioase, în România) judecătorului

contemporan posibilitatea cenzurării soluției pronunțată în precedent, în

raport de cadrul actual de reglementare.

Verificând legalitatea

titlului statului reprezentat prin sentința nr. 618 din 18 aprilie 1959 a

Tribunalului Raionului T.V., instanța nu modifică ci conferă doar eficiență

juridică dispozițiunilor legale reparatorii imperative ceea ce s-a și realizat

prin statuările celor două sentințe nr. 2681/2005 și 8011/2005. O altă

interpretare ar conduce la nesocotirea principiului constituțional al liberului

acces la justiție și la negarea C.E.D.O. și jurisprudenței C.E.D.O. în materia

recunoașterii și a ocrotirii dreptului de proprietate și a redobândirii pe cale

judecătorească a bunurilor a căror deținere a fost pierdută, în urma preluării

abuzive.

În cauza dedusă judecății

instanța a reținut că la data confiscării imobilelor era în vigoare Legea nr. 284/1947

a cărei finalitate contravenea flagrant constituției din 1923 repusă în vigoare

prin decretul regal 1623 din 31 august 1944, care garanta proprietatea de orice

fel și stabilea cu claritate și restricție condițiile în care persoana putea fi

expropriată, precum și prevederilor art. 480 C. civ., care ocrotește dreptul de

proprietate necondiționat de obiectul său ori de titular.

Instanța constatând că Legea

nr. 284/1947 are un caracter vădit neconstituțional, inaptă să producă efecte

juridice și că aceasta nu poate constitui un temei juridic valabil pentru

preluarea bunurilor ce cădeau sub incidența acesteia, indiferent de natura

juridică a actului de preluare, a concluzionat că sentința penală nr. 618/1959

pronunțată într-un alt cadru constituțional este afectată în esența sa de neconstituționalitatea

legii speciale aplicată în actul jurisdicțional, care a dispus confiscarea

imobilelor lui S.G. Valabilitatea confiscării fiind așadar afectată aceasta

atrage caracterul abuziv al preluării.

Mai mult, dezincriminarea

infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 284/1947 și restituirea prin cele două

sentințe civile nr. 2681/2005 și 8011/2005 a obiectului material al

infracțiunilor fie chiar prin echivalent, sunt de natură a ineficientiza măsura

confiscării imobilelor, care are un caracter accesoriu. Analizată sentința penală

nr. 618/1959 în viziunea art. 2 pct. 1 lit. b) se constată că măsura

confiscării nu a vizat o infracțiune economică, ci una esențialmente politică,

de spoliere și subminare a tot ce se cheamă dreptul de proprietate privată,

astfel că și din acest punct de vedere incidența Legii nr. 10/2001 se justifică

din plin.

Caracterul abuziv al

preluării imobilelor lipsind de eficiență măsura confiscării, pentru aceeași

rațiune se justifică și ineficiența hotărârii de ieșire din indiviziune

intervenită între stat și T.G., considerent pentru care corect instanța de apel

a procedat la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru întreg imobilul din Calea Rahovei.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., recurentul va fi obligat la 400 lei cheltuieli de judecată către

intimații reclamanți, solicitate de aceștia și probate cu actele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul P.M. București prin P.G. împotriva deciziei nr. 505/

A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata

sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2009.