ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4779/110/2007, reclamantul G.M. a chemat în judecată Primăria comunei Bârsănești, R. Bacău, Primarul comunei Bârsănești, Comisia de analiză și Comisia de Evaluare internă a imobilelor solicitate prin Legea nr. 10/2001, contestând dispoziția nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești în aplicarea Legii 10/2001. S-a arătat în motivarea contestației că, în mod nejustificat, prin dispoziția contestată s-a dispus restituirea în natură numai pentru suprafața de teren de 709,7 mp, in condițiile in care prin notificare s-a solicitat restituirea unei suprafețe mai mari, respectiv suprafața de 3100 mp.

Drept consecință, s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții prin care să se restituie întreaga suprafață de teren pretinsa de reclamant. În dovedirea contestației, au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri, respectiv, notificarea cu nr. 6134 din 25 iulie 2001, tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor de pe raza Ocolului agricol Scorțeni din anul 1945, decizia din 18 aprilie 1946 a Comisiei Județene de îndrumare a aplicării reformei agrare din jud. Bacău, titlul de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994 și dispoziția nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești, jud. Bacău. Prin întâmpinare depusa la dosarul cauzei a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la toți pârâții chemați în judecată de reclamant.

Prin încheierea de ședința din 09 ianuarie 2008, instanța de judecata a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la Comisia de analiză a notificărilor din cadrul Primăriei Bârsănești și cu privire la primar, ca persoană fizică. Prin întâmpinare, s-a solicitat, de asemenea, respingerea contestației, întrucât de la data preluării abuzive a suprafeței de teren si pana in prezent, aceasta s-a micșorat datorită amenajării cursului unui râu, crearea malului râului, au fost eliberate titluri de proprietate pe numele altor persoane pentru o parte din terenul în litigiu, petentul nemaifiind astfel îndreptățit să mai solicite vreo suprafață de teren pe raza comunei Bârsănești. S-a arătat si ca, in baza legilor fondului funciar, reclamantul a obținut titlu de proprietate și despăgubiri pentru suprafața maximă admisă, respectiv pentru 50 ha teren.

Prin sentința civilă nr. 1082 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis contestația formulata, a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție, în completarea dispoziției nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești, prin care să dispună restituirea în natură a suprafeței situată în intravilanul comunei Bârsănești la punctul „curtea grădiniței Glodosu", evidențiată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert T.M., cu obligația respectării de către contestator a dispozițiilor art. 16 din Legea 10/2001. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de apel a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Prin notificarea înregistrată sub nr. 6130 din 25 iulie 2001, s-a solicitat de către reclamantul G.M., prin procurator C.G., restituirea mai multor imobile situate în intravilanul comunei Bârsănești, printre care și suprafața de 3100 mp, situata în sat Glodosul.

Prin dispoziția cu nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bărsănești, s-a dispus restituirea în natură a mai multor imobile – construcții, dar și a suprafeței de teren aferente de 709,7 mp, omițându-se însă de către emitent să se pronunțe asupra suprafeței de teren solicitate. După cum rezultă din extrasul după tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor din raza ocolului agricol Scorțeni din anul 1945, înscris eliberat de Arhivele Statului și care face pe deplin dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, autorul contestatorului, A.R., a deținut pe raza satului Glodosu suprafața de teren de 1,00 ha.

Din această suprafață de teren, i-a fost restituită reclamantului, în baza legilor fondului funciar, suprafața de 6900 mp, conform titlului de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994. Cu privire la restul suprafeței de teren de 3100 mp, instanța a avut in vedere raportul de expertiză tehnică efectuat in cauza - suprafața obținută prin măsurare pe limitele de hotar indicate de părți a fost de 1.292,5 mp, restul suprafeței de teren fiind traversată de un pârâu care și-a schimbat cursul – ale cărui concluzii au fost coroborate cu declarațiile de martori. Concluzia raportului de expertiza a fost in sensul ca, suprafața de teren identificată de expert prin măsurători nu este ocupată de construcții și face parte din domeniul public, având ca destinație „curte de joacă pentru copiii de la grădinița Glodosu”.

S-a apreciat ca, in cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, astfel cum acesta a fost identificat prin expertiza, cu obligația însă pentru beneficiar de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii noii dispoziții. Prin decizia civilă nr. 79 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a admis apelul formulat de pârâții Primăria Comunei Bârsănești și Primarul comunei Bârsănești împotriva sentinței civile nr. 1082 din 03 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 4779/110/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.M., a schimbat în tot hotărârea apelată și, pe fond, a respins contestația ca nefondată, a obligat contestatorul să plătească pârâților 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și 2000 lei la instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Din coroborarea mențiunilor din notificarea întocmită la data de 23 iulie 2002 de către contestator, cu conținutul cererii din 18 august 2004 adresată de același contestator Primăriei comunei Bârsănești (filele 153 și 123, dosar primă instanță), a rezultat fără echivoc faptul că terenul în suprafață de 3.100 mp aferent grădiniței nu a făcut obiectul notificării.

Terenul a fost solicitat pentru prima dată de contestator la data de 18 august 2004. Prima instanță a apreciat eronat probele administrate în cauză atunci când a reținut că terenul în suprafață de 3100 mp ar fi făcut obiectul notificării din 23 iulie 2002. Conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată, „nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea terenului in litigiu la data de 18 august 2004, cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.

Termenul de 6 luni de zile este unul imperativ, astfel încât sancțiunea prevăzută pentru nerespectarea sa este absolută, de ordine publică. Contestatorul nemaifiind în drept să solicite în justiție măsuri reparatorii pentru teren, s-a apreciat ca acțiunea acestuia trebuia respinsă, in prima instanța, ca nefondată. Împotriva deciziei instanței de apel, a formulat cerere de recurs la data de 7 septembrie 2009, reclamantul G.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: După cum rezultă din actele dosarului, recurentul (prin mandatar) a formulat cerere de restituire a bunurilor imobile din comuna Bârsănesti, respectând întocmai termenul legal. În mod evident, în considerarea faptului că acesta a respectat toate prevederile legale, intimații-pârâți au emis dispoziția de restituire a imobilelor-construcții și o parte a terenului.

Or, atât timp cât cererea de restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta se referă atât la clădiri, cât și la terenurile aferente. Faptul că, la data de 18 august 2004 s-a făcut o revenire la notificarea inițială, în vederea precizării suprafeței de teren solicitat, nu are semnificația unei noi notificări. Pe de alta parte, faptul că o notificare înaintată pentru restituirea imobilelor se referă, atât la clădiri, cât și la terenuri, rezultă din chiar cuprinsul Legii nr. 10/2001. Astfel, art. 1, pct. 1 din Lege, menționează: „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi”.

După cum se poate observa, textul legal face o referire de ansamblu asupra imobilelor, fără a distinge între construcții si terenuri. Mai mult, conform art. 6 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 (în varianta inițială, în vigoare la momentul transmiterii notificării) s-a specificat că: „Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțelege terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora”. În egală măsură, conform art. 7 din Lege, „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

În același sens, s-a susținut ca chiar intimatele-pârâte au dovedit faptul că, imobilele solicitate (construcții și teren) alcătuiesc un tot unitar. Astfel, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”. În situația în care persoana îndreptățită nu ar fi respectat dispoziția mai sus citată și ar fi formulat o singură cerere pentru mai multe imobile, unitatea deținătoare era datoare să disjungă cererile pentru fiecare imobil în parte [conform art. 22 pct. 1 lit. b) a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, publicate în M.Of.

nr. 227/200: „de asemenea, în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeași localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz”. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, pentru imobilele în litigiu s-a făcut o singură notificare și s-a emis o singură dispoziție de restituire. Cu alte cuvinte, atât recurentul, cât si intimații-pârâți au avut în vedere faptul că imobilele constituie un tot unitar, casa locuibilă, curtea și acareturile. În aceste condiții, apare cu totul surprinzătoare opinia instanței de apel, conform careia terenul aferent construcțiilor ar constitui un imobil distinct. S-a susținut si ca Legea nr. 10/2001 a fost edictata în ideea facilitării restituirii proprietăților celor îndreptățiți și nu pentru a o împiedica.

Acest act normativ a încercat, pe cât posibil, să transpună în legislația naționala principiul instituit de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor omului („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”). Analizând criticile recurentului-reclamant din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind neintemeiate, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor exprese si imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 „(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. (2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. (3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării. (4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Dispozițiile legale susmenționate reprezintă temeiul juridic in raport de care urmează sa fie analizata chestiunea dedusa judecății relativa la respectarea termenului de formulare si expediere a notificării către unitatea deținătoare, cu privire la imobilul in litigiu, prin raportare la chiar conținutul explicit al notificării. Notificarea expediata de reclamant sub nr. 6134 din 25 iulie 2001, înscris aflat la dosarul cauzei la fila 153 (dosar prima instanța) releva cu evidenta faptul ca acesta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești doar pentru imobilul construcție individualizat prin componenta si valoare, si pentru anexa la conac.

Manifestarea expresa de voința a reclamantului din cuprinsul acestui înscris este importanta si se impune a fi clarificata, întrucât declanșează derularea întregii proceduri prevăzute de legea speciala, cum de altfel s-a si întâmplat - in patrimoniul reclamantului clarificându-se deja situația de fapt si de drept a mai multor imobile, prin decizia administrativa dispunându-se restituirea în natură a mai multor construcții, dar și a suprafeței de teren aferente de 709,7 mp - atât in fata organelor cu atribuții exprese in aplicarea dispozițiilor legale, cat si ulterior, in fata instanțelor de judecata, cu consecințe in planul realizării efectelor concrete ale dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale.

De principiu, identificarea imobilelor solicitate printr-o notificare, in conformitate cu dispozițiile alin. (2) al articolului susmenționat, este necesara, dat fiind, pe de o parte, interesul/interesele concurente ce se pot prefigura intr-o situație concreta de fapt, exprimat de persoanele sau entitățile care au legătura intr-un fel sau altul cu imobilul in litigiu, si, pe de alta parte, de asprimea sancțiunii prevăzute de lege pentru ipoteza in care nu se respecta dispozițiile de natura procedurala (termenul prescris de lege pentru solicitarea imobilelor in litigiu) - pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

In privința cauzei pendinte, instanța de apel a reținut corect elementele de fapt care circumstantiaza raportul juridic dedus judecatii, sub aspectul reclamat prin cererea de recurs, din coroborarea mențiunilor din notificarea formulata si expediata de reclamant la data de 23 iulie 2001, cu conținutul cererii din 18 august 2004 adresată de același reclamant, Primăriei comunei Bârsănești (filele 153 și 123, dosar primă instanță), deslusind astfel manifestarea de vointa reala a reclamantului din cuprinsul notificării, concluzia fiind aceea ca terenul în suprafață de 3.100 mp nu a făcut obiectul notificării. S-a retinut corect ca termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G.

nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea terenului in litigiu la data de 18 august 2004, cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege. Faptul ca intimații-pârâți au emis dispoziția de restituire a imobilelor-construcții și pentru o parte a terenului in litigiu, nu reprezintă un argument in sprijinul reconfigurării conținutului notificării după propria dorință si propriul interes al contestatorului, întrucât realizarea dispozițiilor de drept material ale legii speciale este pusa in relație cu solicitarea expresa a persoanei îndreptățite la restituire, formulata in termenul prescris de lege, nu cu acordul tacit sau expres al unităților deținătoare.

Opinia conform căreia, atât timp cât cererea de restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta s-ar referi atât la clădiri, cât și la terenurile aferente, nu poate fi primita, câtă vreme dispozitia explicita a legii are un anumit continut - (1) „.. in cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”, respectiv (2) „notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia” – tocmai pentru a preintampina eventualele neclaritati in identificarea imobilelor solicitate prin notificare, respectiv eventualele litigii cu privire la aplicarea efectiva a legii.

Invocarea de catre recurentul-contestator a dispozițiilor art. 1, pct. 1, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, in ideea reevaluarii conținutului notificării expediate catre unitatea detinatoare, nu poate fi primita, întrucât, faptul ca legea, din necesitatea impunerii si derularii unei proceduri clare si coerente, a statuat in sensul stabilirii precise a obiectului de reglementare, a modalităților de reparație civila, a clarificarii semnificației juridice a termenilor si noțiunilor, a conținutului cererilor de restituire, nu are nici o relevanta asupra obligației concrete ce revine notificatorului de a formula o cerere clara sub aspectul obiectului pe care il vizeaza.

De altfel, chiar legea pe care însuși reclamantul a invocat-o – prin conținutul dispozițiilor pe care le-a susținut si prezentat in expunerea de motive a cererii de recurs - a pus in relatie directa manifestarea de voința a persoanei îndreptățite cu elementele concrete relevate de conținutul notificării, inclusiv cu o anumita forma de exteriorizare a manifestarii de voința – „notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării, respectiv „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul – toate acestea in ideea preintampinarilor oricăror speculații, neințelegeri, inclusiv litigii in interpretarea si aplicarea legii. Legea nr. 10/2001, ca legea speciala de reparație civila, a fost edictată în ideea facilitării restituirii proprietăților celor îndreptățiți, transpunând astfel în legislația naționala, rigorile respectului dreptului de proprietate, sub toate formele de manifestare ale acestei noțiuni - art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor omului, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”- insa, toate aceste considerente trebuie evaluate in conformitate cu principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica, ceea ce înseamnă respectarea prescripțiilor procedurale ale legii speciale naționale in cazul fiecărei persoane indrituite/obligate prin dispozițiile ei, in scopul realizării obiectivului propus fata de toți destinatarii legii, indiferent de calitatea acestora. Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art.312 alin. (1) C. proc. civ., va r espinge recursul declarat de reclamantul G.M.

împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.