ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău sub nr. 4779/110/2007, reclamantul G.M. a chemat în judecată

Primăria comunei Bârsănești, R. Bacău, Primarul comunei Bârsănești, Comisia de

analiză și Comisia de Evaluare internă a imobilelor solicitate prin Legea nr. 10/2001,

contestând dispoziția nr. 1833 din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești

în aplicarea Legii 10/2001.

S-a arătat în motivarea contestației

că, în mod nejustificat, prin dispoziția contestată s-a dispus restituirea în

natură numai pentru suprafața de teren de 709,7 mp, in condițiile in care prin

notificare s-a solicitat restituirea unei suprafețe mai mari, respectiv suprafața

de 3100 mp.

Drept consecință, s-a solicitat

obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții prin care să se restituie

întreaga suprafață de teren pretinsa de reclamant.

În dovedirea contestației, au fost

depuse la dosar mai multe înscrisuri, respectiv, notificarea cu nr. 6134 din 25

iulie 2001, tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor

de pe raza Ocolului agricol Scorțeni din anul 1945, decizia din 18 aprilie 1946

a Comisiei Județene de îndrumare a aplicării reformei agrare din jud. Bacău,

titlul de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994 și dispoziția nr. 1833

din 15 mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești, jud. Bacău.

Prin întâmpinare depusa la dosarul

cauzei a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire

la toți pârâții chemați în judecată de reclamant.

Prin încheierea de ședința din 09

ianuarie 2008, instanța de judecata a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive cu privire la Comisia de analiză a notificărilor din cadrul

Primăriei Bârsănești și cu privire la primar, ca persoană fizică.

Prin întâmpinare, s-a solicitat, de

asemenea, respingerea contestației, întrucât de la data preluării abuzive a

suprafeței de teren si pana in prezent, aceasta s-a micșorat datorită

amenajării cursului unui râu, crearea malului râului, au fost eliberate titluri

de proprietate pe numele altor persoane pentru o parte din terenul în litigiu,

petentul nemaifiind astfel îndreptățit să mai solicite vreo suprafață de teren

pe raza comunei Bârsănești. S-a arătat si ca, in baza legilor fondului funciar,

reclamantul a obținut titlu de proprietate și despăgubiri pentru suprafața

maximă admisă, respectiv pentru 50 ha teren.

Prin sentința civilă nr. 1082 din 3

decembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis contestația formulata, a obligat

pârâta să emită o nouă dispoziție, în completarea dispoziției nr. 1833 din 15

mai 2007 emisă de Primarul comunei Bârsănești, prin care să dispună restituirea

în natură a suprafeței situată în intravilanul comunei Bârsănești la punctul „curtea

grădiniței Glodosu", evidențiată în schița anexă la raportul de expertiză

întocmit de expert T.M., cu obligația respectării de către contestator a

dispozițiilor art. 16 din Legea 10/2001.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța

de apel a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 6130 din 25 iulie 2001, s-a solicitat de către reclamantul G.M., prin

procurator C.G., restituirea mai multor imobile situate în intravilanul comunei

Bârsănești, printre care și suprafața de 3100 mp, situata în sat Glodosul.

Prin dispoziția cu nr. 1833 din 15

mai 2007 emisă de Primarul comunei Bărsănești, s-a dispus restituirea în natură

a mai multor imobile – construcții, dar și a suprafeței de teren aferente de

709,7 mp, omițându-se însă de către emitent să se pronunțe asupra suprafeței de

teren solicitate.

După cum rezultă din extrasul după

tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor din raza

ocolului agricol Scorțeni din anul 1945, înscris eliberat de Arhivele Statului

și care face pe deplin dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu

prevederile art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, autorul contestatorului, A.R., a

deținut pe raza satului Glodosu suprafața de teren de 1,00 ha.

Din această suprafață de teren, i-a

fost restituită reclamantului, în baza legilor fondului funciar, suprafața de

6900 mp, conform titlului de proprietate nr. 40843 din 30 noiembrie 1994.

Cu privire la restul suprafeței de teren

de 3100 mp, instanța a avut in vedere raportul de expertiză tehnică efectuat in

cauza - suprafața obținută prin măsurare pe limitele de hotar indicate de părți

a fost de 1.292,5 mp, restul suprafeței de teren fiind traversată de un pârâu

care și-a schimbat cursul – ale cărui concluzii au fost coroborate cu

declarațiile de martori. Concluzia raportului de expertiza a fost in sensul ca,

suprafața de teren identificată de expert prin măsurători nu este ocupată de

construcții și face parte din domeniul public, având ca destinație „curte de

joacă pentru copiii de la grădinița Glodosu”.

S-a apreciat ca, in cauza, sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru

care s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, astfel cum acesta

a fost identificat prin expertiza, cu obligația însă pentru beneficiar de a-i

menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii noii

dispoziții.

Prin decizia civilă nr. 79 din 6

iulie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale, a admis apelul formulat de pârâții

Primăria Comunei Bârsănești și Primarul comunei Bârsănești împotriva sentinței

civile nr. 1082 din 03 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în

dosarul nr. 4779/110/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.M., a

schimbat în tot hotărârea apelată și, pe fond, a respins contestația ca

nefondată, a obligat contestatorul să plătească pârâților 1000 lei cheltuieli

de judecată în apel și 2000 lei la instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

Din coroborarea mențiunilor din

notificarea întocmită la data de 23 iulie 2002 de către contestator, cu

conținutul cererii din 18 august 2004 adresată de același contestator Primăriei

comunei Bârsănești (filele 153 și 123, dosar primă instanță), a rezultat fără

echivoc faptul că terenul în suprafață de 3.100 mp aferent grădiniței nu a

făcut obiectul notificării.

Terenul a fost solicitat pentru

prima dată de contestator la data de 18 august 2004.

Prima instanță a apreciat eronat

probele administrate în cauză atunci când a reținut că terenul în suprafață de

3100 mp ar fi făcut obiectul notificării din 23 iulie 2002.

Conform art. 22 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 republicată și modificată, „nerespectarea termenului de 6 luni

prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita

în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Termenul de 6 luni a fost prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002,

insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea

terenului in litigiu la data de 18 august 2004, cu mult peste termenul

imperativ prevăzut de lege.

Termenul de 6 luni de zile este unul

imperativ, astfel încât sancțiunea prevăzută pentru nerespectarea sa este

absolută, de ordine publică.

Contestatorul nemaifiind în drept să

solicite în justiție măsuri reparatorii pentru teren, s-a apreciat ca acțiunea

acestuia trebuia respinsă, in prima instanța, ca nefondată.

Împotriva deciziei instanței de apel,

a formulat cerere de recurs la data de 7 septembrie 2009, reclamantul G.M., prin

care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

După cum rezultă din actele

dosarului, recurentul (prin mandatar) a formulat cerere de restituire a

bunurilor imobile din comuna Bârsănesti, respectând întocmai termenul legal.

În mod evident, în considerarea

faptului că acesta a respectat toate prevederile legale, intimații-pârâți au

emis dispoziția de restituire a imobilelor-construcții și o parte a terenului.

Or, atât timp cât cererea de

restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta se referă atât la

clădiri, cât și la terenurile aferente.

Faptul că, la data de 18 august 2004

s-a făcut o revenire la notificarea inițială, în vederea precizării suprafeței

de teren solicitat, nu are semnificația unei noi notificări.

Pe de alta parte, faptul că o

notificare înaintată pentru restituirea imobilelor se referă, atât la clădiri,

cât și la terenuri, rezultă din chiar cuprinsul Legii nr. 10/2001.

Astfel, art. 1, pct. 1 din Lege,

menționează: „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în

condițiile prezentei legi”. După cum se poate observa, textul legal face o

referire de ansamblu asupra imobilelor, fără a distinge între construcții si

terenuri.

Mai mult, conform art. 6 alin. (1)

al Legii nr. 10/2001 (în varianta inițială, în vigoare la momentul transmiterii

notificării) s-a specificat că: „Prin imobile, în sensul prezentei legi, se

înțelege terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile

avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite

imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără

construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă

nu a început construcția acestora”.

În egală măsură, conform art. 7 din

Lege, „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

În același sens, s-a susținut ca chiar

intimatele-pârâte au dovedit faptul că, imobilele solicitate (construcții și

teren) alcătuiesc un tot unitar.

Astfel, conform art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, „Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate

mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”.

În situația în care persoana

îndreptățită nu ar fi respectat dispoziția mai sus citată și ar fi formulat o

singură cerere pentru mai multe imobile, unitatea deținătoare era datoare să

disjungă cererile pentru fiecare imobil în parte [conform art. 22 pct. 1 lit. b)

a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, publicate în M.Of. nr.

227/200: „de asemenea, în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru

mai multe imobile din aceeași localitate, urmează a se considera că notificarea

s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz”.

Or, așa cum rezultă din actele

dosarului, pentru imobilele în litigiu s-a făcut o singură notificare și s-a

emis o singură dispoziție de restituire.

Cu alte cuvinte, atât recurentul,

cât si intimații-pârâți au avut în vedere faptul că imobilele constituie un tot

unitar, casa locuibilă, curtea și acareturile.

În aceste condiții, apare cu totul

surprinzătoare opinia instanței de apel, conform careia terenul aferent

construcțiilor ar constitui un imobil distinct.

S-a susținut si ca Legea nr. 10/2001

a fost edictata în ideea facilitării restituirii proprietăților celor

îndreptățiți și nu pentru a o împiedica. Acest act normativ a încercat, pe cât

posibil, să transpună în legislația naționala principiul instituit de art. 1

din Primul protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor omului

(„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate

publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept

internațional”).

Analizând criticile

recurentului-reclamant din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind neintemeiate, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit dispozițiilor exprese si

imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 „(1) Persoana îndreptățită va

notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi

persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare

pentru fiecare imobil.

(2) Notificarea va cuprinde

denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a

persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat,

precum și valoarea estimată a acestuia.

(3) Notificarea va fi comunicată

prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție

teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are

sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra

notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la

data înregistrării.

(4) Notificarea înregistrată face

dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a

respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei

unități decât cea care deține imobilul.

(5) Nerespectarea termenului de 6

luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Dispozițiile legale susmenționate

reprezintă temeiul juridic in raport de care urmează sa fie analizata chestiunea

dedusa judecății relativa la respectarea termenului de formulare si expediere a

notificării către unitatea deținătoare, cu privire la imobilul in litigiu, prin

raportare la chiar conținutul explicit al notificării.

Notificarea expediata de reclamant

sub nr. 6134 din 25 iulie 2001, înscris aflat la dosarul cauzei la fila 153 (dosar

prima instanța) releva cu evidenta faptul ca acesta a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești doar pentru imobilul construcție individualizat prin componenta

si valoare, si pentru anexa la conac.

Manifestarea expresa de voința a

reclamantului din cuprinsul acestui înscris este importanta si se impune a fi

clarificata, întrucât declanșează derularea întregii proceduri prevăzute de

legea speciala, cum de altfel s-a si întâmplat - in patrimoniul reclamantului

clarificându-se deja situația de fapt si de drept a mai multor imobile, prin

decizia administrativa dispunându-se restituirea în natură a mai multor

construcții, dar și a suprafeței de teren aferente de 709,7 mp - atât in fata

organelor cu atribuții exprese in aplicarea dispozițiilor legale, cat si

ulterior, in fata instanțelor de judecata, cu consecințe in planul realizării

efectelor concrete ale dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale.

De principiu, identificarea

imobilelor solicitate printr-o notificare, in conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al articolului susmenționat, este necesara, dat fiind, pe de o parte,

interesul/interesele concurente ce se pot prefigura intr-o situație concreta de

fapt, exprimat de persoanele sau entitățile care au legătura intr-un fel sau

altul cu imobilul in litigiu, si, pe de alta parte, de asprimea sancțiunii prevăzute

de lege pentru ipoteza in care nu se respecta dispozițiile de natura

procedurala (termenul prescris de lege pentru solicitarea imobilelor in litigiu)

- pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură

sau prin echivalent.

In privința cauzei pendinte, instanța

de apel a reținut corect elementele de fapt care circumstantiaza raportul

juridic dedus judecatii, sub aspectul reclamat prin cererea de recurs, din

coroborarea mențiunilor din notificarea formulata si expediata de reclamant la

data de 23 iulie 2001, cu conținutul cererii din 18 august 2004 adresată de

același reclamant, Primăriei comunei Bârsănești (filele 153 și 123, dosar primă

instanță), deslusind astfel manifestarea de vointa reala a reclamantului din

cuprinsul notificării, concluzia fiind aceea ca terenul în suprafață de 3.100

mp nu a făcut obiectul notificării.

S-a retinut corect ca termenul de 6

luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001

până la 14 februarie 2002, insa, cu toate acestea, contestatorul a solicitat

pentru prima dată restituirea terenului in litigiu la data de 18 august 2004,

cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.

Faptul ca intimații-pârâți au emis

dispoziția de restituire a imobilelor-construcții și pentru o parte a terenului

in litigiu, nu reprezintă un argument in sprijinul reconfigurării conținutului notificării

după propria dorință si propriul interes al contestatorului, întrucât

realizarea dispozițiilor de drept material ale legii speciale este pusa in relație

cu solicitarea expresa a persoanei îndreptățite la restituire, formulata in

termenul prescris de lege, nu cu acordul tacit sau expres al unităților deținătoare.

Opinia conform căreia, atât timp cât

cererea de restituire s-a făcut pentru imobilele expropriate, aceasta s-ar

referi atât la clădiri, cât și la terenurile aferente, nu poate fi primita, câtă

vreme dispozitia explicita a legii are un anumit continut - (1) „.. in cazul în

care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru

fiecare imobil”, respectiv (2) „notificarea va cuprinde denumirea și adresa

persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite,

elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea

estimată a acestuia” – tocmai pentru a preintampina eventualele neclaritati in

identificarea imobilelor solicitate prin notificare, respectiv eventualele

litigii cu privire la aplicarea efectiva a legii.

Invocarea de catre

recurentul-contestator a dispozițiilor art. 1, pct. 1, art. 6 alin. (1), art.

7, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, in ideea reevaluarii conținutului notificării

expediate catre unitatea detinatoare, nu poate fi primita, întrucât, faptul ca

legea, din necesitatea impunerii si derularii unei proceduri clare si coerente,

a statuat in sensul stabilirii precise a obiectului de reglementare, a modalităților

de reparație civila, a clarificarii semnificației juridice a termenilor si noțiunilor,

a conținutului cererilor de restituire, nu are nici o relevanta asupra obligației

concrete ce revine notificatorului de a formula o cerere clara sub aspectul

obiectului pe care il vizeaza.

De altfel, chiar legea pe care însuși

reclamantul a invocat-o – prin conținutul dispozițiilor pe care le-a susținut si

prezentat in expunerea de motive a cererii de recurs - a pus in relatie directa

manifestarea de voința a persoanei îndreptățite cu elementele concrete relevate

de conținutul notificării, inclusiv cu o anumita forma de exteriorizare a

manifestarii de voința – „notificarea va fi comunicată prin executorul

judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se

află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana

juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra

notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la

data înregistrării, respectiv „notificarea înregistrată face dovada deplină în

fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării

termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități

decât cea care deține imobilul – toate acestea in ideea preintampinarilor oricăror

speculații, neințelegeri, inclusiv litigii in interpretarea si aplicarea legii.

Legea nr. 10/2001, ca legea speciala

de reparație civila, a fost edictată în ideea facilitării restituirii

proprietăților celor îndreptățiți, transpunând astfel în legislația naționala, rigorile

respectului dreptului de proprietate, sub toate formele de manifestare ale

acestei noțiuni - art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeana a

Drepturilor omului, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică are

dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”- insa, toate

aceste considerente trebuie evaluate in conformitate cu principiul preeminentei

dreptului intr-o societate democratica, ceea ce înseamnă respectarea prescripțiilor

procedurale ale legii speciale naționale in cazul fiecărei persoane

indrituite/obligate prin dispozițiile ei, in scopul realizării obiectivului

propus fata de toți destinatarii legii, indiferent de calitatea acestora.

Pentru toate aceste considerente de fapt

si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art.312 alin. (1) C.

proc. civ., va r

espinge

recursul declarat

de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel

Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul G.M.

împotriva deciziei nr. 79 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie

2010.