ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 3336 din 8 noiembrie 2004 primarul municipiului Dej, a respins notificarea formulată de J.C., vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Dej, județul Cluj, cu motivarea că bunul a fost înstrăinat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 în favoarea chiriașilor ce dețineau contracte de închiriere iar, pentru cota de 10/16 parte din acest imobil, ce a fost proprietatea tabulară a petentei, aceasta a fost îndestulată rezonabil, la data preluării, prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 12.486 lei. La 3 decembrie 2004, J.C., T.M.

și G.T., au contestat această dispoziție, solicitând instanței să oblige pârâtul de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea sau de a le acorda măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, conform cu art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001. Investit în primă instanță, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 1162 din 15 noiembrie 2005, a admis contestația formulată de J.C. în contradictoriu cu primarul municipiului Dej, și anulând dispoziția atacată, l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție de restituire în natură, în favoarea reclamantei, a unei suprafețe de 382 mp din terenul cu nr. top 467/2/1 înscris în C.F. 4414 Dej. A constatat totodată că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 10/16 parte, din terenul și construcția înscrise în C.F.

nr. 4414 Dej, în favoarea numiților B.P. și B.M., reprezentând diferența dintre suma de 70.181 RON și suma de 41.621 lei achitată cu titlu de despăgubiri în momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, sumă care va fi în prealabil actualizată, conform Legii nr. 10/2001, urmând a fi emis titlu de despăgubire, în acest sens. A respins contestația formulată de reclamantele T.M. și G.T. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul – trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/1974 – se încadrează în situația reglementată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-a primit o despăgubire, fiind vorba despre o preluare fără titlu valabil întrucât, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat, s-a încălcat regimul constituțional al ocrotirii proprietății personale, creându-se discriminări între cetățenii români, după criteriul stabilirii domiciliului.

Întrucât se mai arată, construcția în litigiu și o parte din teren, au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, în favoarea unor terțe persoane, ceea ce se poate restitui în natură este suprafața de 382 mp din terenul cu nr. top 467/2/1 aflat în prezent în proprietatea statului roman, pentru cota de 10/16 părți din construcția și terenul aflate în proprietatea soților B., stabilindu-se dreptul reclamantei la despăgubiri în cuantum de 70.181 RON, ce vor fi acordate în condițiile Legii nr. 247/2005. Cât privește contestația formulată de reclamantele T.M. și G.T., se mai reține, acestea neformulând notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot avea calitate procesuală în contestarea dispoziției nr. 3336/2004, care a fost emisă numai în persoana reclamantei J.C., singura care a notificat unitatea deținătoare.

Apelul declarat de J.C. împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 325/A din 26 septembrie 2007, a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtului de a emite dispoziție pentru restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a suprafeței de 454 mp teren din imobilul înscris în C.F. 4414 Dej, nr. top 467/2/1, în loc de 382 mp stabiliți prin sentință. A stabilit dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, numai pentru cota de 10/16 părți din construcția înscrisă în C.F. 4414 Dej. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins, ca nefondat, apelul reclamanților T.M.

și G.T. A respins, ca tardiv, apelul declarat de Primăria Municipiului Dej prin Primar. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, a reținut în esență că doar reclamanta J.C., prin mandatar a formulat cerere de restituire în sensul dispozițiilor art. 21 al Legii nr. 10/2001, notificând unitatea deținătoare. Cât privește suprafața de 727 mp teren din C.F. 4414 Dej, s-a constatat că 610,95 mp constituie și în prezent proprietatea statului, din care reclamantei îi revine cota de 10/16 părți reprezentând 454 mp. În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamantele J.C., fostă T., T.M. și G.T. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - avându-se în vedere caracterul profund neconstituțional al Decretului nr. 223/1974, în baza căruia imobilul a fost preluat fără titlu valabil reclamantele și-au redobândit, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, vocația de persoane îndrituite a solicita restituirea imobilului. - vânzarea nemișcătorului este lovită de nulitate absolută pentru cauza ilicită sau imorală, conform art. 966 C. civ., atât vânzătorul cât și cumpărătorul, fiind de rea credință.

În acest sens recurentele invocă mai multe texte de lege (art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 17 și art. 36 din Constituția de la 1965, art. 481 C. civ.) cât și art. 17 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și practica judiciară din materia acțiunii în revendicare, pentru a demonstra că înstrăinarea imobilului nu a operat, în condițiile în care pârâții cunoșteau situația acestuia și intenția foștilor proprietari de a solicita restituirea în natură a nemișcătorului. Ca atare, conchid recurentele, cum preluarea imobilului a fost abuzivă și s-a făcut fără un titlu valabil, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sancțiunea ce se impune este nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Chiar dacă, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, nu sunt prevăzute în mod expres în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, practica instanțelor a stabilit însă, constant că excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ a persoanelor ale căror bunuri au fost preluate urmare a cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.

Ca atare, tocmai în considerarea caracterului neconstituțional al Decretului nr. 223/1974, prin ambele hotărâri pronunțate în cauză s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită a notificatoarei J.C. și s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, pentru partea din imobil – înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 – ce nu poate fi restituită în natură, în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege. Chiar dacă regula principală, instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, este cea a restituirii în natură, modalitatea de restituire prin echivalent, ca măsură cu caracter secundar, face parte din paleta amplă de măsuri reparatorii instituită de legiuitor, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.

Pe de altă parte, art. 45 alin. (1) și (2) din lege, recunoaște valabilitatea actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ – inclusiv a celor ce au avut ca obiect imobile preluate fără titlu valabil – dacă acestea au fost încheiate cu bună credință. Buna credință este prezumată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care – la cererea celui interesat, formulată în acord cu dispozițiile art. 45 și art. 47 din lege – să se fi constatat nulitatea unei astfel de înstrăinări. Or, reclamantele nu au formulat o astfel de acțiune, în condițiile și termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din lege, nici pe cale separată și nici ca și capăt de cerere accesoriu în prezentul litigiu, situație în care instanțele – investite doar cu soluționarea contestației formulată împotriva dispoziției prin care fusese respinsă notificarea – nu puteau analiza valabilitatea actului de înstrăinare.

În consecință, nu pot fi examinate criticile vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe motivul lipsei bunei credințe, în condițiile în care instanțele nu au fost sesizate cu soluționarea unei astfel de cereri, demersul judiciar privind, așa cum s-a arătat, doar anularea dispoziției atacate și respectiv obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții, prin care să restituie reclamantelor în natură imobilul construcție și terenul aferent sau să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. În ceea ce le privește pe reclamantele T.M. și G.T., instanțele au reținut corect că, acestea nu au administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi formulat cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că ar fi inițiat procedura administrativă prevăzută prin dispozițiile acestui act normative.

Ca atare, cum recurentele nu au formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, acestea nu pot avea calitate procesuală în contestarea dispoziției emisă în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții J.C., T.M. și G.T. împotriva deciziei nr. 325/A din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.