ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 3336 din 8

noiembrie 2004 primarul municipiului Dej, a respins notificarea formulată de J.C.,

vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru imobilul din Dej, județul Cluj, cu motivarea că bunul a fost

înstrăinat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 în favoarea

chiriașilor ce dețineau contracte de închiriere iar, pentru cota de 10/16 parte

din acest imobil, ce a fost proprietatea tabulară a petentei, aceasta a fost

îndestulată rezonabil, la data preluării, prin acordarea unor despăgubiri în

cuantum de 12.486 lei.

La 3 decembrie 2004, J.C., T.M. și G.T.,

au contestat această dispoziție, solicitând instanței să oblige pârâtul de a le

restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea sau de

a le acorda măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, conform cu art. 23 și art.

24 din Legea nr. 10/2001.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 1162 din 15 noiembrie 2005, a admis contestația formulată de J.C. în contradictoriu cu primarul municipiului Dej, și

anulând dispoziția atacată, l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție de

restituire în natură, în favoarea reclamantei, a unei suprafețe de 382 mp din

terenul cu nr. top 467/2/1 înscris în C.F. 4414 Dej.

A constatat totodată că reclamanta

este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

cota de 10/16 parte, din terenul și construcția înscrise în C.F. nr. 4414 Dej,

în favoarea numiților B.P. și B.M., reprezentând diferența dintre suma de

70.181 RON și suma de 41.621 lei achitată cu titlu de despăgubiri în momentul

trecerii imobilului în proprietatea statului, sumă care va fi în prealabil

actualizată, conform Legii nr. 10/2001, urmând a fi emis titlu de despăgubire,

în acest sens.

A respins contestația formulată de

reclamantele T.M. și G.T.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că imobilul – trecut în proprietatea statului, în

temeiul Decretului nr. 223/1974 – se încadrează în situația reglementată prin

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-a

primit o despăgubire, fiind vorba despre o preluare fără titlu valabil

întrucât, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către

stat, s-a încălcat regimul constituțional al ocrotirii proprietății personale,

creându-se discriminări între cetățenii români, după criteriul stabilirii

domiciliului.

Întrucât se mai arată, construcția

în litigiu și o parte din teren, au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.

112/1995, în favoarea unor terțe persoane, ceea ce se poate restitui în natură

este suprafața de 382 mp din terenul cu nr. top 467/2/1 aflat în prezent în

proprietatea statului roman, pentru cota de 10/16 părți din construcția și

terenul aflate în proprietatea soților B., stabilindu-se dreptul reclamantei la

despăgubiri în cuantum de 70.181 RON, ce vor fi acordate în condițiile Legii

nr. 247/2005.

Cât privește contestația formulată

de reclamantele T.M. și G.T., se mai reține, acestea neformulând notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot avea calitate procesuală în contestarea

dispoziției nr. 3336/2004, care a fost emisă numai în persoana reclamantei J.C.,

singura care a notificat unitatea deținătoare.

Apelul declarat de J.C. împotriva

acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 325/A

din 26 septembrie 2007, a schimbat în parte sentința în sensul obligării

pârâtului de a emite dispoziție pentru restituirea în natură, în favoarea

reclamantei, a suprafeței de 454 mp teren din imobilul înscris în C.F. 4414

Dej, nr. top 467/2/1, în loc de 382 mp stabiliți prin sentință.

A stabilit dreptul reclamantei la

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, numai pentru cota de 10/16

părți din construcția înscrisă în C.F. 4414 Dej.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul

reclamanților T.M. și G.T.

A respins, ca tardiv, apelul

declarat de Primăria Municipiului Dej prin Primar.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar, a reținut în esență că doar reclamanta J.C., prin mandatar a

formulat cerere de restituire în sensul dispozițiilor art. 21 al Legii nr.

10/2001, notificând unitatea deținătoare.

Cât privește suprafața de 727 mp

teren din C.F. 4414 Dej, s-a constatat că 610,95 mp constituie și în prezent

proprietatea statului, din care reclamantei îi revine cota de 10/16 părți

reprezentând 454 mp.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal reclamantele J.C., fostă T., T.M. și G.T. care, invocând

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea

dată în apel, după cum urmează:

- avându-se în vedere caracterul

profund neconstituțional al Decretului nr. 223/1974, în baza căruia imobilul a

fost preluat fără titlu valabil reclamantele și-au redobândit, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, vocația de persoane îndrituite a

solicita restituirea imobilului.

- vânzarea nemișcătorului este

lovită de nulitate absolută pentru cauza ilicită sau imorală, conform art. 966 C.

civ., atât vânzătorul cât și cumpărătorul, fiind de rea credință.

În acest sens recurentele invocă mai

multe texte de lege (art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 17 și art. 36 din

Constituția de la 1965, art. 481 C. civ.) cât și art. 17 alin. (1) din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și practica judiciară din

materia acțiunii în revendicare, pentru a demonstra că înstrăinarea imobilului

nu a operat, în condițiile în care pârâții cunoșteau situația acestuia și

intenția foștilor proprietari de a solicita restituirea în natură a

nemișcătorului.

Ca atare, conchid recurentele, cum

preluarea imobilului a fost abuzivă și s-a făcut fără un titlu valabil, conform

prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sancțiunea ce se impune

este nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Chiar dacă, prin dispozițiile art. 2

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele trecute în proprietatea statului în

baza Decretului nr. 223/1974, nu sunt prevăzute în mod expres în categoria

imobilelor preluate în mod abuziv, practica instanțelor a stabilit însă, constant

că excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act

normativ a persoanelor ale căror bunuri au fost preluate urmare a cererii de

plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, cât și pe

cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și

garantează proprietatea privată.

Ca atare, tocmai în considerarea

caracterului neconstituțional al Decretului nr. 223/1974, prin ambele hotărâri

pronunțate în cauză s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită a

notificatoarei J.C. și s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

partea din imobil – înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 – ce nu poate fi

restituită în natură, în acord cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege.

Chiar dacă regula principală,

instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, este cea a restituirii în

natură, modalitatea de restituire prin echivalent, ca măsură cu caracter

secundar, face parte din paleta amplă de măsuri reparatorii instituită de

legiuitor, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit

de persoana îndreptățită.

Pe de altă parte, art. 45 alin. (1)

și (2) din lege, recunoaște valabilitatea actelor juridice de înstrăinare,

având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ – inclusiv a

celor ce au avut ca obiect imobile preluate fără titlu valabil – dacă acestea

au fost încheiate cu bună credință.

Buna credință este prezumată, până

la pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care – la cererea celui interesat,

formulată în acord cu dispozițiile art. 45 și art. 47 din lege – să se fi

constatat nulitatea unei astfel de înstrăinări.

Or, reclamantele nu au formulat o

astfel de acțiune, în condițiile și termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din

lege, nici pe cale separată și nici ca și capăt de cerere accesoriu în

prezentul litigiu, situație în care instanțele – investite doar cu soluționarea

contestației formulată împotriva dispoziției prin care fusese respinsă

notificarea – nu puteau analiza valabilitatea actului de înstrăinare.

În consecință, nu pot fi examinate

criticile vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe

motivul lipsei bunei credințe, în condițiile în care instanțele nu au fost

sesizate cu soluționarea unei astfel de cereri, demersul judiciar privind, așa

cum s-a arătat, doar anularea dispoziției atacate și respectiv obligarea

pârâtului la emiterea unei noi dispoziții, prin care să restituie reclamantelor

în natură imobilul construcție și terenul aferent sau să le acorde măsuri

reparatorii prin echivalent bănesc.

În ceea ce le privește pe

reclamantele T.M. și G.T., instanțele au reținut corect că, acestea nu au

administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi formulat cerere pentru

acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că ar

fi inițiat procedura administrativă prevăzută prin dispozițiile acestui act

normative.

Ca atare, cum recurentele nu au

formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, acestea nu pot avea

calitate procesuală în contestarea dispoziției emisă în legătură cu imobilul ce

a făcut obiectul cererii de restituire.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de reclamanții J.C., T.M. și G.T. împotriva deciziei nr. 325/A din 26

septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2010.