ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2010

Deliberând

asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin dispozițiile nr. 1269 și 1270 din 17

martie 2006, primarul municipiului Dej a respins notificările formulate de M.I.,

în baza Legii nr. 10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor situate în

Dej, județul Cluj, cu motivarea că notificatoarea nu a respectat dispozițiile

art. 21 alin. (3) din lege, în sensul de a comunica solicitările prin

executorul judecătoresc de pe lângă circumscripția teritorială unde se află

imobilele solicitate.

La 6 aprilie 2006, persoana

îndreptățită a contestat aceste dispoziții, solicitând instanței să dispună

restituirea în natură a imobilelor în legătură cu care s-a formulat notificarea

și să stabilească dreptul său la acordarea de despăgubiri prin echivalent,

pentru apartamentele situate în aceste imobile, ce nu se pot restitui în

natură.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 64/D din 29 ianuarie 2009 a

admis acțiunea, a anulat cele două decizii atacate și în consecință a dispus

restituirea în natură a imobilelor cu nr. top 1119/2, de 36 mp – curte – și

1119/3, în suprafață de 620 mp – grădină – din imobilul situat în str., precum

și parcelele cu nr. top 281/1 de 552 mp, respectiv de 760 mp, apartamentele nr.

1, 2 și 4 cu nr. top 281/2/2/S/J, 281/2/2/S/II și 281/2/2/S/IV din imobilul

situat în str.

A obligat totodată Primarul

Municipiului Dej să emită propunere de despăgubiri pentru imobilele ce au făcut

obiectul notificărilor nr. 936/12/2001 și 937/12/2001 care nu pot fi restituite

în natură.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut în esență că probele administrate în cauză stabilesc fără

echivoc faptul că reclamanta este moștenitoarea lui B.M., decedată la 29 iulie

2003, persoană care este la rândul ei unica descendentă și moștenitoare a

familiei B. și care a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea pentru

restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului prin Decretul nr.

92/1950.

Împrejurarea că notificările,

conchide instanța fondului, au fost înregistrate direct la registratura

Judecătoriei Dej, este lipsită de semnificație atâta vreme cât, la acea dată,

birourile executorilor judecătorești nu erau încă înființate iar executorii își

desfășurau activitatea în cadrul judecătoriilor, notificările putând fi trimise

pe cale administrativă acestora chiar dacă au fost înregistrate în alt

registru.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 140/A

din 4 mai 2009, a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local Dej și a

schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestui pârât și în consecință a respins acțiunea formulată

de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul local Dej, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate.

A respins apelul declarat de pârâtul

Municipiul Dej, precum și apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Dej,

împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că imobilele în litigiu fiind deținute de

către Municipiul Dej, ca unitate administrativ teritorială, acestuia și

respectiv primarului, ca emitent al dispoziției îi aparține calitatea procesuală

pasivă iar nu Consiliului local, căruia legea specială nu-i conferă nici o

atribuție în soluționarea notificărilor.

Cât privește critica vizând

modalitatea de transmitere a notificărilor s-a reținut că împrejurarea

nedirijării acestora, de către registratura Judecătoriei Dej, către Serviciul

Executori Judecătorești nu poate fi imputabilă reclamantei, exigența cu

caracter formal fiind instituită de legiuitor

ad probationem

iar nu

ad

validitatem

, aspect ce transpare cu evidență din prevederile art. 22 alin. (4)

din lege.

În cauză au declarat recurs în

termen legal atât Municipiul Dej, reprezentat prin primar cât și Primarul

Municipiului Dej.

În ambele recursuri întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică hotărârea dată în apel pe

considerentul greșitei interpretări a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 care, în mod imperativ, susțin recurenții instituie cerința

transmiterii notificării prin executorul judecătoresc.

Tot astfel, se mai arată, – invocându-se

prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de

plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată

prin Legea nr. 288/2002 cu modificările și completările ulterioare – în bugetul

Primăriei Municipiului Dej nu există „prevederi bugetare” având destinația de

cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, astfel că se solicită

exonerarea de plata acestora.

Recursurile se privesc ca nefondate,

urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

În adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în baza acestui

act normativ, prin care persoana îndreptățită inițiază procedura

administrativă, se comunică prin executorul judecătoresc de pe lângă

judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat

sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a

imobilului.

Notificarea astfel formulată – care

va fi înregistrată de executorul judecătoresc și comunicată persoanei juridice

deținătoare în termen de 7 zile de la data înregistrării – face dovada deplină

în fața oricăror autorități, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) al

textului chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține

imobilul.

Regula comunicării notificării prin

executorul judecătoresc, nu are însă un caracter imperativ ci dispozitiv, din

nici o prevedere a legii nerezultând că nerespectarea acestei cerințe de formă

a actului ce marchează demararea procedurii administrative, ar atrage nulitatea

acestuia, situație în care prevalează principiul realizării dreptului în raport

cu cel al respectării procedurii.

Concluzia se impune cu atât mai mult

în condițiile particulare ale cauzei de față, întrucât notificările au fost

formulate anterior datei de 10 mai 2001, dată de la care, potrivit Legii nr.

188/2000, executorii judecătorești au început să-și desfășoare activitatea în birouri

individuale și înregistrate la registratura Judecătoriei Dej în cadrul căreia

încă mai funcționa un astfel de birou.

Ca atare, în mod corect au reținut

instanțele că nedirijarea notificărilor, legal înregistrate la instanța în

cadrul căreia încă funcționa serviciul executorilor judecătorești, nu poate fi

imputată reclamantei în sensul de a o priva de dreptul la restituire recunoscut

de lege.

Nefondată este și critica vizând

greșita obligare a celor doi recurenți la plata cheltuielilor de judecată, care

au fost corect acordate reclamantei, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., în condițiile în care pârâții au căzut în pretenții.

Așa fiind, recursurile urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții

Municipiul Dej și Primarul Municipiului Dej împotriva deciziei nr. 140/A din 4

mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.