ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10163/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10163/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererile înregistrate pe rolul
tribunalului, reclamanții C.F., C.I. și C.C. au solicitat instanței ca prin
hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu SC P. SA, să se dispună
obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite și neacordate,
reprezentând suplimente salariale aferente sărbătorilor de Paști și de Crăciun,
actualizate la data plății.
Prin sentința civilă nr. 470 din 09
martie 2009, TRIBUNALUL TELEORMAN, secția conflicte de muncă, asigurări sociale
și contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă
și asigurări sociale, a admis în parte pretenția reclamanților C.F., C.I. și C.C.,
a obligat pârâta să plătească acestor reclamanți drepturile salariale
reprezentând suplimentări pentru sărbătorile de Paști și Crăciun, în forma
precizată în dispozitivul hotărârii pronunțate.
Împotriva acestei sentințe a primei
instanțe a formulat cerere de recurs la data de 30 martie 2009, pârâta SC P. SA,
prin care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul
criticilor prezentate în expunerea de motive a cererii.
Prin încheierea de ședință de la 03
iunie 2009, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția a VII a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea formulată de
recurenta-pârâtă SC P. SA de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2),
ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prin raportare la
prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.
(1) din Constituția României.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanța a reținut că textul de lege criticat îndeplinește condiția
prescrisă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru motivul că este
aplicabil în soluționarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și
art. 72 din Legea nr. 168/1999, relativ la competența teritorială a instanțelor
în judecarea conflictelor de muncă.
S-a apreciat în continuare că, din
chiar natura intrinsecă a excepției, rezultă însă și condiția ca temeiul ei să
fie reprezentat de neconformitatea textelor legale invocate cu prevederile
Constituției României.
Din interpretarea
per a contrario
a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu
prevederile art. 2 alin. (3) din aceeași lege, și ale art. 126 alin. (1) și (3)
din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe
asupra modului de interpretare și aplicare a legii la un anumit caz concret,
atribuție care este de resortul exclusiv al instanței judecătorești de drept
comun, sub control judiciar.
S-a avut în vedere și ideea conform
căreia competența instanței constituționale trebuie legată de atributul
exclusiv de stabilire a înțelesului neconstituțional al normei juridice supuse
controlului.
În continuarea acestui raționament
juridic, s-a apreciat că sunt cazuri de inadmisibilitate care rezultă din
faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei
constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a
legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, situații care sunt însă la
latitudinea instanței judecătorești. [Concluzie desprinsă din dispozițiile - interpretate
per a contrario
- ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform
art. 29 alin. (6) din același act normativ].
Rațiunea filtrului exercitat de
judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate
este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea
declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie
limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea
Constituțională.
S-a avut în vedere și împrejurarea
că, deși excepția invocată este raportată la o serie de texte constituționale,
aceasta este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții
cuprinse într-o altă lege.
S-a menționat în fundamentarea
soluției pronunțate, inclusiv jurisprudența constantă a Curții Constituționale,
care a respins ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau
o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe,
greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o
necorelare a actelor normative între ele , argumentând că aceste critici nu pot
forma obiect al controlului de constituționalitate pe cale de excepție (deciziile
nr. 93/2000, nr. 584/2006, nr. 494/2005, nr. 192/2008, nr. 474/2008, respectiv
dispozițiile nr. 76/2000, nr. 249/2005, nr. 81/1999, nr. 6/2003).
În cuprinsul acestor decizii, Curtea
Constituțională a configurat cu pregnanță ideea că nu intră sub incidența
controlului pe care-l exercită, coroborarea sau corelarea diverselor acte
normative cu forță juridică inferioară Constituției, aceasta având competența
de a se pronunța numai asupra chestiunii constituționalității legilor și
ordonanțelor.
S-a menționat totodată că,
activitatea de coordonare legislativă ține de competența puterii legiuitoare,
iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ,
Curtea Constituțională nefiind competentă să se pronunțe în cazul în care se
solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la situația dată,
aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atributul
interpretării și aplicării legii.
Împotriva încheierii de ședință
pronunțate a formulat cerere de recurs la data de 04 iunie 2009, recurentul SC P.
SA prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte.
Excepția de neconstituționalitate a
prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost invocată și susținută prin raportare la
prevederile art.1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.
(1) din Constituția României.
S-a susținut în conformitate cu
cerințele dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 că sunt îndeplinite
condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate configurate
în paragraful anterior.
Mai departe, s-a susținut că soluționarea
excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care
Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
În cuprinsul art. 298 alin. (2),
ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt indicate actele
normative abrogate expres, total sau parțial, urmate de mențiunea orice alte
dispoziții contrare.
Această ultimă sintagmă a constituit
temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită.
După intrarea în vigoare a Legii nr.
24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63
din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ
abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie
determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare a
acestora.
S-a susținut că cercetarea excepției
de neconstituționalitate invocată se impune, întrucât textul de lege criticat
îndeplinește condiția prescrisă de art. 29 din Legea nr. 47/1992-de a fi în
legătură cu obiectul dedus judecății, întrucât este aplicabil în soluționarea
conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999,
cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de
muncă.
S-a susținut inclusiv faptul că
motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale
susmenționate au în vedere principiul efectivității juridice, al cărui conținut
a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
Într-adevăr, excepția de
neconstituționalitate, ca modalitate juridică prin care poate fi pusă în
discuție în cadrul unui proces, neconformitatea legii cu normele și principiile
constituționale, a fost instituită în vederea satisfacerii unui interes
general, anume asigurarea supremației Constituției.
Din această perspectivă, dar și
pentru a releva ideea de contrarietate dintre norma constituțională și norma
controlată, prima instanță a configurat cu prioritate, dar și cu precizie,
obiectul excepției de neconstituționalitate a cauzei pendinte, acesta fiind
reprezentat de prevederile legale cuprinse în art. 298 alin. (2), ultima
liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - textul de lege pretins
neconstituțional, raportate la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73
alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României - textele și
principiile constituționale cărora li s-ar aduce atingere.
De regulă, pentru susținerea unei
excepții de neconstituționalitate, respectiv pentru o legală învestire a Curții
Constituționale, instanța este obligată să identifice, alături de elementele
precizate anterior, și argumentele juridice aduse de parte în favoarea
neconstituționalității.
În același sens, instanța de
judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate, este
ținută să aibă în vedere practica jurisdicțională a Curții Constituționale,
întrucât, potrivit dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile
acestei autorități sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Procedând la o verificare in limine
a admisibilității excepției de neconstituționalitate invocată, instanța a
reținut în mod corect că textul de lege criticat îndeplinește, doar din perspectivă
strict formală, condiția prescrisă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, pe
considerentul că, este aplicabil în soluționarea conflictului dintre art. 284
alin. (2) C. muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, relativ la chestiunea de
natură procedurală - determinarea competenței teritoriale a instanțelor în
judecarea conflictelor de muncă.
Însă, pentru a răspunde sensului
dispozițiilor art. 29 alin. (2)-(6) din Legea nr. 47/1992, respectiv ale art. 2
alin. (1) și (2), referitoare la condițiile de admisibilitate ale excepției de
neconstituționalitate, nu trebuie ignorate criteriile explicite prescrise de
lege, dar nici pe cele jurisprudențiale care configurează în termeni clari
competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta este unica autoritate
de jurisdicție constituțională, cu atributul exclusiv de stabilire a
înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și
principiile constituționale, dar și faptul că, nu intră sub incidența
controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională modul de
interpretare și aplicare a legii la cazul concret. (acesta fiind de resortul
exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei).
Interpretarea normei juridice are
drept scop tocmai deslușirea sensului exact al unui text legal, determinarea
ariei sale de aplicare sub aspectul validității în raport cu alte norme
juridice, ca și al aplicării sale în spațiu, în timp și cu privire la persoane.
În doctrina de specialitate s-a
conturat foarte clar ideea, necesară rezolvării cauzei pendinte, conform căreia
calificarea unei situații - de fapt sau de drept-ca fiind reglementată de o
anumită normă juridică, implică, în mod necesar, nu numai determinarea acestei
situații, dar și interpretarea normei respective, spre a stabili incidența sa.
Însăși Curtea Constituțională, în
cuprinsul mai multor decizii de speță, a statuat că relația dintre
normativismul funcției legislative și funcția interpretativă, proprie celui
care aplică legea, este adesea complexă și contradictorie.
Jurisprudența constantă a Curții
Constituționale a consemnat în expunerea de motive a deciziilor enumerate de
prima instanță, prin care au fost respinse ca inadmisibile excepțiile de
neconstituționalitate invocate de părți, argumente convingătoare referitoare la
imposibilitatea de a constitui obiect al controlului de constituționalitate,
situațiile referitoare la pretinsa neconstituționalitate a interpretării legii
de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret dedus judecății,
un conflict al legilor în timp, respectiv necoroborarea sau necorelarea
diverselor acte normative, lipsa de concretețe, de claritate a dispozițiilor
legale.
Excepția de neconstituționalitate
invocată în dosarul pendinte este într-adevăr raportată la o serie de texte
constituționale, dar este motivată și susținută doar pe considerente care
evocă, în esență, o situație de necorelare legislativă intre dispozițiile art. 284
alin. (2) C. muncii și dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, respectiv
un conflict în timp între două acte normative cu forță juridică inferioară
Constituției.
Pentru o astfel de ipoteză, instanța
de drept comun este cea chemată să identifice normele juridice aplicabile, să
analizeze conținutul acestora și să facă o adaptare a acestora la faptele
stabilite anterior, realizând astfel cuvenitul echilibru între spiritul și
litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor.
Concluzia evidentă a instanței este
în sensul că, motivarea adusă excepției nu poate constitui, prin ea însăși, un
temei de neconstituționalitate, întrucât privește interpretarea legii în
procesul aplicării sale, atribuție ce revine instanței de judecată de drept
comun în fața căreia se desfășoară procesul.
Prin urmare, o astfel de excepție nu
poate intra in circuitul efectiv al procedurii jurisdicționale constituționale,
ceea ce înseamnă că instanța de control judiciar va valida punctul de vedere al
instanței anterioare, confirmând astfel posibilitatea legală pe care a are
orice instanță de drept comun de a împiedica sesizarea Curții Constituționale
cu excepții de neconstituționalitate inadmisibile.
Constatând soluționat corect
litigiul de constituționalitate susconfigurat, Înalta Curte va valida soluția
pronunțată și, drept consecință, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC P. SA,
membru O.M.V. Grup împotriva încheierii din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie
2009.