AFFAIRE BORA ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.01.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 5-1;Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 5-4;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BORA ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA BORA ȘI ALTE C. TURCIA (Cercetarea nr. 39081/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 ianuarie 2006 DEFINIF 10/04/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Bora și al altor c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Türmen Maruste Pavlovschi, Borrego Borrego, judecători și al dlui O 39081/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, dnii Hüseyin Bora, Șeh Mehmet Bașkurt, Mehmet Can Tekin și M Nurhan Ekdi, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv a Convenției privind dreptul la liberă circulație). Reclamanții, care au fost admiși în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de dl Vefa, avocat la Diyarbakr. La 16 noiembrie 1999, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile care decurg din art. 5 alin. (1) lit. (c), 3 și 4 din Convenția guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. Reclamanții, domnul Bora, domnul Tekin și domnul Ekdi s-au născut în 1962, domnul Bașkurt s-a născut în 1959. Locuiesc în Diyarbak Curtea de Securitate a statului a fost reținută la domiciliu la 31 august 1997 la ora 6:50 și ținută în custodie la sediul Secțiunii Antiteroriste a Direcției de Securitate a Departamentului menționat anterior. La 4 septembrie 1997, la cererea procurorului general, judecătorul judecător al Curții de Securitate a statului a autorizat, după examinarea dosarului, prelungirea curții de custodie până la 9 septembrie 1997. În acest stadiu, domnul Vefa a putut contacta clienții săi. La 9 septembrie 1997 procurorul a auzit reclamanții și a ordonat eliberarea lor provizorie în timpul procedurii. La 26 septembrie 1997, procurorul a pus sub acuzare persoanele care aveau acces la PKK, în temeiul articolului 169 din Codul penal, pe motiv că întrețineau relații cu membrii organizației menționate anterior, își prezentau propaganda tinerilor care frecventau localurile partidului HADEP și ofereau asistență financiară familiilor militanților PKK. Procurorul s-a bazat pe declarații din partea altor inculpați, precum și pe procese- arest și percheziție. Prin hotărârea din 9 noiembrie 2000, Curtea de Securitate a statului i-a numit pe reclamanți pe motivul insuficienței probelor aflate în sarcina lor. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 10. Conform celui de al patrulea alineat al articolului 128 din Codul de procedură penală (astfel cum a fost modificat prin art. 9 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992), orice persoană arestată și/sau a cărei custodie a fost prelungită la ordinul procurorului poate contesta măsura în cauză în fața instanței judecătorești competente și, dacă este cazul, poate fi eliberată. 3842 afirma că reforma adusă de art. 9 la art. 128 din CPP ar fi inaplicabilă în procedurile în fața cursurilor de securitate de pe teritoriul statului. Cu toate acestea, art. 4 din Legea nr. 4229, care a intrat în vigoare la 12 martie 1997, pare să fi eliminat această restricție prin anularea trimiterii la aceasta, care figurează în art. 31 (a se vedea Öcalan c. Turcia [GC], n 46221/99, § 55, CEDO 2005-...) La art. 16 din Legea nr. 2845 privind constituirea cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4229, prevedea că, în ceea ce privește infracțiunile colective comise în regiunea de urgență și care intră în sfera de competență a acestor Curți, procurorul poate solicita judecătorului competent prelungirea unei detenții până la 10 zile. Reclamanții susțin că plasarea lor în custodie nu se încadrează în scopul restricțiilor permise în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenția privind dreptul oricărei persoane la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât în următoarele cazuri și în conformitate cu căile legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi dus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de Ö Õ pe care a comis o infracțiune cu privire la admisibilitate 12. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 13. Guvernul susține că există motive plauzibile pentru a reține instanțele de a acționa în detrimentul ajutorului și asistență pentru o bandă armată în sensul art. 169 din Codul penal. Acesta susține că eventualele legături ale reclamanților cu organizația armată în cauză au fost identificate în cadrul unei anchete efectuate cu privire la această organizație de către Secțiunea antiterorism și că perchezițiile efectuate la domiciliul reclamanților, depozițiile acestora, precum și cele ale altor inculpați au suscitat aceste suspiciuni. 14. Curtea amintește că, în materie de legalitate, Detenție, inclusiv observarea căilor legale, Convenția face referire în mare parte la legislația națională și consacră obligația de a respecta normele de fond ca procedură, dar impune în plus respectarea oricărei privări de libertate în sensul art. 5: protejarea persoanelor împotriva orbitării (a se vedea Wassink c. Țările de Jos, Hotărârea din 27 Septembrie 1990, seria A n 185, p. 11, § 24). În speță, Curtea constată că reclamanții au fost arestați din cauza așa-numitei lor apartenențe la o organizație ilegală. În fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului, reclamanții au fost interogați cu privire la acuzațiile aduse împotriva acestora și au fost reținuți provizoriu. Având în vedere cele de mai sus, se concluzionează că suspiciunile au atins nivelul impus, deoarece acestea s-au bazat pe fapte concrete (în special declarații din partea altor inculpați, procese- arest și percheziție). Acestea indică faptul că privarea de libertate avea ca scop confirmarea sau eliminarea suspiciunilor care îi împovărau pe cei interesați. 17. În consecință, Curtea consideră că reclamanții pot fi considerați ca fiind arestați și deținuți pe baza unor motive plauzibile ale (le) de a fi comis o infracțiune, în sensul art. 5 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, nu a încălcat art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor și de lipsa unei căi de atac pentru a contesta legalitatea acesteia. Ei consideră că aceasta este o încălcare a articolului 5 alineatul (3) și a articolului 4 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (1). (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a fost acuzat în instanță. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală. Cu privire la admisibilitatea 19. Guvernul invită Curtea să respingă aceste obiecții pentru neobosirea căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. În această privință, el susține că instanțele naționale competente nu au sesizat în niciun moment instanțele naționale competente pentru a contesta legalitatea și durata detenției lor. În opinia sa, acesta ar fi fost legal pentru instanțele care au formulat recursurile prevăzute la art. 128 alin. (4) din Codul de procedură penală. 20. În ceea ce privește procedura de recurs prevăzută la art. 128 alin. (4) din Codul de procedură penală, se pare că, începând cu Legea nr. 4229 De asemenea, acest tip de acțiune este în beneficiul teoretic al persoanelor acuzate de o infracțiune care intră sub incidența unor cursuri de siguranță de la . Totuși, nu pare a fi același lucru în practică, întrucât Öcalan nu a fost în măsură să ofere un exemplu în care această acțiune a fost intentată cu succes într-o situație comparabilă cu cea a reclamantului (a se vedea Öcalan, menționat anterior, §§ 68-69); și CELEPKULU c. Turcia, (dec.), n 41975/98, 7 iunie 2005). Prin urmare, Curtea respinge excepia de la guvernul întemeiat pe neobosirea aciunilor interne. 22. Curtea apreciază că 2624, punctul 44) și ținând cont de elementele aflate în posesia sa, aceste obiecții trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; de asemenea, Comisia constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Guvernul subliniază, printre altele, regularitatea custodiei impuse în speță, a cărei durată nu a depășit limitele prevăzute de lege. În acest scop, el atrage atenția asupra dificultăților și specificității investigațiilor privind infracțiunile de terorism, cum ar fi cele reproșate reclamanților și susține că astfel de infracțiuni au fost comise. necesită o perioadă lungă de timp în timpul procesului preliminar de pregătire a dosarului, din cauza dificultății de colectare a probelor. Această pregătire ar facilita judecata și ar scurta durata acesteia. 24. Curtea a admis deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele referitoare la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Rec., 1996-VI, § 78 Sakćk și alții, citată anterior, § 44 Demir și alții c. Turcia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-IV, § 41; și Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 64, CEDO 2000-VIII). Totuși, aceasta nu înseamnă că acestea au carte albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodia suspecților, în afara oricărui control efectiv de către instanțele interne și, în ultimă instanță, de către organele de control ale Convenției, ori de câte ori acestea aleg să dea declarații că se constată o infracțiune teroristă (a se vedea mutatis mutandis, Murray , citată anterior, punctul 58). 25. În speță, reținerea reclamanților a început cu arestarea lor la 31 august 1997 și s-a încheiat la 9 septembrie 1997, prin punerea lor în eliberare provizorie. Prin urmare, a durat zece zile. 26. Curtea reamintește că, în hotărârea Brogan și altele, a considerat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore, fără ca aceasta să fi fost adusă în fața unui judecător, depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3), chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului (Brogan și altele menționate anterior, p. 33 alineatul 62). Prin urmare, Curtea nu poate admite că a fost necesar să se dețină reclamanții timp de zece zile înainte de a fi reduși în fața unui judecător. 28. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție. Art. 5 alin. (4) 29. Guvernul susține că reclamanții ar fi putut introduce o acțiune în temeiul articolului 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală pentru a solicita eliberarea lor provizorie. 30. Curtea face trimitere la concluziile sale [punctul 21 de mai sus] privind lipsa de eficacitate a căii de atac menționate. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 32. Reclamanții solicită fiecare 5 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 10 000 EUR pentru daune morale. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea arată că existența unui prejudiciu material nu rezultă din elementele dosarului; prin urmare, nu poate face obiectul cererii. 35. În schimb, Curtea arată că reclamanții au fost reținuți timp de zece zile fără intervenție judiciară și consideră că este foarte probabil ca aceste fapte să le fi cauzat un prejudiciu moral. Luând în considerare diferitele aspecte ale cauzei și hotărând în mod echitabil, în conformitate cu art. 41, Curtea alocă fiecăruia dintre solicitanți suma de 3 500 EUR. Reclamanții solicită, de asemenea, 8 385 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamanților suma totală 1 370 EUR, având în vedere suma plătită de Consiliul l'Europe în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURȚA, ÎN L A spus că nu a existat nici o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) fiecăruia dintre aceștia, pentru daune morale ii. 370 EUR (o mie trei sute șaptezeci de euro), împreună, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în limba franceză, apoi comunicată în scris la 10 ianuarie 2006 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură.