Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2009

HOTĂRÂRE
03.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 93 din 14 septembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantului S.N.P.V. P.L. invocată de pârâtul I.P.J. Sibiu; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta și, totodată, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții S.N.P.V. P.L. și B.S., împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și I.P.J. Sibiu. Împotriva acestei sentințe reclamantul S.N.P.V. P.L., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 4 decembrie 2007, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Datorită faptului că, până la data de 15 ianuarie 2009, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Având în vedere și prevederile dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249art. 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinței civile nr. 93 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2010
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 noiembrie 2008 O.V., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. X/X/2008 al Curții de A
ÎCCJ 2013-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2013
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4222 din 8 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cont
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1624 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată
ÎCCJ 2015-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 261/2012 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția i
ÎCCJ 2013-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 72 din 15 ma
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă