ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 72 din 15 martie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3. Procedura derulată în fața instanței de recurs La termenul de judecată din 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 72 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 19 martie 2013, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Având în vedere că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 249 - 251 C. proc.
civ., se va face aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de A.Ș., A.A., A.T., A.E., etc. împotriva Sentinței nr. 72 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2013. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.