ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 495/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 495/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4718 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantele S.C. "G.S.T." S.R.L., reclamanta S.C. "D.I.T." S.R.L. Ilfov și F.N.T. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamantele S.C. "G.S.T." S.R.L., S.C. "D.I.T." S.R.L. și F.N.T. La termenul de judecată din 19 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 31 ianuarie 2013, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc.
civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de reclamanta S.C. "G.S.T." S.R.L., de reclamanta S.C. "D.I.T." S.R.L. și de reclamanta F.N.T. din România împotriva Sentinței civile nr. 4718 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.C. "G.S.T." S.R.L., de reclamanta S.C. "D.I.T." S.R.L. și de reclamanta F.N.T. din România împotriva Sentinței civile nr. 4718 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2013. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.